Revendicare. Decizia nr. 49/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 49/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 05-02-2014 în dosarul nr. 6085/101/2011
Dosarul nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ
Decizia Nr. 49/2014
Ședința publică de la 05 Februarie 2014
Președinte N. O.
Judecător M. M.
Grefier M. C.
Pe rol, pronunțarea asupra apelurilor declarate de pârâții ., P. P., D. S., T. A. L., T. N., . . CONSTRUCT SRL (fosta . SRL) prin administrator P. P. și intervenienții B. A. și . SRL împotriva sentinței nr.74/2013 din 23 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul M. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți T. E., C. S. A. și H. I., intimații pârâți . 98 SRL, . SRL, ., C. A. B. V., B. R. DE DEZVOLTARE - GROUPE SOCIETE GENERALE, . și intimații intervenienți .. S. CONS SRL și Ș. V., având ca obiect revendicare.
Dezbaterile au avut în ședința publică din data de 22 ianuarie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 29 februarie 2014, respectiv 5 februarie 2014 și, în aceeași compunere,
CURTEA
Asupra apelurilor constată următoarele:
Prin sentința nr.74/2013 din 23 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul M. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, s-a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanții T. E., C. S. A. și H. I. împotriva pârâților . G. I. DACICUS CONSTRUCT SRL (FOST . SRL) prin lichidator YNA CONSULTING SPRL, . 98 SRL, ., ., P. P., D. S., T. A. L., T. N.. S-a admis cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de reclamanții T. E., C. S. A. și H. I. împotriva intervenienților . SRL, .. S. CONS SRL, Ș. V. și B. A. și au fost obligați pârâții și intervenienții . G. I. DACICUS CONSTRUCT SRL, . 98 SRL, ., ., P. P., D. S., T. A. L., T. N., . SRL, . SRL, S. V. și B. A. să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Dr. Tr. S., . (fost nr. 122), județul M., compus din teren în suprafață de 1835 m.p. și construcții, înscris în CF_ a localității Dr. Tr. S. cu nr. top. 2994 la A + 1. De asemenea au fost obligați aceeași pârâți și intervenienți la plata către reclamanți a sumei de 20.763 lei cheltuieli de judecată. S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și a lipsei de obiect invocată de pârâtul C. A. B. V.. A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții T. E., C. S. A. și H. I. împotriva pârâților B. R. DE DEZVOLTARE – GROUPE SOCIETE GENERALE, C. A. B. V., . și . SRL și au fost obligați reclamanții să plătească pârâtului C. A. B. V. suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin dispoziția nr. 2673/9.07.2009, emisă de Primarul municipiului Dr.Tr.S. s-a dispus restituirea în natură către reclamanții T. E., C. S. A. și H. I. a imobilului situat în . (fost nr. 122) din Dr. Tr. S., județul M..
Ulterior, reclamanții au procedat la înregistrarea imobilului restituit la Direcția Impozite și Taxe Locale din cadrul Primăriei Dr.Tr.S., așa cum rezultă din certificatul de atestare fiscală nr._/30.07.2009, precum și la intabularea acestuia în CF sub nr._, conform încheierii nr. 6796/9.04.2010.
Instanța de fond a mai reținut că, din raportul de expertiză efectuat în cauză de către expertul topo P. O., rezultă că terenul revendicat în cauză are suprafața de 1835 m.p. și este situat în Dr.Tr.S., .), jud. M., având ca vecini: N. – . M. E., S. – proprietate D. A. (.. 7), V. –proprietate Baiaram E. (.).
Pe acest teren se află situate un imobil parter, etaj și subsol compus din 81 de încăperi numerotate de la 1 la 37 și de la 47 la 90 în releveele din anexele 2, 3, 4 și 5 având suprafața utilă de 1.474,07 m.p. pentru încăperile de la parter și etaj, 463,97 m.p. pentru încăperile de la subsol și 3,43 m.p. pentru balcon; precum și anexe compuse din 9 încăperi numerotate de la 38 la 46 în releveul din anexa 2, având suprafața utilă de 289,18 m.p.
