Procedura insolvenţei. Decizia nr. 98/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 98/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 22-01-2014 în dosarul nr. 6691/118/2012/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 98
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. D. Ș.
Judecător E. C. G.
Judecător N. C.
Grefier M. H.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul - C.I.I. S. G. – lichidator judiciar al debitoarei ., cu sediul în C., .. 6, . civile nr. 1975/21.06.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât - S. V. C., cu domiciliul în C., .. 109, ., . obiect - procedura insolvenței/art. 138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele din Codul de pr. civilă.
În referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință învederează că recursul formulat de recurent este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Curtea constată că nu sunt motive de amânare apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată la data de 21.01.2013, la Tribunalul C., reclamanta C.I.I. S. G. LICHIDATORUL JUDICIAR al debitoarei . a formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale respectiv suportarea pasivului debitoarei ALCRIS CONSTRRUCT SRL de către administrator statutar S. V. C., motivat de faptul că nu a predat documentele justificative care au stat la baza înregistrării în contabilitate, pe perioada de la înființare și până la data de 11 iulie 2012, data deschiderii procedurii simplificate a insolvenței.
Având în vedere că administratorul statutar S. V. C. nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, că lichidatorul nu a găsit documentele societății la sediul declarat și că debitoarea nu a depus la dosarul cauzei documentele prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea 85/2006, coroborat cu art. 35 din Legea 85/2006, că nu a predat lichidatorului activele circulante în valoare de 203 lei existente în stoc la data de 31.12.2006, conform bilanțului întocmit și depus la 31.12.2006, compuse din disponibilități bănești în casa și la banca în valoare de 203 lei.
De asemenea, având în vedere că lichidatorul în raportul întocmit conform art. 59 din Legea 85/2006 a identificat fapte care să fi cauzat starea de insolvență, astfel cum prevede art. 138 alin. 1 lit. d și e din Legea 85/2006 se poate concluziona ca administratorul statutar S. V. C. a profitat de caracterul limitat al debitoarei Alcris Construct SRL, determinând falimentul debitoarei.
Prin Sentința civilă nr. 1975/21.06.2013 Tribunalul C. a respins ca neîntemeiată cererea formulată de lichidatorul judiciar C. S. G. în contradictoriu cu pârâta S. V. C., reținând că din conținutul rapoartelor întocmite în cauză de către lichidatorul judiciar a rezultat că nu se poate reține o legătură de cauzalitate între faptele pârâtelor în calitate de administratori ai societății debitoare și ajungerea acesteia în stare de insolvență.
Pentru aplicarea art.138 alin.1 lit.d), trebuie dovedit că a fost ținută o contabilitate fictivă, că au dispărut documente contabile sau nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea. Faptul că evidența contabilă nu a fost predată lichidatorului, care nu a putut analiza activitățile desfășurate de debitor și nici modul în care a fost condusă contabilitatea, este prevăzut la art.147 din Legea 85/2006, care stabilește că refuzul reprezentantului debitorului de a pune la dispoziția lichidatorului documentele menționate la art. 28 din lege se pedepsește.
Pe de altă parte, predarea înscrisurilor prevăzute de art. 28 din lege administratorului judiciar este o obligație a debitorului ulterioară deschiderii procedurii de insolvență, astfel că neîndeplinirea acestei obligații nu poate cauza starea de insolvență.
În ceea ce privește obligația administratorului de a ține registrele în conformitate cu legea, condiția impusă de legiuitor este ca neîndeplinirea acesteia, respectiv neținerea contabilității să fi cauzat ajungerea societății în stare de insolvență, ori în cauză nu s-a dovedit acest lucru.
Instanța a reținut că lichidatorul judiciar nu a arătat care dintre cele trei elemente materiale ale activității păgubitoare săvârșite de administrator ar fi incidente în cauză, iar din actele de la dosar, întocmite de lichidatorul judiciar, nu rezultă caracterul fictiv al evidențelor contabile, nici dispariția unor documente contabile și nici încălcarea dispozițiilor legale privind evidența contabilă.
