Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 8885/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8885/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 31-10-2014 în dosarul nr. 6298/112/2010/a3
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 8885/2014
Ședința publică de la 31 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M.-I. I.
Judecător S. Al H.
Judecător M. B.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare – în vederea pronunțării - recursul declarat de pârâta M. D. împotriva Sentinței civile nr. 113/04.02.2014 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, privind și pe intimat ., intimat S. S., având ca obiect Angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 17 octombrie 2014, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru termenul de azi.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr.113 din 04.02.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Bistrița-Năsăud s-a admis acțiunea formulată de lichidatorul judiciar S. S., împotriva pârâtei M. D., administrator statutar al debitoarei ., cod unic de înregistrare_, număr de ordine în registrului comerțului J_ și în consecință a fost obligată pârâta M. D. să suporte din averea proprie pasivul debitoarei în cuantum de 147.346 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin sentința comercială nr. 1845/12.11.2010 pronunțată în dosarul nr._ 10 Tribunalul Bistrița Năsăud a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență și a fost desemnat administratorul judiciar S. S. iar prin sentința nr. 261/12.06.2013 pronunțată în același dosar, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de faliment și s-a desemnat lichidatorul judiciar S. S..
Potrivit tabelului creanțelor declarate împotriva debitoarei întocmit de lichidatorul judiciar aceasta datorează creditorilor suma de 224.419 lei.
După deschiderea procedurii lichidatorul judiciar a solicitat informații de la ORC de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud din care a aflat că pârâta a avut calitatea de administrator statutar de la înființare în anul 1998 și până la data de 12.11.2010 când s-a deschis procedura generală a insolvenței împotriva acestei societăți.
Din examinarea actelor contabile ale debitoarei a rezultat că aceasta deținea la data deschiderii procedurii insolvenței bunuri în valoare de 103.721 lei disponibilități în casierie sau în contul din bancă în sumă de 128.615 lei și creanțe de recuperat de 18.731 lei.
Bunurile în valoare de 103.721 lei reprezintă patru autoturisme care au fost identificate în patrimoniul debitoarei, au fost evaluate la sumă de 22.400 lei și pentru care în prezent se fac demersuri în vederea valorificării lor.
Referitor la creanțele de încasat în cuantum de 1873 lei este de observat faptul că aceștia nu au putut fi identificați din evidența contabilă deoarece pârâta în calitate de reprezentant al debitoarei nu a depus la dosar și nu i-a predat nici lichidatorului judiciar lista debitorilor și nu i-a furnizat informații cu privire la identitatea debitorilor.
Cu privire la disponibilitățile bănești în cuantum de 128.615 lei evidențiate scriptic de către pârâtă în bilanțul contabil din data de 30.11.2010 acestea nu au fost identificate faptic la inventarierea efectuată de către lichidatorul judiciar.
Instanța nu poate reține explicația pârâtei cu înscrisurile constând în copii după chitanțe și bunuri de mână depuse la dosar emise între anii 2007-2008 se justifică lipsa în prezent a disponibilităților bănești în cuantumul menționat care existau la data de 30 noiembrie 2010 astfel cum rezultă din actele contabile întocmite chiar de pârâtă (f.23-29).
În aceste circumstanțe instanța a reținut în sarcina pârâtei săvârșirea faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006 constând în aceea că a cauzat starea de insolvență a debitoarei prin folosirea bunurilor sau creditelor societății în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane.
Prin utilizarea disponibilităților bănești existente și prin recuperarea creanțelor debitoarei s-ar fi acoperit o parte din prejudiciul cauzat creditorilor constând în datoriile acesteia înregistrate în tabelul definitiv consolidat depus la dosarul cauzei.
În consecință instanța a apreciat că în cauză sunt dovedite atât fapta și culpa pârâtei cât și prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre ele.
Pentru considerentele menționate instanța în baza prevederilor art. 138 alin 1 lit. a din Legea nr. 85/2006 coroborate cu prevederile art. 72 din Legea nr. 31/1990 și ale art. 1540 alin. 1 din Codul civil de la 1864 a fost admisă acțiunea potrivit dispozitivului prezentei sentințe.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta M. D., solicitând reformarea acesteia în sensul respingerii cererii de antrenare a răspunderii.
