Pretenţii. Decizia nr. 718/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 718/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-03-2014 în dosarul nr. 16394/301/2012
Dosar nr._ (Număr în format vechi 3218/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 718
Ședința publică de la 19 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. VINȚANU
Judecător A. M. S. U.
Judecător D. A.
Grefier C. M.
****************
Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs, formulată de recurenta intimată pârâtă . SRL împotriva deciziei civile nr.124/05.06.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata apelantă reclamantă ..
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 05.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta și când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 12.03.2014 și apoi la 19.03.2014, când a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului, constată că:
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâta S.C. R. H. ROMÂNIA S.R.L., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 168.578,96 lei, reprezentând rest de debit neachitat din Contractul de tranzacție din data de 07.10.2011, a sumei de 78.425,10 lei, reprezentând penalități de întârziere de 0,4% pe zi aplicate la suma de 217.848 pe care pârâta a achitat-o cu întârziere de 90 de zile față de contractul de tranzacție din data de 07.10.2011, precum și penalități de întârziere de 0,4% pe zi aplicate la debitul principal de 168.578,96 lei, calculate de la data scadenței și până la data plății efective, în sumă de 105.866,67 lei la data convocării la conciliere, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că între părți s-au desfășurat relații contractuale în perioada 2007-2010, acestea încetând la data de 01.07.2010. Având în vedere că pârâta nu a achitat sumele restante din perioada de valabilitate a contractului, la începutul lunii octombrie 2011, aceasta avea de achitat suma de 1.025.509,49 lei.
Pentru preîntâmpinarea litigiului dintre părți, la data de 07.10.2011, s-a încheiat un contract de tranzacție, prin care S.C. R. H. ROMÂNIA S.R.L. s-a obligat să plătească prin transfer bancar către S.C. G. T. S.R.L. suma de 807.661,49 lei, inclusiv TVA, din creanța totală de 1.025.509,49 lei, în termen de 15 zile de la data semnării tranzacției, sub sancțiunea achitării unor penalități de 0,4% pe zi de întârziere, iar reclamanta S.C. G. T. S.R.L. s-a obligat să acorde pârâtei un discount în cuantum de 217.848 lei, TVA inclus în 2 zile de la data semnării contractului.
Prin art. 1.5 din contract, s-a prevăzut că părțile au stipulat că suma de 807.661,49 lei, reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, părțile renunțând la orice contestație ulterioară asupra acestei creanțe.
Reclamanta și-a îndeplinit obligația, însă pârâta, la data de 27.10.2011, a trimis o notificare prin care a arătat că a semnat tranzacția fiind în eroare, în realitate, suma datorată fiind de 421.234,53 lei, astfel că și-a îndeplinit numai parțial obligațiile asumate. Față de această situație, reclamanta a stornat suma de 217.848 lei, discountul oferit pârâtei, pe care aceasta l-a achitat la data de 26.01.2012, motiv pentru care, pentru această întârziere la plata s-au calculat penalități de 0,4% pe zi, acestea fiind în sumă de 78.425,10 lei.
Având în vedere că pârâta mai are de achitat, în baza contractului de tranzacție și suma de 168.578,96 lei, reclamanta a calculat și penalități la această sumă, acestea fiind în cuantum de 105.866,67 lei la data convocării la conciliere.
A arătat reclamanta că a convocat-o pe pârâtă la conciliere prealabilă, însă fără rezultat, reclamanta afirmând că nu datorează nicio sumă de bani, fiind în eroare la data semnării tranzacției.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1270, art. 2267, art. 2269 C.civ., art. 112, art. 7203 C.proc.civ., art. 46 C.. data de 24.09.2012, pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că, pentru a reglementa situația comercială între părți, la data de 07.10.2011 a fost încheiată Tranzacția, sub anumite condiții suspensive, care nu s-au îndeplinit.
La data de 27.10.2011, prin adresa nr._ a comunicat reclamantei că a constatat o eroare la semnarea tranzacției, din verificările efectuate reieșind că suma datorată este de 421.234,53 lei, pe care a și achitat-o prin transfer bancar la data de 28.10.2011.
