Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 687/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 687/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 34607/3/2013/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 98/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 687/2015
Ședința publică de la 29 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. H.
Judecător D. A.
Grefier L. V. V.
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6, împotriva sentinței civile nr. 7881/02.10.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât A. F..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul pârât, prin avocat I. C., care depune împuternicire avocațială colectivă, lipsind apelanta reclamantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente pe cererea de recurs.
Intimatul pârât, prin apărător, solicită respingerea apelului ca nefondat și păstrarea în tot a hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, având în vedere aspectele precizate prin intermediul întâmpinării aflată la dosarul cauzei.
CURTEA
Deliberand asupra apelului:
Prin sentința civilă nr.9326/07.11.2013 în temeiul art.107 alin 1 rap. la art. 32 alin.1 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, s-a dispus . procedura simplificată a debitorului ., la cererea acestuia.
La data de 10.04.2014 creditorul Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București in reprezentarea Administrației sector 6 a Finanțelor Publice a depus o cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului A. F. întemeiată pe art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, ce a fost înregistrată separat sub nr._ ,
Prin sentința civilă nr.7881/02.10.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea creditorului Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, în contradictoriu cu pârâta A. F., in calitate de administrator al . de atragere a răspunderii patrimoniale întemeiata pe art. 138 lit. c din legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanța a avut în vedere dispozițiile art.138 alin.1 și 3 din Legea nr.85/2006, din a căror interpretare sistematică rezultă aspectele esențiale privind cererea în atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere/supraveghere ale debitorului în insolvență, și anume aspectele referitoare la noțiunea și natura juridică a acestei cereri, subiecții de drept ce dețin calitatea procesuală activă și cea pasivă, precum și cerințele legale pentru admiterea cererii.
Mai prezintă interes dispozițiile art.998-999 din fostul C.civ.,(aplicabil situației din speță) care prevăd că orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, autorul faptei fiind responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.
Calitatea procesuală pasivă (calitatea de pârâți) în cadrul acestei cererii aparține membrilor organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență a debitorului (așa cum este situația administratorului de fapt).
Prin dispozițiile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 se instituie o răspundere civilă delictuală față de creditori a persoanelor care au determinat incapacitatea debitorului ajuns în insolvență de a-și plăti datoriile sale certe și exigibile. Prin urmare, între prejudiciul creat creditorilor, constând în imposibilitatea de a-și satisface integral creanțele, și faptele ilicite enumerate limitative de lege, săvârșite de organele de conducere/supraveghere ale debitorului (având calitatea de pârâți), există o legătură de cauzalitate mediată (indirectă), în sensul că pârâții i-au prejudiciat pe creditori în mod indirect, respectiv: i) prin săvârșirea faptelor ilicite precizate de lege, au cauzat starea de insolvență a debitorului, caracterizată prin lipsa ori insuficiența lichidităților; și ii) prin ajungerea debitorului în stare de insolvență au cauzat și incapacitatea acestuia de a-și plăti creditorii.
Condițiile cumulative ale angajării răspunderii persoanelor care au cauzat insolvența, sunt următoarele, potrivit dreptului comun (art.998-999 C.civ.) și dispozițiilor speciale din legea insolvenței, anterior menționate:
- existența unui prejudiciu constând în imposibilitatea creditorilor recuperării integrale a creanțelor, ca urmare a lipsei ori insuficienței din averea debitorului insolvent a disponibilităților bănești; acest prejudiciu este egal cu pasivul debitorului insolvent (valoarea totală a masei credale, așa cum rezultă din tabelul definitiv consolidat al creanțelor);
- săvârșirea de către persoanele arătate, a uneia sau mai multor fapte ilicite dintre cele enumerate limitativ de la lit.a) la lit.g) ale art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006;
- existența unei legături de cauzalitate între fapta/faptele ilicite săvârșite și starea de insolvență; dovada acestui element înseamnă implicit și dovada raportului cauzal între aceste fapte ilicite și prejudiciul creat creditorilor;
- fapta ilicită să fi fost săvârșită cu intenție, ca forma de vinovăție, toate faptele ilicite prevăzute de lege fiind calificate de scopul fraudulos al cauzării stării de insolvență.
