Contestaţie. Decizia nr. 652/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 652/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-03-2014 în dosarul nr. 31849/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Dosar nr._
(Număr în format vechi 2359/2013)
DECIZIA CIVILĂ NR.652/R/2014
Ședința publică de la03 martie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. C. S.
JUDECĂTOR: A. S. V.
JUDECĂTOR: F. L. ȘALAR
GREFIER: V. G.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-creditoare S.C. E. S.A. împotriva Sentinței civile nr. 3752 din 10.04.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-debitoare S.C. H. S.A., prin administrator judiciar EURO INSOL S.P.R.L. și intimatele-creditoare BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ, I. B. N.V. AMSTERDAM - SUCURSALA BUCURESTI, U. B. AUSTRIA AG, M. E., COMERȚULUI ȘI MEDIULUI DE AFACERI.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-creditoare S.C. E. S.A., prin avocații T. D. și M. Dub, cu împuternicirea avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr._/2013 și intimata-debitoare, prin consilier juridic T. E., cu împuternicirea de reprezentare juridică nr._/27.02.2014 și prin administrator judiciar, reprezentat de avocat A. Ț., cu împuternicirea avocațială nr._/2014, lipsind intimatele-creditoare.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se prezintă în instanță avocat R. R. pentru intervenienta F. P. S.A.
Avocat T. D. pentru recurentă solicită modificarea citativului în sensul că societatea nu mai este reprezentată de S.C.A. S. și Asociații, având în vedere cererea aflată la fila 43 dosar.
Curtea constată că S.C.A. S. și Asociații a denunțat contractul de asistență juridică încheiat cu S.C. E. S.A., în prezent, partea fiind reprezentată de S.C.P.A D. T. și Asociații.
Curtea pune în discuție admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție formulată de F. P. S.A. la 23.01.2014.
Intervenienta F. P. S.A., prin avocat, solicită admiterea în principiu a cererii de intervenție, susținând că justifică un interes legitim, născut și actual de a interveni, în dubla sa calitate de acționar și creditor.
Avocat T. D. pentru recurentă consideră că s-a demonstrat existența unui interes care să determine admiterea în principiu a cererii.
Reprezentanții intimatei-debitoare pun concluzii de admitere în principiu a cererii de intervenție accesorie, pe considerentul că F. P. S.A. are un interes legitim în prezenta cauză.
După deliberare, cu opinie majoritară, Curtea apreciază că se impune respingerea în principiu a cererii de intervenție, raportat la dispozițiile art.49 alin.1 Vechiul Cod de procedură civilă. Constată că F. P. S.A. este parte în procedura insolvenței, figurând înscrisă la masa credală în calitate de creditor, iar împrejurarea că nu a participat în cadrul acestui litigiu ca parte, nu o împiedica să solicite introducerea în cauză, în ipoteza în care îi erau afectate interesele, astfel că modalitatea aleasă eludează dispozițiile speciale ale procedurii insolvenței. Cu opinia separată a domnului judecător Șalar F. L. care s-a pronunțat în sensul admiterii în principiu a cererii de intervenție, ca urmare a faptului că, deși F. P. S.A. are calitate de creditor în procedura insolvenței, nu figurează ca parte în prezentul litigiu.
Reprezentanții recurentei-creditoare și ai intimatei-debitoare arată că nu au alte cereri de formulat și probe de administrat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat T. D. pentru recurentă solicită admiterea recursului și casarea sentinței atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, susținând că sunt incidente dispozițiile art.304 pct.7 Vechiul Cod de procedură civilă, întrucât hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii. Din această perspectivă, arată că prezenta cauză avea ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva măsurii adoptate de către administratorul judiciar privind aplicarea clauzei de forță majoră, iar în motivarea hotărârii atacate, judecătorul sindic a adus argumente specifice unei contestații la tabelul preliminar. Al doilea element care este străin de obiectul pricinii vizează împrejurarea că S.C. E. S.A. nu s-a aflat în situația denunțării contractului prin măsurile luate de administratorul judiciar, ci alte societăți. O altă critică vizează incidența dispozițiilor art.304 pct.9 Vechiul Cod de procedură civilă, în sensul că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită a legii prin admiterea excepției inadmisibilității, avându-se în vedere faptul că nu a fost analizat petitul acțiunii. În acest context, subliniază că nu a solicitat anularea în întregime a clauzei contractuale de forță majoră, ci doar activarea ei.
