Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 322/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 322/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 34951/3/2012/a1
Dosar nr._ (Număr intren 3549/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 322/2014
Ședința publică de la 11 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE E.-S. R.
Judecător P. P.
Judecător C. G. I.
Grefier E.-R. L.
**************
Pe rol judecarea recursului formulat de creditoarea reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 2 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.7518/24.09.2013, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimații pârâți M. M. și S. D. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au răspuns.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, nemaifiind cereri prealabile formulate sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, făcând aplicarea art.242 Cod procedură civilă astfel cum a fost solicitată.
CURTEA,
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VII-a Civilă sub nr._, creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 a solicitat angajarea răspunderii patrimoniale a pârâților M. M. și S. D. C., în baza art.138 lit. c) din legea insolvenței.
Prin sentința civilă nr.7518/24.09.2013 tribunalul a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul-sindic a reținut că cererea formulată a fost întemeiata pe dispozițiile art.138 lit. c) din lege, fără să se facă dovada săvârșirii de către pârâți a faptelor respective și anume dispunerea, în interes personal, a continuării unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.
Reclamanta s-a rezumat, în general, la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea răspunderii în condițiile art.138 din Legea 85/2006, fără să arate în concret care sunt faptele care se încadrează în aceste dispoziții.
În cauză nu numai că nu s-a făcut dovada faptelor invocate din punct de vedere teoretic, dar nici nu s-a arătat care este legătura de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de insolventa a debitoarei.
Raportul cauzal trebuie să existe între vreuna dintre faptele prevăzute de art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 si starea de insolventa a debitorului, în sensul că prin săvârșirea unei asemenea fapte debitorul a ajuns in imposibilitatea de a acoperi datoriile exigibile.
Din cererea formulată nu rezultă care este raportul cauzal dintre presupusele fapte invocate a fi fost săvârșite de către pârâți și starea de insolventa a debitoarei.
Față de aceste motive, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 2 A FINANȚELOR PUBLICE, acesta fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a - a Civilă sub același număr unic_ .
În motivarea căii de atac reclamanta a arătat că scopul edictării dispozițiilor art.138 a fost acela de a determina apariția și menținerea unui climat economic sănătos, bazat pe două principii și anume: principiul apărării drepturilor creditorilor societății față de faptele administratorilor care nu iau măsurile cerute de lege în cazul în care societatea se află în încetare de plăți și principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activități care prejudiciază pe ceilalți creditori.
A susținut apelanta că obligațiile societății debitoare față de instituția bugetară sunt considerabile, ceea ce dovedește neglijarea cu vinovăție a achitării la termenele legale a taxelor, impozitelor si contribuțiilor legal datorate.
În aceste condiții, a apreciat apelanta că legătura de cauzalitate între faptele pârâților (constând în exercitarea unui management defectuos al societății în sensul că a continuat să mai funcționeze deși pierderile din afaceri erau iminente) și prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor) este stabilită și constă in dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și in condiții de legalitate a societății.
S-au invocat și dispozițiile art.374 Cod comercial și s-a susținut că răspunderea administratorului societății debitoare este atrasă și pentru culpa cea mai simplă, având în vedere calitatea sa de mandatar al falitei.
Față de motivele invocate apelanta a solicitat admiterea apelului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâților.
În drept, apelanta a invocat dispozițiile art.466 și următoarele Cod procedură civilă, OUG nr.91/2003.
În ședința publică din 11.02.2014 Curtea a calificat calea de atac ca fiind recursul.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a probelor administrate, văzând și dispozițiile art.3041 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat și îl va respinge în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
Recurenta-creditoare a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a intimaților–pârâți M. M. și S. D. C. întemeiată pe dispozițiile articolului 138 alineat 1 litera c) din legea nr.85/2006, astfel cum rezultă din cererea formulată de aceasta.
Curtea apreciază că dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 instituie răspunderea civilă delictuală a membrilor organelor de conducere ale societății debitoare. Pentru antrenarea acestei răspunderi este necesară proba elementelor cumulative prevăzute de art. 998–999 Cod civil. În plus, articolul 138 impune ca atragerea răspunderii să intervină în funcție de o calitate determinantă a persoanei fizice raportat la debitorul aflat în insolvență, pentru faptele anume prevăzute la literele a)-g), dar și în condițiile în care se dovedește legătura de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de insolvență a societății lichidate.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază că dispozițiile art.138 din legea nr.85/2006 nu instituie nici o prezumție, nici măcar relativă, recurenta având obligația de a le proba în întregime și cumulativ, conform articolului 1169 Cod civil.