Din probatoriul efectuat în cauză, respectiv înscrisurile depuse și expertiza efectuată de expert A. M. C., instanța de fond a reținut că deținătorii actuali ai imobilului descris sunt: D. S., T. A. L. și T. N., suprafața de 50,88 m.p., 51,61 m.p. din măsurători, reprezentând încăperile 27, 28 și 29 din releveul din anexa 2, conform contractului de vânzare-cumpărare nr.12/28.11.2000 încheiat între . D. N. și Certificat de moștenitor nr. 60/07.04.2009 și s.c.nr. 5169/30 octombrie 2003; D. S., T. A. L. și T. N. suprafața de 5,015 m.p., 3,90 m.p. suprafață utilă rezultată din măsurători, reprezentând încăperile 33 și 34 din releveul din anexa 2, grup sanitar la parter, conform contract de vânzare – cumpărare nr. 460/29.03.2002 încheiat între . D. N. și Certificat de moștenitor nr. 60/07.04.2009, s.c. 5169/30 octombrie 2003; . suprafața de 49,2 m.p., 46,18 m.p. suprafață utilă rezultată din măsurători, reprezentând încăperile 9, 10 și 11 din releveul din anexa 2, conform contract de vânzare - cumpărare nr. 15/4.04.2001 încheiat între . .; . suprafața construită de 162,76 m.p., Su 125,79 m.p., 136,83 m.p. suprafață utilă rezultată din măsurători, la parter, reprezentând încăperile 1, 2, 3, 4, 5 și 6 din releveul din anexa 2, conform contract de vânzare-cumpărare nr. 591/22.04.2002 încheiat între . . 98 SRL prin asociat unic Ș. V.. Ulterior, prin contractul de comodat din 6.10.2008, Ș. V. dă în folosință spațiul de 162 m.p. firmei .; . spațiul în suprafață de 197,40 m.p., 136,03 m.p. suprafață utilă rezultată din măsurători, reprezentând încăperile 12, 13, 15, 15 și 17 din releveul din anexa 2, conform contract de vânzare – cumpărare nr. 453/28.03.2002 încheiat între . .; . SRL prin lichidator YNA CONSULTING SPRL, suprafața de 13,02 m.p., 12,68 m.p. suprafață utilă rezultată din măsurători, reprezentând încăperea 24 din releveul din anexa 2, conform contract de vânzare-cumpărare nr.13/30.01.2001, încheiat între . . SRL; Expert Independent P. P. spațiul în suprafață de 12,00 m.p. suprafață utilă și 16,20 m.p. suprafață construită, 12,46 m.p. suprafață utilă rezultată din măsurători, reprezentând încăperea 23 și 24 din releveul din anexa 2, conform contract de vânzare – cumpărare nr. 778/03.06.2002 încheiat între . Expert Independent P. P., contra sumei de 14.875.000 lei; . în suprafață de 1.821,76 m.p. suprafață utilă rezultată din măsurători, reprezentând încăperile 7, 16, 18 – 22, 30 – 32, 35 – 46 din releveul din anexa 2, încăperile 47 – 71 din releveul din anexa 3, încăperile 72 – 78 din releveul din anexa 4 și încăperile 79 – 90 din releveul din anexa 5. Titlul în baza căruia exercită posesia este decizia nr. 71/21.03.1991.
Cât privește pârâta . de fond a reținut că probatoriul administrat a dovedit că doar folosește imobilul și nu se află în posesia vreunui titlu de proprietate sau certificat de atestare a dreptului de proprietate, obținut în conformitate cu HG 834/1991, în considerentele sentinței civile nr. 116/12.04.2012, pronunțată de Tribunalul M., definitivă prin decizia nr. 9585/11.10.2012, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._, reținându-se că, imobilul situat în Dr. Tr. S. nr. 132, fost 122, compus din teren în suprafață de 1834 m.p. și construcție, s-a aflat în proprietatea publică a municipiului Dr.Tr.S., până la data emiterii Dispoziției nr. 2673/9.07.2009, dată de la care imobilul a intrat în proprietatea privată a reclamanților.
De asemenea, a reținut că, deși . preluat patrimoniul IJPPS M., inclusiv active reprezentate de imobile-construcții și mijloace fixe, nu a avut niciodată în patrimoniul său imobilul situat în Dr. Tr. S., . (fost nr. 122), având în vedere faptul că acest imobil a fost în proprietatea publică a municipiului Dr.Tr.S., având la bază Hotărârea de Guvern nr. 963/2002, rămasă validă.
Totodată, instanța de fond a reținut că, până la emiterea Dispoziției nr. 2673/09.07.2009, de către Primarul municipiului Dr. Tr. S., cu respectarea formalităților și procedurilor cerute de lege, imobilul în speță, compus din teren în suprafață de 1834 m.p. și construcție, a fost în domeniul public al Primăriei, . doar folosința acestuia.
A mai reținut instanța de fond că emiterea dispoziției de restituire după o perioadă de timp îndelungată a avut loc tocmai datorită faptului că această emitere a fost suspendată, deoarece cererea de anulare a Hotărârii de Guvern nr. 963/2002 a fost soluționată irevocabil, rămânând valabilă, conform Deciziei civile nr. 2857/16.09.2008 pronunțată în dosar nr._/54/2007 de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția C. Administrativ.