În motivarea cererii de recurs recurenta a relevat hotărârea primei instanțe este nelegală întrucât condițiile de fond instituite de art. 138 din LI pentru antrenarea răspunderii nu erau întrunite .
În esență, s-a relevat că probațiunea administrată în cauză atestă indubitabil modalitatea ieșirii din patrimoniu a valorilor patrimoniale evidențiate în bilanț, activele fiind utilizate exclusiv în interesul debitoarei astfel încât pasivul acesteia a fost diminuat. Frauda imputată pârâtei nu se află în raport de cauzalitate cu ajungerea entității în stare de insolvență.
Deliberând asupra cererii de recurs, curtea reține următoarele:
1.Recurenta, în calitate de administrator statutar al societății falite, nu predat lichidatorului o parte din activele evidențiate în ultimul bilanț contabil. Se poate astfel prezuma( în condițiile art. 1203 C.civ.) că acesta și-a însușit bunurile respective sau le-a transmis altor persoane, în detrimentul intereselor debitoarei, acuzația de fraudă întemeiată pe dispozițiile art.138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006 fiind întemeiată. Legea insolvenței a integrat acestei răspunderi excepționale doar faptele ilicite enumerate limitativ în articolul 138 judecătorul sindic putând dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către administratorii care au cauzat starea de insolvență prin folosirea bunurilor sau creditului persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane.Norma sancționează abuzul executivului, care a urmărit satisfacerea unui interes personal în detrimentul celui social, afectând prin conduita sa nu numai compania, ci și întreaga comunitate de interese din jurul acesteia.
Astfel, judecătorului sindic îi revine misiunea de a verifica regularitatea actelor de gestiune în raport cu interesul social și de a repera abuzul care a condus la instaurarea stării de insolvență, deoarece sarcina acoperirii pasivului poate atribuită doar acelor administratori care se fac vinovați de valorificarea capitalului întreprinderii conform interesului personal, ori care, prin politica de gestiune promovată, nu au urmărit protejarea interesului social, ci ocrotirea altor interese.
Interesul social și interesul personal al administratorului sunt două din limitele puterilor conferite acestuia prin lege și statut. Misiunea executivului este extrem de clară, aceea de a milita pentru „cauza” interesului social, orice abatere de la obiectivul menționat trebuind atent cercetată, deoarece frauda constituie o importantă barieră pentru exercitarea prerogativelor de administrare.
În situații normale, interesul personal al administratorului se confundă cu interesul social și doar instalarea unei stări de anormalitate în domeniul politicii sociale anulează caracterul convergent al celor două noțiuni .
Orice subordonare a interesului social față de alte interese este contrară regulilor unei bune administrări, un act de gestiune dobândind caracter ilicit dacă acesta a fost săvârșit de administrator în interesul său personal și în prejudiciul societății .
Activul societății se reflectă în inventarul anual și în bilanțul contabil. Inventarierea reprezintă ansamblul operațiunilor prin care se constată existența tuturor elementelor patrimoniale de activ și de pasiv, cantitativ, valoric sau numai valoric, după caz, existente în patrimoniul societății la data la care se efectuează această operațiune. Bilanțul contabil este cel care reflectă elementele activului patrimonial, grupele principale de elemente ce trebuie să se regăsească în acest document fiind: activele imobilizate (imobilizări corporale, necorporale, financiare), activele circulante (stocuri creanțe, titluri de plasament sau alte valori), conturile de regularizare și asimilate de activ (cheltuieli înregistrate în avans, diferențe de conversie-activ), primele de rambursare a obligațiunilor.
Reprezintă metode de deturnare a activului nerestituirea bunurilor aparținând societății de către administrator, transferul fără contrapartidă a unor mărfuri ce constituie proprietatea debitoarei .
Jurisprudența a statuat că numai existența unei contrapartide reale și suficiente, care să fie expresia echilibrului dintre angajamentele asumate de părțile contractante îl poate apăra pe administrator de răspundere. Soluția pare naturală cât timp compatibilitatea liberalităților cu principiul specialității capacității de folosință trebuie pusă sub semnul îndoielii.
Din informațiile economice rezultate din bilanțul contabil afișat pe site-ul M.E.F. aferent anului 2010 rezultă că debitoarea deținea la data deschiderii procedurii insolvenței bunuri în valoare de 103.721 lei, disponibilități în cuantum de 128.615 lei și creanțe în valoare de 18.731 lei.