Întrucât răspunderea patrimonială reglementată de dispozițiile speciale ale Legii nr.85/2006, derogatorii de la dispozițiile art.73 din Legea nr.31/1990, este o răspundere civilă de natură delictuală față de creditori, și nu contractuală ori delictuală față de debitorul persoană juridică, nu este prezumată existența nici uneia din condițiile răspunderii în discuție, iar dovada îndeplinirii acestor condiții este, conform art.1169 C.civ., în sarcina probatorie a participantului la procedură care, promovând cererea de atragere a răspunderii (administratorul judiciar/lichidatorul, președintele comitetului creditorilor, creditorul desemnat de către adunarea creditorilor, ori, după caz, creditorul majoritar), are poziția procesuală de reclamant
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța a constatat că reclamantul susține că starea de insolvență a debitoarei a fost cauzată de către pârât în calitate de administrator social al debitoarei, prin săvârșirea de aceasta a faptelor prevăzute de art.138 lit. c din Legea nr.85/2006, și anume ,,a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți,,
Conform tabelului definitiv de creanțe împotriva debitorului, masa pasivă a acestuia se compune din suma de_ lei creanța datorata către DGFP București
Coroborând actele existente la dosar, cu documentele financiar contabile si cu raportul cuprinzând cauzele și împrejurările ce au dus la apariția insolvenței, întocmit în condițiile art.59 din lege, rezulta ca in ultimele exerciții financiare anterioare deschiderii procedurii insolventei cifra de afaceri a înregistrat un trend crescător, nu au existat profit net si nici creanțe de recuperat in anii 2011 sau 2012; capitalurile proprii au înregistrat valori negative începând cu sfârșitul anului 2011, iar in anul 2012 pierderea a ajuns la 40.332 lei ; societatea a înregistrat pierderi pe întreaga perioada analizata, care au accentuat riscul de a nu mai face fata angajamentelor; in urma analizei efectuata pe baza balanțelor de verificare si a altor situații financiare, societatea a început sa aibă probleme financiare din anul 2012 .
Asupra activității societatii au acționat atât factori din mediul extern cat si intern, principala cauza a rezultatelor negative ale societatii a fost impactul crizei economice asupra activității, ca urmare a reducerii consumului, deprecierii monedei naționale; s-au adăugat si cauze interne, respectiv imposibilitatea gestionarii adecvate a relațiilor cu clienții si furnizorii, ponderea foarte redusa a disponibilităților bănești, acumularea datoriilor fara de bugetul de stat, nerealizarea planului de afaceri; fata de analiza documentelor financiar contabile lichidatorul nu a putut identifica vreuna din cauzele de atragere a răspunderii potrivit art. 138 din legea nr. 85/2006.
În ce privește fapta de a continua o activitate care ducea în mod vădit la încetare de plăți invocată de reclamanta nu se indică în ce a constat această continuare de activitate astfel că susținerea este neîntemeiată.
Instanța nu poate retine in raport de probele administrate ca insolventa a fost determinata in tot sau in parte de fapta ilicita a persoanei împotriva căreia este exercitata acțiunea in răspundere civila.
Raportul cauzal trebuie sa existe intre fapta reclamata prevăzuta de art. 138 alin. 1 lit. c din Legea 85/2006 si starea de insolventa a debitorului, in sensul ca prin săvârșirea unei asemenea fapte debitorul a ajuns in imposibilitatea de a acoperi datoriile exigibile.
Din cererea formulata, asa cum s-a menționat mai sus, nu rezulta care este raportul cauzal dintre presupusele fapte invocate a fi fost savarsite de către parată si starea de insolventa a debitoarei.
