Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 170/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 170/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 12-05-2014 în dosarul nr. 2596/84/2013/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 170
Ședința publică din data de 12 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. M. C.
JUDECĂTOR: M. S.
GREFIER: M. N.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N. ÎN PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE S., împotriva sentinței civile nr. 5623, pronunțată la data de 04.12.2013 în dosarul nr._ al Tribunalului S., în contradictoriu cu intimata . PRIN LICHIDATOR JUDICIAR CII R. Z., având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prezenta cale de atac se află la primul termen de judecată, pentru care procedura de citare este legal îndeplinită. În cauză s-a procedat la regularizarea cererii. S-a solicitat judecarea cauzei și in lipsa părților, apelul fiind scutit de la plata taxei de timbru.
Curtea, în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 131C.pr.civ., coroborat cu dispozițiile art. 8, alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și art. 95, C.pr.civ., constată este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze și, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, declară închisă faza de cercetare judecătorească, deschise dezbaterile și față de absența părților pentru a pune concluzii, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și in lipsă, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând reține că,
Prin sentința civilă nr. 5623, pronunțată la data de 04.12.2013 în dosarul nr._ al Tribunalului S. s-a respins ca nefondată cererea de angajarea răspunderii administratorului statutar Negritaș L. pentru suportarea pasivului social al debitoarei ...
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că răspunderea materială a administratorului statutar, precum a oricărei persoane care a cauzat starea de insolvență, poate fi angajată pentru suportarea unei părți a pasivului social în limita faptelor ilicite limitativ enumerate de art.138 din Legea insolvenței nr.85/2006.
Angajatorul are obligația calculării și virării la bugetul consolidat al statului, impozitul și contribuțiile aferente salariilor angajaților. Aceste obligații fac parte din costul cu forța de muncă și se calculează și evidențiază separat în contabilitate. Plata acestora se efectuează în funcție de disponibilitățile bănești și de gradul de prioritate al altor obligații.
În speță, au fost calculate și evidențiate, cuantificate aceste obligații ale societății sau societatea nu a dispus de bani pentru plata obligațiilor, în nici un caz suma de 5460 lei nu a fost folosită în interesul propriu sau în cel al altei persoane.
Suma de 15.666 lei face parte din suma de 18.166 lei care a fost evidențiată în factura în avans nr._/25.05.2012 emisă de debitoare către . pentru un serviciu care nu a mai fost efectuat, situație în care s-a emis factura de stornare nr._/01.04.2013.
Factura storno este practic o soluție pentru corectarea sau rectificarea unei tranzacții anterioare consemnată într-o factură prin scăderea unei sume echivalente cu cea pe care dorim să o modificăm.
În cauză factura nu a fost transmisă clientului astfel că debitoarea a procedat la anularea sa. Practic creanța totală de recuperat de 18.166 lei nu există.
A rezultat din cele ce preced că nici una din faptele ilicite reținute în sarcina administratorului statutar nu este dovedită, astfel că instanța a respins ca nefondată acțiunea formulată de creditorul DGRFP Cluj N. –AJFP S., împotriva administratorului statutar al debitoarei . pentru suportarea pasivului social.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Cluj-N., in nume propriu si in numele Administratei Județene a Finanțelor Publice S. solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și obligarea paratei NEGRITAS L. să suporte pasivul social al debitoarei in suma de 14.025 lei reprezentând creanța DGRFP Cluj-N.- AJFP S., in temeiul art. 138 alin. 1 lit. a) si d) din Legea nr. 85/2006.
În motivele de apel se arată că instanța de fond în mod nelegal a exonerat de răspundere materială pe pârâtă motivând că nu a fost dovedită săvârșirea nici unei din faptele ilicite prevăzute de legea insolventei.
Apreciază existența unor fapte imputabile administratorului/asociatului și a existenței raportului de cauzalitate între faptele acestuia, constând in nerespectarea si neaplicarea legii, si prejudiciul creat creditorilor prin . societății, conform art. 138 alin. 1 lit. a) si d) din Legea nr. 85/2006.