De asemenea, că suprafața construcțiilor situate pe terenul identificat mai sus este de 1243,79 m.p., aceste construcții fiind folosite astfel: D. S., T. A. L. și T. N. suprafața de 50,88 m.p., 51,61 m.p. din măsurători, reprezentând încăperile 27, 28, 29, 33 și 34 din releveul din anexa 2; . prin administrator B. A. încăperile 9, 10 și 11 din releveul din anexa 2; Ș. V. și Ș. N., în calitate de asociați ai . încăperile 1,2,3,4,5 și 6 din releveul din anexa 2. Deținătorul spațiului, conf. contract de vânzare-cumpărare nr. 591/22.04.2002 este . 98 SRL; . prin administrator M. G. încăperile 12, 13, 14, 15 și 17 din releveul din anexa 2; P. P. încăperile 23 și 24 din releveul din anexa 2; . următoarele încăperi: încăperile 7, 16, 18 – 22, 25, 30 – 32, 35 – 46 din releveul din anexa 2, încăperile 47 – 71 din releveul din anexa 3, încăperile 72 – 90 din releveele din anexele 4 și 5. Încăperile 25 și 30 din releveul din anexa 2 sunt folosite și de expert Inpedendent P. P., de D. S., T. A. L. și T. N., ca și cale de acces conform contractelor de vânzare-cumpărare nr.778/3.06.2002, 12/28.11.2000 și 460/29.03.2002, încheiate între . aceștia.
Conform art.480 C.civ., în vigoare la data introducerii acțiunii, proprietatea este dreptul ce are cineva de a se folosi și dispune de un lucru, însă în limitele determinate de lege.
De asemenea, dreptul de proprietate este protejat și garantat și de art. 1 Protocolul 1 CEDO, potrivit căruia „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”.
În raport de aceste dispoziții, instanța de fond a constatat că reclamanții au un bun, respectiv imobilul situat în . (fost nr. 122) din Dr.Tr.S., județul M., în suprafață de 1835 m.p., restituit prin Dispoziția nr.2673/9.07.2009 a Primarului municipiului Dr.Tr.S., dispoziție contestată de către pârâta . rămasă definitivă prin Decizia nr. 9585/11.10.2012, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._ .
De asemenea, a constatat că, deși reclamanții nu au pierdut niciodată proprietatea bunului, ca efect al dispoziției de restituire menționate (dispoziție dată tocmai pentru înlăturarea caracterului nelegal de către stat al preluării), nu se pot bucura de bunul lor în liniște, ca proprietari legitimi.
În același timp, instanța de fond a reținut că, pe lângă intabularea în Cartea Funciară, reclamanții au achitat taxele și impozitele aferente imobilului ce are ca semnificație recunoașterea și de facto a reclamanților ca proprietari (a se vedea cauza Brumărescu contra României, Beyeller împotriva Italiei).
Astfel, a apreciat că dreptul reclamanților stabilit prin Dispoziția nr. 2673/9.07.2009 a Primarului municipiului Dr.Tr.S. și recunoscut prin hotărâre judecătorească, sentința civilă nr.116/12.04.2012, pronunțată de Tribunalul M., definitivă prin decizia nr. 9585/11.10.2012, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._, este considerat bun care beneficiază de garanția art. 1 din Protocolul 1 CEDO.
În speță, având în vedere toate aceste considerente, instanța de fond a reținut că titlul reclamanților este preferabil și, constatând că reclamanții sunt lipsiți în mod nejustificat de bunul lor, a apreciat că atât acțiunea principală, astfel cum a fost precizată, cât și cererea de chemare în judecată a altor persoane, sunt întemeiate, astfel că le-a admis și a obligat pârâții și intervenienții . G. I. DACICUS CONSTRUCT SRL, . 98 SRL, ., ., P. P., D. S., T. A. L., T. N., A. M. GLASS SRL, . SRL, S. V. și B. A. să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Dr.Tr.S., . (fost nr.122), județul M., compus din teren în suprafață de 1835 m.p. și construcții, înscris în CF_ a localității Dr. Tr. S. cu nr. top. 2994 la A + 1. În baza art. 274 C.pr. civ., au fost obligați aceeași pârâți și intervenienți la plata către reclamanți a sumei de 20.763 lei cheltuieli de judecată.
Întrucât probatoriile administrate în cauză au dovedit că, la momentul soluționării cauzei, pârâții B. R. DE DEZVOLTARE – GROUPE SOCIETE GENERALE, ., C. A. B. V., . SRL nu dețin sau folosesc în niciun fel imobilul revendicat, instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată împotriva acestora. Totodată, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și a lipsei de obiect a acțiunii formulate de C. A. B. V., reținând că obiectul acțiunii este clar definit, iar, anterior, acesta și-a avut sediul profesional într-o încăpere a imobilului revendicat (fila 298-299 dosar), fiind justificată astfel și calitatea procesuală pasivă, reclamanții fiind obligați să plătească pârâtului C. A. B. V. suma de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul M. au declarat apel, în termen legal, pârâții ., P. P., D. S., T. A. L., T. N., . . CONSTRUCT SRL (fosta . SRL) prin administrator P. P. și intervenienții în nume propriu B. A. și . SRL.