Pe de altă parte, nici ideea unei prezumții de culpă în sarcina administratorului nu poate fi primită de către instanță, deoarece, așa cum a statuat și Curtea Constituțională prin mai multe decizii (Decizia nr. 905/2008, Decizia nr.82/2007), dispozițiile art. 138 din Legea nr.85/2006 „nu instituie prezumția de culpă a persoanei a cărei răspundere se solicită a fi stabilită”, ci prevăd în concret natura faptelor păgubitoare pentru societatea comercială debitoare, fapte care au contribuit la ajungerea acesteia în stare de insolvență și care pot antrena răspunderea unor persoane din organele sale de conducere.
Totodată, fapta ilicită prevăzută de art.138 lit. e), invocată de reclamantă, presupune deturnarea sau ascunderea unei părți din activul persoanei juridice prin intermediul căreia membrii organelor de conducere sau supraveghere au diminuat activul patrimonial în interes propriu în frauda creditorilor debitorului persoană juridică. Conform rapoartelor de activitate întocmite în cauză de lichidatorul judiciar, acesta a apreciat că sunt incidente prevederile art.138 din Legea 85/2006, iar în ce privește susținerile reclamantei din cererea introductivă cu privire la existența unor active circulante în sumă de 203 lei nu poate justifica un prejudiciu de_ lei.
Instanța a reținut că lichidatorul judiciar nu a făcut astfel de constatări în cadrul rapoartelor de activitate întocmite în cauză, nu a administrat probatorii din care să rezulte această situație de fapt.
În acest sens, s-a reținut că, pentru aplicarea art.138 din Legea 85/2006 este nevoie de întrunirea cumulativă a două condiții speciale: săvârșirea uneia sau mai multora dintre faptele prevăzute de acest text de lege și condiția ca acestea să fi fost cauzele stării de insolvență, la care se adaugă condițiile generale ale răspunderii civile delictuale desprinse din art. 1347-1348 C.civ.
Ori, în cauză, nu s-a făcut dovada săvârșirii faptelor reglementate de art. 138 lit. d) și e) din lege și a legăturii de cauzalitate dintre acestea și starea de insolvență.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs lichidatorul C. S. G. care a criticat-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Apreciază că în cauză condiția existentei prejudiciului este îndeplinita raportat atât la starea de insolvență a debitoarei, cat si la existenta creanțelor împotriva debitoarei menționate în tabelul definitiv. Nepredarea documentelor contabile lichidatorului judiciar precum si inexistenta bunurilor aflate in evidenta scriptica a societății debitoare în condițiile lipsei unor documente justificative conduc la premiza ca administratorul statutar nu a ținut contabilitatea in conformitatea cu legea sau a făcut sa dispară unele documente contabile. Aceasta prezumție se coroborează cu lipsa paratului la interogatoriu, care trebuie considerata potrivit dispozițiilor art.225cod procedura civila, ca un început de dovada scrisa.
Mai arată că instanța de fond în mod eronat a precizat ca răspunderea paratului administrator nu poate fi antrenata, pe temeiul de drept invocat, pentru ca, ulterior deschiderii procedurii, nu a răspuns notificărilor practicianului si nu a predat acestuia evidenta contabila a debitoarei, deoarece numai daca administratorul statutar ar fi predat lichidatorului judiciar documentele financiar contabile, lichidator judiciar S. G. putea sa demonstrez daca apariția stării de insolventa a apărut sau nu datorita unor fapte anterioare deschiderii procedurii insolventei.
Arată că prin nepredarea documentelor financiar contabile nu a putut verifica daca;
-contabilitatea societății s-a ținut în conformitate cu legea, întrucât, fie nu s-au înregistrat documentele contabile financiare întocmite, fie înregistrările sunt incomplete sau în contradicție;
-sunt înregistrate în contabilitate toate documentele financiar-contabile;
-contul analitic la clienți corespunde cu soldul din balanța contabilă sintetică;
-s-au justificat sumele evidențiate în conturile clienți neîncasați, debitori de încasat, casa și avansuri de trezorerie, fapte care conduc la . de plăți;
-există sume de bani încasate și necontabilizate de la diverși clienți;
-preluarea incorectă a soldurilor din balanța contabilă de verificare de la sfârșitul anului în balanța contabilă din anul următor,
Lipsa evidenței contabile indică o administrare frauduloasă și constituie o premisă pentru aplicarea textului, chiar dacă nu ar fi prezentă intenția de fraudă, neținerea evidenței contabile îl privează pe debitor de un instrument de neînlocuit pentru prevederea ajungerii în situația insolvenței.
