Pretenţii. Decizia nr. 515/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 515/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 18-11-2014 în dosarul nr. 12978/225/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 515/2014
Ședința publică de la 18 Noiembrie 2014
PREȘEDINTE A. C.
Judecător G. C.
Judecător D. L.
Grefier L. P.
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta . SRL împotriva deciziei nr. 308/2014 din data de 08.07.2014 pronunțate de Tribunalul M. - Secția a II-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul – reclamant ., precum și a cererii de suspendare a executării hotărârii până la soluționarea prezentului recurs.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata reclamantă ., prin avocat P. L., lipsind recurenta pârâtă . SRL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că recurenta pârâtă nu a făcut dovada achitării cauțiunii în cuantum de 8710 lei, după care, avocatul intimatei reclamante depune concluzii scrise și, în copie xerox conformă cu originalul, ordinul de plată nr.192/2014 și factura nr.39/2014.
Având în vedere că recurenta pârâtă nu a făcut dovada achitării cauțiunii în cuantum de 8710 lei, Curtea pune în discuție excepția inadmisibilității cererii de suspendare și acordă cuvântul atât asupra acestei excepții, cât și asupra recursului.
Avocat P. L., pentru intimata reclamantă, solicită respingerea ca inadmisibilă a cererii de suspendare având în vedere că recurenta pârâtă nu a făcut dovada achitării cauțiunii. Cu privire la fondul cauzei, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată. Solicită avocatul intimatei reclamante să se aibă în vedere că instanța de apel, în mod corect a menținut dispozițiilor instanței de fond privitoare la excepția prematurității cererii de chemare în judecată.
Cu privire la al doilea motiv de recurs, cel referitor la penalitățile datorate în baza contractului, consideră avocatul intimatei că acesta nu este clar formulat, din motivarea acestuia nereieșind care este critica adusă instanței de apel, obligarea în mod greșit a intimatei reclamante numai la plata sumei de 14.897,40 lei sau că instanța de apel a mai acordat o sumă în plus, dar nu cea corectă.
Consideră avocatul intimatei că recursul pârâtei este lipsit de interes în condițiile în care instanța a acordat exact suma reprezentând penalitățile de întârziere la executarea cu întârziere în modalitatea și în interpretarea solicitată de recurentă.
Motivul de recurs referitor la modalitatea de compensare a unor debite reciproce este și acesta nefondat având în vedere că ordinele de compensare au fost inițiate chiar de recurentă, iar înscrierile din cadrul acestora au fost corect făcute, calculul fiind prevăzut în expertiza contabilă întocmită în cauză.
Afirmațiile recurentei cu privire la achitarea în integralitate a debitului și momentul la care s-a făcut aceasta sunt ilogice și nu au nicio influență asupra calcului penalităților de întârziere, din moment ce achitarea debitului principal s-a făcut ulterior momentului dezbaterilor pe fond și a rămânerii în pronunțare a dosarului.
Referitor la compensarea cheltuielilor de judecată de către instanța de apel aceasta a fost corect efectuată, raportat la complexitatea cauzei, la faptul că ambele părți au achitat taxe judiciare de timbru, au avansat onorarii pentru expertizele contabile judiciare în cele două cicluri procesuale.
CURTEA,
Asupra recursului declarat constată următoarele;
Prin sentința nr. 3199/12.07.2013 Judecătoria Drobeta Turnu Severin a admis acțiunea principală formulată de către reclamanta ., a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta reconvențională . SRL, a obligat pârâta reconvențională la . SRL la 218.884,04 lei către reclamanta ., reprezentând contravaloare debit principal în valoare de 108.972,61 lei și penalități de întârziere în cuantum de 109.911,43 lei, a obligat reclamanta . la 3675,82 lei către pârâta reconvențională . SRL reprezentând penalități de întârziere și a compensat cheltuielile de judecată și obligă pârâta reconvențională la 5350 lei cheltuieli de judecată către reclamanta . .
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Între cele 2 părți s-au derulat relații contractuale de prestări servicii, sens în care au fost încheiate contractele de execuție lucrări nr. 164/14.03.2011, nr. 215/ 08.04.2011, nr. 237/27.04.2011 și nr. 512/12.10.2011 precum și contractul de furnizare produse /echipamente nr. C008/10.01.2011.