În motivele de apel, pârâtele D. S., T. A. L. și T. N. au invocat că au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu de al autorul acestora, DRGOMIR N., care, la rândul său, l-a dobândit prin cumpărare, conform contractelor nr.12/28.11.2000 și nr.460/29.03.2002, de la ., prin sentința civilă nr.5169, pronunțată la data de 30.10.2003, prin care s-a respins acțiunea în anularea contractelor de vânzare-cumpărare s-a statuat, cu autoritate de lucru judecat, asupra dreptului lor de proprietate, care a fost recunoscut conform legii.
În opinia recurentelor pârâte, în aceste condiții, decizia emisă de Primăria Dr.Tr.S. în favoarea intimaților reclamanți nu le este opozabilă, aceștia având dreptul doar la despăgubiri.
Apelantele pârâte D. S., T. A. L. și T. N. au mai invocat că instanța de fond, în considerentele hotărârii apelante, nu a cuprins niciun motiv pentru care a fost înlăturat titlul lor de proprietate, acesta fiind preferabil în raport cu cel deținut de intimații reclamanți.
Apelantele pârâte au susținut că, în același sens, este și practica CEDO, care a statuat că retrocedarea în natură a imobilelor se realizează numai în cazul în care acestea nu au fost înstrăinate în mod legal, anterior cererii de despăgubire.
Apelantul intervenient B. A. a invocat că instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, nu a avut în vedere jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (decizia nr.5909/2011), bazată pe cea pronunțată de CEDO, din care reiese că simpla constatare pe cale judecătorească a nelegalității titlului statului valorează doar recunoașterea unui drept la despăgubiri.
Apelantul intervenient B. A. a mai susținut că intimații reclamanți sunt titularii doar ai unui drept de creanță, întemeiat pe dispozițiile Legii nr.10/2001, iar nu ai unui drept de proprietate, care să îi îndreptățească la restituirea posesiei, întrucât ar însemna o deposedare a societății pe care o reprezintă, care este dobânditoare cu titlu oneros.
O ultimă critică invocată de apelantul intervenient B. A. vizează faptul că cererea în revendicare trebuia respinsă față de acesta, în condițiile în care instanța de fond a respins acțiunea față de ., pe care o reprezintă.
Apelantul pârât P. P. a invocat că instanța de fond nu a avut în vedere jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (decizia nr.5909/2011), bazată pe cea pronunțată de CEDO, din care reiese că simpla constatare pe cale judecătorească a nelegalității titlului statului valorează doar recunoașterea unui drept la despăgubiri.
De asemenea, a susținut că susținut că intimații reclamanți sunt titularii doar ai unui drept de creanță, întemeiat pe dispozițiile Legii nr.10/2001, iar nu ai unui drept de proprietate, care să îi îndreptățească la restituirea posesiei, întrucât ar însemna o deposedare a societății pe care o reprezintă, care este dobânditoare cu titlu oneros.
O ultimă critică invocată de apelantul pârât P. P. vizează faptul că instanța de fond trebuia să respingă acțiunea față de acesta, având în vedere că cererea a fost respinsă față de expert independent.
Apelanta pârâtă . criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că instanța de fond, interpretând în mod greșit probele administrate în cauză, a reținut o stare de fapt eronată, întrucât intimații reclamanți nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu și nici a existenței identității între imobilul revendicat și cel ce a făcut obiectul restituirii prin Dispoziția nr.2673/09.07.2009, emisă de Primăria municipiului Dr.Tr.S., prin aceasta nefiind identificat și individualizat, în ceea ce privește suprafață, vecinătăți, construcții, cu privire la care s-a aprobat restituirea în natură.
Apelanta pârâtă . susținut că, în condițiile în care această identitate între imobile nu există, titlul său de proprietate este preferabil celor ale intimaților reclamanți.
În ceea ce privește motivele de nelegalitate, apelanta pârâtă . susținut că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art.480, coroborate cu cele ale art.645 cod civil din anul 1864, întrucât titlul său de proprietate este mai bine caracterizat, având izvorul în lege (art.20 alin.2 din Legea nr.15/1990), operând un transfer al dreptului de proprietate, prin preluarea de către apelanta pârâtă a patrimoniului IJPPS M..
La datele de 10.07.2013, 19.09.2013 și 18.10.2013, intimații reclamanți T. E., C. S. A. și H. I. au depus întâmpinări împotriva apelurilor declarate de pârâții D. S., T. A. L. și T. N., P. P. și . CONSTRUCT SRL, . și intervenienta . SRL și, respectiv, pârâta . respingerea acestora ca nefondate.
În cuprinsul întâmpinărilor, intimații reclamanți T. E., C. S. A. și H. I. au invocat că Dispoziția nr.2673/09.07.2009, emisă de Primăria municipiului Dr.Tr.S. a fost supusă controlului de legalitate al instanțelor, pronunțându-se sentința nr.116/12.04.2012, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr.9585/11.10.2012, pronunțată de Curtea de Apel C., iar sentința nr.5169/30.10.2003, a Judecătoriei Dr.Tr.S., invocată de apelantele pârâte D. S., T. A. L. și T. N., nu constituie titlu de proprietate, pentru a putea fi comparată cu cel al intimaților reclamanți T. E., C. S. A. și H. I. și nu are autoritate de lucru judecat, întrucât nu a soluționat cauza pe fond, ci pe excepția prescripției dreptului la acțiune.
