Recuzare. Decizia nr. 99/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 99/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 17-03-2014 în dosarul nr. 4101/117/2010*
ROMÂNIA ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 99
Ședința publică din data de 17 Martie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. M. C.
JUDECĂTOR: M. S.
GREFIER M. N.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelantul reclamant H. N., împotriva încheierii FN din 07.02.2012 și a sentinței nr. 1052, pronunțate în data de 08.04.2013, în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat Cluj în contradictoriu cu intimații C. M. V., ., . SA, având ca obiect pretenții.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 03.03.2014, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul din 10.03.2014 pentru a da posibilitate părților de a formula concluzii scrise și ulterior pentru data de azi, încheierile de ședință de la acele date făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1052 din 08.04.2013, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, a fost respinsă acțiunea formulată de către reclamantul H. N. în contradictoriu cu pârâții C. M. V., . și . TRANSILVANIA, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în data de 28.05.2005, în jurul orelor 07.00, conducea regulamentar autoturismul marca Mazda înmatriculat in Austria cu nr. ME 691 X. Pe raza comunei Florești, autoturismul condus de către pârâtul C. M. V. a intrat în coliziune cu autoturismul condus de către reclamant; în urma impactului reclamantul a suferit vătămări pentru a căror vindecare inițial au fost stabilite 50-55 zile îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații; ulterior, numărul de zile de îngrijiri medicale a fost stabilit până la 90 de zile. Ca urmare a faptei săvârșite, pârâtul a fost condamnat la pedeapsa de șase luni închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă din culpă, precum și la plata, în favoarea reclamantului a sumei de 4.498,58 euro cu titlu de daune materiale și 8.000 euro cu titlu de daune morale. Condamnarea inculpatului s-a dispus prin sentința penală nr. 1026/25.10.2007, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/2006 (nr. unic_/211/2006). Apelul și recursul au fost respinse.
Prin prezenta cerere, reclamantul a solicitat daune morale într-un cuantum mult mai mare decât cel stabilit deja de către instanțele judecătorești, apreciind că în anul 2007, acestea nu au luat în considerare decât o mică parte a leziunilor suferite de către reclamant.
În cauză, având în vedere și îndrumările date de către instanța de control judiciar, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare pentru a se vedea dacă există un prejudiciu suferit de către reclamant, având o legătură directă cu accidentul și nereparat de către instanța penală. Această expertiză se află la filele 44-48, 67 din dosar, concluzia acesteia fiind că între restul afecțiunilor cronice (ce susține reclamantul că reprezintă o urmare a accidentului, afecțiuni degenerative cronice ale coloanei vertebrale și în general, ale aparatului locomotor osos), nu există o legătură de cauzalitate. Deși reclamantul a suferit o operație abdominală în Austria, în anul 2005 și ca o consecință a acesteia, alte operații în anii 2005 și 2006, pentru reducerea herniei ombilicale apărută ca recidivă locală, din documentele prezentate nu rezultă care ar fi fost cauza care a dus la aceasta.
Astfel, pretențiile reclamantului nu sunt întemeiate, din mai multe motive.
În primul rând, toate operațiile și tratamentele suferite de către reclamant până la momentul pronunțării sentinței penale nr. 1026/2007, de către Judecătoria Cluj-N., 25 octombrie 2007 au fost sau trebuia să fi fost luate în considerare de către instanța care a dispus condamnarea celui vinovat și care a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite persoanei vinovate. Nu este posibil ca persoana vătămată să invoce în fața instanței de fond doar o parte a prejudiciului pentru a porni ulterior și o acțiune civilă, având același scop de reparare a prejudiciului suferit. Reclamantul avea posibilitatea să opteze dacă pornește o acțiune civilă sau invocă pretențiile în fața instanței penale. Odată soluționată latura civilă, în cadrul procesului penal, nu mai poate fi exercitată nicio altă acțiune civilă ulterioară (art. 19, 20 C.pr.pen.).
În al doilea rând, nu există niciun raport de cauzalitate între accidentul survenit (fapta persoanei vinovate) și alte afecțiuni pe care reclamantul susține că le-ar fi suferit. La momentul pronunțării hotărârii penale, instanța a ținut seama nu numai de situația reclamantului până la acel moment ci și de faptul că viața sa, în continuare va fi afectată, el având dificultăți de deplasare care-l împiedică să se îngrijească singur. Pe de altă parte, nici înainte de accident reclamantul nu era o persoană perfect sănătoasă, de exemplu afecțiunile la coloana vertebrală fiind anterioare faptului prejudiciabil (lucru ce reiese, cu putere de lucru judecat din însăși motivarea instanței penale).
În fine, solicitarea de despăgubire cu o sumă de bani pentru pretinse daune morale suferite de o persoană fizică nu poate fi acceptată. Prin natura lor, despăgubirile acordate pentru repararea unor prejudicii, au o natură patrimonială, ele având rolul de a înlocui ceea ce s-a pierdut. Or, o suferință morală, căreia nimeni nu îi contestă existența, nu poate fi reparată cu o sumă de bani. Banii, indiferent cât de mulți ar fi, nu pot șterge din psihicul unui om suferința pe care a dobândit-o ca urmare a afirmațiilor rău voitoare sau tendențioase făcute de altcineva. Suferințele morale pot fi rezolvate, nu întotdeauna însă, sau cel puțin li se poate scădea amploarea, cu ajutor de specialitate (medic psiholog, sau în cazuri mai grave, medic psihiatru). De suferințe psihice nimeni nu este scutit, acestea ținând de „riscul vieții”. „Animale sociale” fiind, oamenii intră în contact unii cu alții, uneori cu persoane și cu situații de care nu ar fi dorit să știe. Câteodată relaționarea se încheie într-un mod nefericit iar altădată într-un mod fericit. Viața presupune bucurii și necazuri, nu întotdeauna în părți egale, existând perioade în care unele sau altele predomină. Dacă pentru orice suferință psihică (ce poate îmbrăcă diferite grade de intensitate, de la pierderea celui drag sau a locului de muncă până la o simplă nemulțumire față de atitudinea unuia sau altuia față de cineva), s-ar accepta teza posibilității reparării ei pe cale materială, atunci, aproape oricine, în aproape fiecare zi ar fi îndreptățit să dea pe cineva în judecată. Desigur, în măsura în care acele suferințe psihice (acea daună morală, termen ce chiar el este impropriu), nasc situații din care se nasc prejudicii materiale (pierderea locului de muncă, plata unor consultații de specialitate care să tindă la ameliorarea simptomelor apărute, pierderea unor relații, cunoștințe, din care persoana în cauză obținea câștiguri etc.), ele trebuie să fie reparate, ceea ce însă nu este cazul în speță.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul H. N. prin care a solicitat admiterea apelului, desființarea în întregime a sentinței civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Specializat Cluj.