Avocat Ț. A. pentru intimata-debitoare solicită respingerea recursului, susținând în esență că a optat pentru derularea contractului și nu pentru denunțarea acestuia. Consideră că S.C. E. S.A. avea posibilitatea de a obține îndeplinirea obligației de livrare a energiei electrice pe calea unei acțiuni de drept comun, în afara procedurii insolvenței. P. urmare, consideră că nu sunt incidente dispozițiile art.11 alin.2 din Legea nr.85/2006, astfel că instanța de fond în mod corect a admis excepția inadmisibilității acțiunii. În plus, susține că acțiunea este și lipsită de interes, având în vedere că notificarea referitoare la existența forței majore a expirat la data de 31.12.2012.
În replică, apărătorul recurentei-creditoare arată că, adresa nr._/03.08.2012 care a inițiat procedura de forță majoră în cadrul contractului a fost emisă de administratorul judiciar și contrasemnată de către directorul societății. În ceea ce privește lipsa de interes invocată, susține că este îndreptățită să efectueze o altă procedură juridică dacă constată nelegalitatea măsurii.
CURTEA,
P. cererea înregistrată la data de 10.08.2012 sub nr_, . formulat contestație împotriva măsurii adoptate de administratorul judiciar al debitoarei . INSOL SPRL, privind aplicarea clauzei de forță majoră începând cu data de 07.08.2012, ora 0, din contractul de furnizare a energiei electrice ca consumator eligibil nr.32 CE/28.03.2003, și transmisă prin notificarea nr.53.774/03.08.2012.
P. sentința civilă nr.3752/10.04.2013 judecătorul sindic a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea formulate. Pentru a concluziona în acest sens, prima instant a reținut că în cadrul contestației nu pot fi puse în discuție îndeplinirea condițiilor pentru atragerea răspunderii contractual, precum și faptul că reclamanta nu face dovada unei creanțe certe, lichide și exigibile în condițiile art.3 pct.6,7 și 8 din Legea nr.85/2006 pentru ca dreptul pretins de creditore nu este un drept de creanță veritabil întrucât nu este născut la recuperarea efectivă a prejudiciului născându-se la momentul stabilirii judecătorești a existenței și a cuantumului prejudiciului.
Titlul de creanță îl constituie deci, hotărârea prin care debitorul este obligat să repare un prejudiciu stabilit în urma administrării de probe, de către instanța de judecată.
Reclamanta este titulara unui drept eventual a cărei naștere, conținut și întindere ar urma să fie stabilite de instanța de judecată, dar nu pe calea unei contestații la tabelul preliminar ci pe calea unei acțiuni în despăgubiri.
Creditoarea a solicita respingerea excepției invocate de instanță pentru că cererea se îndreaptă împotriva măsurii de neînscriere la masa credală a creanței sale și care este în competența judecătorului sindic.
În cauză judecătorul sindic este solicitat să stabilească pe calea contestației formulată de creditoare, incidențele tuturor creditorilor pentru antrenarea răspunderii contractuale, reprezintă daune interese datorate în vederea acoperirii prejudiciului cauzat de debitoare ca urmare a invocării cauzei de forță majoră prin notificarea_/03.08.2012, emisă de debitoare din contractul de furnizare a energiei electrice la consumatorul eligibil nr.32CE/28.03.2003, astfel cum a fost notificat ulterior prin acordul părților și a neexecutării corespunzător a obligațiilor de furnizare a energiei electrice în perioada 30.09._12, care se excede limitelor controlului judecătoresc al judecătorului sindic în procedura insolvenței.
Apoi prejudiciul invocat de creditoare nu există a priori și trebuie stabilit prin raportare aceste condiții contractuale.
Pentru ca administratorul judiciar nu are competență să analizeze modul de executare a contractului dintre părți, nici judecătorul sindic nu poate avea o astfel de competență pentru ca nu este o măsură luată de administratorul judiciar, ci o excepție de neexecutare a contractului.