În mod neîntemeiat, apelantele pârâte D. S., T. A. L. și T. N. susțin că instanța de fond nu a procedat la compararea titlurilor, întrucât, în considerentele sentinței apelate, se reține că titlul de proprietate al reclamanților T. E., C. S. A. și H. I. este preferabil față de cel al pârâților.
De asemenea, intimații reclamanți T. E., C. S. A. și H. I. au mai invocat că jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție invocată de pârâtul P. P. și intervenientul B. A. nu este aplicabilă în speța de față, iar, contrar susținerilor acestora, în patrimoniul reclamanților nu poate fi vorba de existența unui drept de creanță, în condițiile în care prin Dispoziția nr.2673/09.07.2009, emisă de Primăria municipiului Dr.Tr.S. s-a dispus restituirea în natură a imobilului, fiindu-i astfel transferat și dreptul de proprietate asupra acestuia.
Intimații reclamanți T. E., C. S. A. și H. I. au susținut că, în mod corect, instanța de fond, procedând la compararea titlurilor de proprietate, a considerat preferabil titlul lor.
În opinia intimaților reclamanți T. E., C. S. A. și H. I., instanța de fond a făcut o corectă interpretare a probelor administrate, reținând că aceștia sunt proprietarii imobilului în litigiu, în condițiile în care apelanta pârâtă . a depus vreun titlu de proprietate prin care să facă dovada dreptului pretins.
Au mai invocat intimații reclamanți că, în mod neîntemeiat, apelanta pârâtă . susținut că, prin Dispoziția nr.2673/09.07.2009, emisă de Primăria municipiului Dr.Tr.S., imobilul nu a fost individualizat, întrucât această problemă a fost soluționată în mod irevocabil în litigiul în care instanțele au verificat legalitatea deciziei, iar această individualizare a imobilului a fost efectuată pe baza titlului de proprietate, respectiv a actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.190/02.01.1935 și a probei cu expertiză tehnică în specialitatea topografie și construcții civile, administrată în cauză.
În cuprinsul întâmpinării, intimații reclamanți au mai susținut că instanța de fond a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art.480 și art.645 Cod civil, în condițiile în care s-a făcut dovada dreptului lor de proprietate, iar apelanta pârâtă . folosit imobilul în litigiu în calitate de detentor precar și nu ca proprietar.
Analizând sentința prin prisma motivelor de apel invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că apelurile formulate de pârâții D. S., T. A. L., T. N., P. P. și . și de intervenientul B. A. sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Prin Dispoziția nr.2673/09.07.2009, emisă de Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin, intimații reclamanți T. E., C. S. A. și H. I. au redobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în municipiul Drobeta Turnu Severin, . (fost 122), ca succesori ai fostului proprietar G. G..
Această dispoziție de restituire a fost contestată, însă prin sentința nr.116/12.04.2012, pronunțată de Tribunalul M. – Secția I Civilă, în dosarul nr._, cererea a fost respinsă, hotărârea instanței de fond fiind rămasă irevocabilă, prin decizia nr.9585/11.10.2012, pronunțată de Curtea de Apel C..
Apelantele pârâte D. S., T. A. L. și T. N. au invocat existența dreptului de proprietate asupra unor spații, în suprafață de 50,88 m.p. și 5,015 m.p., situate la parterul imobilului din municipiul Drobeta Turnu Severin, . (fost 122), în temeiul contractelor de vânzare-cumpărare nr.12/28.11.2000 și nr.460/29.03.2002, încheiate de autorul acestora, D. N., cu .>
Apelantul intervenient B. A. și apelantul pârât P. P. au susținut că au dobândit dreptul de proprietate asupra spațiului de locuit în suprafață de 49,2 m.p. și, respectiv, 16,20 m.p., situate în imobilul din municipiul Drobeta Turnu Severin, . (fost 122), în temeiul contractelor de vânzare-cumpărare nr.15/04.04.2001 și, respectiv, nr.13/30.01.2001, încheiate cu .>
În ceea ce privește pe apelanta pârâtă . a invocat că dreptul său de proprietate își are izvorul în lege, art.20 alin.2 din Legea nr.15/1990, operând un transfer al dreptului de proprietate, prin preluarea patrimoniului de la IJPPS M. și art.645 Cod civil, prin transmitere de la Statul Român.
În speță, intimații reclamanți T. E., C. S. A. și H. I. au revendicat imobilul situat în municipiul Drobeta Turnu Severin, . (fost 122), iar aceștia, cât și apelanții pârâți D. S., T. A. L., T. N., P. P., precum și apelantul intervenient B. A. au invocat, drept dovadă a dreptului lor de proprietate, titlurile deținute de fiecare.
