Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 784/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 784/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-10-2014 în dosarul nr. 25387/3/2013/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DOSAR NR._
(Număr în format vechi 1463/2014)
DECIZIA CIVILĂ NR.784/2014
Ședința publică de la 13 octombrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: F. L. ȘALAR
JUDECĂTOR: A. S. V.
GREFIER: V. G.
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanta-creditoare DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, împotriva Sentinței civile nr.3758 din 04.04.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât C. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea reține apelul spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului de față, constată :
Prin sentința civilă nr. 3758 din 04.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a Vll-a Civilă în dosarul_ a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Sector 3, prin împotriva pârâtului C. C..
În motivarea sentinței, instanța a reținut următoarele:
Pentru a putea fi angajată răspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.
Însă, pe lângă condițiile generale, art. 138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, iar faptele enumerate in dispozițiile art.138 trebuie să fi contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolvență.
Ca atare, această formă de răspundere reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o răspundere contractuală izvorâtă din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la răspunderea contractuală.
Totodată, nu sunt suficiente simple afirmații pentru a opera angajarea răspunderii patrimoniale, deoarece părților le revine, potrivit art. 1169 C.civ., sarcina de a-și dovedi susținerile, invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nefiind de natură să atragă în mod automat răspunderea membrilor organelor de conducere, căci legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Prin urmare, toate condițiile răspunderii reglementate de procedura insolvenței trebuie dovedite, neoperând nicio prezumție de culpă.
În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege.
În cazul creditorilor, prejudiciul constă în nerecuperarea/diminuarea valorii reale a creanțelor pe care acestia le au față de debitor.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a) - g) ale art. 138 din lege.
Din formularea textului alin.1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
În ceea ce privește fapta prevăzută de dispozițiile art. 138 lit. c) din legea nr. 85/2006, simpla invocare, la modul general, a unui management defectuos nu este în măsură a atrage aplicabilitatea dispozițiilor legale menționate, ci trebuie să se arate în concret care sunt faptele săvârșite de asociați care au dus la insolvența societății.
Prin reglementările din art. 138 din Legea nr. 85/2006, legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Ca atare, în lipsa unor dovezi concrete din care să rezulte în concret care sunt activitățile dispuse de asociați, modalitatea în care s-au realizat aceste fapte, perioada de timp și, nu în ultimul rând, faptul că acestea ar fi produs starea de insolvență, nu poate fi reținută ca fiind dovedită fapta ilicită.
Potrivit art. 27 din legea nr. 85/2006, debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
Nu există legătură de cauzalitate între fapta pârâtului de a nu formula cererea în termenul prevăzut de art. 27 din lege și starea de insolvență, întrucât, astfel cum rezultă din dispozițiile menționate, starea de insolventei este anterioară faptei.
Fapta prevăzută la art. 138 lit. d) din lege cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă reclamantul nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. d) a art. 138 din lege se referă la faptul că pârâtul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea.
Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art. 35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii lui în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, reclamantul nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul de a admite cererea formulată și de a obliga pârâta la plata datoriilor restante către bugetul general consolidat al debitoarei.
În motivarea apelului, apelanta a susținut că instanța de fond a procedat la soluționarea cererii cu interpretarea greșită a legii.
Astfel, din actele cauzei rezulta ca mai multe categorii de obligații la bugetul de stat nu au fost vărsate la termenele prevăzute de lege, acumularea acestora precum si a dobânzilor și penalizărilor de întârziere aferente, constituind cu siguranța unul din motive pentru care debitoarea a ajuns în încetare de plăți."
Responsabilitatea pentru manifestarea acestor încălcări ale dispozițiilor legale revine cu certitudine administratorilor și asociaților, față de prevederile art. 138 alin 1 lit. d din legea 85/2006 privind procedura insolvenței. În culpă este administratorul și asociatul debitoarei, "întrucât aceștia, deși a fost notificat de mai multe ori de către lichidator, nu a fost găsit și, astfel, nu au predat acestuia documentele contabile prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006. fapt pentru care, sunt aplicabile dispozițiile art. 138 lit. d), privind atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului și asociatului debitoarei.
1. În ceea ce privește existența unei fapte ilicite
În conformitate cu prevederile Legii 82/1991, art. 1 alin. 1 «societățile comerciale ... au obligația sa organizeze si sa conducă contabilitatea proprie ... potrivit prezentei legi » și art. 5 « persoanele prevăzute la art. 1 au obligația să conducă contabilitatea in partida dubla si sa întocmească situații financiare anuale ». Coroborând aceste prevederi legale cu textele art. 73 alin 1 lit. c și art. 73 alin. 2 «administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor tinere. Acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, însa aceștia o pot exercita numai in caz de faliment al societății». Rezultă, fără echivoc, că în cazul nedepunerii documentelor contabile prevăzute de lege nu s-a ținut o contabilitate în conformitate cu legea.