În ceea ce privește dreptul de creanță al creditoarei, trebuie arătat faptul că pretinde o anumită conduită a debitorului, să dea, să facă sau să nu facă ceva, îndreptățintu-l pe titular la forța de constrângere în cazul în care debitoarea se opune.
Dreptul pretins de creditoare nu este un drept de creanță născut înainte de deschiderea procedurii pentru că urmează o procedură de stabilire a existenței și cuantumului printr-o hotărâre judecătorească.
Cu privire la condiția certitudinii creanței trebuie arătat ca ea rezultă din actul de creanță sau din alte acte însușite de debitoare, iar lichiditatea creanței constă în posibilitatea de a determina cuantumul creanței, astfel spus, caracterul cert privind o contestație indispensabilă pentru existența caracterului lichid al creanței.
Mai mult, potrivit art.32 alin.2 din L85/2006 administratorul judiciar efectuează notificări prev. de art.61, în sensul că avizează persoanele care potrivit evidențelor contabile ale debitoarei, la data deschiderii procedurii au calitatea de creditori, adică dețin o creanță certă, lichidă și exigibilă sau neexigibilă, împotriva averii debitorului.
Acești creditori au dreptul si eligibilitatea procesuală de a formula declarație de creanță și implicit de a fi trecuți în tabelul preliminar al obligațiilor debitoarei.
Creditoarea este titulara unei creanțe eventuale ce trebuie stabilită de instanța de judecată, insă nu pe calea unei contestații în tabelul preliminar, ci pe calea unei acțiuni în despăgubiri.
Se cunoaște faptul că legea ocrotește numai dreptul născut și actual, care nu beneficiază de procedură juridică decât în condițiile expres și limitativ prevăzute de art.110 C. (predarea unui imobil închiriat înainte de expirarea termenului, executarea înainte de termen a unor prestații, pentru preîntâmpinarea unui prejudiciu însemnat).
P. urmare condiția existențială, existența unui drept actual pentru a dispune înscrierea în tabelul preliminar și implicit de a formula contestație, nu este îndeplinită iar caracterul eventual al dreptului afectează calitatea de creditor al petentului.
În acest sens s-a pronunțat și Î.C.C.J și jurisprudența comunitară europeană și care au arătat că o creanță nu poate fi considerată un bun în sensul art.1 din protocolul nr.1 decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat.
Împotriva sentinței civile a declarat în termen legal recurs S.C. E. S.A., prin care a solicitat casarea în tot a sentinței atacate și trimiterea acesteia spre rejudecare, având în vedere că,în speță sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, câtă vreme instanța de fond a pronunțat hotărârea cu greșita aplicare a legii, constând în admiterea excepției de inadmisibilitate deși, prin intermediul contestației, subscrisa, în temeiul dispozițiilor art. 21 alin. 2 și următoarele din Legea nr. 85/2006, a solicitat „desființarea măsurii adoptate de către administratorul judiciar prin notificarea cu nr._/03.08.2012";pe fond, contestația E. S.A. este întemeiată, în speță fiind incidente dispozițiile art. 21 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, impunându-se admiterea acesteia cu consecința desființării măsurii de aplicare a clauzei de forță majoră, măsura adoptată de către administratorul judiciar prin notificarea nr._/03.08.2012;
În motivare se arată că la data de 28 martie 2003, s-a încheiat contractul de furnizare a energiei electrice la consumator eligibil nr. 32CE (denumit în prezenta cerere „Contractul"), între . calitate de furnizor (denumită în cele ce urmează „H." sau „Furnizorul") și . comercială de naționalitate română, în calitate de consumator eligibil (denumită în cele ce urmează „E." sau „Consumatorul"), iar obiectul contractului este reprezentat de furnizarea de energie electrică la locul de consum E. Slatina jud. O.), cantitatea de energie ce urma a fi furnizată fiind stabilită într-o anexă la Contract (Anexa nr. 2), în baza procedurii de derulare a Contractului (Anexa nr. 4 la Contract). Prețul ce urma a fi plătit de Consumator a fost prevăzut printr-o anexă diferită (Anexa nr. 3).Inițial, perioada pentru care Contractul a fost încheiat a fost de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire cu acordul părților (art. 9 din Contract). Contractul și anexele sale au fost modificate de către părți prin semnarea a 15 (cincisprezece) acte adiționale. Potrivit acestor modificări, durata Contractului este 1 aprilie 2004 - 31 martie 2013, cu posibilitatea de prelungire cu acordul părților (art. 1 din Actul adițional nr. 4 la Contract, care a intrat în vigoare la 1 aprilie 2004).Alte modificări vizează prețul Contractului, modificat în mod regulat prin