În conformitate cu dispozițiile art.480 Cod civil din anul 1864, proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege.
În temeiul textului de lege invocat, dreptul de proprietate poate fi apărat prin exercitarea acțiunii în revendicare, care este acțiunea petitorie, prin care proprietarul neposesor cere posesorului neproprietar recunoașterea dreptului său de proprietate și restituirea bunului.
În ceea ce privește proba dreptului de proprietate, regula înscrisă în art.1169 Cod civil din anul 1864, conform căreia cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, este aplicabilă și în materia dovedirii proprietății, reclamantul fiind acela care trebui să facă dovada pozitivă că el este titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat și nu pârâtul, nefiind suficient să pretindă că pârâtul nu are un asemenea drept.
Spre deosebire de modurile originare de dobândire a proprietății (uzucapiunea și ocupația), care constituie proba deplină și absolută a dreptului de proprietate, titlurile (fie translative, fie declarative) constituie doar mijloace relative de probă, având caracterul unor simple prezumții ale dreptului de proprietate, deduse din însăși existența lor și care nu împiedică proba contrară.
Având în vedere insuficiența probatorie a titlurilor și dificultatea probei în acest caz, fiind necesar să se dovedească faptul că toți autorii succesivi au fost ei înșiși adevărați proprietari, literatura juridică și practica judiciară au considerat că reclamantul în revendicare poate avea câștig de cauză în acțiunea sa, nu numai atunci când va reuși să facă dovada pe deplin și absolut a dreptului său de proprietate, ci și atunci când va crea în favoarea sa numai a probabilității că dreptul revendicat îi aparține.
De asemenea, s-a statuat că dovada dreptului de proprietate se poate face potrivit următoarelor reguli: titlu de proprietate poate fi folosit în acțiunea în revendicare, devenind comun părților, acesta putând fi orice act prin care se recunoaște dreptul de proprietate; titlul de proprietate este opozabil erga omnes, datorită caracterului de opozabilitate generală, absolută al dreptului de proprietate; posesia cea mai bine caracterizată este determinantă.
Pe baza acestor reguli, tot literatura și practica judiciară au consfințit și principiile de dovadă a acțiunii în revendicare.
Astfel, în cazul în care reclamantul și pârâtul au titluri scrise privind dreptul de proprietate asupra bunului revendicat, iar titlurile provin de la același autor, are câștig de cauză cel care a transcris mai întâi, potrivit art.712 Cod civil din anul 1864, deoarece, prin transcriere, actul devine opozabil celor care au dobândit ulterior, iar dacă nici reclamantul, nici pârâtul nu au făcut transcrierea, câștigă cel cu titlul care are data mai veche.
Dacă titlurile provin de la autori diferiți, se procedează la compararea între ele a drepturilor autorilor de la care provin cele două titluri, având câștig de cauză cel care a dobândit de la autorul al cărui drept este preferabil, conform principiului „nemo plus juris ad alium transferre potest, quam ipse habet” (nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are). Totuși, dacă reclamantul nu reușește să dovedească faptul că autorul său a avut un drept preferabil, câștigă cel care se află în posesia bunului, potrivit principiului „in pari causa melior es causa possidendis” (în situații asemănătoare, este preferabil cel ce posedă).
În speță, Curtea constată că este incidentă ipoteza titlurilor scrise privind dreptul de proprietate, ce provin de la autori diferiți.
Prin urmare, reținând această ipoteză și făcând aplicarea regulilor și principiilor expuse, statuate de literatura juridică și practica judiciară, Curtea constată că, în speță, concluzia instanței de fond, prin care a acordat drept de preferință titlului de proprietate al intimaților reclamanți T. E., C. S. A. și H. I., considerând că posesia sa este mai bine caracterizată, este corectă.
Intimaților reclamanți T. E., C. S. A. și H. I. li s-a emis titlu (Dispoziția de restituire nr.2673/09.07.2009, emisă de Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin), în baza Legii nr.10/2000, titlu prin care s-a restituit dreptul de proprietate pentru imobilul situat în municipiul Drobeta Turnu Severin, . (fost 122), ca măsură reparatorie, față de trecerea abuzivă în proprietatea statului, a proprietății private, de către regimul comunist.
Prin titlul de proprietate eliberat în aplicarea procedurii jurisdicționale reglementate de Legea nr.10/2000, s-a reconstituit doar, s-a reconfirmat pentru moștenitori (sau titulari, după caz), dreptul de proprietate existent în patrimoniul autorului intimaților reclamanți T. E., C. S. A. și H. I. (G. G.). În realitate, practic, dreptul de proprietate asupra imobilului situat în municipiul Drobeta Turnu Severin, . (fost 122) nu a ieșit niciodată din patrimoniul autorului intimaților reclamanți, ci doar, datorită contextului socio-politic, exercitarea atributelor dreptului de proprietate a fost împiedicată, întreruptă, legea invocată, Legea nr.10/2000, având un pronunțat caracter reparator, recognitiv de drepturi, iar nu unul constitutiv.