Din creanța instituției noastre, suma de 5460 lei reprezintă obligații cu reținere la sursa, respectiv impozite si contribuții reținute prin stopaj la sursa ( din salariile angajaților de către administratorul statutar si nevirate la bugetul general consolidat al statului, rezultând cu certitudine ca suma a fost însușita de către administrator/asociat si folosita în interes personal sau în interesul altei persoane, evitând litera legii, respectiv plata impozitelor si a contribuțiilor in contul angajaților.
Nevirarea obligațiilor cu reținere la sursă în termenul de 30 de zile de la data scadenței sunt fapte penale prevăzute de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
Administratorul statutar, potrivit dispozițiilor Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, are obligația privind îndeplinirea operațiunilor de gestiune si reprezentare pentru realizarea obiectului de activitate in condițiile si limitele legii si al actului constitutiv.
Utilizarea bunurilor mobile sau imobile, corporale sau incorporale sau al creditelor acordate debitorului in interesul propriu sau al altei persoane constituie fapta ilicita prevăzuta de art. 138 lit. a cu consecința micșorării masei credale si fraudarea creditorilor.
Nevirarea la bugetul statului a obligațiilor cu reținere la sursa constituie o condiție favorizanta pentru apariția stării de insolventa si crearea prejudiciului in patrimoniul creditorilor. Aceasta omisiune duce la concluzia ca suma respectiva a fost folosita in interesul administratorului/asociatului sau al altei persoane, ceea ce constituie fapta ilicita prevăzuta de art. 138 alin. 1 lit.a din Legea nr. 85/2006.
Având in vedere faptul ca potrivit art. 71 din Legea nr. 31/1990, obligațiile si răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, trebuie avute in vedere si dispozițiile art. 2009-2012 Cod civil, potrivit căruia mandatarul este răspunzător nu numai pentru doi, dar si de culpa comisa in executarea mandatului.
Fapta ilicita nu trebuie neapărat sa constea într-o acțiune, dar poate consta si in omisiunea, inacțiunea ilicita, în neîndeplinirea unei activități ori neluarea unei masuri când aceasta activitate trebuia, potrivit legii sa fie întreprinsa. O societate comerciala nu poate funcționa viabil in condițiile in care administratorul statutar manifesta un dezinteres total in ceea ce privește condițiile minime pentru funcționarea societății.
Prejudiciul creditorilor rezida din imposibilitatea societății de a-si realiza creanțele scadente din cauza faptului ca administratorul statutar sau alta persoana au cauzat starea de insolventa, astfel ca debitorul nu a - mai putut achita datoriile exigibile cu fondurile bănești disponibile. Pasivul societății trebuie sa fie suportat de administratori/asociați pentru ca datorita faptelor săvârșite de aceștia, debitorul a ajuns in stare de insolventa. Prejudiciul este cauzat direct debitorului persoana juridica si nu numai indirect creditorilor. Prin urmare, dovada legăturii dintre fapta ilicita, culpabila a administratorilor/asociaților societății debitoare este dovedita.
Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii. Încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului. Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolventa, definită de art. 3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Simpla constatare a stării de insolventa constituie o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudiciul acestora.
Legiuitorul a creat în mod expres această formă de răspundere pentru repararea prejudiciului cauzat ctitorilor societății de către membrii organelor de conducere ale persoanei juridice, care prin activitatea lor neloială au condus societatea în stare de insolventa și ca o consecință a acestei stări patrimoniale s-a produs o reducere în valoarea reală a creanțelor pe care o aveau creditorii față de societate.
Precizează că își menține punctul de vedere din cererea de angajare a răspunderii materiale.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Negritas L. solicită respingerea apelului formulat, ca netemeinic si nelegal.