Actele adiționale. De asemenea, potrivit Actului adițional nr. 11 și a Procesului verbal de negociere din 15 februarie 2007, ce constituie Anexa nr. 5 la Contract, prețul negociat pentru anul 2007, începând cu luna februarie este de 29,00USD/MWh, iar prețul pentru rezerva de putere este de 5RON/hMW, părțile convenind ca prin Act Adițional la sfârșitul anului 2007 să renegocieze prețul și moneda în care este exprimat.Potrivit Actului adițional nr. 13 la Contract, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2008, pentru anul contractual 2008, prețul contractului este de 24,5 EUR/MWh pentru plata lunară, iar prețul pentru rezerva de putere este de 10 lei/hMW.P. Actul adițional nr. 15, a fost stabilită atât cantitatea de energie electrică contractată pentru anul 2009 - respectiv 250.000 MWh, cât și prețul Contractului pentru acest an contractual (103 lei/MWh pentru plata lunară, 92 lei/MWh pentru plata în avans pe trei luni și 10 lei/MWh pentru rezerva de putere).Potrivit Actului adițional nr. 15 la Contract, între perioada 1 august 2009 - 31 decembrie 2009, prețul stabilit pentru energia electrică tranzacționată este de 103lei/MWh, iar prețul pentru rezerva de putere este de 10 lei/MWh, fără TVA și acciză și fără ca acest preț să cuprindă contravaloarea componentei de transport pentru injecție în rețea TG, a componentei de transport pentru extracție din rețea TL, contravaloare servicii de sistem și contravaloare administra piață. La data de 25 iulie 2012, s- a încheiat cu H. SA un nou act adițional pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2012 și 31 martie 2013.La data de 3 august 2012, pârâta emite o notificare sub nr._/03.08.2012 prin care invocă aplicarea clauzei de forță majoră începând cu data de 7 august 2012, ora 00.00, iar diminuarea în mod discreționar a livrării de energie electrică de către debitoarea S.C. H. S.A. va produce ample prejudicii recurentei.
Împotriva măsurii adoptate de către administratorul judiciar prin notificarea cu nr._/03.08.2012, a formulat contestație, care a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VII - a Civilă, sub numărul de dosar_ .
La termenul de judecată din data de 20 martie 2013, instanța din oficiu a invocat excepția inadmisibilității contestației, fundamentată pe teoria conform căreia cerea formulată nu ar avea ca obiect desființarea măsurii administratorului judiciar adoptată prin notificarea cu nr._/03.08.2012 ci anularea clauzei de forță majoră, situație care ar duce la imposibilitatea aplicării dispozițiilor art. 21 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
Se apreciază că în speță sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, câtă vreme instanța de fond a pronunțat hotărârea cu greșita aplicare a legii, constând în admiterea excepției de inadmisibilitate deși, prin intermediul contestației recurenta în temeiul dispozițiilor art. 21 alin. 2 și următoarele din Legea nr. 85/2006, a solicitat „desființarea măsurii adoptate de către administratorul judiciar prin notificarea cu nr._/03.08.2012".
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 21 din Legea 85/2006, debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum și orice altă persoană interesată, pot formula contestații împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar.
În cazul de față, la data de 3 august 2012, pârâta, prin administrator judiciar a emis în atenția subscrisei o notificare sub nr._/03.08.2012 prin care a dispus aplicarea clauzei de forță majoră începând cu data de 7 august 2012, ora 00.00.Împotriva măsurii administratorului judiciar, constând în aplicarea clauzei de forță majoră începând cu data de 7 august 2012 ora 0.00, în contractul de furnizare a energiei electrice la consumator eligibil nr. 32CE/28 martie 2002, a formulat contestație, în temeiul dispozițiilor art. 21 alin. 2 și următoarele din Legea nr. 85/2006:
Din această perspectivă, apreciază că validarea teoriei excepției inadmisibilității promovată de instanță s-a făcut cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 21 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, câtă vreme contestația a avut ca obiect desființarea măsurii administratorului judiciar adoptată de administratorul judiciar prin notificarea nr._/03.08.2012 și nicidecum anularea clauzei de forță majoră așa cum greșit a reținut instanța
P. urmare, apreciază că, pentru cenzurarea măsurii adoptate de administratorul judiciar prin notificarea nr._/03.08.2012 se impunea aplicarea dispozițiilor art. 21 și următoarele din Legea nr. 85/2006, iar admiterea excepției formulate de debitoare este rezultatul unei greșite aplicări a dispozițiilor Legii nr. 85/2006.
