Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1766/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1766/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-10-2014 în dosarul nr. 42691/3/2012/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DOSAR NR._
(Număr în format vechi 1796/2014)
DECIZIA CIVILĂ NR.1766/R/2014
Ședința publică de la 13 octombrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: F. L. ȘALAR
JUDECĂTOR: A. S. V.
JUDECĂTOR: S. G. N.
GREFIER: V. G.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-creditoare DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, împotriva Sentinței civile nr.5313 din 26.05.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-pârâte G. A. E. și B. M. FLORENȚA.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-pârâtă G. A. E., prin avocat Văsie M., cu împuternicirea avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr._ din 04.09.2014, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Intimata-pârâtă G. A. E., prin avocat, arată că nu are cereri de formulat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Intimata-pârâtă G. A. E., prin avocat, solicită respingerea recursului, susținând că fapta prevăzută de art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006 nu este întemeiată, întrucât a figurat ca administrator al societății o perioadă de 7 luni fără se dispună vreo măsură, nu a semnat nici un document, iar recurenta-creditoare nu a făcut dovada interesului personal în continuarea activității. În ceea ce privește fapta prevăzută de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, susține că nici aceasta nu este întemeiată, având în vedere că nu a fost dovedită. Prin urmare, nu s-a probat existența unei legături de cauzalitate dintre faptele prevăzute de art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 și starea de insolvență a societății debitoare. Nu solicită plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată :
Prin sentința civilă nr. 5313 din 26.05.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a Vll-a Civilă în dosarul_ a fost respinsă ca neîntemeiată cererea având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale formulată de reclamanta Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 3 împotriva pârâtelor G. A. E. și B. M. Florența.
În motivarea sentinței, instanța a reținut că pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție). Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere.
Din informațiile furnizate de ORC București și din înscrisurile de la dosar rezultă că pârâtele au fost administratorii debitoarei.
În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege.
În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care acesta le au față de debitoare.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a) - g) ale art. 138 din lege.
Din formularea textului alin. 1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
Cererea creditorului Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București este întemeiată pe art. 138 lit. c și d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
În cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Or, în speță, reclamanta a făcut doar afirmații generice referitoare atât la continuarea activității în interes personal, cât și la dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 138 lit. c) din lege. Calitatea pârâtelor de asociați și administratori ai debitorului nu poate duce la concluzia că acestea au săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 lit. c) din lege, pentru a se putea atrage răspunderea ei, în lipsa unor probe indubitabile. De asemenea, răspunderea pârâtelor nu se poate atrage dacă acesta nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art. 138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.
În concluzie, în speță nu ne aflam în nici una din ipotezele prevăzute de lit. c) a art. 138 din lege.
Fapta prevăzută la art. 138 lit. d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâtele au ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă reclamanta nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. d) a art. 138 din lege se referă la faptul că pârâtele nu au ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art. 35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtelor de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtele nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii lor în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, reclamanta nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
În concluzie, în speță nu ne aflam în nici una din ipotezele prevăzute de lit. d) a art. 138 din lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Administrația Finanțelor Publice Sector 3, prin Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București, solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii pârâtelor.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că hotărârea instanței de fond ca lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).
Răspunderea prevăzută de art. 138 este o răspundere civilă delictuală specială ce intervine în situația în care faptele administratorilor au cauzat starea de insolvență. Prin reglementarea instituită, intenția legiuitorului a fost aceea de a oferi creditorilor încă un mijloc procedural prin care să-și poată recupera creanțele. Din modul de redactare rezultă că existența a cel puțin uneia din faptele expres prevăzute este suficientă pentru a opera răspunderea patrimonială, fără a mai fi nevoie de proba elementelor ce compun răspunderea civilă obișnuită.
În cauză sunt incidente dispozițiile art. 138 lit. c), în sensul că reprezentanții societății debitoare aveau obligația legală să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, societatea înregistrând pierderi. Conform art. 27 din Legea 85/2006, administratorul are obligația de a solicita .>
Întrucât administratorul societății este un mandatar, iar mandatul acestuia este prezumat cu caracter oneros, răspunderea acestuia este atrasă și pentru cea mai simplă culpă.
Se creează astfel legătura de cauzalitate între fapta ilicită a administratorului societății debitoare (respectiv managementul defectuos al societății în sensul că a continuat să mai funcționeze deși pierderile din afacerile societății erau iminente) și prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor așa cum rezultă din tabelul definitiv al obligațiilor societății debitoare depus la dosar) și constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.
Pentru a se reține răspunderea prevăzută de art. 138 din Legea 85/2006, este necesară îndeplinirea a două condiții cumulative: starea de insolvență a societății debitoare și săvârșirea de către persoanele vizate a uneia din faptele expres și limitativ prevăzute de lege.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 3041 Cod procedură civilă.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate, a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele :
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi civile delictuale speciale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998 – 999 C.civ. 1864 (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care dobândesc în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Recurenta a susținut incidența dispozițiilor art. 138 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr. 85/2006.
Pentru a atrage incidența dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006, recurenta ar fi trebuit să dovedească în concret că pârâtele au decis continuarea activității societății în interes personal, deși aceasta ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
Simpla continuare a unei activități nerentabile nu este suficientă pentru stabilirea răspunderii dacă nu este făcută și dovada interesului personal. Acuzația adusă pârâtelor privind managementul defectuos nu este sancționată de art. 138 din lege.
Invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Referitor la fapta prevăzută de art. 138 lit. d, astfel cum a reținut în mod corect instanța de fond, reclamanta nu a explicat și dovedit legătura de cauzalitate dintre fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea și starea de insolvență a debitoarei.
În ceea ce privește susținerile recurentei referitoare la răspunderea de natură contractuală izvorâtă din calitatea de mandatar a administratorului, acestea nu pot fi reținute, căci, în cauză, recurenta creditoare este terț față de contractul de mandat invocat, astfel încât nu se poate prevala de obligațiile născute în sarcina pârâtelor prin acesta. D. în raporturile administratorului cu societatea sunt aplicabile reglementările referitoare la mandat, societatea fiind cea care mandatează pe administrator să o reprezinte și să o angajeze în relațiile cu terți, situație ce nu se regăsește în cauză.
Prin urmare, Curtea apreciază sentința pronunțată ca fiind legală și temeinică, astfel că, în temeiul art. 312 alin.1 C.proc.civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-creditoare DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, împotriva Sentinței civile nr. 5313 din 26.05.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-pârâte G. A. E. și B. M. FLORENȚA, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 octombrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
F.L. ȘALAR A.S. V. S.G. N.
GREFIER,
V. G.
Red.Jud.Ș.F.L./20.10.2014
Nr.ex.:2
Fond: Tribunalul București
Președinte:P. N.
| ← Procedura insolvenţei – societăţi pe acţiuni. Decizia nr.... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