În motivare se arată că pentru a respinge cererea de recuzare tribunalul a reținut că soluționarea cauzei în primul ciclu procesual a fost soluționată de către judecătorul recuzat, prin admiterea unei excepții procedurale, și că prin urmare nu exista o pronunțare a acestuia asupra fondului cauzei și ca aspectele avute în vedere au privit strict modul de soluționare a respectivei excepții.
Este insa suficienta o simpla privire asupra Sentinței (comerciale) nr. 420 din data de 31.01.2011, pentru a vedea ca realitatea este in mod substanțial alta.
Prin aceasta hotărâre, dl .judecător P. I. a făcut, in realitate, aprecieri de esența si asupra fondului cauzei, arătând spre exemplu ca „reclamantul... nu a invocat motive ... pe care sa nu le fi putut invoca in fata instanței penale ,„ ca „.. starea de fapt reținuta in motivarea hotărârii penale neschimbandu-se pana acum...".
Judecătorul recuzat a arata de asemenea, fara echivoc, ca dupa părerea sa, „ ....dupa data de 25 octombrie 2007 ... nu a apărut nimic nou" .
Prin aceste veritabile statuari asupra stării de fapt și a probelor aflate la dosarul cauzei, dl.judecator a făcut dovada ca are o perspectiva clara asupra soluției care trebuie pronunțata in cauza.
In acest sens se arată că multitudinea de acte medicale, ce emana de la unele dintre cele mai renumite si prestigioase unități medicale ale Europei se aflau, depuse in probatiune, la dosarul cauzei si in acel moment.
Singura noutate sub aspect probator a fost Noul Raport de expertiza medico-legala, care, in plus a stabilit, in premiera, si existenta legăturii de cauzalitate intre accidentul de circulație din luna 28.05.2005 si leziunile abdominale suferite cu acea ocazie, pentru care a fost necesara efectuarea intervenției chirurgicale la Viena la inceputul lunii Iunie 2005.
Aceste acte atesta fara vreo posibilitate de negare faptul ca subsemnatul am fost supus unor intervenții chirurgicale repetate, si dupa anul 2007, ultima astfel de operație având loc in cursul anului 2009.
In aceste condiții, a statua - cu toata aceasta probatiune aflata la dosarul cauzei - ca raportat la anul 2007 „nu a apărut nimic nou", ca starea de fapt „nu s-a schimbat pana acum", ar fi cu adevărat greu de calificat altfel decât ca o veritabila pronunțare asupra fondului cauzei.
De altfel, prin motivarea sentinței pronunțate in al doilea ciclu procesual, dl.judecator face dovada ca si-a menținut, cu o substanțiala constanta, concepția expusa in considerentele sentinței pronunțate in anul 2011, in primul ciclu procesual.
F. de cele ce preced, dl. judecător „si-a spus părerea cu privire la pricina ce se judeca", raportat la prevederile art. 27, pct.7 C.pr.civ., intrucat in mod incontestabil părerea emisa s-a bazat, in mod explicit, chiar pe inscrisurile depuse in probatiune.
Legea nu distinge dupa cum a fost pronunțata hotărârea in primul ciclu procesual (pe excepție, pe fond), ci prevede situația obiectiva a exprimării/spunerii părerii.
Aceasta părere poate fi „spusa" nu doar in cadrul hotărârii judecătorești, ci si in mass-media, in cadrul unei manifestări științifice de specialitate ( conferința, simpozion, congres, curs de pregătire/perfecționare), etc, etc - tocmai aceasta este rațiunea pentru care legea nu distinge, fiind suficienta „spunerea părerii".
In lumina celor de mai sus, era necesara admiterea cererii de recuzare si desemnarea unui alt judecător in vederea soluționării cauzei.
Tocmai faptul ca soluția inițiala a fost intemeiata, ca dispozitiv al acesteia, pe o excepție, făcea necesara o analiza juridica suficient de fina a intregii motivații a judecătorului recuzat, a considerentelor hotărârii pe care acesta a pronuntat-o in primul ciclu procesual.
O respingere principiala, pe un considerent sec si care nici măcar nu se regăsește in textul de lege, nu este un demers nici legal si nici benefic actului de justiție.
Prin sentința civila atacata, Tribunalul Specializat Cluj, ca instanța de fond, a respins acțiunea formulata de reclamant.
Din motivarea conferita sentinței civile pronunțate, se poate desprinde fara teama de a greși faptul ca judecătorul fondului a interpretat . totul eronat atat pretențiile formulate de reclamant in contradictoriu cu parații din acțiunea civila, cat si temeiurile (atat de fapt cat si de drept) pe care a fost fundamentata aceasta acțiune.
Prin acțiunea formulata, reclamantul a solicitat acordarea in favoarea sa a sumei de 130.000 Euro, cu titlu de daune morale pentru prejudiciile morale determinate de urmările accidentului de circulație din anul 2005, urmări care s-au produs si au fost cunoscute DUPA pronunțarea sentinței penale de către instanța de fond, in anul 2007.
In motivarea sentinței civile atacate, judecătorul fondului pornește din start de la o premisa cu totul eronata, reținând ca expertiza efectuata in cauza trebuia sa determine „daca exista un prejudiciu suferit de reclamant, având o legătura directa cu accidentul si nereparat de instanța penala".
In realitate, obiectul solicitat instanței a fost stabilirea de către medicii legisti a existentei legăturii de cauzalitate intre leziunile abdominale produse in luna Mai a anului 2005 precum si a complicațiilor ulterioare la nivel abdominal si accidentul de circulație suferit de reclamant in luna Mai a anului 2005, precum si stabilirea numărului total al zilelor de ingrijiri medicale necesare in vederea refacerii stării de sănătate a reclamantului.
Mai precis, urma a se stabili prin expertiza: daca intre accidentul in anul 2005 si leziunile abdominale suferite atunci exista legătura de cauzalitate, apoi daca exista o legătura de cauzalitate intre accident/leziunile abdominale(primare, inițiale) si complicațiile ulterioare la nivel abdominal - complicații care au necesitat mai multe intervenții chirurgicale ulterioare, pana in anul 2009 inclusiv - precum si stabilirea numărului total de zile de ingrijiri medicale(cu luarea in calcul si a complicațiilor mai sus menționate).
Nu a susținut niciodată vreo legătura de cauzalitate si nu am emis nicio pretenție cu privire la alte afecțiuni, cum ar fi afecțiunile degenerative ale coloanei vertebrale sau/si ale sistemului osos, afecțiuni ale inimii, etc.
Singurele pretenții formulate in cadrul prezentei acțiuni se refera la suferințele -foarte mari si extrem de mult prelungite in timp - cauzate de complicațiile suferite ulterior operației abdominale inițiale (complicații si suferințe ulterioare lunii Octombrie 2007, momentul pronunțării notarii penale de către instanța de fond, in procesul penal).