Nepredarea documentelor contabile naște prezumția existenței unei contabilități fictive sau neconforme cu legea, deoarece neținerea evidenței contabile conduce în mod inevitabil la, necunoașterea modului de administrare a patrimoniului, a bunurilor existente în acest patrimoniu și a operațiunilor efectuate de persoanele responsabile, cu bunurile societății și cu fondurile acesteia, astfel; încasarea de sume, reprezentând costul serviciilor prestate de către conducător și neevidențierea în contabilitatea acestora - valoarea prejudiciului care ar trebui să fie acoperită ar putea fi egală cu suma încasată de către conducător.
Imposibilitatea de a justifica activele evidențiate în bilanț și sumele evidențiate în diverse conturi constituie fapta de neținere a contabilității în conformitate cu legea. Nedepunerea bilanțurilor și balanțelor la organele financiare și a actelor prevăzute de art. 28 din lege la dispoziția administratorului judiciar prezumă neținerea contabilității, în înțelesul art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006. În măsura în care aceste fapte au condus societatea în stare de încetare de plăti, poate fi antrenată răspunderea subiecților prevăzuți de art. 138 alin. l, lit.d) din Legea nr.85/2006 pentru pasivul societății în insolvență.
In cazul încălcării obligației de a ține evidența contabilă în conformitate cu legea există o prezumție de culpă, pentru a ascunde deturnarea activelor evidențiate în bilanțul depus la finele anului 2006. Se poate concluziona că faptele săvârșite de administrator atât prin omisiune, cât și cu intenție, se circumscriu faptelor prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. d) din lege, iar în condițiile în care contabilitatea societății nu a fost ținută în conformitate cu legea, nu au fost întocmite registrele obligatorii cerute de lege: registrul jurnal, registrul inventar și registrul cartea mare, așa cum impune, în mod imperativ, legislația fiscală, este evident că se impune atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului.
În ceea ce privește obligațiile pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este ca neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Raportul cauzal exista cel puțin între una dintre faptele prevăzute de art. 138 alin. 1, lit.d) din Legea 85/2006 și starea de insolvență a debitorului, în sensul că prin săvârșirea unei asemenea fapte a debitorul a ajuns în imposibilitatea de a acoperi datoriile exigibile.
În drept a invocat dispozițiile art.304, pct.9, coroborat cu dispozițiile art.304 ind. 1 din Codul de procedură civilă.
Intimatul pârât legal citat nu a depus la dosar întâmpinare și nu a formulat apărări în cauză.
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii și care au fost încadrate în dispozițiile art.304 pct.9 dar și potrivit art.3041 din codul de procedură civilă Curtea constată că este fondat pentru următoarele considerente:
Astfel, potrivit art.138 lit.d din Legea nr.85/2006 „În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art.59 alin.(1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea”;
Prin urmare, cel ce formulează o cerere având ca obiect suportarea unei părți a pasivului debitorului de către membrii organelor de conducere are obligația de a proba în instanță îndeplinirea atât a condițiilor generale privind răspunderea civilă delictuală, cât și pe a celor speciale prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006 pe baza unui probatoriu complet și pertinent.
În cadrul acestui proces, persoana a cărei responsabilitate se cere a fi stabilită poate exercita fără nici o îngrădire dreptul la apărare, precum și căile legale de atac.
Dispozițiile art.1 al.1 din Legea nr.82/1991 instituie obligația pentru societățile comerciale, societățile/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile cooperatiste și celelalte persoane juridice de a organiza și conduce contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară, potrivit prezentei legi.
În conformitate cu dispozițiile art.10 din Legea nr. 82/1991, republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art.1 revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării entității respective.
Răspunderea persoanelor implicate în conducerea, supravegherea sau activitatea debitoarei ajunsă în stare de insolvență este o răspundere civilă pentru fapta proprie față de debitoare iar nu față de creditori, ce întrunește multe din caracteristicile răspunderii delictuale, fiind menită să asigure repararea prejudiciului cauzat debitoarei prin ajungerea în stare de insolvență, nicidecum să repare prejudiciul creditorilor.
În atare situație aceștia răspund pentru partea de pasiv a debitoarei care este o consecință a faptelor săvârșite, pasiv astfel cum apare evidențiat conform tabelului consolidat al creanțelor.