În baza executării contractelor de execuție lucrări nr. 164/14.03.2011, nr. 215/ 08.04.2011, nr. 237/27.04.2011 și nr. 512/12.10.2011, reclamanta, după ce și-a îndeplinit în totalitate obligațiile asumate, a emis către pârâta reconvențională facturile nr._/09.01. 2012, nr._/22.07.2011, nr._/06.06.2011 și factura nr._/06.06.2011 în valoare totală de 108.971,97 lei .
La art. 13 pct. 13.1 din contractele mai sus menționate părțile au convenit că, beneficiarul, în speța de față pârâta reconvențională ,avea obligația de a efectua plata către executant, deci către reclamantă, în termen de maxim 30 de zile de la primirea facturii emise de către acesta .
De asemenea, conform contractului de furnizare produse/echipamente nr. C008/10.01 .2011 reclamanta, în calitate de furnizor a vândut și predat pârâtei, echipamente conform anexei la contract și având în vedere comenzile acesteia, plata urmând a fii făcută fracționat, respectiv 30 % din valoarea acestora în termen de 5 ziler de la semnarea contractului și 70 % prin remiterea unei file CEC cu scadență la 30 de zile de la data livrării .
Din evidențele contabile ale reclamantei, pârâta figurează cu o datorie de 108.971,97 lei, la care s-au calculat penalități de întârziere în cuantum de 98.640,70 lei .
Prin Protocolul nr. 1091/14.02.2012 încheiat de cele 2 părți pârâta a recunoscut debitul în sumă de 217.943,93 lei ce îl avea către reclamantă, debit pe care s-a angajat să-l achite în 4 tranșe, ultima cu scadența la 10.08.2012, astfel că ne aflăm în prezența unei recunoașteri de datorie .
În această situație se apreciază de instanță, că nu are importanță din ce se compune debitul datorat de pârâtă, atâta vreme cât aceasta și l-a asumat și însușit prin protocolul sus menționat .
Și din raportul de expertiză dispus în cauză, s-a stabilit de expertul desemnat B. A. și însușit parțial de expertul parte al pârâtei că, debitul principal datorat de pârâta . SA Tr. S. către reclamanta . Tr. S. este de 108.972,61 lei la care se adaugă penalități de întârziere în cuantum de 112.532,49 lei .
Se constată astfel de instanță că, penalitățile de întârziere solicitate de reclamantă au fost calculate în conformitate cu dispozițiile legale și clauzele contractuale înserate în acestea, se ridică la valoarea de 109.911,43 lei, reclamanta fiind îndreptățită la solicitarea acestora datorită faptului că pârâta reconvențională nu și-a respectat inițial clauzele contractuale și ulterior Protocolul nr. 1091/14.02.2012 .
De asemenea expertul a stabilit că pentru contractul nr. 8/10.01.2011 furnizorul nu datorează penalități de întârziere iar pentru contractul nr.512/12.10.2011 valoarea penalităților datorate de furnizor este de 3675,82 lei .
Instanța nu poate primi susținerile pârâtei în sensul că expertul a calculat penalitățile de întârziere având în vedere data emiterii facturilor și nu data acceptării lor, atâta vreme cât pârâta nu a dovedit o altă dată a acceptării facturilor decât cea a emiterii acestora .
De altfel ,și expertul desemnat, în suplimentul la raportul de expertiză efectuat a precizat că doar reclamanta a pus la dispoziția sa facturile în cauză care poartă semnăturile de înregistrare și ștampila unității fără a avea înscris pe acestea vreun număr de înregistrare din partea pârâtei, atrăgând atenția că nu trebuie confundată data acceptării la plată cu data înregistrării la registratură .
Cu privire la cererea reconvențională formulată de pârâta reconvențională . SRL Tr. S. se constată de instanță că aceasta este întemeiată numai în parte .
Astfel, prin cererea reconvențională formulată la data de 23.10.2012 pârâta . SRL Tr. S. a solicita obligarea reclamantei . Tr. S. la plata sumei de 70.875,88 lei reprezentând penalități de întârziere contractuale, actualizarea acesteia cu indicele de inflație până la data plății efective .
Așa cum a susținut și reclamanta și pârâta reconvențională recunoaște că între cele 2 părți s-au derulat relații comerciale în baza cărora reclamanta a executa cu întârziere lucrările ce făceau obiectul contractelor de execuție lucrări cu depășirea termenelor prevăzute la art. 3.1 din acestea, fiind astfel îndreptățită la perceperea de penalități de întârziere .