La data de 03.11.2011 a primit notificare din partea reclamantei, prin care a informat că părțile au fost repuse în situația anterioară tranzacției, ca urmare a neîndeplinirii condițiilor suspensive ale acesteia. Ca urmare a repunerii părților în situația anterioară încheierii tranzacției, reclamanta a stornat factura în valoare de 217.848 lei. Pârâta a fost de acord cu poziția reclamantei de repunerea părților în situația anterioară, și a procedat la achitarea sumei de 217.848 lei, suma rezultată în urma stornării, lucru comunicat prin adresa nr._/26.01.2012.
În ciuda faptului că reclamanta a apreciat nulă tranzacția, aceasta a mai emis o factură de discount la data de 11.05.2012, pe care pârâta i-a remis-o reclamantei arătând că emiterea acesteia nu are temei legal, din moment ce tranzacția a fost considerată nulă chiar de reclamantă.
A mai susținut pârâta că, reclamanta nu mai este titulara unui drept subiectiv, deoarece, tranzacția care constituie izvorul obligațiilor sale a fost desființată prin voința sa, așa cum rezultă din adresa nr. 197/01.11.2011 înregistrată la pârâtă sub nr. 17348bis/03.11.2011.
Având în vedere că reclamanta și-a întemeiat pretențiile exclusiv pe un contract de tranzacție desființat, în temeiul principiului disponibilității, instanța urmează că constate că acțiunea reclamantei este neîntemeiată, nefăcându-se dovada obligației pârâtei.
Prin sentința nr._/3.12.2012 Judecătoria sectorului 2 București a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Instanța a constatat că, prin acordul de voință a părților, contractul de tranzacție a fost desființat și numai printr-un nou acord de voință părțile pot să reînvie dispozițiile acestuia, împrejurare care se impune din necesitatea stabilității și siguranței raporturilor juridice generate de actele juridice.
În cazul de față, nu s-a încheiat un nou acord de voință a părților pentru reînvierea tranzacției dintre părți, astfel că reclamanta nu mai dispune de un temei faptic prin care să solicite obligarea pârâtei la plata sumelor menționate. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta . solicitând modificarea sentinței și admiterea cererii de chemare în judecată.
Prin decizia civilă nr. 124 din 5.06.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI - a Civilă în dosarul nr._ apelul a fost admis, s-a modificat sentința apelată, în sensul că s-a admis în parte acțiunea și s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 168.578,36 lei – debit neachitat. S-a respins, ca neîntemeiată, cererea de obligare a pârâtei la plata penalităților de întârziere.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a apreciat că în mod greșit instanța de fond a reținut că fiind desființat contractul de tranzacție prin acordul părților, „reclamanta nu mai dispune de un temei faptic prin care să solicite obligarea pârâtei la plata sumelor menționate”.
Prin adresa nr. 197/1.11.2011, apelanta reclamantă a comunicat intimatei-pârâte că urmare a neîmplinirii de către aceasta a obligației de plată a sumei de 807.661,49 lei convenită prin tranzacție, înțelege să solicite debitul pe care intimata îl avea anterior încheierii tranzacției, respectiv suma de 1.025.509,48 lei minus suma achitată de 421.234,53 lei, respectiv suma de 604.274,96 lei.
Din cuprinsul acestui contract reiese, însă că intimata a recunoscut că apelanta are față de ea o creanță certă, lichidă și exigibilă în valoare de 1.025.509,49 leii, creanță izvorâtă din raporturile comerciale anterioare dintre ele, părțile prevăzând expres la clauza 1.3 și 1.5 din contract că renunță la orice contestație asupra acestei creanțe (din care intimata urma să achite suma de 807.661,49 lei restul de 217.848 lei urmând a fi acordată de apelanta cu titlu de discount), legitimitatea și validitatea ei fiind stabilite prin semnarea tranzacției.