Esențial din punctul de vedere al reclamantei, pentru susținerea temeiniciei cererii promovate de către aceasta, este pasivitatea paratului la realizarea obligației sale legale, obligație conținuta de art. 27 si 28 din Legea nr.85/2006.Insa, împrejurarea ca paratul nu a acționat mai devreme cu formularea unei cereri de declanșare a procedurii insolventei in condițiile art. 27 din Legea nr.85/2006, chiar si atunci când insolventa era instalata prin neplata, in 30 de zile de la scadenta a datoriilor bănești din lipsa de lichiditati disponibile, nu face o dovada asupra interesului cu care paratul a rămas in inacțiune si daca aceasta s-a subordonat scopului de a continua activitatea societatii interesul personal al celui chemat sa răspundă in temeiul art. 138 lit. c) din Legea nr.85/2006.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, solicitand schimbarea in tot a hotararii in sensul admiterii cererii.
In motivare, apelanta a aratat ca raspunderea organelor de conducere pentru plata pasivului inregistrat de societatea debitoare este o răspundere civila delictuala speciala care intervine in situatia in care faptele administratorilor au cauzat starea de insolventa a societatii si aceasta este o stare de fapt care se asociaza acțiunii sau omisiunii delictuoase a conducătorilor ei. Prin activitati ce duc in mod vădit la starea de insolventa intelege acele activitati care, desi prejudiciabile pentru patrimoniul societatii din punct de vedere financiar, sunt continuate in mod conștient si voit de membrii organelor de conducere.
Prin faptele enumerate de art. 138 din Legea nr. 85/2006, intentia legiuitorului a fost aceea de a oferi creditorilor inca un mijloc procedural prin care sa-si poata recupera creanțele, respectiv sancționarea membrilor organelor de conducere conform dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Din modul in care a fost conceput acest text de lege rezulta ca evidențierea existentei a cel puțin uneia din faptele prevăzute expres si limitativ este suficienta pentru a opera atragerea răspunderii patrimoniale, fara a mai fi nevoie de proba elementelor ce compun raspunderea civila obișnuita.
Scopul reglementarii dispozițiilor art. 138 din Legea 85/2006 a fost acela de a determina apariția si menținerea unui climat economic sănătos, bazat pe doua principii fara de care acest deziderat nu poate fi realizat, respectiv: principiul apararii drepturilor creditorilor societatii fata de faptele administratorilor care nu iau masurile cerute de lege in cazul in care societatea se afla in incetare de plați si principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activitati care prejudiciază pe ceilalți creditori.
Apreciază ca, in cauza, sunt incidente dispozițiile art. 138 lit. c) in sensul ca reprezentantul societatii debitoare avea obligația legala sa nu dispună continuarea unei activitati care ducea in mod vădit la incetarea de plați, societatea inregistrand datorii si pierderi, inca din anul 2011, in cuantum de 37.566 lei, ajungand la 31.12.2012 la 40.332 lei.
Asa cum rezulta din tabelul definitiv reprezentantul debitoarei nu a achitat in mod sistematic obligațiile fata de bugetul consolidat al statului, astfel ca la data solicitării deschiderii procedurii falimentului suma datorata este de 10.738 lei debite la care se adauga penalitati in suma de 4.957 lei.
Din situatia prezentata de lichidatorul judiciar care a analizat si anul fiscal 2012, rezulta ca debitoarea nu avea creanțe de recuperat dar datoriile erau in suma de 51.217 lei, rezultând ca mai erau creditori care nu s-au inscris la masa credala din diverse motive.
In vederea realizarii acestui deziderat, legiuitorul a edictat art. 27 din Legea nr. 85/2006 in care se arata ca "debitorul aflat in stare de insolventa este obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, in termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolventa" si "va putea sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi si debitorul in cazul caruia apariția stării de insolventa este iminenta".
Din Raportul asupra cauzelor care au condus la ajungerea debitoarei in insolvență si din dosarul de fond, rezulta ca debitoarea se afla in incapacitate de plata din anul 2011, dar administratorul a solicitat deschiderea procedurii de faliment a debitoarei la 25.10.2013.
Din datele prezentei cauze rezulta ca administratorul S.C. MARIAD AUTO S.R.L, nu a respectat termenul de 30 de zile de la apariția stării de insolventa, avand un interes personal in continuarea activitatii si aducand un prejudiciu major bugetului consolidat al statului..