Pe fond, contestația formulată de E. S.A. este întemeiată, fiind incidente dispozițiile art. 21 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, impunându-se admiterea acesteia cu consecință desființări măsurii de aplicare a clauzei de forță majoră, măsura adoptată de către administratorul judiciar prin notificarea nr._/03.08.2012.
Față de disp. art. 11 din convenția părților,notificarea emisă de administratorul judiciar nu întrunește condițiile pentru ca să poată antrena producerea de efecte și, pe cale de consecință limitarea discreționară a livrării de energie electrică reprezintă în realitate o neîndeplinire a obligațiilor contractuale asumate de a livrează cantitățile de energie electrică agreate de comun acord, pentru următoarele argumente:
Nu sunt întrunite condițiile de fond în vederea invocării forței majore.În ce privește evenimentul invocat de H. drept cauză exoneratoare de răspundere pentru neexecutarea corespunzătoare a obligațiilor asumate în temeiul contractului, respectiv seceta hidrologică,se apreciază că aceasta nu poate fi calificată drept un eveniment de forță majoră, cauză care trebuie analizată din perspectiva condițiilor impuse de Codul Civil de la 1864
Aprecierea caracterului imprevizibil se realizează după criteriul subiectiv care ține cont de situația concretă în care se găsește debitorul obligației afectate și care trebuie să manifeste diligenta necesară prevederii. Este firesc, așadar, ca pentru un profesionist în acest domeniu să nu fie aplicabile condițiile mai puțin riguroase.
39.Mai mult, potrivit contractului, pentru activarea clauzei de forță majoră, trebuia ca evenimentul considerat de o parte contractuală să se fi produs deja (tocmai de aceea este un eveniment absolut imprevizibil - potrivit art. 1351 din Codul Civil aprobat prin Legea nr. 287/2009), or, potrivit Notificării nr._/25 iulie 2012 evenimentul urmează a se produce în viitor - și anume începând cu 1 august 2012.
Sub alt aspect, se apreciază că nu sunt întrunite condițiile privind procedura de urmat în vederea invocării forței majore, indicate la art. 11 din convenție.
Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele :
Obiectul contestației formulate de recurente în temeiul art. 21 alin. 2 din Legea 85/2006 îl constituie decizia administratorului judiciar al debitoarei . INSOL SPRL, referitoare la aplicarea clauzei de forță majoră începând cu data de 07.08.2012 din contractul de furnizare a energiei electrice ca și consumator eligibil, nr.32CE/28.03.2003.
Această decizie a fost luată de administratorul judiciar în baza atribuției prevăzute de lege la art. 20 alin. 1 lit. j și a dispozițiilor art. 86 alin. 1 din aceeași lege.
Admisibilitatea contestației formulate trebuie raportată mai întâi la actele ce formează obiectul controlului judiciar al judecătorului sindic, astfel cum rezultă din art. 11 alin. 1 și 2 din lege. Astfel, articolul 21 alin. 2 din lege trebuie interpretat prin coroborare cu acest text. Articolul 20 enumerează doar principalele atribuții ale administratorului judiciar, fără să precizeze care din acestea fac parte din atribuțiile în legătură cu activitatea managerială și care nu.
Or, judecătorul sindic, verificând caracterul măsurii contestate, a apreciat că modalitatea de executare a contractului încheiat între părți reprezintă o decizie managerială a administratorului judiciar și nu poate face obiectul contestației prevăzute de art. 21 alin. 2 din lege, dar poate face obiectul controlului oportunității de către creditori, prin organele acestora. Această afirmație este însă contestată de recurente.