În susținerea poziției procesuale, intimata arată că prin apelul formulat apelanta si-a reiterat cererea si motivele exact cum au fost precizate in acțiunea inițiala, fara a da un răspuns apărărilor formulate in întâmpinarea de la instanța de fond. F. de aceasta stare de fapt arată că își menține toate apărările formulate in fata instanței de fond, punctând doar unele dintre ele de aceasta data respectiv:
In urma verificărilor si analizei făcute de către lichidatorul judiciar a activității societății pe o perioada de 3 ani anteriori deschiderii procedurii de insolventa nu s-au identificat transferuri patrimoniale efectuate de societatea debitoare in ultimii 3 ani si nici fapte dintre cele prevăzute expres la art. 138 din Legea 85/2006.
Suma de 5460 lei despre care reclamanta spune ca reprezintă stopaj la sursa si a fost însușita si folosita cu siguranța de către mine in calitate de administrator al societății. Acești bani nu au fost insa reținuți si folosiți de către administratorul societății, toate disponibilitățile bănești de care societatea a dispus au fost folosite exclusiv pentru achitarea, parțiala sau totala, a obligațiilor pe care societatea le-a avut. Faptul ca la un moment dat datoriile au devenit mai mari decât veniturile a fost si motivul intrării in insolventa a societății.
Chiar in situația in care ar fi existat stopaj la sursa, reținut si neachitat, aceasta fapta se încadrează . nu in cea prevăzuta de către Legea 85/2006 la art. 138, unde sunt prevăzute cauzele care pot determina atragerea răspunderii materiale a administratorului unei societăți.
In ceea ce privește creanța "încasata" in suma de 18.166 lei aceasta a reprezentat facturarea unui avans pentru un serviciu care ulterior nu a mai fost prestat, iar factura a fost stornata in data de 01.04.2013. In realitate, așadar, aceasta creanța nu a fost încasata niciodată, iar factura prin stornare a fost anulata, acești bani neintrând niciodată in casieria societății.
Analizând apelul declarat, Curtea reține următoarele:
Demersul judiciar al creditoarei DGRFP CLUJ N. a fost justificat prin invocarea dispozițiilor art. 138 lit.a și d din Legea nr.85/2006, arătându-se că judecătorul sindic poate dispune ca pasivul debitoarei persoană juridică, ajunsă în stare de insolvență, neacoperit din bunurile acesteia, să fie plătită de către administratorii statutari.
Declanșarea demersului judiciar având ca finalitate antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere - administratori, directori, cenzori și orice altă persoană - care au contribuit la ajungerea debitoarei în insolvență impune existenta unei proceduri în baza Legii nr. 85/2006, condiție îndeplinită în speță.
După cum rezultă din certificatul constatator eliberat de către ORC S., pârâta este administratorul debitoarei.
Probele administrate în cauză relevă împrejurarea că după numirea lichidatorului, practicianul în insolvență a notificat atât societatea debitoare, cât și pe fostul administrator să predea registrele și actele societății, documentele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006 fiind predate lichidatorului judiciar, probele administrate în cauză evidențiind această împrejurare.
Curtea reamintește că pentru a se putea reține incidența dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, nu este suficientă o simplă neîntocmire a actelor contabile ale debitoarei, ci se impune demonstrarea unei legături de cauzalitate între neținerea contabilității în conformitate cu legea și ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Judecătorul sindic evidențiază între cauzele ajungerii debitoarei în insolvență, indicate cu titlu de ipoteză de către lichidatorul judiciar, managementul deficitar al resurselor financiare și neglijarea responsabilităților ce le reveneau în calitate de administratori statutari, și statuează corect cu privire la inexistența raportului de cauzalitate între fapta imputată și starea de insolvență.
Raportul de cauzalitate este prezent în ipoteza în care există fapta generatoare care a constituit condiția necesară, adică fapta în lipsa căreia dauna nu s-ar fi produs.
Complexitatea vieții unei societăți comerciale implică succesiunea și împletirea unor fapte și împrejurări între care trebuie decelat care pot îndeplini condiția de a fi considerate cauza insolvenței.