Contrar celor reținute in sentința civila atacata, pretențiile reclamantului sunt cele expuse in petitele acțiunii introductive, si reluate in cele ce preced, astfel incat considerentele expuse in motivarea sentinței sunt cu totul străine de natura cauzei si de capetele de cerere formulate.
Instanța de fond a ignorat pana si cele stabilite prin raportul de expertiza medico-legala efectuat inițial in aceasta cauza, expertiza prin care, in premiera - raportat si la judecata penala ce a avut loc anterior - existenta legăturii de cauzalitate intre accidentul de circulație din anul 2005 si vătămarea abdominala suferita cu acea ocazie, pentru care a fost necesara efectuarea intervenției chirurgicale la Viena la inceputul lunii Iunie 2005.
Astfel, a se statua de către instanța de fond ca „din documentele prezentate nu rezulta care a fost cauza..." care a determinat operația abdominala din Austria in luna Iunie a anul 2005 se constituie . de orice legalitate si temeinicie.
Tot in mod greșit a inteles instanța de fond ca reclamantul ar fi invocat in cursul procesului penal doar o parte din prejudiciul suferit, si ca acum as fi pornit si o acțiune civila care are un același scop, de reparare a prejudiciului respectiv.
Prin aceasta motivare, instanța de fond - desi invoca art. 19 si 20 C.pr.pen, ignora cu desăvârșire dispozițiile art. 20, alin.3 C.pr.pen., conform cărora persoana vătămata se poate adresa cu acțiune la instanța civila pentru repararea pagubelor materiale si a daunelor morale care s-au născut ori s-au descoperit dupa pronunțarea hotărârii penale de către prima instanța".
Instanța de fond reia aceeași idee eronata care a subminat intreaga judecare a cauzei in faza de fond, cum ca nu ar exista niciun raport de cauzalitate intre accidentul survenit si „alte afecțiuni" .Arată din nou pentru ce a solicitat daunele, aceasta nu este pentru „alte afectiuni"(ci exclusiv pentru suferințele datorate complicațiilor la intervențiile chirurgicale abdominale, survenite ulterior pronunțări hotărârii in fond in procesul penal).
In mod profund nelegal, Tribunalul Specializat Cluj, prin încheierea de ședința din data de 01.04.2013, i-a respins solicitarea efectuării unui nou raport de expertiza medico-legala, respectiv a unei contraexpertize.
Rațiunea expusa de instanța in acest sens a fost aceea ca la dosar exista suficiente probe pentru a se putea trage o concluzie, si ca instanța este in măsura sa efectueze operațiunea de apreciere care, in opinia ei, ar fi suficienta in analizarea problemelor a căror lămurire am solicitat-o prin efectuarea unei noi lucrări de specialitate medico-legala.
Suprinzator, desi judecătorul fondului s-a declarat competent sa realizeze aprecieri asupra unor chestiuni medico-legale, in realitate prin sentința civila atacata acesta nu a făcut niciun fel de analiza in acest sens.
O asemenea analiza, posibila teoretic si . juridic, ar fi implicat analizarea si pronunțarea asupra tuturor actelor medicale- multe la număr - ce emana de la medici aparținând unora dintre cele mai prestigioase instituții medicale din Europa, facand necesara totodată o corelare a acestora cu deja recunoscuta legătura de cauzalitate stabilita intre accidentul de circulație din anul 2005 si intervenția chirurgicala abdominala suferita la foarte scurt timp dupa aceasta.
In temeiul inscrisurilor aflate la dosar, instanța avea . cenzureze Suplimentul la raportul de expertiza depus la dosarul cauzei la data de 05.03.2013, prin coroborarea tuturor probelor aflate la dosar, numai ca a omis in totalitatea sa faca un asemenea demers, preferând sa ignore cu desăvârșire toate actele medicale eliberate in Austria, si . chiar si raportul efectuat de către I.M.L. Cluj-N. in prezenta cauza.
Prin respingerea cererii in probatiune privind efectuarea unei noi expertize, sau a unei contraexpertize, instanța de fond a negat reclamantului dreptul de a contesta Suplimentul la Raportul de noua expertiza medico-legala depus la dosarul cauzei la data de 05.03.2013, conferind astfel acestei probe o suveranitate absoluta fata de celelalte probe de la dosar, precum si valoarea de adevăr inatacabil prin negarea posibilității legale de a solicita cenzurarea opiniei științifica a medicilor legisti care au semnat acea lucrare.
In cadrul prezentului proces a fost stabilita pentru prima data existenta legăturii directe de cauzalitate intre accidentul de circulație produs in anul 2005 si leziunile traumatice abdominale -ruptura de mezenter cu hemoperitoneufdecelate cu ocazia intervenției chirurgicale din data de 04.06.2005 la Clinica AKH din Viena).
La dosarul cauzei se afla o . acte medicale eliberate de instituțiile medicale unde reclamantul a fost operat si tratat pentru leziunile abdominale si complicațiile survenite ulterior.
Din aceste acte medicale rezulta fara niciun echivoc faptul ca si complicațiile medicale ulterioare la nivel abdominal isi au originea, cauzalitatea, in accidentul de circulație suferit de reclamant in România, in anul 2005.
Astfel:
-Prin Scrisoarea Medicala din data de 11.08.2009, eliberata de Spitalul General al Orașului Viena, Secția Clinica de Chirurugie Generala, se arata, la pct. „derulare":
„internarea staționara a pacientului se face pe baza unei herniidupa un traumatism abdominal la un accident rutier in 2005 si stare dupa multiple inchideri ale rupturii.
-Prin Adeverința Medicala din data de 16.11.2009, eliberata de Universitatea de Medicina Viena, Clinica Universitare de Chirurgie, prof.univ.dr. A.Zuckermann se arata ca „Operațiile abdominale au avut loc numai dupa accidentul din Romania(28.5.2005), aici in Viena...".
-Raport OP, Spitalul General Viena, 08.09.2009 - Indicație: „... Dupa anamneză, exista .... din cauza unui accident rutier in România in 2005".
„S-a ajuns acum la o mare hernie recidivanta, iar aceasta are dimensiune de cel
puțin 20 cm...".
-Extras din documentul de Ambulanta, Spitalul General Viena, 27.02.2009: - Decurs: „Operații multiple din cauza herniei peretelui abdominal".
-Act de ambulanta, Spitalul General Viena, 23.06.2009: - Decurs :" hernie de la patul vezicii biliare .. 23 cm si extindere transversala 20 cm";
-CT a intregului abdomen, Institutul de Radiodiagnostic, 12.06.2009: „Hernie a peretelui abdominal dr. foarte mare";
-Extras din documentul de Ambulanta, Spitalul General Viena, 03.02.2009: Decurs: „Recidiva noua a herniei de perete cu simptomatica..";
Si celelalte acte medicale, depuse in traducere la dosarul cauzei, susțin aceleași puncte de vedere si concluzii.