Recurenta a relevat că disponibilitățile existente în casierie au fost utilizate pentru plata ratelor aferente contractelor de leasing .
Conform acestei apărări, în cursul anului 2008, debitoarea a realizat o . plăți în numerar în contul finanțatorului în vederea stingerii obligațiilor născute din contractele de leasing.
Probele de care se prevalează recurenta în susținerea acestei apărări sunt înscrisuri (olografe) sub semnătură privată asumate de părțile contractelor de leasing prin mandatari( fila 40-46 dos. fond).
Recurenta susține că plățile destinate stingerii obligațiilor născute din contractele de leasing nu au fost reflectate în evidențele contabile ale debitoarei, întrucât finanțatorul a refuzat să emită documente fiscale .
Această acuzație a fost cercetată atât de autoritatea fiscală cu competențe în materie cât și de jurisdicția penală.
Garda Financiară a efectuat un control în urma căruia a întocmit Nota de constatare . nr._/14 februarie 2009 în care se arată că în derularea contractelor de leasing creditoarea a emis și comunicat facturile aferente pe rate scadente și că toate documentele referitoare la încasările făcute se regăsesc în contabilitatea . fiind evidențiate în perioada aferentă emiterii lor (f.18 dos._ 10/a1).
Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița la rândul său a efectuat cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și înșelăciune precum și pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații, fals în înscrisuri sub semnătură privată și furt calificat, toate cercetările fiind finalizate prin soluție de neîncepere a urmăririi penale în dosar nr.2051/P/2009 și nr.418/P/2010 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița (f.20 și f.23-24 dos._ 10/a1).
Înscrisurile sub semnătură private invocate în prezenta procedură au constituit obiectul verificărilor realizate de cele două autorități care au concluzionat că sumele plătite finanțatorului de către debitoare, în cursul anului 2008, au fost reflectate în evidențele contabile ale acestuia din urmă. Cu toate acestea, în evidențele debitoarei, stingerea acestor datorii nu a fost evidențiată.
În raport de circumstanțele cauzei, curtea reține că nu există dovezi potrivit cărora finanțatorul ar fi remis debitoarei documentele contabile necesare reflectării acestor cheltuieli.
Așa cum rezultă din raportul cauze, la epoca la care aceste plăți au fost realizate, debitoarea deținea în casă/conturi disponibilități bănești în sumă_ lei ( fila 15 dos. fond).
Înscrisurile depuse în probațiune dovedesc modalitatea de ieșire din patrimoniul debitoarei doar pentru o parte dintre activele evidențiate în ultimul bilanț, unde apar înscrise disponibilități în valoare de 128.615 lei.
Lichiditățile existente în patrimoniul debitoarei la data plăților ( 2008) nu putea asigura stingerea unor datorii excedentare .
Prin urmare, în raport de probatoriul administrat, se poate conchide, că doar valoarea există în conturi și casierie la epoca plăților ( respectiv anul 2008) putea fi utilizată în mod real în interesul debitoarei în scopul stingerii pasivului existent la acea dată.
Curtea reține că această statuare nu vine în contradicție cu dezlegarea chestiunilor disputate în contradictoriu cu finanțatorul, în etapa definitivării tabelului creditorilor, câtă vreme, din perspectiva prezentei materii litigioase, trebuie reținută semnificația acelei conduite care exclude ideea apropierii elementelor patrimoniale în interesul personal al pârâtei. În același context, trebuie lipsite de orice valențe acele plăți despre care recurenta susține că ar fi fost realizate din surse externe patrimoniului societar.
Numerarul din casieria persoanei juridice în valoare de_ lei (128.615 lei- _ lei )nu a fost predat practicianului în insolvență. Nepredarea valorilor înscrise în bilanț constituie un indiciu temeinic al prezumției simple că pârâta a săvârșit acte de dispoziție aspra unor bunuri care alcătuiau patrimoniul societar, acte care au afectat conținutul acestuia.
2.Pârâta nu a furnizat informații relevante nici cu privire la creanțele evidențiate în ultimul bilanț.