În acest context, pentru motivele relevate, Curtea apreciază ca nefondate afirmațiile apelanților pârâți P. P., D. S., T. A. L. și T. N. și apelantului intervenient B. A. referitoare la existența unui drept de creanță în patrimoniul intimaților reclamanți T. E., C. S. A. și H. I., iar nu a unui drept de proprietate.
În plus, cererea prin care a fost atacată Dispoziția de restituire nr.2673/09.07.2009 emisă de Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin, a fost respinsă prin sentința nr.116/12.04.2012, pronunțată de Tribunalul M. – Secția I Civilă, în dosarul nr._, hotărârea instanței de fond fiind rămasă irevocabilă, prin decizia nr.9585/11.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel C., astfel încât nicio apărare referitoare la valabilitatea acestei dispoziții nu mai poate fi analizată în prezent, nici pe cale de acțiune, nici pe cale de excepție, criticile formulate în acest sens de apelanții pârâți D. S., T. A. L., T. N., P. P. și apelantul intervenient B. A. fiind nefondate.
Ca urmare, dreptul intimaților reclamanți T. E., C. S. A. și H. I. este un titlul preferabil, deoarece s-a emis ca măsură reparatorie, de recunoaștere și restituire a dreptului de proprietate preluat abuziv, înainte de 1989, în temeiul dispozițiilor Legii nr.10/2000, chiar împotriva apelanților pârâți D. S., T. A. L., T. N., P. P., precum și apelantului intervenient B. A., în condițiile în care art.9 din Legea privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, prevede expres că „imobilele preluate abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură, în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini”, astfel că aceștia nu pot invoca inopozabilitatea Dispoziției de restituire nr.2673/09.07.2009.
De asemenea, Curtea apreciază că, urmare a comparării titlurilor, dreptul de proprietate al intimaților reclamanți T. E., C. S. A. și H. I. este preferabil și, făcând aplicarea principiului „nemo plus juris ad alium transferre potest, quam ipse habet”, întrucât atât apelanții pârâți D. S., T. A. L., T. N., P. P. și apelantul intervenient B. A. au dobândit, prin acte de vânzare-cumpărare de la același autor, apelanta pârâtă . aceasta nu a probat, în speță, prin niciun titlu de proprietate, existența, în patrimoniul său, a unui astfel de drept asupra imobilului în litigiu. Acest imobil a fost și a rămas în proprietatea publică a municipiului Dr.Tr.S., în temeiul Hotărârii de Guvern nr.963/2002, rămasă valabilă, urmare a respingerii cererii în anulare, prin decizia nr.2857/16.09.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._._ .
În acest context, Curtea apreciază ca nefondate afirmațiile apelantei pârâte . cărora dreptul său de proprietate își are izvorul în lege, respectiv art.20 alin.2 din Legea nr.15/1990 și art.645 Cod civil, întrucât nu a probat, conform art.1169 Cod civil, prin niciun înscris, că imobilul revendicat ar fi fost trecut din proprietatea publică a Statului în proprietatea privată, iar ulterior, printr-un act translativ de proprietate, în patrimoniul .>
De asemenea, Curtea constată că sunt nefondate și criticile apelantei pârâte . vizează stare de fapt eronată reținută de instanța de fond, întrucât nu există dovada existenței identității între imobilul revendicat și cel ce a făcut obiectul restituirii prin Dispoziția de restituire nr.2673/09.07.2009, întrucât această probă a fost efectuată în speță prin expertiza tehnică în specialitatea topografie și construcții civile, întocmită de expert A. M..
În ceea ce privește jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (decizia nr.5909/2011) și cea CEDO, invocată de apelanții pârâți D. S., T. A. L., T. N., P. P. și apelantul intervenient B. A., Curtea constată că nu are incidență în cauza de față, în care obiectul litigiului îl constituie soluționarea raportului juridic de drept privat, ce vizează dreptul de proprietate al persoanelor fizice având ca obiect un bun imobil, iar nu al calității persoanei fizice în raport cu statul.
De altfel, practica CEDO în materia retrocedării bunurilor este constantă în acest sens (cauza Brumărescu împotriva României, cauza R. împotriva României și cauza A. împotriva României).
Curtea constată că este nefondată critica apelantului pârât P. P., ce vizează faptul că acțiunea în revendicare trebuie respinsă față de acesta, întrucât exercitarea profesiei de expert nu prezintă relevanță, acesta fiind chemat, în calitate de persoană fizică, ce ocupă un spațiu în suprafață de 16,20 m.p., din imobilul în litigiu.
De asemenea, Curtea constată că este nefondată și critica apelantului intervenient B. A., referitoare la faptul că acțiunea în revendicare trebuia respinsă față de acesta, în condițiile în care cererea a fost respinsă față de societatea pe care o reprezintă, ..