Exceptând contractul nr. C008/10.01.2011 în care s-a înserat o penalitate de 0,04 % pe zi de întârziere, prin art. 15.1 din contracte părțile au convenit ,ca în cazul în care executantul nu reușește să își îndeplinească obligațiile asumate prin contract, beneficiarul are dreptul de a deduce din prețul contractului, ca penalități, o sumă de 0,15 % pe zi de întârziere calculată la valoarea lucrării întârziate dar nu mai mult de aceasta .
Din raportul de expertiză efectuat în cauză se reține de instanță că valoarea penalităților datorate de reclamanta pârâtă . către pârâta reconvențională în temeiul contractului nr. 512/12.10.2011 este de 3675,82 lei .
Cu privire la contractul nr. C008/10.01.2011 și actul adițional nr. 1/01.03.2011 la acesta se reține că au fost efectuate livrări către beneficiar, așa cum rezultă din avizele de însoțire a mărfii .
La art. 3.1 din contract se prevede că furnizorul se obligă să furnizeze produsele care fac obiectul contractului în cel mult 45 de zile de la semnarea contractului și plata avansului .
De asemenea părțile au prevăzut că, plata va fi efectuată către achizitor pe baza facturii emise de furnizor la cursul BNR din ziua plății după cum urmează: 30 % ,adică 14.249,52 euro + 3.419,89 euro TVA în termen de 5 zile de la semnarea contractului ar restul de 70 % urma a fi achitat prin emiterea unei file CEC scadentă la 30 zile de la data livrării .
Dacă nu se respectă plățile conform punctului 13.2, atunci de comun acord se vor întrerupe livrările până la reglementarea situației, iar toate livrările rămase se vor decala corespunzător .
În această situație se constată de instanță că pentru acest contract reclamanta pârâtă nu datorează penalități de întârziere, deoarece contractul nu are nici o clauză privind plata la finalizarea acestuia .
Nu în ultimul rând se reține de instanță că nu există grafic de livrare a mărfurilor, acesta nefiind depus la dosarul cauzei și deși a fost solicitat de expert nu a fost pus la dispoziția acestuia, astfel că nu se poate stabili dacă beneficiarul și-a respectat sau nu obligația asumată .
Împotriva acestei sentințe au formulat apel, . și . SRL criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Tribunalul M. - Secția a II-a Civilă în dosarul nr._ prin decizia nr. 308/2014 din data de 08.07.2014 a respins apelul formulat de . împotriva sentinței nr.3199/12.07.2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin având ca obiect pretenții.
A admis apelul . SRL împotriva sentinței nr.3199/12.07.2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin A schimbat sentința, în sensul că a obligat pârâta reconvențională . SRL la plata sumei de 101.998,21 lei penalități. A obligat reclamanta pârâtă . către pârâta reclamantă . SRL și suma de 14.897,40 lei reprezentând penalități. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de apel a avut în vedere că, din rapoartele de expertiză întocmite în cauză și din interpretarea contractelor de execuție lucrări nr. 164/14.03.2011, nr. 215/ 08.04.2011, nr. 237/27.04.2011 și nr. 512/12.10.2011 precum și contractul de furnizare produse /echipamente nr. C008/10.01.2011, la art. 13 pct. 13.1 din contractele menționate, rezultă că părțile au convenit că, beneficiarul, în speța de față apelanta pârâta reconvențională, avea obligația de a efectua plata către executant, deci către reclamantă, în termen de maxim 30 de zile de la primirea facturii emise de către acesta .
Pe cale de consecință, s-a reținut că, în ceea ce privește critica privind obligarea de către prima instanță la plata sumei de 3675,82 lei aceasta este nefondată, întrucât din interpetarea art. 15.1 din contractul nr.512, contractul reglementează dreptul părților de a deduce aceste penalități din prețul contractului, iar nu vizează cuantumul acestora, încât față de întârzierea în executarea obligațiilor în mod judicios a fost obligată reclamanta la plata acestora.
Cu privire la acordarea de către instanța de fond plus petita sau extra petita față de cererea reconvențională, instanța de apel a considerat că această critică este neîntemeiată, în condițiile în care, raportat la obiectul dedus judecății, penalitățile au fost acordate în parte.
Cu privire la apelul . SRL, primul motiv s-a avut în vedere că, jurisprudența ÎCCJ a reținut în mod constant că potrivit art. 7201 C. proc. civ., în vigoare la data promovării acțiunii, în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte. S-a mai reținut că, în același text de lege se prevede că dacă pârâtul are pretenții împotriva reclamantului derivând din același raport juridic, el poate face cerere reconvențională. A considerat instanța de apel că în această situație a rezultat că cererea reconvențională are un caracter facultativ, pârâtul putând valorifica pretențiile sale pe această cale, dar va putea acționa și pe calea unei cereri separate, introduse la instanța competentă potrivit dispozițiilor generale.