Nepredarea documentelor contabile, nefurnizarea de către administratorul statutar a datelor referitoare la situația patrimoniului debitoarei inclus în ceea ce privește creanțele de recuperat sunt semne în raport de care se poate deduce că au existat manopere frauduloase cu privire la elementele de activ evidențiate înscrise în ultimul bilanț care se circumscriu sferei de aplicare a prevederilor art.138 lit. a din Legea nr. 85/2006..
Chiar dacă, de principiu, omisiunea recuperării unor creanțe nu poate fi asimilată ilicitului reglementat de art. 138 lit.a nefurnizarea informațiilor contabile care ar fi putut permite recuperarea creanțelor și implicit maximizarea averii debitoarei constituie un indiciu temeinic al prezumției simple că pârâtul a săvârșit acte de dispoziție aspra unor bunuri care alcătuiau patrimoniul societar, acte care au afectat conținutul acestuia.
Diminuarea activului net cu aceste valori fără o compensare reală se află în mod cert în raport de cauzalitate cu insuficiența activului și justifică obligarea pârâtei la complinirea activului societar.
Neapelarea la mecanismul prezumțiilor judiciare ar face imposibilă, în cazul dat, identificarea legăturii dintre diferitele acte privitoare la gestiune socială și consecințele economice financiare care au condus la încetarea plăților.
Soluția se întemeiază pe principiul protecției creditorilor și adagiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans, nimănui nefiindu-i îngăduit să se prevaleze de propria incorectitudine pentru a obține protecția judiciară a unui drept. A nu admite că există un raport de cauzalitate caracterizat între fapta imputată în speță pârâtei și insuficiența activului ar însemna să se permită celui căruia i se „reproșeză” conduita frauduloasă să se apere de răspundere prevalându-se de propria sa culpă. Creditorii ar fi puși astfel în imposibilitatea dovedirii originilor insuficienței activului, misiunea stabilirii situației patrimoniale a societății la diferite etape devenind practic imposibilă pentru titularii acțiunii. Faptul că titularul cererii nu și-a fundamentat pretențiile pe dispozițiile art. 138 lit. d nu constituie o împrejurare de natură a împiedice valorizarea în plan probator a conexității/ legăturii obiective dintre faptul nepredării tuturor evidențelor contabile relevante și acuzațiile legate de ascunderea, deturnarea activelor, inclusiv a activelor circulante reprezentând creanțe .
În ceea de privește condiția de fond privitoare la existența raportului de cauzalitate curtea reține că, răspunderea administratorilor de drept sau de fapt va putea fi reținută nu numai atunci când între fapta ilicită și prejudiciul social există un raport de cauzalitate caracterizat, direct, ci și atunci când este vorba de un raport de cauzalitate parțial. Prin raport de cauzalitate caracterizat se înțelege legătura directă, dintre faptă și prejudiciu, cel din urmă constituind consecința imediată a primeia. Prin urmare, pentru ca răspunderea administratorilor să opereze, nu este necesar ca fapta ilicită să fie cauza decisivă și imediată a stării de insuficiență a activului. Răspunderea administratorului unei persoane juridice poate fi angajată chiar și atunci când fapta ilicită nu reprezintă decât una dintre cauzele directe ce au condus la starea de insuficiență a pasivului, iar, pe de altă parte, că administratorii pot fi obligați la complinirea integrală a activului societar chiar și atunci când fapta lor se află în raport de cauzalitate doar cu o parte din datoriile societății. Soluția se întemeiază pe principiul protecției creditorilor. În speță acuzațiile de fraudă validate prin considerentele prezentei decizii se află în raport de cauzalitate caracterizat cu ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Așa fiind curtea, în baza art. 312 C.proc.civ, va admite recursul declarat de M. D. împotriva sentinței civile nr.113 din 04.02.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Bistrița-Năsăud, pe care o modifică în parte în sensul că va admite în parte acțiunea și va obliga pârâta M. D. să suporte din averea proprie o parte din pasivul debitoarei în cuantum de 88.526 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M. D. împotriva sentinței civile nr.113 din 04.02.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Bistrița-Năsăud, pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea și obligă pârâta M. D. să suporte din averea proprie o parte din pasivul debitoarei în cuantum de 88.526 lei.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 31 octombrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
M. I. I. S. AL H. M. B. A. B.
red.S.Al H./A.C.
2 ex. –19.12.2014
jud.fond.C. V.
| ← Procedura insolvenţei. Decizia nr. 481/2014. Curtea de Apel CLUJ | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