Legiuitorul a instituit obligația ținerii contabilității în partidă dublă și obligația depunerii unui exemplar din bilanțul anual și din raportarea semestriala la organele fiscale (în speță la Administrația Finanțelor Publice Sector 3) tocmai pentru a exista posibilitatea controlului activității contabile. Prin nedepunerea documentelor contabile prevăzuta de lege se încalcă în mod flagrant prevederile legale care reglementează modalitatea de ținere a contabilității. De asemenea, pe baza declarațiilor privind obligațiile de plata la bugetul de stat a căror depunere lunară este obligatorie conform legii pentru toate societățile comerciale se întocmește fișa sintetică de evidență pe plătitor, care fișa centralizează toate debitele pe care o societate le are către bugetul de stat. Prin nedepunerea acestor documente se creează premisele eludării legii, tinerii unei contabilități fictive sau chiar a unei duble contabilități, existând posibilitatea prejudicierii bugetului de stat.
Din cele expuse mai sus rezultă că societatea debitoare, prin administratorii și asociații acesteia, nu a ținut contabilitatea în conformitate cu prevederile legale, fiind astfel îndeplinită condiția esențială prevăzută expres de litera d) art. 138 din Legea 85/2006. privind procedura insolventei.
2. În privința prejudiciului
Existența unui prejudiciu cert cauzat instituției noastre de către pârâți prin conducerea defectuoasă a societății, s-a stabilit cu prisosința în cursul desfășurării procedurii de lichidare judiciară, prin întocmirea de către lichidatorul judiciar a tabelului final al obligațiilor debitoarei, tabel necontestat.
3. Sub aspectul culpei
În privința izvorului răspunderii civile, aceasta are atât sorginte delictuală (izvorând din nerespectarea obligațiilor legale), cât și contractuală (izvorâtă din contractul de mandat pe care reprezentanții societății îl încheie cu societatea). Primează în acest caz calitatea de mandatar a reprezentanților societății.
Mai mult, la art. 11 al Legii 82/1991, la alin. (1) se arată în mod clar că: "Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art. 1 revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective."
Administratorul, având de îndeplinit un contract tacit de mandat în temeiul art. 72 din Legea 31/1990, are și o răspundere contractuală față de terții păgubiți de societatea ce o reprezintă.
Se poate astfel lesne observa că obligația ținerii contabilității în conformitate cu prevederile legale incumbă administratorului societății în baza legii, fiind una dintre obligațiile cuprinse în contractul de mandat tacit sau expres care se încheie între o societate și administratorul ei.
Pe tot parcursul desfășurării procedurii de faliment și în cursul judecării cererii, intimații nu au făcut în nici un fel dovada existenței unor cauze care să-i absolve de aceste obligații contractuale, rezultând în mod evident existența culpei.
4. În ceea ce privește legătura de cauzalitate
Societatea comercială este o grupare de persoane constituită pe baza unui contract de societate în care asociații se înțeleg să pună în comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comerț în scopul realizării de profit. Deci prin contractul de societate, asociații se obligă la săvârșirea anumitor acte de comerț de natură a produce profit. Fiind accesorii desfășurării activităților de comerț, depunerea documentelor contabile prevăzute de lege poate fi considerată, de asemenea, o acțiune accesorie desfășurării activității comerciale la care asociații sunt obligați în conformitate cu contractul de societate.
O societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorii sau asociații săi manifestă un dezinteres total în ceea ce privește „îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății, respectiv nu țin o contabilitate în conformitate cu prevederile legale, nu varsă la buget sumele constituite ca taxe și impozite, nu depun documentele contabile prevăzute de lege. Singurul rezultat, previzibil de altfel, al acestei atitudini de dezinteres fata de prevederile legale ce guvernează si reglementează desfășurarea activității unei societăți comerciale este falimentul acelei societăți comerciale.
Acesta este raportul de cauzalitate între faptele culpabile ale administratorului și asociatului ce constau în neîndeplinirea obligațiilor legale (nerespectarea și neaplicarea legii) și prejudiciul creat creditorilor prin ..
Mai mult, nu se poate vorbi de neimplicare a administratorilor și asociaților în ajungerea în stare de faliment a societății atâta vreme cât a constituit, dar nu a virat la bugetul de stat, sume de natura impozit microîntreprinderi și impozit profit. Deci societatea și, implicit, administratorii și asociații acesteia au obținut profit din activitățile comerciale desfășurate, fără să plătească impozitele aferente. Nu poate fi vorba astfel de o neimplicare sau despre lipsa unei culpe, ci mai degrabă de rea voința și dezinteres fata de respectarea obligațiilor legale de plata a impozitelor.
