Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1394/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1394/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 713/122/2011/a1
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1394
Ședința publică de la 19.06.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – A. A.
JUDECĂTOR – I. P.
JUDECĂTOR – A. M. G.
GREFIER – L. E. A.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul S. V. F., împotriva sentinței civile nr. 555 din 07.10.2013, pronunțată de Tribunalul G., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul C.I.I. E. M..
Dezbaterile au avut loc la data de 12.06.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 19.06.2014, când în aceeași componență a decis următoarele:
CURTEA
Prin cererea înregistrată în data de 22.02.2012 la Tribunalul G. (Sindic), în cauza constituind obiectul dosarului nr._ 11 privind procedura insolvenței derulată împotriva debitoarei ., reclamantul C.I.I. E. M., lichidatorul desemnat în cauză, a chemat în judecată pârâtul S. V. F., administratorul statutar al societății debitoare, solicitând să se dispună atragerea răspunderii patrimoniale a acestuia pentru pasivul debitoarei, în temeiul dispozițiilor art.138 alin.1 lit.a) și c) din Legea nr.85/2006.
De asemenea, prin cererea formulată la termenul de judecată de la 02.05.2012, lichidatorul C.I.I. E. M. a solicitat și dispunerea închiderii procedurii insolvenței față de debitoarea ..
Prin sentința comercială nr.344 pronunțată la 02.05.2012 în dosarul nr._ 11 Tribunalul G., prin judecătorul-sindic, a dispus, în baza art.131 din Legea nr.85/2006 închiderea procedurii falimentului debitoarei ., cu radierea cesteia din registrul comerțului și, de asemenea, a dispus admiterea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale față de pasivul debitoarei și obligarea pârâtului S. V. F. la plata pasivului debitoarei și anume, suma de 203.554,32 lei creditorului B. SA, suma de 16.745 lei creditorului Administrația Finanțelor Publice G., suma de 313 lei creditorului I. T. de Muncă G. și 19.256,38 lei creditorului ..
Împotriva acestei sentințe civile pârâtul S. V. F. a declarat recurs, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de atragere a răspunderii sale patrimoniale pentru pasivul debitoarei. Prin decizia civilă nr.290 pronunțată la 07.02.2013 în dosarul nr._ Curtea de Apel București - Secția a V-a Civilă a admis recursul, a casat (în parte) sentința atacată și a trimis cauza aceleiași instanțe spre rejudecarea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale pentru pasivul debitoarei.
La rejudecarea cauzei, prin sentința civilă nr.555 pronunțată la 07.10.2013 în dosarul nr._ Tribunalul G., prin judecătorul-sindic, a admis cererea de atragere a răspunderii patrimoniale pentru pasivul debitorului, obligând pârâtul S. V. F. la plata creanțelor în sumă de 203.554,32 lei către creditoarea Bancport SA, în sumă de 16.745 lei către creditorul Administrația Finanțelor Publice G., în sumă de 313 lei către creditorul I. T. de Muncă G. și în sumă de 19.256,38 lei către creditorul ..
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că cererea formulată de lichidator împotriva pârâtului este întemeiată deoarece din raportul întocmit de lichidator la 20.01.2012, rezultă că pârâtul, administrator al societății debitoare, s-a sustras de la prezentarea documentelor contabile ale acesteia și a relațiilor asupra bunurilor existente în evidența contabilă. În această situație, nu s-au mai identificat bunuri care să poată fi valorificate pentru plata creditorilor. Nu au mai fost identificate de lichidator nici stocurile menționate în evidența contabilă, lichiditățile bănești menționate a exista în casieria societății. Nu a fost prezentată nicio situație a furnizorilor neachitați. În raport cu negăsirea stocului de marfă ce figurează în actele societății se reține că administratorul pârât a dispus în interes personal de bunurile societății debitoare, săvârșind fapta prevăzută de art.138 alin.1 lit.a) din Legea nr.85/2006.
Împotriva acestei sentințe civile pârâtul S. V. F. a declarat recurs, solicitând, astfel cum și-a formulat expres cererea, anularea / desființarea hotărârii atacate (deoarece solicită constatarea nulității actelor de procedură ale lichidatorului, în raport cu prevederile art.178 Noul Cod de procedură civilă) și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță; aceasta cu mențiunea că recurentul a mai solicitat în continuare: schimbarea lichidatorului pentru încălcarea atribuțiilor profesionale în raport cu art.22/3 din Legea nr.85/2006 și sesizarea organelor de cercetare penală pentru săvârșirea de către lichidator a infracțiunii prevăzute de art.145 alin.1-3 din Legea nr.85/2006, tentativa de traficare a averii debitorului.