De asemenea, s-a mai reținut că cererea reconvențională trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute de lege pentru cererea de chenare în judecată. Textul de lege prevăzând că pretențiile pârâtului trebuie să derive din același raport juridic (conținutul raportului juridic fiind alcătuit din drepturile și obligațiile părților raportului respectiv).
A reținut instanța de apel că judecătorul fondului în mod temeinic a admis în parte excepția lipsei procedurii cu privire la contractele nr. 204/16.04.2010 cu actul adițional nr.1/17.05.2010, contractul nr. 596 C/22.09.2011, contractul nr. 680/18.10.2010 și contractul nr. 854/16.12.2010, întrucât nu s-a efectuat convocarea la conciliere pentru aceste contracte conform legii.
Pe cale de consecință, s-a reținut că și acest motiv este neîntemeiat.
În privința celui de-al doilea motiv de apel, din probatoriul administrat în cauză în apel, respectiv proba cu proba cu martori, tribunalul a reținut că s-a făcut dovada corectei expertizării a penalităților raportat la data comunicării facturilor. Acceptarea fiind expresă când destinatarul prin reprezentant semnează factura, sau când se confirmă factura printr-o corespondență ulterioară dintre părți.
Factura semnată de ambele părți este un înscris sub semnătură privată prin care s-a constatat o operațiune comercială, atât cu privire la operațiunea juridică încheiată, cât si cu privire la modalitățile executării contractului.
Cu privire la motivul trei de apel, cel privind plata la finalizarea contractului, s-a considerat că acesta este întemeiat în parte, în raport de calculul făcut de expertul din apel cu privire la prima tranșă în 5 zile de la semnarea contractului și penalitățile ulterioare în raport de datele de livrare, iar nu de ultima livrare, rezultând penalități de_, 06 lei, conform obiectivului 2, fila 298, suma ce a fost scăzută din penalitățile de_, 28 lei la contractul C008, diferența de 7913,22 lei fiind scăzută din suma acordată de judecătorul fondului și constituind penalitățile la care va fi obligată . de 101.998,21 lei
În ceea ce privește al patrulea motiv de apel, conform contractului de furnizare produse/echipamente nr. C008/10.01 .2011, s-a reținut că, reclamanta, în calitate de furnizor a vândut și predat pârâtei, echipamente conform anexei la contract și având în vedere comenzile acesteia, plata urmând a fii făcută fracționat, respectiv 30 % din valoarea acestora în termen de 5 zile de la semnarea contractului și 70 % prin remiterea unei file CEC cu scadență la 30 de zile de la data livrării .
Tribunalul a constatat că la art. 14.1 din contract, furnizorul datorează penalități pentru întârzierea în executarea obligațiilor.
Cum la obiectivul nr.3 din raportul de expertiză din apel s-a calculat că valoarea penalităților datorate de . pentru contractul livrare C008/10.0l.201l este de 14.897,40 lei, instanța de apel a admis acest capăt de cerere și a obligat reclamanta pârâtă . către pârâta reclamantă . SRL și suma de 14.897,40 lei reprezentând penalități.
Cum apelul ., cu privire la penalități a vizat doar contractul C008, în ceea ce privește penalități datorate de reclamantă, tribunalul s-a limitat doar la acesta. A menținut restul dispozițiilor sentinței.
S-a mai constatat că apelanta reclamantă deși a solicitat obligarea la plata cheltuielilor de judecată, iar apelul acesteia a fost respins, evaluarea acestora, raportat la apărările de fond, s-a făcut față ansamblul procedurii. În ceea ce o privește pe apelanta ., proporțional cu penalitățile diminuate în apel, cu complexitatea cauzei și cu cheltuielile de expertiză angajate de ambele părți și taxele de timbru, instanța de apel a compensat toate taxele de timbru până la concurența totală.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs pârâta . SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept dispozițiile art.304 pct.9 c.proc. civ.
Prin motivele de recurs, pârâta a invocat greșita interpretare a dispozițiilor art.7205 c.proc.civ., raportat la art.109 alin.2 c.proc. civ., considerând nelegală soluția instanței de apel prin care a menținut soluția instanței de fond de admitere în parte a excepției prematurității cu consecința admiterii în parte a cererii reconvenționale.
