CSJ. Decizia nr. 696/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 696/2003Dosar nr. 964/2001
Şedinţa publică din 7 februarie 200.
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta S.N.C.F.R. R.A., a chemat în judecată pe pârâta S.C. S. S.A. Constanţa solicitând obligarea acesteia la plata tarifelor de imobilizare a vagoanelor, actualizate cu indicele de inflaţie, pentru întârzierea încărcării mijloacelor de transport peste termenul liber tarifar.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanţie a S.C. N.S.S., solicitând ca aceasta să fie obligată la plata sumelor reprezentând imobilizări vagoane (77.365.500 lei) şi cheltuieli de judecată (8.679.160 lei), întrucât predătoarea mărfii este chemata în garanţie şi se face vinovată de întârzierea operaţiunii de amarare.
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă 1752 din 27 iunie 2000 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, a admis acţiunea şi cererea de chemare în garanţie, obligând pe S.C. S. la plata sumei de 77.364.500 lei tarife de imobilizare a vagoanelor, la 19.330.593 lei diferenţă rezultată din reactualizarea sumei şi la 5.082.804 lei cheltuieli de judecată către reclamantă iar pe S.C. N.S.S. la 77.364.500 lei tarife de imobilizare şi 10.422.384 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în calitate de beneficiar al transportului, pârâta avea obligaţia să încarce mijloacele de transport în termenele stabilite de art. 7 pct. 1 din TLM, altfel suportând plata unor penalităţi calculate în funcţie de numărul de vagoane imobilizate şi de ore de întârziere (art. 10 din T.L.M.).
Cu privire la reactualizarea sumei, instanţa a făcut aplicaţie dispoziţiilor art. 1084 C. civ considerând că beneficiul de care a fost lipsită reclamanta reprezintă actualizarea cu indicele de inflaţie a debitului.
Chemata în garanţie a fost considerată vinovată de întârzierea în operaţiunea de încărcare a celor 96 de vagoane pentru că operaţiunea de amarare nu s-a făcut în ritmul descărcării rolelor din navă.
Curtea de Apel Constanţa, soluţionând apelurile declarate de pârâtă şi chemata în garanţie, prin Decizia civilă 979/COM din 6 decembrie 2000, a respins cererile formulate considerând că între reclamantă şi pârâtă s-a născut un raport juridic din contractul de transport care a determinat obligaţia predătorului să încarce vagoanele într-un anumit interval de timp, depăşit însă din cauza amarării defectuoase a mărfii de care se face vinovată chemata în garanţie.
Instanţa de apel mai reţine că pârâta nu şi-a majorat pretenţiile faţă de chemata în garanţie aşa încât nu putea să acorde mai mult decât a cerut.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, pârâta S.C. S. S.A. Constanţa a declarat recurs la data de 11 decembrie 2000, fără a întemeia expres, cererea de unul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Recurenta susţine lipsa calităţii sale procesuale, contractul de transport încheindu-se între expeditor şi cărăuş iar reclamanta nu a făcut dovada unei asemenea convenţii. De altfel imobilizarea vagoanelor survenită în staţia de predare este imputabilă expeditorului mărfii şi nu prestatorului de servicii portuare pentru că depăşirea termenului de încărcare a fost determinat de greşita amarare a mărfii, care era în sarcina altei societăţi comerciale.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune.
Prin contractul 244 din 23 iunie 1998, S.C. S. S.A. Constanţa, în calitate de prestator de servicii, se obliga faţă de beneficiarul S.C. N.S.S. SRL Constanţa să preia mărfurile conform documentelor de transport şi să întocmească avizul de expediţie potrivit cu instrucţiunile beneficiarului de prestaţii şi cu reglementările legale în vigoare (art. 5.1 lit. a) şi c) din contract). Acelaşi articol prevedea obligaţia pârâtei recurente să deconteze pe bază de factură contravaloarea descărcării mărfii, comisionul, imobilizări vagoane, manevra vagoanelor şi barjelor, indicând elemente de identificare, adică natura cheltuielilor.
Beneficiarul de prestaţii s-a obligat să transmită prestatorului de servicii dispoziţii şi instrucţiuni privind expedierea mărfii (art. 5.2).
Încheiat în asemenea termeni, contractul celor două părţi capătă, pe lângă caracterul de prestări de servicii şi natura mandatului fără reprezentare care conferă mandatarului - recurent, personal calitatea de debitor, creditor sau titular al dreptului, în raporturile cu terţii.
De aceea prestatorului de servicii îi revenea şi sarcina întocmirii planului de transport şi a avizelor de expediţie pentru mijloacele de transport maritime, fluviale, feroviare sau auto.
Schimbându-se aşadar regulile generale ale contractului de mandat, recurenta avea obligaţia contractuală să efectueze operaţiile pe care să le deconteze pe bază de factură beneficiarei prestaţiilor [art. 5.1. lit. f)].
Astfel se explică dobândirea calităţii procesuale pasive a recurentei. De altfel concluzia instanţei de apel privind existenţa raporturilor comerciale dintre reclamantă şi pârâtă, este consecinţa notelor de constatare a Direcţiei CF Port Constanţa a Registrului veghetor CFR şi a ordinelor de plată, pârâta recurentă fiind în nume propriu semnatara acestora.
Instanţele de fond interpretând judicios actele deduse judecăţii şi raporturile juridice născute între părţi, au pronunţat hotărâri legale şi temeinice.
Urmează aşadar, ca în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Curtea să respingă ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei civile 979/COM din 6 decembrie 2000 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. S. S.A. Constanţa împotriva deciziei nr. 979 COM din 6 decembrie 2000 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 691/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 72/2003. Comercial → |
|---|