Lichidatorul judiciar în raportul depus la dosarul de fond a arătat că l-a notificat pe administratorul societății debitoare, cu confirmare de primire, prin care se solicita depunerea documentelor contabile, fără ca acesta să se conformeze.
Curtea constată că în cauză rezultă cu prisosință săvârșirea de către pârât a faptei prevăzute de art.138 lit.d din Legea nr. 85/2006, deoarece prin nepredarea documentelor contabile către administratorul judiciar se dovedește îndeplinirea precară a îndatoririlor legale prevăzute de Legea nr. 31/1990, fiind dovedită culpa sa în acest fel.
Lipsa înregistrărilor contabile reale, a registrelor, în condițiile în care aceste documente nu au fost predate administratorului/lichidatorului creează prezumția simplă a inexistenței unei contabilități conforme cu legea, prezumție a cărei răsturnare cădea în sarcina pârâtului nicidecum a administratorului judiciar.
În ceea ce privește vinovăția, se reține că textul legal nu prevede, în mod explicit, cerința culpei sau a greșelii, fapt ce vine să sublinieze regimul agravat al răspunderii membrilor organelor de conducere. Modul de formulare a faptelor elimină însă posibilitatea absenței culpei, iar în cazul neținerii contabilității în conformitate cu legea culpa este dată de însăși nerespectarea dispozițiilor legale imperative. Nu este necesar pentru angajarea răspunderii ca pârâtul administrator să fi acționat cu intenție, respectiv pentru aducerea societății în stare de insolvență, ci este suficient ca el să nu fi îndeplinit obligațiile prevăzute de lege în sarcina sa.
Vinovăția pârâtului rezultă, deci, din însăși încălcarea dispozițiilor legale, în sensul că, deși avea anumite obligații stabilite de Legea nr.31/1990 și Legea contabilității nr.82/1991, a exercitat atribuțiile de administrator social fără respectarea acestor obligații, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu fiind prezumat cât timp există starea de insolvență.
Cauzarea stării de insolvență înseamnă producerea unui prejudiciu în patrimoniul debitoarei, stare care afectează indirect și pe creditorii care ajung în imposibilitatea recuperării creanțelor deținute față de debitoare. Prejudiciul este cert, lichid și exigibil și este dat de faptul că societatea debitoare, ajunsă în stare de insolvență, se află în imposibilitatea de a-și acoperi datoriile.
O dată deschisă procedura insolvenței este dovedit prejudiciul produs debitoarei, iar lipsa documentelor contabile cerute de lege induce ideea că administratorul societății a urmărit cu intenție aducerea societății în stare de faliment, neexistând înregistrări cu privire la activitățile comerciale desfășurate, a veniturilor obținute, destinația acestora.
Referitor la legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, aceasta este, de asemenea, prezumată, neținerea registrelor, lipsa înregistrărilor conform cu documentele contabile, nedepunerea documentelor cerute de lege la administrația finanțelor publice reprezintă împrejurări care împiedică cunoașterea situației reale a patrimoniului societății. Ori, lipsa unor astfel de evidențe poate să conducă la starea de insolvență, respectiv la imposibilitatea societății de a face față datoriilor exigibile.
Față de cele reținute, Curtea apreciază că în sarcina pârâtului sunt îndeplinite condițiile răspunderii prevăzute de art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006, motiv pentru care urmează a admite recursul în baza art.312 alin.1 și 304/1 Cod procedură civilă și a modifica în tot hotărârea recurată în sensul admiterii cererii de antrenare a răspunderii pârâtului pentru suma de19.394 leireprezentând pasivul rămas neacoperit din averea debitoarei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul - C.I.I. S. G. – lichidator judiciar al debitoarei ., cu sediul în C., .. 6, . civile nr. 1975/21.06.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât - S. V. C., cu domiciliul în C., .. 109, ., ..
Modifică în tot hotărârea recurată în sensul că admite acțiunea.
Obligă pârâtul la plata sumei de 19.394 lei reprezentând parte din pasivul nerecuperat din averea debitoarei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Ianuarie 2014.
Președinte, M. D. Ș. | Judecător, E. C. G. | Judecător, N. C. |
Grefier, M. H. |
jud.fond
red.dec.jud. N.C.
3 ex./22.02.2014
M.H. 29 Ianuarie 2014
| ← Alte cereri. Decizia nr. 571/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA | Procedura insolvenţei. Decizia nr. 320/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