In aceasta situatie, formularea unei cereri intemeiata pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 nu era o opțiune, ci o obligație pe care administratorii au incalcat-o, iar dispozițiile art. 138 lit. c) apar ca o sancțiune aplicata administratorilor pentru incalcarea dispozițiilor art. 27 din aceeași lege.
Potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificările si completările ulterioare, "obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat" or, conform dispozițiilor art. 374 Cod Comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, fiind cuprins in actul constitutiv sau in hotararea adunarii generale si este acceptat prin semnarea in Registrul Comerțului. Prin urmare, acceptand desemnarea, administratorul stabileste un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, raspunzand nu numai pentru doi, dar si pentru culpa comisa in executarea lui, culpa ce poate consta atat . si . unei acțiuni, ori neluarea unei masuri atunci cand acea acțiune sau acea masura trebuie sa fie intreprinsa de o anumita persoana)
Avand in vedere cele de mai sus se creeaza astfel si legătură de cauzalitate intre fapta ilicita a administratorului societatii debitoare (respectiv a dispus continuarea unei activitati ce ducea in mod vădit societatea la incetare de plați) si prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor, asa cum rezulta din tabelul obligațiilor societatii debitoare, depus la dosar), iar aceasta consta in dezinteresul aratat in ceea ce privește funcționarea normala si in condiții de legalitate a societatii. O societate comerciala nu poate funcționa viabil in condițiile in care administratorii acesteia manifesta un dezinteres total in ceea ce privește indeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea sa.
In drept: art. 8, art. 138 lit. c, din Legea nr. 85/2006, art. 466 si urmat, din Cod. proc. Civ.
Analizand sentinta apelată in raport de criticile invocate, conform art. 476 alin.1 Cod de procedura civila, Curtea constata ca instanta de fond a analizat corect materialul probator administrat in cauza si a aplicat judicios prevederile art.138 din Legea nr.85/2006, apelul fiind nefondat.
Curtea retine ca pentru angajarea raspunderii prevazute de art. 138 din legea nr.85/2006 trebuie indeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 1357 cod civil (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și vinovatia). Caracterul special al raspunderii reglementate de legea privind procedura insolventei decurge din aceea ca faptele considerate nelegitime si prevazute in mod expres de lege au fost savarsite de persoane care au exercitat atributii de administrare sau conducere a societatii, precum si de orice alte persoane si au constituit un element cauzator sau contributiv al starii de insolventa.
Fapta prevazuta de art. 138 alin.1 lit. c) presupune continuarea in mod constient, deci cu intentie, a unor activitati comerciale prejudiciabile pentru societate, in vederea obtinerii unor beneficii personale. In cauza, apelanta nu a facut dovada savarsirii acestei fapte de catre intimatul parat, ceea ce face inutila analiza celorlalte elemente ale raspunderii civile.
Curtea constata nefondata critica invocata de apelantă in sensul ca prima instanta nu a avut in vedere ca intimatul parat nu a solicitat deschiderea procedurii in termen de 30 de zile de la aparitia starii de insolventa, retinand ca omisiunea indeplinirii cerintei prevazute de art. 27 din legea nr. 85/2006 nu se incadreaza in ipoteza reglementata de art. 138 alin.1 lit. c).
Insolventa este acea stare a patrimoniului caracterizata prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile. Or, in cauza nu s-a probat ca intre inactiunea ilicita a organelor de conducere ale debitorului, care nu au intocmit documentelor financiar contabile si situatia economica a debitorului, care s-a aflat in imposibilitatea de a plati obligatiilor exigibile si scadente cu fondurile banesti disponibile, exista un raport cauzal.
Pentru considerentele expuse, Curtea, conform articolului 480 alineat 1 Cod Procedura Civila va respinge ca nefondat apelul declarat de DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr.7881/02.10.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât A. F. domiciliat în București, ., ., ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 29 aprilie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. H. D. A.
GREFIER
L. V. V.
Red. Jud. M.H.
Tehnored. I.N.
2 ex.
29.06.2015
Tribunalul București Secția a VII-a Civilă,
Judecător - sindic: N. N. M.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 390/2015. Curtea de... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