Conduita părților în cursul derulării contractelor reprezintă exercitarea voinței organelor de conducere a acestora, în baza atribuțiilor manageriale încredințate. Chiar și în stare de insolvență, societatea comercială are organe de conducere, care acționează în raporturile cu terții în numele acesteia, respectiv pe administratorul judiciar.
În cauză, recurenta contestatoare acționează în calitate de parte contractantă în convenția nr.32CE/28.03.2003, iar nu în calitate de parte în procedura insolvenței. Decizia de denunțare unilaterală a contractului reprezintă pentru aceasta conduita pe care partea cocontractantă a ales-o în raport de contractul încheiat. Ea nu constituie o măsură în legătură cu procedura de insolvență de care recurentele ar fi prejudiciate, astfel încât să se impună controlul legalității exercitat de judecătorul sindic.
În consecință, Curtea apreciază, în același sens cu judecătorul sindic, că art. 11 alin. 2 din lege se opune ca astfel de decizii ale administratorului judiciar să fie supuse controlului de legalitate ce se exercită de judecătorul sindic în conformitate cu art. 21 alin. 2.
În raport de celelalte susțineri din recurs, Curtea reține posibilitatea denunțării contractelor în curs de derulare este prevăzută de art. 86 alin. 1 din lege, ca atribut exclusiv al administratorului judiciar subordonat scopului maximizării valorii averii debitorului.
Așadar, acest text consacră o excepție de la forța obligatorie a contractului, permițând debitoarei, prin administrator judiciar, să denunțe unilateral contractele în curs de derulare apreciate ca fiind neoportune din punct de vedere economic, lăsând fără efect eventualele dispoziții contractuale referitoare la rezilierea contractului.
Nici acest text nu prevede o cale specială de atac la îndemâna părții cocontractante împotriva deciziei de denunțare a contractului, dar la alineatul 2 se prevede că o acțiune în despăgubiri poate fi introdusă de către acesta.
Modul de redactare a textului, prin condiționarea acestei decizii de importanța pentru activitatea economică a debitoarei, impune aceeași concluzie, respectiv că luarea sa constituie o chestiune de oportunitate și îl privește pe administratorul judiciar, respectiv pe creditorii parte în procedură.
Accesul la justiție, a cărui încălcare a fost invocată de recurente, nu constituie un drept absolut. Atât în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cât și în cea a Curții Constituționale, sunt recunoscute limitele pe care acest drept le poate avea în condițiile legii.
Or, contestația împotriva măsurilor administratorului judiciar se exercită în condițiile prevăzute de Legea 85/2006, în raport de care cererea recurentelor este inadmisibilă și a fost respinsă ca atare de judecătorul sindic.
Admisibilitatea cererii acestora nu poate fi privită dincolo de limitele stabilite prin aceasta, căci s-ar încălca principiul disponibilității. Recurentele și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 21 din lege, iar nu pe răspunderea contractuală a debitoarei.
Așadar, constatarea inadmisibilității cererii formulate nu reprezintă o încălcare a acestui drept fundamental, soluția fiind dată de urmarea unei căi nepermise de lege.
Față de cele expuse, Curtea apreciază că sentința atacată este dată cu aplicarea corectă a legii, neputându-se reține incidența art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
În consecință, în raport de dispozițiile art. 312 alin. 1 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
CU MAJORITATE:
Respinge recursul formulat de recurenta-creditoare S.C. E. S.A. împotriva Sentinței civile nr.3752 din 10.04.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-debitoare S.C. H. S.A., prin administrator judiciar EURO INSOL S.P.R.L. și intimatele-creditoare BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ, I. B. N.V. AMSTERDAM - SUCURSALA BUCURESTI, U. B. AUSTRIA AG, M. E., COMERȚULUI ȘI MEDIULUI DE AFACERI, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 martie 2014.
JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. S. V. F. L. ȘALAR
GREFIER,
V. G.
Red.Jud.A.S.V./15.04.2014
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București
Președinte: M. M.