Determinarea raportului cauzal specific implică identificarea acelor fapte care fie au declanșat punerea în mișcare a acestor cauze, fie că au favorizat desfășurarea lor nestingherită, fie nu au împiedicat această desfășurare, deși intervenția ar fi fost posibilă și eficientă împiedecând apariția consecințelor nedorite, între care insolvența debitoarei care a fost și cauza prejudiciului creditoarei recurente.
Raportul cauzal nu trebuie să fie întotdeauna unul direct putând fi și unul mediat în sensul că fapta imputată a permis unor factori exteriori să acționeze și să producă prejudiciul.
Curtea apreciază că judecătorul sindic a reținut în mod corect starea de fapt și a dat relevanța cuvenită înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, fapt ce a dus la concluzia inexistenței raportului de cauzalitate între fapta imputată, prevăzută de art. 138 lit. d in Legea nr. 85/2006 și prejudiciul invocat .
Practica a reținut în mod constant premisa coexistenței dintre cauză și condiții, cuprinzând în raportul de cauzalitate nu numai faptele ce constituie cauza necesară, dar și condițiile cauzale, adică faptele care au mediat acțiunea cauzală .
Se poate conchide, așadar, că judecătorul sindic a pronunțat o soluție legală atunci când a statuat că nu se poate susține antrenarea răspunderii administratorilor debitoarei în temeiul art.138 lit.d din Legea nr.85/2006.
Susține apelanta că se impune antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtelor întrucât sumele de bani care îi sunt datorate și care rezultă din reținerea la sursă a unor impozite nu au fost virate la bugetul consolidat astfel că se prezumă că aceste sume au fost folosite de pârâte în interesul acestora sau al altor persoane juridice.
Curtea va achiesa statuărilor judecătorului sindic conform cărora angajatorul are obligația calculării și virării la bugetul consolidat al statului, impozitul și contribuțiile aferente salariilor angajaților, plata acestora urmând a fi făcută din disponibilitățile bănești existente și în raport de gradul de prioritate al altor obligații. Cum în speță aceste obligații fiscale au fost calculate și evidențiate, însă debitoarea nu a dispus de bani pentru plata lor, nu se poate susține cu temei că suma de 5460 lei, indicată drept obligație cu reținere la sursă, a fost folosită în interesul propriu sau în cel al altei persoane.
Cât privește suma de 15.666 lei, din probele administrate în cauză reiese că aceasta face parte din totalul de 18.166 lei care a fost evidențiată în factura în avans nr._/25.05.2012 emisă de debitoare către . pentru un serviciu care nu a mai fost efectuat, situație în care s-a emis factura de stornare nr._/01.04.2013 (aceasta fiind modalitatea aleasă de debitoare pentru rectificarea tranzacției anterioare).
Prin urmare, se poate conchide că judecătorul sindic a reținut în mod corect că bunurile din patrimoniul debitoarei au fost corect administrate așa încât nu se poate retine în sarcina pârâtei săvârșirea unei fapte prevăzute de art.138 alin.(l) din Legea 85/2006.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia apelul declarat ca fiind nefondat iar în temeiul art.478, 480 alin.1 C.pr.civ. raportat la art.8 din Legea nr.85/2006 îl va respinge și va menține în întregime dispozițiile hotărârii apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ-N. în nume propriu și în numele Administrației Județene a Finanțelor Publice S. cu sediul în Z., P-ța I. M. nr.15 impotriva sentinței civile nr. 5623 din 09.12.2013, pronunțate in dosarul nr._ al Tribunalului S. pe care o menține in intregime.
Decizia este definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 12.05.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
A. M. C. M. S. M. N.
red.M.S./A.C.
4 ex. – 15.05.2014
jud.fond.D. P.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Procedura insolvenţei. Decizia nr. 182/2014. Curtea de Apel CLUJ → |
|---|