Susține recurenta că această soluție este nelegală întrucât înfrânge principiul celerității soluționării litigiilor desfășurate între profesioniști, o altă încercare de conciliere, întârziind nejustificat și inutil soluționarea litigiului contrar scopului urmărit de legiuitor. Pe de altă parte, având în vedere că, prin formularea cererii reconvenționale, în speță se tinde, practic, la o compensație judiciară a obligațiilor părților care provin din cauze diferite, nu mai este necesară procedura concilierii conform deciziei nr.3203/2005 a ÎCCJ invocată cu ocazia dezbaterilor.
Importanța concilierii directe și, implicit obligativitatea acesteia, consideră recurenta, decurg și din scopul acestei proceduri și anume în încercarea de a soluționa pe cale amiabilă litigiul și totodată, de a preveni introducerea unor cereri intempestive, care să pună în dificultate cealaltă parte.
A susținut recurenta pârâră că, admiterea în parte de către instanța de fond a excepției prematurității cererii reconvenționale ca urmare a neparcurgerii procedurii prealabile nu este întemeiată pentru simplu motiv că această cerere este una incidentală, iar pentru acest tip de cereri prin care se afirmă un interes propriu, cum este și cererea reconvețională, nu este necesară parcurgerea procedurii reglementate de art. 7201 c.proc. civ.
Recurenta a mai invocat că, în cadrul motivelor de apel a susținut faptul că, în mod nelegal, a fost admisă în parte excepția prematurității întrucât pentru a putea fi admisă, legal și procedural această excepție, instanța era obligată să disjungă cererea reconvențională și în acest fel aceasta și-ar fi pierdut caracterul ei juridic devenind acțiune principală.
Se arată că întrucât procesul s-a soluționat fără a se intra în cercetarea fondului, constatându-se greșit că cererea sa este prematură, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța pe fond.
Un al doilea motiv de recurs privește penalitățile datorate de reclamantă, recurenta susținând, în esență, că instanța de apel a ignorat concluziile raportului de expertiză prin care s-au calculat penalitățile datorate de R. pentru fiecare din contracte obligând-o pe aceasta la plata penalităților doar în ceea ce privește contractul C008/10.01.2011.
Printr-un alt motiv de recurs, recurenta critică nelegalitatea sentinței privind greșita interpretare a dispozițiilor art.13.2 din contractul C008/10.01.2011.
Se arată că instanța de apel nu a ținut cont de ultima livrare ci de datele de livrare și că motivarea acesteia vine în contradicție cu dispozițiile contractuale din care reiese că părțile au convenit ca plata să se efectueze în două tranșe, 17.669,41 E. la 5 zile de la semnarea contractului și diferența de 41.228,61 E. scadentă la 30 de zile de la data livrării, adică la finalizarea contractului și nu de la data fiecărei livrări.
Ca un alt motiv de recurs, recurentul invocă faptul că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile contractuale în ceea ce privește atât debitul principal cât și penalitățile solicitate de R..
Recurenta susține că R. nu a aplicat deducerea prevăzută de art.15.1 din contractele încheiate între părți situație în care aceasta nu mai poate pretinde penalități și că facturile au fost emise cu încălcarea prevederilor contractuale creanța ce face obiectul acestora nefiind exigibilă câtă vreme nu a fost aplicată deducerea cuvenită iar penalitățile nu le pot fi imputabile.
Arată recurenta că, prin obiecțiunile la raportul de expertiză, nu s-a ținut cont de faptul că suma de_,28 lei din factura de avans nr._/2011 a fost achitată cu ordin de plată în data de 07.12.2011, R. închizând această factură la o dată ulterioară, prin ordinul de compensare din 27 august și că instanța de apel a respins această obiecțiune, fără nicio motivare și că a obligat-o la plata unei sume nedatorate.
Se mai arată că reclamanta a omis să precizeze faptul că la 03.07.2014 a achitat debitul principal în întregime.
Printr-un ultim motiv de recurs se critică greșita compensare a cheltuielilor de judecată, recurentul susținând că instanța de apel a reținut eronat că onorariul expertului a fost avansat de ambele părți când în realitate a fost suportat exclusiv de ea.