OPINIE SEPARATĂ
Apreciez că în cauză se impune admiterea recursului, cu consecința casării sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru următoarele considerente:
P. notificarea nr._/25.07.2012, administratorul judiciar al debitoarei . comunicat . temeiul raporturilor contractuale guvernate de contractul de furnizare a energiei electrice la consumator nr. 32CE/28.03.2003, contract menținut în procedura insolvenței, conform art.11 din contract, existența unui caz de forță majoră generat de seceta excesivă prelungită, stare de fapt ce constituie calamitate naturală, eveniment extern care a generat o scădere accentuată a nivelului apei în principalele râuri și în acumulările hidroenergetice, astfel că începând cu data de 01.08.2012, ora 0:00 a fost activată clauza de forță majoră, prognozată pentru perioada 01.08.2012 – 31.12.2012.
P. aceeași notificare s-a comunicat și modalitatea de derulare a contractului în perioada afectată de forța majoră.
S-a prevalat debitoarea, prin administratorul judiciar de dispozițiile art. 1351 pct. 2 și pct. 4 din Legea 287/2009 privind NCC.
Împotriva acestei măsuri a formulat contestație . instanței desființarea măsurii de aplicare a forței majore.
Raportat la dispozițiile art. 21 alin. 4 din lege s-a solicitat suspendarea executării măsurii.
S-a precizat cu privire la legea aplicabilă contractului, că raportat la data încheierii acestuia 28.03.2003, nu îi sunt incidente dispozițiile NCC, sens în care au fost invocat dispozițiile art. 102 alin. 1 Legea 71/2011.
În motivarea cererii s-a învederat că notificarea emisă de administratorul judiciar, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege, nu întrunește condițiile impuse prin art. 11 din contractul părților.
S-a susținut că evenimentul invocat de către debitoare drept cauză exoneratoare de răspundere pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale întocmai cum au fost asumate, nu poate fi calificat eveniment de forță majoră cu înrâurire asupra derulării contractului raportat la art. 1156 alin. 1 Codul civil 1864.
Pentru a fi fost posibilă activarea clauzei de forță majoră ar fi trebuit ca evenimentul să întrunească cumulativ condițiile impuse de lege, să fi fost imprevizibil în mod absolut; consecințele acestuia să fi fost inevitabile și insurmontabile ; să nu fi fost cauzat de una din părțile contractului; să nu fi existat o clauză de agravare a răspunderii în contract, care să asimileze alte clauze exoneratoare de răspundere.
De asemenea, cocontractantul nu a parcurs procedura impusă prin art. 11 respectiv informarea în termen de 48 de ore de la intervenirea forței majore; nu a furnizat detalii cu privire la eveniment, inclusiv durata estimată; furnizarea confirmării organelor competente de la locul producerii evenimentului ce constituie forța majoră.
P. întâmpinarea formulată la 05.09.2012, debitoarea . administrator judiciar a solicitat respingerea contestației, respingerea cererii de suspendare a măsurii, obligarea la suportarea cheltuielilor de judecată.
Cu privire la critica contestatoarei referitor la neîntrunirea condițiilor de fond în vederea invocării forței majore s-a susținut netemeinicia argumentelor prezentate.
Astfel, s-a arătat că seceta, conform doctrinei și practicii judiciare constituie o împrejurare asimilată forței majore, noțiunea în sine fiind asociată cu acest eveniment.
S-a subliniat reaua credință a contestatoarei care în susținerile sale a omis a menționa faptul că anterior notificării contestate, prin adresa nr._/25.2012 a fost comunicat existența cazului de forță majoră, notificarea fiind comunicată ulterior obținerii confirmării din partea organului competent, Camera de Comerț și Industrie.
Avizul de forță majoră a fost emis de Camera de Comerț și Industrie nr. 3249/02.08.2012(fila 124 dosar) în considerarea notei de fundamentare, a adreselor Administrației Naționale Apele Române nr.6209/PD/10.05.2012; a ANAR– Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor nr. 3889/19.07.2012; ANAR_/PD/24.07.2012 precum și a deciziilor ANRE.
S-a invocat excepția inadmisibilității criticilor privind competența materială și teritorială a Camerei de Comerț Națională în raport cu natura cauzei deduse judecății.
În subsidiar s-a susținut că reclamantă deturnează dispozițiile art. 28 alin. 1 lit. i Legea 335/2007 de la sensul avut în vedere de legiuitor, în interpretarea dispozițiilor impunându-se coroborarea cu prevederile Statutului Camerei art.2 și art. 17 pct. 12, prevederi raportat la care Avizul privind existența cazului de forță majoră beneficiază de prezumție absolută de legalitate, fiind emis de organul competent prevăzut de lege.