Faptul că tranzacția nu s-a mai executat nu are nicio consecință asupra acestei recunoașteri, care este valabilă, câtă vreme nu s-a constatat nulitatea contractului pentru lipsa condiției prevăzute de lege pentru încheierea sa valabilă.
Prin urmare, intimata are obligația de a achita apelantei nu doar suma de 807.661,49 lei (sumă din care a achitat 421.234,53 lei) ci și diferența de 217.848 lei cu privire la care părțile conveniseră prin tranzacție să fie acordată cu titlu de discount, astfel încât în mod întemeiat apelanta a stornat factura de discount emisă pentru această sumă, intimata achitând ulterior apelantei suma de 217.848 lei.
În mod neîntemeiat susține intimata că apelanta nu și-a probat pretențiile întrucât, astfel cum s-a reținut anterior intimata a recunoscut caracterul cert, lichid și exigibil al creanței de 1.025.509,49 lei prin semnarea contractului de tranzacție, neexecutarea acestui contract neavând nici un efect cu privire la actul de recunoaștere.
Cererea privind obligarea intimatei la plata de penalități de întârziere de 0,4% pe fiecare zi de întârziere aplicate la suma de 217.848 lei achitată cu întârziere față de data stabilită în contract, precum și cererea privind obligarea intimatei la plata de penalități de 0,4% pe zi de întârziere aplicate la debitul de 168.578,96 lei, conform clauzei din contractul de tranzacție au fost respinse ca neîntemeiate întrucât, acordul părților cu privire la suma pe care urma să o achite intimata din debitul total datorat, precum și termenul de plată și sancțiunea pentru nerespectarea acestui termen a încetat a mai produce efecte.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta . SRL, înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a V a Civilă, prin care a solicitat modificarea în parte a deciziei civile nr. 124/2013 pronunțată în apel de Tribunalul București, în sensul respingerii apelului formulat de reclamanta intimată și menținerea sentinței pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 ca fiind legală și temeinică, precum și obligarea reclamantei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.
Recurenta arată că instanta a interpretat greșit actul juridic dedus judecații, schimbând natura si intelesul lămurit si vădit neindoielnic al acestuia - motivul de recurs prevăzut Ia art. 304 pct. 8 VCPC.
Instanta de apel isi intemeiaza întreaga motivatie pe o ipoteza falsa, si anume pe ideea ca R. ar fi recunoscut in cadrul contractului de tranzacție, debitul pretins inițial de intimata-reclamanta, inainte de încheierea contractului de tranzacție, respectiv 1.025.509,49 lei.
In consecința, susține instanta, faptul ca tranzacția nu si-a mai produs efectele intrucat nu s-a indeplinit condiția suspensiva nu ar avea nici un efect asupra recunoașterii debitului facuta de către parata.
Aceasta ipoteza este falsa, si a condus la concluzia greșita a instanței, intrucat: nicăieri in contractul de tranzacție nu este stipulata recunoașterea de către R. a debitului pretins inițial de G. (inaintea semnării contractului de tranzacție) de 1.025.509,49 lei, in text specificandu-se de mai multe ori, ca acesta este „debitul cu care R.,- figurează in evidentele contabile ale G.". De altfel, ., părțile rețin in tranzacție si debitul G. fata de real,- "INTRUCAT ulterior incetarii Contractului (comercial - n.n.) S.C. G. TRAPE S.R.L. figurează in evidentele contabile ale S.C. R.,- H. Romania S.R.L. cu o datorie de 435.697,24 lei (TVA inclus) doar suma de 807.661,49, "rezultata" - conform contractului de tranzacție - "prin soluționarea amiabila a litigiilor dintre parti" (adică a debitului cu care figura R.,- in evidentele contabile ale G. in cuantum de 1.025.509,49 lei vs. debitul cu care fisura G. in evidentele contabile ale real,- in cuantum de 435.697,24 lei) este prevăzută in tranzacție ca si "creanța certa, lichida si exigibila" - si nu debitul pretins inițial de G. de 1.025.509,49 lei;
Instanta de apel a pronuntat o hotarare lipsita de temei legal, fiind data cu aplicarea greșita a legii - motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 VCPC.