Prin motivele de recurs, pârâta a solicitat și suspendarea executării silite a deciziei recurate. În susținerea cererii de suspendare a invocat, în esență, faptul că măsura executării silite este una nelegală întrucât debitul pretins nu întrunește condițiile creanței. Susține recurenta că nicio urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă., iar începerea urmăririi silite înainte de realizarea condițiilor creanței determină anularea tuturor actelor de executare efectuate ilegal.
La 02.10.2014 . a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la greșita interpretare a dispozițiilor art.7201, art.7205 raportat la art.109 alin.2 Cod procedură civilă intimata arată că este nefondat întrucât instanța de apel, în mod corect, a aplicat dispozițiile art.7205 în sensul că a admis doar pretențiile care proveneau din același raport juridic sau din rapoarte juridice ce au legătură de interdependență între ele.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs privind penalitățile, intimata arată că acest motiv este confuz, neînțelegându-se dacă recurenta contestă faptul că instanța de apel a obligat numai la plata sumei de de 14.897,40 lei sau că a acordat o sumă în plus dar nu cea corectă.
În ceea ce privește cel de-al treilea motiv de recurs se susține că acesta este lipsit de interes întrucât instanța de apel a acordat exact suma reprezentând penalitățile de întârziere la executarea cu întârziere a lucrărilor în modalitatea și în interpretarea contractuală solicitată de recurent.
Cu privire la motivul de recurs privind modalitatea de interpretare a art.15.1 din contractul nr.512/12.10.2012 ,intimata arată că nu societatea subscrisă trebuia să aplice o deducere a debitului, deoarece aceasta ar fi echivalat cu o recunoaștere a neexecutării la termen a contractului, ci beneficiarul era cel care putea pretinde penalități în situația în care nu ar fi executat l contractul în termen și să solicite deducerea debitului pe care îl datora.
Susține intimata că, în condițiile în care recurenta a înțeles să solicite prin cererea reconvențională doar penalitățile de întârziere și nu deducerea din prețul contractului sau a debitului datorat, în ceea ce privește acest petit de cerere nu există niciun temei de drept sau convențional întrucât recurenta trebuia să solicite doar deducerea debitului datorat cu această sumă astfel că nu i se putea admite penalități de întârziere în baza contractului nr.512/12.10.2011 din moment ce nu există vreo clauză convențională în acest sens.
Referitor la modalitatea de achitare a facturii nr._/25.10.2011 emisă în baza contractului nr.512/12.10.2011, intimata menționează că, în mod corect, s-a reținut că această factură a fost achitată prin ordinele de compensare C1003543/31.10.2011 și C0756833/27.08.2012, compensare ce a fost inițiată de recurentă și în cadrul acestora s-a înscris în mod clar faptul că la compensare este luată în calcul și factura anterior menționată.
Arată intimata că nu avea cum să aducă la cunoștința instanței de apel faptul că s-a achitat debitul principal pretins întrucât la data de 03.07.2014 a fost achitat în întregime debitul și, mai mult acest aspect nu are nicio relevanță din moment ce ambele apeluri formulate au privit exclusiv aspectele juridice legate de penalitățile de întârziere iar penalitățile de întârziere datorate de recurentă au fost calculate doar până la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 12.06.2012.
În ceea ce privește compensarea cheltuielilor de judecată, intimata arată că în mod corect instanța de apel s-a raportat la complexitatea dosarului, la faptul că ambele părți au achitat taxe judiciare de timbru, că au avansat onorarii pentru expertiză în cele două cicluri procesuale.
Cu privire la suspendarea executării silite solicitată de recurentă, intimata arată că aceasta este lipsită de interes dar și de obiect întrucât subscrisa nu a solicitat executarea silită a hotărârilor pronunțate.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate Curtea reține:
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, la termenul din data de 7 octombrie 2014, Curtea i-a pus în vedere recurentei pârâte . SRL că, potrivit dispozițiilor art. 300 alin. 3 c. proc. Civ. suspendarea la cerere a executării hotărârii poate fi acordată numai după depunerea unei cauțiuni ce se va stabili prin încheiere și, în consecință a pus în vedere recurentei petente să achite cauțiunea în cuantum de 8710 lei acordând termen în acest sens.
La termenul din data 4 noiembrie 2014, instanța având în vedere că recurenta pârâtă nu a făcut dovada achitării cauțiunii în cuantum de 8170 lei, a invocat excepția inadmisibilității cererii de suspendare și a acordat termen pentru pregătirea apărării cu privire la această excepție.
