CSJ. Decizia nr. 779/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 779/2003Dosar nr. 7698/2001
Şedinţa publică din 11 februarie 200.
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată la 31 mai 1999, reclamantul Municipiul Suceava, prin primar, în contradictoriu cu pârâta S.C. M. S.A. Suceava, a solicitat anularea contractului de închiriere încheiat între Administraţia Pieţelor Suceava şi pârâta în cauză.
Tribunalul Suceava, prin sentinţa nr. 95 din 8 februarie 2001, a admis acţiunea reclamanţilor precum şi cererea reconvenţională formulată de pârâtă în sensul că s-a constatat încetarea efectelor contractului de închiriere nr. 3 din 7 februarie 1995 iar reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei suma de 223.417.900 lei cu titlu de daune.
Prin aceeaşi sentinţă, la cererea pârâtei, s-a instituit în favoarea sa, dreptul de retenţie asupra spaţiului până la achitarea debitului de către reclamant. S-a mai obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată de 16.578.716 lei către pârâtă.
Pentru a hotărî în acest mod, instanţa a reţinut că în ce priveşte contractul de închiriere în discuţie, termenul pentru care a fost încheiat a expirat la 31 decembrie 1998. În ce priveşte cererea reconvenţională, instanţa a reţinut concluziile expertizei efectuate în cauză care a evaluat lucrările suportate de pârâtă cu ocazia transformării şi modificarea spaţiului, stabilind contravaloarea acestora în raport şi de creşterea inflaţiei.
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat, prin Decizia nr. 264 din 7 iunie 2001 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut că pretenţiile pârâtei formulate prin cererea reconvenţională sunt întemeiate deoarece din cuprinsul raportului de expertiză rezultă că lucrările de îmbunătăţiri şi modificări ale spaţiului folosit anterior pentru altă destinaţie au fost necesare şi utile dată fiind noua destinaţie a acestuia.
Împotriva deciziei menţionate mai sus, reclamantul a declarat recurs, criticând soluţia instanţelor pentru faptul că la soluţionarea cererii reconvenţionale formulată de pârâtă, au avut în vedere numai concluziile expertizei efectuate în cauză şi pe care a contestat-o iar la calculul sumelor solicitate nu au fost luate în considerare contravaloarea materialelor rezultate din dezafectarea spaţiului respectiv. Prin recurs, reclamantul a mai susţinut că pentru investiţiile făcute pentru modificarea destinaţiei spaţiului utilizat ca grup sanitar, pârâta nu a avut acordul său, ca proprietar şi în atare situaţie nu se pune problema unei îmbogăţiri fără just temei.
Recursul este nefondat.
Examinând probele administrate la dosar în raport de susţinerile reclamantului formulate prin recurs, se constată că acestea nu sunt de natură să conducă la casarea hotărârii atacate întrucât motivele invocate nu se încadrează în cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., fiind de altfel o reiterare a motivelor invocate în apel.
Astfel expertiza efectuată în cauză a stabilit că spaţiul folosit până în 1990 ca grup sanitar, proprietatea recurentului reclamant a fost închiriat intimatei pârâte cu precizarea amenajării în acest loc, a unui spaţiu comercial şi că schimbarea destinaţiei spaţiului închiriat a impus efectuarea unor lucrări de îmbunătăţire, transformări şi modificări pentru ca să poată funcţiona ca magazin de desfacere produse industriale. În această situaţie, cum corect a reţinut şi instanţa de apel, apare ca nefondată susţinerea recurentului reclamant că pentru efectuarea lucrărilor în cauză nu a existat consimţământul părţilor contractante.
Aşadar, prin expertiza efectuată în cauză s-a stabilit necesitatea şi utilitatea lucrărilor respective şi a cheltuielilor suportate de intimata pârâtă în raport de acestea, iar expertul a răspuns motivat la obiecţiunile la raportul de expertiză formulate de ambele părţi, menţinându-şi concluziile la care a ajuns şi care au fost însuşite ca atare de instanţă în mod justificat.
Deoarece în prezent, ca urmare a încetării contractului de închiriere, investiţiile efectuate pentru spaţiul în discuţie şi menţionate mai sus, îi profită recurentului reclamant, susţinerea acestuia că nu datorează contravaloarea lor solicitată cu titlu de daune prin cererea reconvenţională, este nefondată.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, recursul fiind nefondat, urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Municipiul Suceava prin primar, împotriva deciziei nr. 264 din 7 iunie 2001 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 773/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 780/2003. Comercial → |
|---|