P. sentința civilă nr. 3752/10.04.2013 Tribunalul București a admis excepția inadmisibilității, a respins cererea reclamantei ca inadmisibilă, a obligat reclamanta la plata sumei de 8383,95 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a apreciat, raportat la obiectul cererii și la dispozițiile legale incidente care nu recunosc administratorului judiciar competența de a analiza modul de derulare al contratelor debitoarei, menținute în procedura insolvenței, că nici instanței nu îi este permisă o astfel de imixtiune.
A mai reținut instanța că dreptul de creanță pretins de creditoare nu este un drept născut înainte de deschiderea procedurii pentru că urmează o procedură de stabilire a existenței și cuantumului printr-o hotărâre judecătorească; au fost reținute si dispozițiile art. 32 alin. 2 din lege raportat la art. 61 din lege.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs contestatoarea . motive de nelegalitate circumscrise dispozițiilor art. 304 pct. 9 c.pr.civ.
S-a susținut că sentința atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 21 alin. 2 Legea 85/2006, instanța reținând eronat excepția inadmisibilității contestației fundamentată pe teoria potrivit căreia cale promovată de contestatoare nu avea ca obiect desființarea măsurii administratorului judiciar, măsură ce se regăsea în notificarea nr._/03.08.2012 ci valorificarea unei creanțe născute ulterior deschiderii procedurii.
În esență s-a susținut admisibilitatea contestației formulate împotriva măsurii dispuse de administratorul judiciar în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege.
Validând teoria excepției inadmisibilității, instanța a procedat la o greșită interpretare a dispozițiilor art. 21 alin. 2 din lege.
Pe fondul cauzei au fost reluate argumentele prezentate în cererea introductivă, consemnate deja.
P. completare la motivele de recurs, formulată la 02.07.2013 s-a solicitat raportat la art. 312 alin. 3 teza II – a c.pr.civ casarea în tot a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
S-a prevalat recurenta de dispozițiile art. 304 pct. 7 c.pr.civ. susținând că motivele reținute de instanță în argumentarea soluției pronunțate nu au legătură cu obiectul pricinii.
S-a susținut că lipsa în fapt a motivării se reflectă în argumentele reținute de instanță, străine de actul de sesizare al instanței, argumente ce nu pot fi coroborate nici unele cu altele nici cu susținerile părților.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului a rezultat:
Cu privire la dispozițiile legale incidente constată aplicarea în cauză a art. 21 alin. 1, raportat la art. 20 alin. 1 lit. j și art. 86 din lege, respectiv 11 lit. i și art. 11 alin. 2 din cuprinsul cărora rezultă că în îndeplinirea atribuțiilor sale administratorul judiciar poate menține sau denunța contractele încheiate de debitor, menținerea acestora implicând, în cursul derulării inclusiv, cum este cazul dedus judecății, activarea clauzei de forță majoră.
Măsura, dispusă de debitoare, prin administrator judiciar, concretizată în comunicarea notificării nr._/03.08.2012, în considerarea contractului de furnizare a energiei electrice la consumator eligibil nr. 32CE/28.03.2003, este cenzurabilă de judecătorul sindic prin raportare la dispozițiile art. 11 alin. 1 lit. i și art. 11 alin. 2 coroborat cu art. 21 alin. 2 din lege.
Este indiferent pentru cauză dacă măsura dispusă de administratorul judiciar este o măsură procedurală, dispusă în cursul procedurii insolvenței sau o măsură contractuală, în reprezentarea debitorului .
Acesta pentru că art. 11 alin. 2 teza II din lege reglementează competența judecătorului sindic cu privire la procesele și cererile de natură judiciară aferentă procedurii, acestei categorii fiind circumscris și procesul privind derularea unui contract menținut în procedura insolvenței.
Rezultă că în mod greșit prima instanță a admis excepția inadmisibilității, competența de soluționare a cererii de anulare a unei măsuri dispuse de administratorul judiciar, în reprezentarea debitoarei, în considerarea unui contract aflat în derulare revenind judecătorului sindic.
PREȘEDINTE,
M. C. S.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1016/2014. Curtea de... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