Întrucât recurenta pârâtă . SRL nu s-a conformat dispoziției instanței, Curtea va respinge ca inadmisibilă cererea de suspendare pentru neplata cauțiunii, reținând că textul art. 300 alin. 3 C. pr. civ., este imperativ, în sensul că obligarea la plata cauțiunii nu este lăsată la latitudinea instanței.
Prin urmare, conform art. 300 alin. 3 C. pr. civ. instanța este obligată să dispună plata cauțiunii, după fixarea acesteia, iar partea care solicită suspendarea executării este obligată să plătească cauțiunea înainte de discutarea pe fond a cererii sale de suspendare, fapt care rezultă din construcția frazeologică a textului de lege menționat, care dispune că suspendarea poate fi acordată numai după depunerea cauțiunii stabilite de instanță.
Pentru considerentele mai sus invocate, Curtea va respinge ca inadmisibililă cererea formulată de recurenta pârâtă . SRL prin care aceasta a solicitat suspendarea executării deciziei nr. 308/2014 din data de 08.07.2014 pronunțate de Tribunalul M. - Secția a II-a Civilă în dosarul nr._ până la soluționarea recursului.
Respingând ca inadmisibilă cererea de suspendare, Curtea constată că nu se mai impune analizarea exceptiei lipsei de interes și a excepției lipsei de obiect, excepții invocate de intimată în legătură cu această cerere de suspendare.
În ceea ce privește recursul Curtea reține:
Tribunalul M. prin decizia nr. 308/2014 a respins apelul formulat de . și a admis apelul . SRL împotriva sentinței nr.3199/12.07.2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin.
Instanța de apel a schimbat sentința, în sensul că a obligat pârâta reconvențională . SRL la plata sumei de 101.998,21 lei penalități,a obligat reclamanta pârâtă . către pârâta reclamantă . SRL și suma de 14.897,40 lei reprezentând penalități și au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.
Motivul de recurs referitor la greșita interpretare a dispozițiilor art.7201, art.7205 raportat la art.109 alin.2 Cod procedură civilă este nefondat.
Potrivit art.7201 Cod procedură civilă, în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.
În cazul cererii reconvenționale, art.7205 din același cod prevede că nu este necesară încercarea de conciliere dacă pretențiile pârâtului, care formulează cererea reconvențională împotriva reclamantului, derivă din același raport juridic.
Curtea nu poate reține critica privitoare la încălcare dispozițiilor art.7201 Cod procedură civilă întrucât instanța de apel a analizat efectele concilierii directe doar pentru pretențiile ce derivau din același raport juridic.
Că instanța de apel a interpretat și aplicat corect și legal dispozițiile mai sus menționate doar pretențiilor pârâtei ce derivă din același raport juridic invocat de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, reiese din soluția pronunțată de această instanță, în sensul că a admis doar apelul părții care invocă, eronat, greșita interpretare a dispozițiilor art.7201 și art.7205 Cod procedură civilă.
Este nefondată susținerea recurentei că procesul s-a soluționat fără a se intra în cercetarea fondului și că s-a constatat greșit că cererea sa este prematură.
Prin admiterea apelului formulat de . SRL, tribunalul a redus pretențiile la care această parte a fost obligată de la 218.884,04 lei (108.972,61 lei și 109.911,43 lei) doar la suma de 101.998,21 lei reprezentând penalități și a obligat reclamanta pârâtă . să plătească și suma de 14.897,40 lei ca și penalități, sumă acordată în plus față de ceea ce a stabilit instanța de fond, respectiv 3675,82 lei.
Or, pentru a ajunge la această soluție instanța de apel a analizat relațiile contractuale derulate între părți, a interpretat corect și legal clauzele contractelor de prestări servicii încheiate în raport de executarea obligațiilor asumate.
Mai mult, tribunalul a administrat proba testimonială și proba cu expertiză contabilă hotărârea pronunțată fiind rezultatul unei judicioase cercetări în fapt și drept.
Curtea constată că motivul de recurs privind penalitățile datorate de reclamantă este nefondat.
Instanța de apel a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 14.897,40 lei reprezentând penalități ce decurg din contractul de livrare C008/10.01.2011, penalități calculate conform obiectivului nr.3 din raportul de expertiză efectuat în apel.
Astfel, aceste penalități au fost acordate recurentei prin însușirea raportului de expertiză de către instanța de apel și nu prin ignorarea acestei probe, cum eronat se susține prin motivul de recurs.