Intimata-reclamanta nu a pretins niciodata ca R. ar fi recunoscut vreun "debit principal" de 1.025.509,49 lei, ci si-a întemeiat pretențiile pe contractul de tranzacție, pe care il considera in vigoare.
Aceasta rezulta fară putinta de tagada din chiar obiectul cererii de chemare in judecata (formulare preluata si in apel): Reclamanta cheama in judecata R., pentru plata următoarelor sume: 168.578,96 lei, reprezentând rest de plata neachitat din Contractul de Tranzacție din data de 7 octombrie 2011.
Apelanta-reclamanta isi intemeiaza pretentiile pe un act care nu a produs si nici nu mai poate produce efecte, fiind considerat ca si cand nu a fost vreodata incheiat. Sub acest aspect, toate instanțele s-au pronunțat la fel: contractul nu isi mai produce efectele / este considerat ca desființat / ca nefiind semnat vreodata. In consecința,susține recurenta, nu este indeplinita prima condiție de exercitare a acțiunii civile: afirmarea unui drept, asa cum corect a apreciat si prima instanța.
Apelanta-reclamanta nu si-a dovedit in nici un fel pretentiile, nici in ceea ce privește conținutul acestora si nici izvorul lor.
C. procesual cu care a fost investita instanța - principiul disponibilității - impune ca judecarea cauzei sa se facă in limitele cererii de chemare in judecată, cererea formulata de intimata- reclamanta se refera la sume datorate in temeiul contractul de tranzacție - "rest de plata".
În drept: art. 304 pct. 8 si 304 pct. 9 Vechiul Cod de procedura civilă.
Intimata . a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Cu toate acestea, consideră hotararea instantei de apel corecta numai in parte, întrucât, desi instanța apreciază ca "in mod greșit instanta de fond a reținut ca fiind desființat contractul de tranzactie prin acordul părților" si, desi considera că tranzactia nu este nulă sau anulată, hotărăște totuși ca acest contract de tranzactie "a incetat sa mai producă efecte", fără sa-si motiveze in drept concluzia si in ciuda faptului ca obligațiile asumate prin contractul de tranzactie au fost executate parțial.
Instanța de apel, ignorând dispozițiile art. 2269 NCC, care stabilește ca "tranzacția este indivizibila in ceea ce privește obiectul sau, în lipsa unei stipulații contrare, ea nu poate fi desființată in parte", a obligat pârâta să plătească numai debitul principal rezultat din tranzactie, nu insa si penalitățile de întârziere la care s-a obligat prin același contract de tranzactie .
În drept: art. 115 Cod procedură civilă.
Analizând decizia atacată, în raport de probele administrate, criticile formulate, susținerile părților și temeiul de drept invocat Curtea apreciază că recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Reclamanta S.C. G. T. S.R.L. solicită obligarea pârâtei S.C. R. H. ROMÂNIA S.R.L. la plata următoarelor sume: 168.578,96 lei, reprezentând rest de debit neachitat din Contractul de tranzacție din data de 07.10.2011; 78.425,10 lei, reprezentând penalități de întârziere de 0,4% pe zi aplicate la suma de 217.848 pe care pârâta a achitat-o cu întârziere de 90 de zile față de contractul de tranzacție din data de 07.10.2011; penalități de întârziere de 0,4% pe zi aplicate la debitul principal de 168.578,96 lei, calculate de la data scadenței și până la data plății efective, în sumă de 105.866,67 lei la data convocării la conciliere. Prin urmare, izvorul pretențiilor reclamantei îl constituie contractul de tranzacție încheiat cu pârâta la data de 07.10.2011.