Exista de asemenea un Atestat Medical, eliberat la data de 17.09.2009 de dr. Obernberger A. (medicul de familie al reclamantului), care atesta faptul ca anterior accidentului auto din anul 2005 reclamantul nu a suferit nicio operație abdominala.
Același cadru medical atesta, prin Certificatul Medical eliberat la data de 05.11.2009, faptul ca, totodată, reclamantul nu a suferit de nicio boala care ar fi făcut necesara o operație abdominala.
Prin actul depus la dosarul cauzei pentru termenul de judecata din data de 01.04.2013, I.M.L. Cluj-N. arata ca nu ar exista o legătura de cauzalitate intre accident si complicațiile ulterioare. Se arata in același timp ca toate aceste complicații nu ar fi survenit daca nu ar fi existat anumite imprejurari cum ar fi vârsta, ., etc.
F. de concluzia principala a Raportului de expertiza medico-legala, raport ce a stabilit existenta legăturii de cauzalitate directa intre accident si intervenția chirurgicala abdominala ce a urmat accidentului, raportat si al concluziile exprimate prin actul depus de I.M.L. pentru ultimul termen de judecata din faza de fond (01.04.2013), apare ca necesara interpretarea logica si sistematica a concluziilor acestui ultim act eliberat de I.M.L.
Acest lucru era cu atat mai mult necesar cu cat a fost respinsa cererea in probatiune formulata de reclamant, iar instanța de fond a arătat ca exista posibilitatea ca instanța sa aprecieze asupra acestor chestiuni si far a o noua lucrare științifica de specialitate medico-legala.
In condițiile in care a fost deja stabilita legătura primara de cauzalitate directa mai sus menționata, apare ca evident, in urma operațiunii de interpretare a concluziilor Suplimentului efectuat de I.M.L. Cluj-N., faptul ca s-a ajuns la concluzia ca intre accident si complicațiile ulterioare nu exista o legătura de cauzalitate directa.
Aceasta interpretare este susținuta chiar de concluzia medicilor legisti, care arata ca apariția acestor complicații este o urmare a unor imprejurari subiective ce tin de persoana pacientului, imprejurari printre care se regăsesc vârsta, ., etc.
Este evident ca asemenea imprejurari nu pot fi reținute ca o culpa a pacientului, reclamant in prezenta cauza. Acesta are o anumita vârsta pe care pur si simplu o are, starea de obezitate (moderata ) este de asemenea in legătura cu vârsta, acestea fiind elemente intrinseci ființei sale, care trebuie luate in calcul ca atare.
Prin enumerarea cauzelor ce au potentat complicațiile ulterioare, se susține de fapt, in mod clar, existenta unei legaturi de cauzalitate indirecta intre accident si complicațiile ulterioare survenite la nivel abdominal.
Legătura de cauzalitate este in mod evident indirecta, si nu directa, insa aceasta cauzalitate(indirecta) exista si ea nu poate fi negata in mod temeinic.
Pe de o parte, aceasta este susținuta in mod neechivoc, nemijlocit si constant de către medicii care au l-au avut pe reclamant sub supraveghere medicala si l-au operat si tratat.
De asemenea, legătura de cauzalitate indirecta rezulta si din analizarea logica a probelor administrate in cauza.
Având in vedere afirmația medicului de familie al reclamantului, cum ca anterior anului 2005, cand a suferit accidentul, reclamantul nu suferea de nicio afecțiune care sa pună problema necesitații vreunei intervenții chirurgicale la nivel abdominal, si in condițiile in care totuși asemenea complicații au apărut, si inca din plin, cauza de care sunt legate nu poate fi negata.
In mod cert, daca nu ar fi suferit accidentul, reclamantul nu ar fi trebuit sa treacă prin suferințele cauzate de prima operație.
La fel de cert este totodată si faptul ca daca nu ar fi suferit acel accident de circulație, nici complicațiile ulterioare nu ar fi apărut.
Insasi noțiunea de „complicații ulterioare", folosita si de medicii legisti, arata in mod necesar o cauza anterioara, ceva ce a existat - determinat ca având o legătura de cauzalitate directa - si ceva care s-a complicat ulterior.
Este elementar ca o complicație nu poate sa existe in mod independent de o cauza care sa o genereze .
Odată ce acestei cauze i-a fost atribuita o legătura de cauzalitate (directa), nu vedem cum complicațiile ulterioare ar putea fi sustrase oricărei cauzalități, si plasate undeva in neant.
Practic, daca ar interpreta altfel concluziile Suplimentului, ar rezulta o contradicție: nu este posibil ca ceva sa se petreacă fara o cauza, iar daca exista anumite efecte ele trebuie in mod necesar sa fie corelate cu o anumita cauza. Daca exista legătura de cauzalitate deja stabilita, intre accident si intervenția chirurgicala din data de 04.06.2005 de la Viena, a susține ca intre complicațiile ulterioare localizate tot la nivel abdominal si accidentul inițial nu ar fi legătura de cauzalitate, nici măcar indirecta, ar determina o contradicție .
In literatura de specialitate regăsim un exemplu elocvent de incidența combinata a cauzalitatilor directe si indirecte. Este vorba de o plaga impuscata, care ulterior se infectează, cauzând diferite complicații subsecvente.
Rănirea prin impuscare prezintă o legătura de cauzalitate directa cu acțiunea făptuitorului de a trage asupra victimei. Infectarea rănii si complicațiile ulterioare insa sunt . cauzalitate indirecta cu acțiunea de a trage cu arma asupra victimei: ele nu au fost provocate direct prin impuscare, dar nici nu ar fi apărut in absenta rănirii prin impuscare.
La fel, si in cauza de fata, odată ce a fost stabilita, pentru prima data acum, legătura de cauzalitate intre accident si intervenția chirurgicala abdominala din data de 04.06.2005, complicațiile ulterioare se revelează a fi derivate din urmarea produsa de accident.
Daca nu ar fi survenit accidentul, in mod cert reclamantul nu ar fi suferit complicații ulterioare, deoarece nu ar fi fost necesara nici măcar intervenția chirurgicala inițiala.
Desigur, nimeni nu a răspuns la posibila întrebare: daca nu exista legătura de cauzalitate indirecta, totuși ce a determinat complicațiile ulterioare(hernia recidivată) ?
considera ca prin acest ultim act depus, inclusiv prin modul de formulare al concluziilor, I.M.L. Cluj-N. avansează opinia conform căreia nu exista o cauzalitate referindu-se in mod vădit la cea directa, fara a nega insa existenta cauzalității indirecte.
Chiar daca, prin absurd, teza avansata in cele ce preced nu ar putea fi reținuta, concluzia asupra problemei in discuție poate fi trasa doar prin coroborarea tuturor probelor administrate.