De altfel, prin acest motiv de recurs recurenta nu arată, în mod concret, care ar fi fost penalitățile la care era îndreptățită și pe care instanța de apel nu le-a acordat, ci se limitează doar să susțină, nefondat, că tribunalul a ignorat raportul de expertiză.
Faptul că penalitățile au fost acordate doar pentru contractul C008/10.01.2011 și nu pentru fiecare contract în parte, nu duce la casarea sau modificarea hotărârii pronunțate în apel, întrucât tribunalul a considerat că în ceea ce privește acest contract, pretențiile pârâtei derivă din același raport juridic invocat prin cererea de chemere în judecată.
Nefondat este și motivul de recurs privind nelegalitatea sentinței legată de interpretarea greșită a dispozițiilor art.13.2 din contractul C008/10.01.2011.
Potrivit art. 13.2 din contract părțile au prevăzut că, plata va fi efectuată de către achizitor pe baza facturii emise de furnizor la cursul BNR din ziua plății după cum urmează: 30 % adică 14.249,52 euro + 3.419,89 euro TVA (17.669,41 euro) în termen de 5 zile de la semnarea contractului iar restul de 70 % adică 33.248,88 euro + 7.979,73 euro TVA(41.228,61 euro) urma a fi achitat prin emiterea unei file CEC scadentă la 30 zile de la data livrării .
Dacă nu se respectă plățile conform punctului 13.2, atunci de comun acord se vor întrerupe livrările până la reglementarea situației, iar toate livrările rămase se vor decala corespunzător(art.13.3).
Expertul contabil a calculat penalitățile în cuantum de 14.897,40 lei, pentru intervalul cuprins de la data achitării avansului (07.07.2011) la care a adăugat 45 de zile conform art.3.1 din contract și scadența livrării echipamentelor (09.01.2012) respectiv, 140 zile de întârziere x 0,04% x 266.032,64 lei(valoarea contractului în lei la cursul BNR).
În concret, instanța de apel în baza raportului de expertiză și a clauzei contractuale prevăzută de art.13.2 a acordat pârâtei penalități în funcție de data semnării contractului și plata avansului precum și de momentul final al livrării echipamentelor ce a făcut obiectul contractului.
În speță, reclamanta nu a respectat art.3.1 din contract potrivit căruia se obliga să furnizeze produsele ce fac obiectul contractului în cel mult 45 de zile de la semnarea contractului și plata avansului ci, le-a livrat la data de 09.01.2012 după 140 de zile de întârziere, penalitățile fiind calculate în raport de toate aceste elemente.
În ceea ce privește motivul de recurs privind modalitatea de interpretare a art.15.1 din contractul nr.512/2012, Curtea îl apreciază nefondat .
Prin art. 15.1 din contract părțile au convenit ,ca în cazul în care executantul nu reușește să își îndeplinească obligațiile asumate prin contract, beneficiarul are dreptul de a deduce din prețul contractului, ca penalități, o sumă de 0,15 % pe zi de întârziere calculată la valoarea lucrării întârziate dar nu mai mult de aceasta .
Astfel, clauza contractuală mai sus menționată reglementează dreptul părților de a deduce aceste penalități din valoarea contractului, penalități ce au fost acordate de instanța de fond (3675,82 lei) și menținute de tribunal în temeiul convenției stabilite de părți.
În consecință, având în vedere aceste considerente, Curtea în temeiul art.312 Cod procedură civilă va respinge recursul.
Conform art.274 Cod procedură civilă, Curtea va obliga recurenta . SRL la 4.000 lei cheltuieli de judecată către .>
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE ;
Respinge cererea de suspendare a executării deciziei nr. 308/2014 din data de 08.07.2014 pronunțată de Tribunalul M. - Secția a II-a Civilă în dosarul nr._, ca inadmisibilă.
Respinge ca nefondat recursul de pârâta . SRL, cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., nr.1, județul M., împotriva deciziei nr. 308/2014 din data de 08.07.2014 pronunțate de Tribunalul M. - Secția a II-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă ., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, . bis, județul M..
Obligă recurenta pârâta . SRL la plata către intimata reclamantă . a sumei de 4000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 noiembrie 2014.
Președinte, A. C. | Judecător, G. C. | Judecător, D. L. |
Grefier, L. P. |
Red. Jud. G.C. 2 ex.
jud.fond.G. A. M.
jud.apel C. D. B.
L.P. 20 Noiembrie 2014
| ← Revendicare. Decizia nr. 49/2014. Curtea de Apel CRAIOVA | Dizolvare societate. Sentința nr. 35/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