Cu toate acestea, prin adresa nr. 197 din 1.11.2011 (fila 20 dosar Judecătorie), trimisă către R., Gencă arată că „Avand in vedere ca Tranzacția din data de 7 Octombrie 2011 a fost incheiata de către societatile noastre in vederea stingerii litigiului dintre acestea, iar scopul tranzactiei nu se poate atinge decât sub- conditia indeplinirii integrale a obligațiilor asumate de către parti, neindeplinirea de către firma dumneavoastra a obligațiilor asumate inseamna nerealizarea condiției suspensive sub care tranzacția a fost încheiata. In consecința, părțile sunt repuse in situatia anterioara incheierii tranzactiei, sens in care va trimitem atașata prezentei factura de storno a discountului acordat in baza tranzactiei sus-mentionate, urmând sa revenim la pretentiile noastre anterioare incheierii tranzactiei, din care am scăzut suma pe care ati platit-o in data de 28.10.2011. In concluzie, la data prezentei, datorati societatii noastre suma de 604.274,96 lei reprezentând valoarea ramasa neachitata din debitul datorat anterior Tranzactiei din 7 octombrie 2011 minus suma pe care ati platit-o in data de 28.10.2011 (respectiv 1.025.509,48 lei - 421.234,53 lei), la care se adauga dobanda legala calculata de la data scadentei si pana la data plătii efective, creanța pe care înțelegem sa o valorificam pe cale judecatoreasca”.
Ca urmare a repunerii părților în situația anterioara, apelanta-reclamanta a stornat factura de discount in valoare de 217.848 lei, acordat la data inchererii tranzactiei.
Practic, prin stornarea discountului acordat in temeiul contractului de Tranzactie, nici condiția suspensiva referitoare la discount, sub care a fost incheiat contractul de Tranzactie, nu a fost niciodata îndeplinita, intrucat discountul inițial acordat a fost, in realitate, anulat.
Curtea constată că instanța de apel își întemeiază considerentele pe o ipoteză eronată, contradictorie, atunci când susține că, deși R. nu datorează nimic în temeiul tranzacției, prin același act partea ar fi recunoscut debitul principal de 1.025.509,49 lei. Or, în cuprinsul tranzacției nu se face referire la vreo recunoaștere a acestei sume, ci se face vorbire doar de faptul că respectiva sumă „figurează în evidențele contabile ale G.”- este o mare diferență.
De altfel, în aceeași tranzacție se menționează și despre debitul G. față de R. „- S.C. G. T. S.R.L. fisurează in evidentele contabile ale S.C. real,- H. Romania S.R.L. cu o datorie de 435.697,24 lei (TVA inclus). D. suma de 807.661,49, "rezultata" - conform contractului de tranzacție "prin soluționarea amiabila a litigiilor dintre parti" este prevăzută in tranzacție ca si "creanța certa, lichida si exigibila" - si nu debitul pretins inițial de G. de 1.025.509,49 lei.
În condițiile în care instanța de apel reține că „Prin incetarea contractului de tranzactie ca urmare a neindeplinirii obligației asumate de intimata inceteaza obligațiile asumate de parti prin acest contract, respectiv obligația apelantei de a acorda intimatei un discount in valoare de 217.848 lei, precum si obligația intimatei de a achita apelantei suma de 807.661,49 lei dintr-un total datorat de 1.025.509,49 lei", este evident că pretențiile reclamantei, întemeiate pe un act pe care ea însăși l-a denunțat, nu au nici un suport probator.
Față de cele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) Cod procedură civilă Curtea va admite recursul, va modifica în tot sentința recurată în sensul că va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta intimată pârâtă . SRL împotriva deciziei civile nr.124/05.06.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata apelantă reclamantă ..
Modifică în tot decizia recurată în sensul că respinge apelul ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 19.03.2014.
Președinte, G. VINȚANU | Judecător, A. M. S. U. | Judecător, D. A. |
Grefier, C. M. |
Red.Jud. G.V.
Tehnored.A.A.
2 ex./7.05.2014
Tribunalul București – Secția a VI a Civilă
Președinte: L. E. G.
Judecător: V. E. P.
| ← Acţiune în anulare a hotarârii AGA. Decizia nr. 466/2014.... | Pretenţii. Decizia nr. 1341/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