Medicii din Austria, in a căror îngrijire si sub a căror supraveghere s-a aflat reclamantul, au concluzionat in scris, fara ezitări si fara echivoc, ca urmarile (complicațiile) pe care ei le-au tratat se datorează in mod nemijlocit tot leziunilor inițiale, provocate prin accidentul de circulație suferit in anul 2005.
Acești medici, de la unele dintre cele mai prestigioase clinici de chirurgie din lume, au avut un contact direct cu pacientul, au cunoscut intreaga istorie medicala a acestuia, l-au tratat si i-au monitorizat starea de sănătate de-a lungul anilor, dupa accidentul din 2005, astfel incat concluziile lor trebuie sa se bucure de o recunoaștere adecvata. Nu in ultimul rand, critică pe acesta cale opinia instanței de fond conform căreia nu ar fi legal posibila acordarea de daune morale pentru suferințele indurate ca urmare a unui accident de circulație.
O asemenea orientare, extrem de surprinzătoare, este in contradicție atat cu legea, cat si cu practica judiciara in materie, care in mod cvasiunanim acorda daune morale pentru suferințele indurate de persoanele vătămate in accidente rutiere, si nu numai, mai mult, acordând asemenea daune si in beneficiul moștenitorilor, in cazul in care urmările au fost tragice.
Pârâta S.C. G. ROMÂNIA A. REASIGURARE S.A. fosta ARDAF prin întâmpinarea formulată a solicitat în principal respingerea apelului ca neîntemeiat iar în subsidiar a solicitat diminuarea sumelor pretinse cu titlu de daune morale în limita practicii în materie.
În ceea ce privește încheierea atacată arată că nu există motivele de ilegalitate a încheierii întrucât nu există niciunul din motivele de recuzare atâta timp cât judecătorul prin sentința pronunțată anterior a dispus asupra excepției autorității de lucru judecat și nu cu privire la fondul cauzei dedus judecății.
Referitor la fond învederează că instanța penală a reținut faptul că partea vătămată avea numeroase probleme medicale și avea posibilitatea de a alege dacă se constituie parte civilă în procesul penal situație în care pretențiile urmau a fi soluționate în acel cadru sau își păstra dreptul de a formula pretenții în fața instanței civile însă nu este permis ca reclamantul să uzeze de ambele căi pentru a-și dovedi pretențiile materiale.
În subsidiar solicită diminuarea sumelor solicitate la o valoare care să nu-l îmbogățească fără justă cauză pe reclamant arătând că daunele de 130.000 euro sunt exagerate având în vedere jurisprudența din România și Statele Europene arătând că instanța supremă a încercat stabilirea unor criterii luând în considerare suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabila fi fost cauzate prin fapta săvârșită stabilind totodată și principiul judecării în echitate procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei.
Pentru a nu exista hazard în apreciere prejudiciul moral trebuie dovedit impunându-se analizarea cauzei a valorilor lezate, a consecințelor negative, fizice și psihice, intensitatea cu care au fost percepute urmările și măsura în care a fost afectată situația familială, profesională și socială a părții civile inclusiv prin raportare la mijloacele materiale de care beneficia anterior tragediei.
Analizând apelul declarat prin prisma motivelor de apel invocate în raport de care se verifică determinarea stării de fapt de către prima instanță și aplicarea dispozițiilor legale potrivit prevederilor art.296 C.pr.civ. Curtea reține următoarele:
1 . Apelul declarat de reclamantul H. N., împotriva încheierii din 07.02.2012 a vizat soluția de respingere a cererii de recuzare formulate .
S-a criticat faptul că pentru a respinge cererea de recuzare tribunalul a reținut că soluționarea cauzei în primul ciclu procesual a fost soluționată de către judecătorul recuzat, prin admiterea unei excepții procedurale, și că prin urmare nu exista o pronunțare a acestuia asupra fondului cauzei și ca aspectele avute în vedere au privit strict modul de soluționare a respectivei excepții.
Susținerile apelantului cu privire la faptul că este insa suficienta o simpla privire asupra Sentinței (comerciale) nr. 420 din data de 31.01.2011, pentru a vedea ca realitatea este in mod substanțial alta nu pot fi primite .
Faptul că prin hotărâre, .judecătorul cauzei a făcut, in realitate, aprecieri de esența si asupra fondului cauzei, așa cum susține apelantul întrucât a reținut că „reclamantul... nu a invocat motive ... pe care sa nu le fi putut invoca in fata instanței penale ,„ ca „.. starea de fapt reținuta in motivarea hotărârii penale neschimbandu-se pana acum...", nu poate fi considerată ca o împrejurare din care să se rețină că a fost dezlegat fondul cauzei .
Impunând incompatibilitatea în caz de rejudecare după casarea cu trimitere legiuitorul nu a făcut vreo distincție însă din menționarea condiției de a fi pronunțat o hotărâre în mod constant s-a decis în sensul că e necesar a fi fost pronunțată o hotărâre care dezleagă fondul cauzei .
Judecătorul care s-a pronunțat pe cale de excepție nu devine incompatibil întrucât atâta timp cât instanța care a dispus casarea a soluționat și incidentele care au împiedicat pronunțarea asupra fondului, astfel că aspectele respective au fost deja dezlegate și operează în cea ce le privește puterea de lucru judecat .
Întrucât în prima judecată instanța nu a soluționat cauza pe fondul litigiului judecătorul nu devine incompatibil după casare întrucât nu devin incidente prevederile art 24 C pr civ, deoarece nu a pronunțat o hotărâre în sensul art 255 C pr civ .
Apelul formulat împotriva încheierii din 07.02.2012 apare în consecință ca neîntemeiat și va respins ca atare .
2. Examinarea apelului împotriva sentinței civile nr. 1052 din 08.04.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat Cluj, relevă următoarele:
În data de 28.05.2005, în jurul orelor 07.00, conducea regulamentar autoturismul marca Mazda înmatriculat in Austria cu nr. ME 691 X. Pe raza comunei Florești, autoturismul condus de către pârâtul C. M. V. a intrat în coliziune cu autoturismul condus de către reclamant; în urma impactului reclamantul a suferit vătămări pentru a căror vindecare inițial au fost stabilite 50-55 zile îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații; ulterior, numărul de zile de îngrijiri medicale a fost stabilit până la 90 de zile.
Ca urmare a faptei săvârșite, pârâtul a fost condamnat la pedeapsa de șase luni închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă din culpă, precum și la plata, în favoarea reclamantului a sumei de 4.498,58 euro cu titlu de daune materiale și 8.000 euro cu titlu de daune morale.
Condamnarea inculpatului s-a dispus prin sentința penală nr. 1026/25.10.2007, pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/2006 (nr. unic_/211/2006), rămasă definitivă .
