Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 695/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 695/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-03-2014 în dosarul nr. 3937/98/2012/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr în format vechi 3365/2013)
DECIZIE Nr. 695/2014
Ședința publică de la 18 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE P. P.
Judecător E.-S. R.
Judecător M. P.
Grefier L. V. V.
Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de recurenta – reclamantă DIRECȚIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE PLOIESTI – ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE I. împotriva sentinței civile nr. 2519/08.10.2013, pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimata – pârâtă B. A..
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea constată că s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin 2 Cod de procedură civilă, motiv pentru care reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Asupra cauzei civile de față:
Prin sentința civilă nr. 2519/08.10.2013 pronunțată de Tribunalului Ialomița – Judecătorul Sindic în dosarul nr. _, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta DIRECȚIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE PLOIESTI – ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE I. împotriva pârâtei B. A., cerere având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale în baza art. 138 lit. d) din legea nr. 85/2006.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul-sindic a reținut, în esență, că reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/200 însă nu a probat că presupusele fapte săvârșite de pârâți ar fi cauzat starea de insolvență a debitoarei. Instanța a avut în vedere și că nu s-a dovedit că administratorul a ținut o contabilitate fictivă sau neconformă cu legea, arătând că prezumția ținerii contabilității cu nerespectarea dispozițiilor legale nu înlocuiește nici probele, nici sarcina probei, având doar un caracter complementar și subsidiar, reclamantul fiind obligat să-și probeze susținerile.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta-creditoare DIRECȚIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE PLOIESTI – ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE I. recurs ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a V-a Civilă sub același nr. unic.
În motivarea recursului recurenta-creditoare a arătat că în mod eronat instanța de fond nu a reținut întrunirea condițiilor răspunderii. Astfel, fapta ilicită a pârâtei rezultă din aceea că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea; prejudiciul constă în pagubele cauzate creditorilor prin neachitarea obligațiilor bănești ce reveneau persoanei juridice; raportul de cauzalitate rezultă din activitatea defectuoasă a pârâtei care a condus la ajungerea societății în încetare de plăți, chiar și nepăstrarea evidențelor contabile și gestionarea improprie a fondurilor bănești conducând la incapacitatea de plată a debitoarei.
Se mai arată că fapta administratorului este o faptă negativă, constând în neîndeplinirea unei obligații legale și are caracter ilicit, fiind sancționată atât de Legea 31/1990, cât și de legea contabilității. Legătura de cauzalitate între neținerea contabilității conform legii și prejudiciul creditorilor este evidentă deoarece atât timp cât administratorul nu cunoaște activul, nu poate cunoaște care este gradul de îndatorare pe care societatea îl poate suporta. Vinovăția administratorului există deoarece lui îi incumbă obligația legală a ținerii contabilității, este răspunzător față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere potrivit art. 73 din Legea 31/1990.
În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 138 lit. d din Legea 85/2006.
Intimata-pârâtă, legal citată, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare se arată că aspectele invocate de reclamantă nu au putut fi dovedite; mai mult, se invocă faptul că pârâta ar fi dispus continuarea unei activități ce ducea în mod vădit la încetare de plăți, deși și-a întemeiat acțiunea pe art. 138 alin. 1 lit. d, fără a menționa în vreun fel incidența lit. c. a aceluiași articol.
Reclamantul a solicitat atragerea răspunderii fără a face în vreun fel dovada săvârșirii de către pârâtă a faptelor respective și a raportului de cauzalitate dintre aceste fapte și ajungerea în stare de insolvență. Se mai arată că lichidatorul a menționat în raportul său că insolvența a intervenit datorită pieței concurențiale, crizei economice generale și reducerii implicite a volumului de activitate.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate și sub toate aspectele în lumina dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea reține că:
Potrivit art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, Legea insolvenței,” În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte(…)
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;”
Potrivit art. 129 alin.1 C.proc.civ. teza finală, părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, (…) să își probeze pretențiile și apărările.
Astfel, conform textului legal menționat, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență să fie suportat de către membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin una din faptele enumerate limitativ de lege.
Natura juridică a răspunderii administratorilor împrumută caracteristicile răspunderii delictuale, fiind o răspundere specială. Fiind o răspundere delictuală pentru a fi angajată este necesar a fi îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția.
Analizând motivele invocate de recurentă se constată, având în vedere dispozițiile legale menționate, Curtea constată că Tribunalul a reținut în mod corect că în cauză nu există elemente probatorii de natură să ducă la aplicarea art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce privește fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. d din legea 85/2006, deși nedepunerea actelor contabile apare drept un puternic indiciu pentru săvârșirea faptei ilicite invocate, această faptă nu poate conduce per se la un prejudiciu, cu un cuantum dovedit. Implicit, pentru dovedirea legăturii ei de cauzalitate cu prejudiciul și cuantumului invocat al acestuia este necesară administrarea unor probatorii concludente, ceea ce recurenta nu a făcut.
Astfel, descrierea generică a faptelor prin reiterarea conținutului textelor de lege care reglementează această răspundere în motivarea cererii de chemare în judecată și în cererea de recurs, dublată de lipsa dovezilor care să permită instanței de fond individualizarea faptelor și conținutul lor obiectiv, precum și a consecințelor lor concrete față de ansamblul prejudiciului invocat (dacă ar fi fost de natură să creeze/au creat o parte/întreg prejudiciul) nu acoperă cerința procesuală impusă reclamantului de a-și proba susținerile, iar în aceste condiții acțiunea promovată apare lipsită de suportul temeiniciei.
Pentru acestea considerente, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor articolului 312 alin. 1 C.proc.civ., urmează să respingă ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta – reclamantă DIRECȚIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE PLOIESTI – ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE I. împotriva sentinței civile nr. 2519/08.10.2013, pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimata – pârâtă B. A..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 18.03.2014.
Președinte, P. P. | Judecător, E.-S. R. | Judecător, M. P. |
Grefier, L. V. V. |
Red. Jud. PP
Tehnoredactat: PP
2 ex./23.05.2014
Tribunalul Ialomița
Jud. sindic: M. L.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Acţiune în anulare. Decizia nr. 1100/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