În motivarea recursului s-a arătat, în esență, în primul rând că sunt nereale susținerile lichidatorului, reținute și de către tribunal, din cuprinsul rapoartelor de activitate de la 20.01.2012 și 12.09.2011 referitoare la pretinsa sustragere a pârâtului de la prezentarea documentelor contabile și a relațiilor privind bunurile existente în evidența contabilă.
Niciodată nu s-au respectat de către lichidator prevederile legale de citare, notificare sau invitare la explicații a pârâtului, deși acesta era obligat să notifice debitorul și creditorii cu privire la actele și măsurile luate în cauză. Până în prezent pârâtul nu a fost invitat la sediul lichidatorului pentru a da explicații cu privire la actele contabile și bunurile societății debitoare. În susținerea celor arătate este „cererea de desființare a hotărârii adunării creditorilor” depusă în cauză de creditorul ., în care se arată gravele abuzuri procedurale săvârșite de lichidator și despre care tribunalul nu a luat act. Tribunalul a pronunțat sentința atacată fără să verifice susținerile lichidatorului cu privire la refuzul pârâtului, prin analiza dovezilor de comunicare a actelor de procedură și a proceselor-verbale ale adunării creditorilor. Nici creditoarea . nu a fost convocată la adunările creditorilor, conform cererii acestuia din 16.02.2012.
Printr-un al doilea motiv de recurs s-a arătat că la 07.08.2012 între pârâtul recurent și reprezentantul . s-a semnat convenția-angajament în urma căreia pârâtul s-a angajat să plătească personal creanța acestei societăți (19.256,38 lei).
De asemenea, s-a arătat că tribunalul nu a verificat susținerile lichidatorului cu privire la notificarea pârâtului pentru a da explicații cu privire la actele și bunurile societății debitoare. Toate actele de procedură întocmite de lichidator sunt nule de drept, deoarece nu au fost respectate prevederile Legii nr.85/2006, ca și toate adunările creditorilor, la care a participat un singur creditor, deși lichidatorul avea obligația să invite toți creditorii. Conform dispozițiilor Noului Cod de procedură civilă este atrasă nulitatea actelor de procedură în cazul nerespectării unor norme de drept: art.163, art.178.
Printr-un ultim motiv de recurs s-a arătat că tribunalul nu a verificat realitatea comunicării notificărilor și invitațiilor de către lichidator sau procesele-verbale ale adunării creditorilor, neîndeplinirea obligațiilor în acest sens atrăgând și răspunderea penală a lichidatorului pentru infracțiunea prevăzută de art.145 din Legea nr.85/2006.
Recurentul poate solicita audierea unor martori care cunosc demersurile nelegale făcute de lichidator. În plus, pe parcursul procesului, lichidatorul a solicitat diverse sume de la pârât sub pretextul unor onorarii de 1.500 lei/lunar, dar acesta a refuzat, ceea ce a atras vrăjmășia lichidatorului.
Intimatul-lichidator C.I.I. E. M. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, față de lipsa de realitate a susținerilor recurentului.
În dovedirea susținerilor formulate părțile au depus înscrisuri la dosarul cauzei.
Față de acestea, analizând actele dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat având în vedere următoarele considerente:
Recurentul a făcut în mod eronat trimitere la prevederile Noului Cod de procedură civilă, deoarece în cauză nu acestea sunt aplicabile ci acelea din codul de procedură civilă de la 1865, având în vedere data cererii introductive prin admiterea căreia s-a deschis procedura insolvenței în cauză, din cadrul căreia face parte și judecata cererii de atragere a răspunderii în temeiul art.138 din Legea nr.85/2006.