Instanța de fond a analizat eronat situația de fapt, considerând că în cauză nu s-au probat elementele necesare pentru atragerea răspunderii patrimoniale a pârâților.
În încadrarea faptelor la art. 138 lit. d), trebuie avut în vedere și faptul că la dosarul cauzei nu s-au depus documentele contabile ale societății, ceea ce reiese și din rapoartele de activitate depuse de lichidatorul judiciar, rapoarte prin care „învederează faptul că, deși a făcut numeroase demersuri în vederea intrării în posesia documentelor contabile ale debitoarei, aceasta nu a răspuns solicitărilor. Nici după depunerea cererii întemeiată pe art. 138, după ce administratorii si asociații au devenit pârâți, nu au fost depuse actele contabile ale societății, fapt ce întărește prezumția de culpă a administratorilor și asociaților societății debitoare.
În privința izvorului răspunderii civile, s-a arătat că aceasta are atât sorginte delictuală (izvorând din nerespectarea obligațiilor legale), cât și contractuală (izvorâtă din contractul de mandat pe care reprezentanții societății îl încheie cu societatea). Primează, în acest caz, calitatea de mandatar al reprezentantei societății.
Pe tot parcursul desfășurării procedurii de faliment și în cursul judecării cererii, parata nu a făcut în nici un fel dovada existenței unor cauze care să o absolve de aceste obligații contractuale, rezultând în mod evident existența culpei.
Sumele care constituie prejudiciul cauzat Statului R. sunt sume aferente desfășurării activităților comerciale, sume care trebuiau sa fie plătite de către societate din încasări. Neplata lor a fost cauzată de dezinteresul total arătat de către administrator si de asociatul unic in îndeplinirea obligațiilor legale si contractuale (vărsarea la bugetul de stat a unor sume de natura impozitului pe profit este obligație legală).
Urmare a activității desfășurate de administratori și asociați, societatea a intrat în încetare de plăți, și, pe cale de consecință, în faliment, instituția recurentă fiind prejudiciată prin neplata impozitelor și taxelor, dobânzilor și penalităților aferente acestora.
În drept, au fost invocate prevederile art. 466 și urm. Cod Procedura Civilă, Legea 85/2006.
Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel formulate, a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele :
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi civile delictuale speciale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998 – 999 C.civ. 1864 (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care dobândesc în această situație unele conotații speciale. Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Apelanta a susținut incidența dispozițiilor art. 138 alin.1 lit. d) din Legea nr. 85/2006, sub forma neîndeplinirii obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, fără să mai facă referire la fapta prevăzută de lit. c a aceluiași articol – ce a făcut, de asemenea, obiectul dezbaterilor în fața primei instanțe.
Prin urmare, judecata în apel va fi determinată de aceste limite stabilite de apelantă, în conformitate cu art. 477 alin.1 NCPC.
Invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Referitor la fapta prevăzută de art. 138 lit. d, astfel cum a reținut în mod corect instanța de fond, nu se poate considera că nedepunerea unor declarații fiscale constituie fapta prevăzută la acest text de lege. Pe de altă parte, reclamanta nu a explicat și dovedit legătura de cauzalitate dintre pretinsa faptă de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea și starea de insolvență a debitoarei. Nici prin cererea de apel, aceasta nu a adus explicații suplimentare, rezumându-se la simple susțineri în sensul că această legătură există prin chiar săvârșirea faptei ilicite.
În ceea ce privește susținerile recurentei referitoare la răspunderea de natură contractuală izvorâtă din calitatea de mandatar a administratorului, acestea nu pot fi reținute, căci, în cauză, reclamanta-creditoare este terț față de contractul de mandat invocat, astfel încât nu se poate prevala de obligațiile născute în sarcina pârâtei prin acesta. D. în raporturile administratorului cu societatea sunt aplicabile reglementările referitoare la mandat, societatea fiind cea care mandatează pe administrator să o reprezinte și să o angajeze în relațiile cu terți, situație ce nu se regăsește în cauză.
Prin urmare, Curtea apreciază sentința pronunțată ca fiind legală și temeinică, astfel că, în temeiul art. 480 alin. 1 NCPC, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta-creditoare DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva Sentinței civile nr. 3758/04.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât C. C., cu domiciliu in Bucuresti, ., ., ., sector 3, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 octombrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
F.L. ȘALAR A.S. V.
GREFIER,
V. G.
Red.Jud.Ș.F.L./20.10.2014
Nr.ex.:4
Fond: Tribunalul București
Președinte: P. M.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