Astfel, ., al cărei asociat unic și administrator era intervenientul B. A., a fost cea care a dobândit, prin contractul de vânzare nr.15/04.04.2001, un spațiu în suprafață de 42,9 m.p., situat în imobilul în litigiu. Această societate a fost dizolvată prin încheierea nr.700/06.04.2005, pronunțată de Tribunalul M. și, ulterior, radiată, prin încheierea nr.803/14.04.2006 (filele 120 – 123 dosar fond), pronunțată de aceeași instanță, astfel încât bunurile aparținând societății au intrat în patrimoniul asociatului unic și administrator, intimatul intervenient B. A., ca efect al transmisiunii universale patrimoniale, conform art.236 din Legea nr.31/1990, în speță nefăcându-se dovada că . ar deține sau ar folosi un spațiu din imobilul revendicat.
În ceea ce privește apelurile formulate de pârâta . și intervenienta . SRL, întrucât acestea nu au fost timbrate cu taxă judiciară de timbru în valoare de câte 38,61 lei și timbru judiciar în valoare de câte 0,15 lei, urmează a fi anulate ca netimbrate.
Astfel, potrivit art.3 alin.1 lit.c din Legea 147/1997 (astfel cum a fost modificat prin art.II din Legea 277/2009), coroborat cu art.11 alin.1 teza 1 din Legea 146/1997, s-a pus în vedere fiecăreia dintre aceste două apelante să achite câte o taxă judiciară de timbru în valoare de 38,61 lei.
Atât apelanta pârâtă ., cât și apelanta intervenientă . SRL nu au satisfăcut această cerință a legii, deși au fost citate în acest sens – filele 218 și 219 dosar apel, astfel încât este incidentă sancțiunea anulării cererii, conform dispozițiilor art.20 alin 3 din Legea 146/1997 modificată.
Potrivit art.3 din OG 32/1995, așa cum a fost modificată, s-a pus în vedere apelantei pârâte . și apelantei interveniente . SRL să achite și timbrul judiciar de 0,15 lei.
Întrucât apelantele nu au achitat nici această taxă, deși au fost citate și cu această mențiune, este incidentă sancțiunea anulării cererii, conform dispozițiilor art.9 din OG 32/1995 modificată.
Față de cele de mai sus, urmează a se anula ca netimbrate cu taxă judiciară de timbru în valoare de 38,61 lei și timbru judiciar în valoare de câte 0,15 lei, atât apelul declarat de pârâta ., cât și apelul declarat de intervenienta . SRL.
Referitor la apelul declarat de pârâta . CONSTRUCT SRL (fosta . SRL) prin administrator P. P., întrucât administratorul societății nu a făcut dovada calității sale de reprezentant, cu certificat emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul M., acesta va fi declarat nul.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.161 Cod procedură civilă din anul 1865, când (...) reprezentantul părții nu face dovada calității sale, se poate da un termen pentru împlinirea acestor lipsuri, iar potrivit alin.2 al aceluiași articol, dacă lipsurile nu se împlinesc, instanța va anula cererea.
În speță, administratorul apelantei pârâte . CONSTRUCT SRL (fosta . SRL), P. P., nu a făcut dovada calității sale de reprezentant al societății, cu certificat emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul M., aspect în raport de care Curtea apreciază că sunt incidente dispozițiile legale menționate mai sus, în temeiul cărora apelul declarat de pârâta . CONSTRUCT SRL va fi declarat nul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate apelurile declarate de pârâții D. S., T. A. L., T. N., P. P. și . și de intervenientul B. A. împotriva sentinței nr.74/2013 din 23 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul M. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți T. E., C. S. A. și H. I., intimații pârâți . 98 SRL, . SRL, ., C. A. B. V., B. R. DE DEZVOLTARE - GROUPE SOCIETE GENERALE, . și intimații intervenienți .. S. CONS SRL și Ș. V..
Anulează ca netimbrate apelurile declarate de pârâta . și intervenienta . SRL împotriva sentinței nr.74/2013 din 23 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul M. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .
Anulează apelul declarat de pârâta . CONSTRUCT SRL (fosta . SRL) împotriva aceleiași sentințe.
Obligă apelanții pârâți ., P. P., D. S., T. A. L., T. N., . . CONSTRUCT SRL (fost .) prin administrator P. P. și apelanții intervenienți B. A. și . SRL la plata sumei de 9.054 lei către intimații reclamanți T. E., C. S. A. și H. I., reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Februarie 2014.
Președinte, N. O. | Judecător, M. M. | |
Grefier, M. C. |
red.jud.NO/ex.2
jud.fond C. D. B.
tehnored.MC/25.02.2014
M.C. 05 Februarie 2014
| ← Lipsa citării în situaţia termenului în cunoştinţă.... | Pretenţii. Decizia nr. 515/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