Prima instanță a reținut că în primul rând, toate operațiile și tratamentele suferite de către reclamant până la momentul pronunțării sentinței penale nr. 1026/2007, de către Judecătoria Cluj-N., 25 octombrie 2007 au fost sau trebuia să fi fost luate în considerare de către instanța care a dispus condamnarea celui vinovat și care a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite persoanei vinovate. Nu este posibil ca persoana vătămată să invoce în fața instanței de fond doar o parte a prejudiciului pentru a porni ulterior și o acțiune civilă, având același scop de reparare a prejudiciului suferit. Reclamantul avea posibilitatea să opteze dacă pornește o acțiune civilă sau invocă pretențiile în fața instanței penale. Odată soluționată latura civilă, în cadrul procesului penal, nu mai poate fi exercitată nicio altă acțiune civilă ulterioară (art. 19, 20 C.pr.pen.).
Prin acțiunea formulata în fața instanței civile, reclamantul a solicitat acordarea in favoarea sa a sumei de 130.000 Euro, cu titlu de daune morale pentru prejudiciile morale determinate de urmările accidentului de circulație din anul 2005, urmări care potrivit susținerilor reclamantului s-au produs si au fost cunoscute după pronunțarea sentinței penale de către instanța de fond, in anul 2007.
Pretențiile din cadrul prezentei acțiuni susține reclamantul se referă la suferințele -foarte mari si extrem de mult prelungite in timp - cauzate de complicațiile suferite ulterior operației abdominale inițiale, complicații si suferințe ulterioare lunii Octombrie 2007, momentul pronunțării hotarârii penale de către instanța de fond, in procesul penal.
Apelantul conchide că pretențiile fiind cele expuse in petitele acțiunii introductive, considerentele expuse in motivarea sentinței sunt cu totul străine de natura cauzei si de capetele de cerere formulate.
Prima instanță a apreciat în mod eronat că asupra daunelor morale s-a pronunțat o sentință astfel că paralizată de autoritatea de lucru judecat, așa cum s-a apreciat în primul ciclu procesual, și de inadmisibilitate în al doilea ciclu procesual nu ar putea fi formulate astfel de pretenții de către victima care s-a constituit parte civilă în procesul penal .
Instanța de apel în aplicarea disp. art.24 din OG nr.1/2000 a încuviințat cererea apelantului de solicitare a verificării și avizării din punct de vedere științific a concluziilor actelor medico-legale și avizelor existente la dosar.
Comisia Superioară Medico-legală prin avizul nr.E1/_/2013 a comunicat că urmare a examinării materialului înaintat a aprobat raportul de Nouă expertiză medico-legală nr.4062/VI/a/38/09.10.2012 aprobat prin avizul Comisiei de Avizare și Control nr.7143/XI/197/10.09.2012 și completarea la raportul de Nouă expertiză medico-legală din 27-02.2013 aprobată prin avizul Comisiei de Avizare și Control nr.1630/XI/24/01.03.2013 efectuat la IML Cluj-N. în sensul că leziunile traumatice constatate la Clinica Chirurgie I Cluj-N. la data de 28 mai 2005, politraumatism prin AR.TCC minor gr. plagă contuză FP stânga, contuzie genunchi drept, traumatism toracic cu . coastelor VII-IX pe linia axilară anterioară dreaptă, fractură maleolă tibială stângă, starea postransplant cardiac, tromboză venoasă profundă a membrului inferior drept și lezarea mezenterului cu hemoperitoneu, cu ocazia examinării medico-legale din data de 30.05.2005 s-a constatat regiune periombilicală, flancul drept și hipogastric prezintă echimoze neomogenă, violacee, brună de 30/15 cm, hipocondrul drept echimoză brun-violacee palidă de 6/3 cm., sunt urmarea traumatismului prin accidentul rutier din data de 28.05.2005; a necesitat 85-90 zile de îngrijiri medicale; leziunile au pus viața victimei în primejdie.
Hernia ombilicală prezentată de victimă este o complicație a laparotomiei din data de 04.06.2005 efectuată în vederea rezolvării rupturii post traumatice de mezenter restul afecțiunilor sunt cronice și nu au legătură de cauzalitate cu accidentul rutier.
Prima critică a apelantului vizează faptul că instanța a ignorat cu desăvârșire dispozițiile art. 20, alin.3 C.pr.pen., conform cărora persoana vătămata se poate adresa cu acțiune la instanța civila pentru repararea pagubelor materiale si a daunelor morale care s-au născut ori s-au descoperit după pronunțarea hotărârii penale de către prima instanța .
Textul invocat relevă că legiuitorul a instituit, în mod distinct de alegerea pe care o are partea vătămată între instanța civilă și cea penală, și îndrituirea de a se adresa instanței civile ulterior dezlegării pricinii de instanța investită inițial pentru pretenții ce vizează aspecte care nu au făcut obiectul analizei anterior .
Reclamantul a înțeles să investească instanța doar cu pretenții fundamentate pe împrejurări care s-au ivit ulterior pronunțării sentinței penale și care vizează daune morale .
În ceea ce privește daunele morale, Curtea a reținut că potrivit doctrinei juridice și jurisprudenței, prejudiciul moral este consecința negativă nesusceptibilă de evaluare pecuniară care rezultă din lezarea unui drept sau interes nepatrimonial cum ar fi: dreptul la viață, la integritate corporală, la sănătate, la onoare etc. și constă în moartea, durerile fizice sau/și psihice cauzate prin vătămarea integrității corporale sau a sănătății, atingerea onoarei sau reputației unor persoane, contrar celor reținute de prima instanță cu privire la inadmisibilitatea unui astfel de demers.
De asemenea,doctrina și jurisprudența au recunoscut ca fiind un prejudiciu moral suferința de ordin afectiv pentru pierderea unui anumit standard de viață .
Toate acestea trebuie raportate la prevederile .art.49 din L.nr.l36/l995 privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările și completările ulterioare, care statuează că în cazul asigurării de răspundere civilă pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule (Cap.3), „ asiguratorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule… a căror drepturi se exercită direct împotriva asigurătorului, în cazul în care se solicită ca stabilirea lor să se facă prin hotărâre judecătorească (art.54 alin.l).
Intimata a apreciat că sumele ce trebuie să fie acordate cu titlu de daune morale, nu trebuie să fie exagerate întrucât cuantumul daunelor morale solicitate ar trebui raportat la cel acordat in cazul infracțiunilor săvârșite cu intenție având in vedere faptul ca, infracțiunea a fost săvârșita din culpa.
De asemenea, intimata subliniază că sumele acordate ar fi trebuit sa aibă un caracter strict compensatoriu, fără a se transforma in amenzi excesive pentru autorii daunelor si in venituri nejustificate pentru victime.
Curtea evidențiază că analiza pretențiilor deduse judecății trebuie realizată în raport de împrejurarea că prejudiciile nepatrimoniale denumite și daune morale sau prejudicii extrapatrimoniale sau nepecuniare, reprezintă acele consecințe dăunătoare cu conținut neeconomic și care rezultă din atingerile și încălcările drepturilor personale nepatrimoniale.