De asemenea, în cererea de recurs nu s-a indicat expres niciunul dintre motivele de nelegalitate la care se referă art.304 Cod procedură civilă, dar susținerile recurentului pot fi considerate ca fiind formulate în baza art.3041 Cod procedură civilă, sub aspectul netemeiniciei hotărârii atacate. Recurentul a cerut în mod greșit anularea / desființarea sentinței atacate, acestea nefiind specifice căii de atac a recursului, având însă în vedere cel mai probabil, solicitarea casării sentinței atacate, din moment ce a cerut și trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal, numai că în lipsa incidenței vreunui motiv de casare din art.304 Cod procedură civilă, o astfel de soluție se mai poate dispune în baza dispozițiilor art.312 pct.5 Cod procedură civilă, însă recurentul nu a formulat nici motivele specifice avute în vedere de aceste dispoziții (necercetarea fondului cauzei, respectiv, neîndeplinirea procedurii de citare cu pârâtul) din moment ce s-a referit exclusiv la nulitatea actelor de procedură efectuate de lichidator (în cuprinsul cărora include din eroare și citarea, deși aceasta constituie un act de procedură specific judecății în instanță). Oricum, referitor la cererea de atragere a răspunderii pârâtului, anterior a mai intervenit o primă casare cu trimitere spre rejudecare, iar în raport cu art.312 pct.61 Cod procedură civilă nu se mai poate dispune o a doua casare cu trimitere – astfel cum solicită recurentul – ci o casare cu reținere spre rejudecare. Acest din urmă aspect prezintă relevanță și în contextul în care recurentul a solicitat prin petitul cererii de recurs fără o precizare lămuritoare care era necesară – și schimbarea lichidatorului și sesizarea organelor de cercetare penală pentru o infracțiune săvârșită de lichidator.
Or, astfel de cereri sunt inadmisibile sub aspectul formulării de parte pentru prima oară în recurs, cu atât mai mult cu cât și competența de soluționare a acestora în primă instanță ține de atribuțiile judecătorului-sindic (art.22 pct.3 și, respectiv art.11 alin.1 lit.g) din Legea nr.85/2006).
Strict în legătură cu susținerile recurentului, acestea nu pot fi apreciate ca fiind fondate.
Astfel, recurentul susține printr-o formulare generală că pârâtul nu a fost în mod legal notificat / convocat de lichidator pentru a depune actele contabile ale societății și a da relații privind bunurile acesteia. Sub acest aspect recurentul ignoră faptul că actele de procedură / măsurile în sarcina lichidatorului sunt realizate în mod diferit de cele îndeplinite potrivit dreptului comun care privesc judecata propriu-zisă în instanță și anume, prin menționarea în rapoartele de activitate, publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență (cu privire la care lichidatorul în cauză a depus la dosar dovezi relevante, potrivit legii speciale în materia insolvenței).
De altfel, chiar recurentul a recunoscut în finalul cererii de recurs că a purtat unele discuții cu lichidatorul.
Recurentul nu poate invoca drept mijloc de probă pentru susținerile sale, cererea depusă la judecata în primă instanță de către o altă parte (creditorul .). În același context, devine relevant și faptul că recurentul are în vedere, în bună parte, acte de procedură îndeplinite de lichidator în cadrul procedurii insolvenței îndreptată împotriva societății debitoare, iar nu al judecății cererii de atragere a răspunderii, pentru care, în primul rând, a expirat cu mai mult timp înainte dreptul la contestare în forma specifică legii insolvenței. Mai mult, recurentul nu a fost în măsură nici să precizeze care dispoziții anume din Legea nr.85/2006 au fost în măsură să atragă nulitatea de drept pretinsă a unor acte de procedură ale lichidatorului.
Convenția-angajament încheiată la 07.08.2012 de pârât cu reprezentantul creditorului . nu prezintă relevanță asupra soluționării cererii de atragere a răspunderii, care are în vedere pasivul debitoarei astfel cum este stabilit prin tabelul creanțelor împotriva debitorului, astfel cum a rămas acesta definitiv în procedura insolvenței îndreptată împotriva ..
Pe fondul cererii de atragere a răspunderii, recurentul nu a formulat critici referitor la îndeplinirea condițiilor legale pentru atragerea răspunderii în ceea ce privește fapta prevăzută de art.138 alin.1 lit.a) din Legea nr.85/2006 reținută în sarcina pârâtului de către tribunal și, respectiv, prejudiciul produs prin săvârșirea faptei respective, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul specific în insolvență, vinovăția pârâtului; de asemenea, recurentul nu a administrat probe sub aspectele arătate.
În consecință, având în vedere considerentele arătate, Curtea, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul S. V. florin, împotriva sentinței civile nr. 555 din 07.10.2013, pronunțată de Tribunalul G., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul C. I. DE INSOLVENȚĂ E. M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.06.2014.
Judecător,Judecător,Judecător,
A. A. I. P. A. M. G.
Grefier,
L. E. A.
Red.Jud.A.A.
Tehnored.F.L.
25.08.2014
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul G. - Sindic
Președinte: G. U.
| ← Acţiune în anulare. Hotărâre din 06-06-2014, Curtea de Apel... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