În speță, doar condiția prejudiciului a fost dovedită, căci pasivul societății debitoare nu a fost acoperit în urma desfășurării procedurii prevăzută de Legea nr.85/2006.
În ceea ce privește fapta, Curtea apreciază că aceasta trebuia să se circumscrie dispozițiilor art.138 alin.1 lit.c) din lege (dispunerea, în interes personal, a continuării unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți), acestea fiind limitele învestirii instanței de fond de către recurentă.
Recurenta nu a dovedit, nici în fond și nici în recurs, săvârșirea unor asemenea fapte de către intimatul-pârât. De altfel, și în recurs creditoarea s-a limitat la invocarea unor aspecte generale privind angajarea răspunderii, fără o indicare concretă a faptelor săvârșite de intimați. Calitatea acestora de administratori ai debitoarei nu poate duce la concluzia că au săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art.138 din lege, pentru a se putea atrage răspunderea patrimonială, în lipsa unor probe certe.
Curtea arată că desfășurarea unei activități comerciale este prezumată a fi în interesul societății și nu al organelor de conducere, iar recurenta nu a răsturnat această prezumție, nedovedind interesul personal al intimaților-pârâți în continuarea activității comerciale și nici că această continuare a activității ducea în mod vădit la încetare de plăți.
Dezinteresul intimaților-pârâți în funcționarea normală a societății, managementul defectuos și neglijarea achitării la termenele legale a taxelor și impozitelor, aspecte invocate de către recurentă, nu pot fi reținute ca echivalând cu dispunerea continuării în interes personal a activității, având ca rezultat încetarea de plăți, faptă reținută de lit. c) a art. 138; de altfel, recurenta nu numai că nu a probat, dar nici nu a invocat/indicat activitățile care ar fi continuat în interes personal. Simpla nedeclarare la timp a insolvenței nu poate echivala cu fapta indicată de art.138 lit.c) atât timp cât, de la momentul insolvenței reale (iar nu declarate), activitatea putea înceta de facto.
Referitor la invocarea de către recurentă a dispozițiilor referitoare la mandatul administratorilor societăților comerciale, Curtea constată că aceste dispoziții legale nu au relevanță în cauză. Aceasta deoarece între recurenta-creditoare și intimații-pârâți nu există premisa răspunderii contractuale, respectiv existența unor raporturi contractuale între ei, astfel că orice act invocat drept ilicit și prejudiciabil pentru recurenta-creditoare, presupus a fi făcut de pârâți, nu poate atrage decât răspunderea delictuală, situație în care nu se prezumă niciun aspect al răspunderii (nici vinovăția).
Toate motivele de recurs invocate de recurentă reprezintă afirmații întemeiate pe prezumții simple, fără nicio probă certă a săvârșirii faptelor prevăzute de art.138 lit. c) de către intimații-pârâți.
În concluzie, Curtea constată că recurenta nu a făcut decât dovada prejudiciului. În lipsa dovedirii săvârșirii faptelor prevăzute de art.138 lit.c), a raportului de cauzalitate între aceste fapte și ajungerea societății debitoare în stare de insolvență, angajarea răspunderii patrimoniale în baza art.138 din legea nr.85/2006 nu poate fi antrenată.
Prin urmare, hotărârea recurată este legală și temeinică, fiind în concordanță atât cu probele administrare în cauză, cât și cu dispozițiile legale invocate, criticile formulate fiind fără temei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de creditoarea reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 2 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.7518/24.09.2013, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea nr.85/2006, în contradictoriu cu intimații pârâți M. M. și S. D. C., ca nefondat. Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 Februarie 2014.
Președinte, E.-S. R. | Judecător, P. P. | Judecător, C. G. I. |
Grefier, E.-R. L. |
Red. Jud. ESR
20.03.2014
Tehnoredactat: A.A.
2 ex./24.03.2013
Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Jud. sindic: I. S.
| ← Contestaţie. Hotărâre din 18-09-2014, Curtea de Apel BUCUREŞTI | Procedura insolvenţei – societăţi pe acţiuni. Decizia nr.... → |
|---|