Determinarea despăgubirilor cuvenite persoanei prejudiciate trebuie să aibă un efect compensatoriu astfel că nu se poate realiza așa cum dorește apelanta prețuirea valorii nepatrimoniale lezate deoarece dreptul la viață și ocrotire sunt inestimabile și incontestabile.
Literatura de specialitate unită cu practica judiciară pertinentă a reținut în ansamblu că indemnizația acordata pentru repararea prejudiciului moral trebuie sa reprezinte, în realitate, o reparare a acestuia, în sensul unei compensații sau satisfacții compensatorii.
Stabilirea cuantumului despăgubirii pentru repararea daunelor morale include, în mod firesc, o doză mai mică sau mai mare de arbitrar așa cum recunoaște și intimata .
Totuși, despăgubirea trebuie raportată la prejudiciul moral suferit, la gravitate, importanța si consecințele acesteia pentru persoana vătămată, iar aprecierea prejudiciului se realizează sub aspectul efectelor negative suferite de persoana vătămată pe plan psihic astfel că susținerile intimatei pârâte sub aspectul inadmisibilității cererii introductive de instanță din această perspectivă vor fi înlăturate .
Aprecierea prejudiciului moral nu se rezumă la determinarea "prețului" suferinței fizice si psihice care sunt inestimabile, ci înseamnă aprecierea multilaterală a tuturor consecințelor negative ale prejudiciului și a implicației acestuia pe toate planurile vieții sociale ale persoanei vătămate.
La determinarea cuantumului daunelor morale instanța trebuie să se raporteze la ce au pierdut reclamantul pe plan psihic, social, si familial, în raport de complicațiile determinate de fapta persoanei vătămate, din ceea ce ar însemna o viata normală, liniștită si fericita pentru acesta în momentul respectiv, dar și în viitor, în societatea respectivă.
Elementele evidențiate infirmă susținerile intimatei referitoare la solicitarea unor daune disproporționate întrucât trimiterea la practica judiciară în abstract nu este în măsură să releve o greșită determinare a cuantumului daunelor morale ce apar ca justificate în concret pentru considerentele reținute anterior .
Invocarea unei medii rezultate din soluțiile pronunțate în diverse instanțe din țară relevă contrar celor afirmate de apelanta pârâtă că au fost acordate atât sume superioare celor pretinse cât și unele inferioare în raport de circumstanțele cauzelor respective și probatoriile administrate în fața acelor instanțe .
Nu poate fi primită teza că victimele unui accident rutier doresc o satisfacție morala, pe care o obțin in urma condamnării vinovatului de producerea accidentului.
Legiuitorul a oferit posibilitatea obținerii si a unei satisfacții materiale, in cazul intervenirii unor modificări radicale in viețile persoanelor vătămate determinată de efectele pe care fapta persoanei vinovate o are asupra vieții victimei .
Este real că scopul acordării daunelor morale este acela de a complini modificările intervenite in stilul de viata al victimelor, modificări care duc la privarea acestuia de anumite activități, care, anterior evenimentului puteau fi indeplinite in mod natural, fara nicio intervenție sau fara nici un ajutor, și pe care reclamantul nu le mai poate întreprinde fără ajutor, așa cum au relevat declarațiile martorilor audiați în cauză .
Multiplele intervenții chirurgicale și toate tarele pe care o astfel de procedură o le implică în mod necesar au produs suferințele reclamantului care, contrar celor afirmate de pârâtă, pot justifica acordarea a unei părți din sumele solicitate cu titlu de daune morale.
Contrar susținerilor pârâtei câtimea acestora trebuie stabilita exclusiv in raport cu circumstanțele cauzei și pentru a atinge scopul reparator și nu pot fi luate în considerare nici posibilitățile persoanei vinovate și de asemenea nici notorietatea sau posibilitățile materiale ale societății de asigurare.
Suma maxima a despăgubirilor ce apare menționata pe polița RCA este prevăzuta cu scopul de a acoperi daunele ce s-ar putea produce . distincția nefiind făcută în nici un text legal astfel că nu poate fi permis nici acesteia să o facă .
Recunoașterea unui drept de despăgubire nu se poate explica decât prin voința de a oferi o satisfacție care poate contrabalansa efectul vătămării, fără a-l face să dispară și fără ca aceasta satisfacție să aibă o corespondență cu prejudiciul.
Curtea reține că suma acordată pentru repararea prejudiciului moral trebuie să reprezinte, o reală compensație.
Despăgubirea ce se acordă este raportată la prejudiciul moral suferit în concret și consecințele acesteia pentru persoana vătămată, sub aspectul efectelor negative suferite de persoana vătămată pe plan psihic în raport de pierderea suferită .
Aprecierea prejudiciului moral nu poate fi restrânsă determinarea suferinței psihice ci presupune aprecierea coroborată a tuturor consecințelor negative ale prejudiciului pe toate planurile vieții persoanei vătămate.
Determinarea cuantumului daunelor morale presupune analiza pierderilor suferite de reclamant pe plan psihic, social, si familial, în raport de gradul de afectare a vieții prin consecințele produse de fapta persoanei vinovate .
Pentru stabilirea daunelor morale se vor avea în vedere următoarele criterii: tipul și gravitatea vătămării, intensitatea, durata și tipul durerilor, durata afectării stării de sănătate, precum și neplăcerile asociate acestora.
Pe lângă daunele morale acordate pentru suferința fizică, acestea se acordă și pentru suferința psihică asociată .
Probatoriul administrat în fața primei instanțe și completat în fața instanței de recurs a relevat că, subsecvent producerii riscului asigurat, urmare a intervenției chirurgicale realizate în regim de urgență datorită traumatismelor produse de accidentul suferit, reclamatul a fost supus la numeroase intervenții chirugicale pentru care s-a stabilit o legătură intrinsecă din intervenția chirurgicală inițială .
Avizul nr.E1/_/2013 a evidențiat că urmare a examinării materialului înaintat IML, COMISIA SUPERIOARĂ MEDICO LEGALĂ, a aprobat raportul de Nouă expertiză medico-legală nr.4062/VI/a/38/09.10.2012 aprobat prin avizul Comisiei de Avizare și Control nr.7143/XI/197/10.09.2012 și completarea la raportul de Nouă expertiză medico-legală din 27-02.2013 aprobată prin avizul Comisiei de Avizare și Control nr.1630/XI/24/01.03.2013 efectuat la IML Cluj-N. concluzia este că hernia ombilicală prezentată de victimă este o complicație a laparotomiei din data de 04.06.2005 efectuată în vederea rezolvării rupturii post traumatice de mezenter
D. în ceea ce privește celelalte afecțiuni afirmate și constate de medicul de familie, prin avizul nr.E1/_/2013 s-a evidențiat restul afecțiunilor sunt cronice și nu au legătură de cauzalitate cu accidentul rutier.
Raportul de cauzalitate este prezent în ipoteza în care există fapta generatoare, care a constituit condiția necesară ,adică fapta în lipsa căreia prejudiciul nu s-ar fi produs ori documentele medicale analizate au evidenția că o parte a traumelor suferite sunt în relație cu intervenția chirurgicală realizată la momentul accidentului . .
Determinarea raportului cauzal specific implică identificarea acelor fapte care fie au declanșat punerea în mișcare a acestor cauze, fie că au favorizat desfășurarea lor nestingherită ,fie nu au împiedicat această desfășurare ,deși intervenția ar fi fost posibilă și eficientă împiedecând apariția consecințelor nedorite, între care complicațiile care au determinat intervențiile ulterioare .
Raportul cauzal nu trebuie să fie întotdeauna unul direct putând fi și unul mediat în sensul că fapta imputată a permis unor factori exteriori să acționeze și să producă prejudiciul.
Practica a reținut în mod constant premisa coexistenței dintre cauză și condiții ,cuprinzând în raportul de cauzalitate nu numai faptele ce constituie cauza necesară,dar și condițiile cauzale,adică faptele care au mediat acțiunea cauzală care combinată cu alți factori care nu pot fi contestați, vârsta, greutatea au creat starea care a determinat reclamantul să declanșeze demersul judiciar .
Trebuie reținut că în cazul raportului de cauzalitate ne aflăm în prezența a două fapte cunoscute și a unui mecanism logic de corelare a celor două fapte, care nu este cunoscut și care trebuie identificat și probat ceea ce în cauză s-a realizat .
Subsecvent verificării prezenței în concret a tuturor condițiilor necesare pentru a fi justificată răspunderea civilă delictuală revine curții obligația de a stabili întinderea despăgubirii întrucât nu au fost stabilite criterii legale .
Intimata e solicita diminuarea sumelor pretinse la o valoare care să nu-l îmbogățească fără justă cauză pe reclamant arătând că daunele de 130.000 euro sunt exagerate având în vedere jurisprudența din România și Statele Europene .
Corect a evidențiat intimată că instanța supremă a încercat stabilirea unor criterii luând în considerare suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabila fi fost cauzate prin fapta săvârșită stabilind totodată și principiul judecării în echitate procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei.
Analiza pretențiilor deduse judecății din această perspectivă relevă că trebuie avut în vedere faptul că pentru o parte din prejudiciul creat reclamantul s-a bucurat de satisfacție întrucât pentru suferințele cauzate prin accident și cele ce puteau fi prevăzute la momentul soluționării cauzei penale au fost acordate despăgubiri .
Fundamentul pretențiilor din fața instanței din prezenta cauză a fost justificat doar prin raportare la elementele ce au survenit ulterior și care nu au fost analizate de instanța penală .
Dacă reclamantul nu trebuie să sufere fără a fi despăgubit pentru prejudiciul astfel creat atât în plan fizic prin operațiile chirurgicale la care a fost supus cât și în plan psihologic și afectiv, precum și cu privire la calitatea vieții modificată ca urmare a faptei ce a constituit riscul asigurat, nici nu trebuie acordată o sumă care să constituie o îmbogățire fără temei juridic .
Pentru a nu exista hazard, corect arată intimata, în apreciere prejudiciul moral trebuie dovedit impunându-se analizarea cauzei a valorilor lezate, a consecințelor negative, fizice și psihice, intensitatea cu care au fost percepute urmările și măsura în care a fost afectată situația familială, profesională și socială a părții civile inclusiv prin raportare la mijloacele materiale de care beneficia anterior tragediei.
Probatoriul administrat a relevat că viața reclamantului a fost în mod iremediabil afectată de urmările ce au decurs din complicațiile intervenției chirurgicale inițiale, realizarea unor activități simple, de rutină sau a unora din cele ce se realizează zilnic devenind de nerealizat pentru reclamant care a fost nevoit a achita diverse sume de bani unor persoane pentru a îndeplini în locul său ori pentru a-l ajuta să le îndeplinească .
Intensitatea cu care sunt percepute urmările poate fi decelată la nivel subiectiv însă frecvența activităților care nu mai pot fi realizate poate reflecta gradul de afectare întrucât apare ca evident că imposibilitatea realizării unor operațiuni zilnice creează un grad de frustrare destul de ridicat
Viața socială în contextul limitărilor evidențiate anterior este evident afectată iar probele administrate în prima instanță, depozițiile martorilor sunt concludente în ceea ce privește restrângerea sferei activităților desfășurate sub acest aspect .
ICCJ a statuat că scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacții morale pentru suferințe de același ordin, iar nu a unei satisfacții patrimoniale.
Este motivul pentru care aprecierea unor asemenea daune se realizează, susține ICCJ în echitate și păstrând principiul proporționalității și justului echilibru între natura valorilor lezate și sumele acordate.
Prejudiciile morale nu pot fi reparate în concret pin stabilirea echivalentului lor în bani, întrucât evaluarea strictă în bani nu poate fi realizată decât prin echivalare .
Despăgubirea ce urmează a fi stabilită trebuie să fie una echitabilă iar acesta presupune că nu se poate ignora natura valorilor nesocotite dar și că ea nu se poate constitui în temei al îmbogățirii.
Atingerile aduse valorilor nepatrimoniale afectate îmbracă forme concrete de manifestare, iar Curtea în raport de intensitatea percepției reclamantului și gravitatea ca întindere în timp a restricțiilor ce afectează viața anterioară a reclamantului stabilește cuantumul despăgubirilor juste ca fiind de 65.000 euro, sumă de bani apreciată ca suficientă pentru a repara prejudiciul moral produs.
Considerentele evidențiate au format convingerea instanței aspra temeiniciei apelului declarat, împotriva sentinței civile nr. 1052 din 08.04.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat Cluj, astfel că în baza art 296 și urm C pr civ, Curtea, va admite apelul declarat de apelantul H. N., sentință pe care o va schimba în tot in sensul că: va admite acțiunea reclamantului, in parte, și va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 65.000 euro, echivalentul in lei la data plății, la cursul BNR, cu titlu de daune morale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul împotriva încheierii din 07.02.2012 de apelantul H. N., cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinet Avocat K. Norbert Ș., Cluj-N. ..17A, jud. Cluj
Admite apelul declarat de apelantul H. N., cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinet Avocat K. Norbert Ș., Cluj-N. ..17A, jud. Cluj, împotriva sentinței civile nr. 1052 din 08.04.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat Cluj pe care o schimbă în tot in sensul că: admite acțiunea reclamantului in parte și obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 65.000 euro, echivalentul in lei la data plății, la cursul BNR, cu titlu de daune morale.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17.03.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTORGREFIER
A. M. C. M. S. M. N.
red.A.M.C./S.M.D.
6 ex./03.04..2014
| ← Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 1369/2014. Curtea... | Alte cereri. Decizia nr. 7660/2014. Curtea de Apel CLUJ → |
|---|
