Opoziţie. Sentința nr. 25/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 25/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 17-02-2014 în dosarul nr. 19377/318/2012*
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DECIZIE NR. 87/2014
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 17 FEBRUARIE 2014
PREȘEDINTE D. L.
JUDECĂTOR A. C.
JUDECĂTOR N. Ț.
GREFIER C. B.
Pe rol, rezultatul dezbaterilor asupra recursului declarat de contestatoarea . V. DE SUS împotriva sentinței nr.25 din 20.11.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția a II-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . SRL BÎLTENI.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 10 februarie 2014, fiind consemnate în încheierea redactată la acea dată – parte integrantă din prezenta decizie – când instanța a amânat pronunțarea la data de 17 februarie 2014, Curtea având nevoie pentru a delibera.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 722/28.01.2013 pronunțată de Judecătoria Tg.J., în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de contestatoarea S.C. R. . Vișeul de Jos, în contradictoriu cu intimata S.C. T. T. CONSTRUCT S.R.L.Bîlteni.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că între părți s-au derulat relații comerciale în baza cărora au fost emise mai multe facturi fiscale atașate la dosar, o parte dintre acestea purtând semnătura de primire.
În baza acestor relații comerciale, reclamanta a emis ordine de plată în favoarea intimatei, inclusiv biletul la ordin . nr._ emis la data de 6.12.2011, în localitatea Bîlteni, pentru suma de 54.808lei, cu scadența la data de 31.07.2012, stabilindu-se locul plății în municipiul Tg-J..
Biletul la ordin menționat este învestit cu formula executorie a Judecătoriei Tg-J. și a fost refuzat la plată din lipsă totală de disponibil.
Instanța a constatat că în lipsa unui raport de expertiză, probă refuzată de reclamantă prin răspunsul la întâmpinare, nu se poate stabili cu certitudine debitul pe care această societate îl are sau nu față de intimată, cu toate că reclamantei îi revine sarcina probei, în temeiul art. 1169 Cod civil.
S-au invocat dispozițiile art. 19 din Legea nr. 58/1934, potrivit cărora persoanele împotriva cărora s-a pornit acțiune cambială nu pot opune posesorului excepțiunile întemeiate pe raporturile lor personale, cu trăgătorul sau cu posesorii anteriori, afară numai dacă posesorul, dobândind cambia, a lucrat cu știință în paguba debitorului, iar prin raportare la excepțiile enunțate de art. 328-330 din Norma cadru nr. 6/1994 privind comerțul făcut de instituțiile de credit cu cambii și bilete la ordin, instanța a constatat că în cauză reclamanta oponentă nu a făcut dovada neechivocă a incidenței vreunei astfel de excepții,dovadă necesară cu atât mai mult cu cât părțile au atașat înscrisuri pe care și le-au comunicat chiar în faza de conciliere, care nu atestă cu certitudinea unei expertize contabile existența sau inexistența creanței.
Împotriva sentinței a declarat apel contestatoarea . pentru nelegalitate și netemeinicie, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secția I-a civilă, sub nr._ .
Prin încheierea din 15 aprilie 2013, pronunțată în dosarul nr._ a fost transpusă cauza la Secția a II-a Civilă, reținându-se că, fiind un litigiu cu profesioniști, competența de a judeca apelul aparține acestei secții.
Dosarul a fost înregistrat, la data de 26.06.2013, pe rolul Tribunalului Gorj – Secția a II-a civilă sub nr._ .
Prin decizia nr.25 din 20.11.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția a II-a Civilă, în dosarul nr._, s-a respins ca nefondat apelul formulat de contestatoarea . SUS împotriva sentinței nr. 722 din 28.01.2013, pronunțată de Judecătoria Tg-J., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . SRL BÎLTENI.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a avut în vedere următoarele:
Facturile fiscale contestate, respectiv factura nr.83/06.12.2011 și nr.84/06.12.2011, au fost emise în mod legal de către intimata pârâtă, în sensul că există documente legale care au stat la baza întocmirii documentelor fiscale, cu rapoarte FC pentru lucrările executate în perioada 26.09._11 și avize de însoțire a mărfii semnate de ambele părți contractante.
Conform avizelor de însoțire a mărfii, intimata pârâtă a furnizat către recurentă cantitatea de 1000 saci de ciment, iar prețul de 20.000 lei, menționat pe factură, a provenit prin înmulțirea celor 1000 saci de ciment cu prețul unui sac, respectiv 20 lei.
Având în vedere răspunsul din raportul de expertiză, instanța a concluzionat că acea cantitate de 1 unitate, menționată în factura nr.83/06.12.2011, reprezintă cantitatea de 1000 saci ciment, iar prețul de 20.000 lei, menționat în aceeași factură, a provenit prin înmulțirea a 1000 saci ciment cu 20 lei/sac.
De asemenea, s-a reținut că durata contractului de prestări servicii a fost de 60 de zile, iar serviciile au fost prestate timp de 38 zile, conform centralizatoarelor decadale ale rapoartelor FC, semnate de cele două părți, pe baza cărora s-a emis factura nr. 84/06.12.2011.
Din analiza realizată de către expert s-a reținut că rezultă că factura de stornare nr. 93./30.03.2012 nu are la bază documente justificative, cum ar fi proces- verbal de conformitate pentru lucrările efectuate în perioada 26.09._11.
S-a concluzionat că apelanta contestatoare . datora intimatei pârâte ., la data de 31.03.2012, suma de 53.072 lei, pentru lucrările executate și mărfurile primite, sumă diminuată la data de 31.03.2012, prin factura de stornare nr. 93.1/30.03.2012, în sumă de 23.064 lei, rezultând un debit restant de 30.008 lei.
Reținând aceste aspecte, instanța de apel a constatat ca fiind nefondat motivul de apel potrivit căruia intimata a completat biletul la ordin lăsat în alb cu mențiuni care nu corespund realității raporturilor juridice dintre părți, ce a stat la baza declanșării prezentei executări silite și că expertiza contabilă efectuată în cauză a lămurit pe deplin existența datoriei pe baza documentelor aflate în contabilitate.
S-a mai reținut că toate facturile fiscale au fost emise de intimată în baza celor două contracte nr.126/01.10.2011 și 127/02.10.2011 (filele 57 și 59 din dosarul de fond), iar debitoarea nu a contestat niciodată biletul la ordin, titlul cambial și întinderea debitului.
Corespondența dintre părți și acceptarea mărfurilor și a restului facturilor s-a apreciat că sunt de natură a conduce la concluzia existenței datoriei, fapt confirmat ulterior de expertiza contabilă, iar precizarea refuzului de plată al facturilor, în cadrul invitației la conciliere, s-a considerat că nu echivalează cu inexistența datoriei, astfel cum a încercat să susțină reclamanta, care a arătat că intimata pârâtă a completat biletul la ordin emis în alb, chiar în condițiile în care fusese informată pe calea acelei invitații de refuzul de a recunoaște datoria.
Aspectele invocate de apelantă cu privire la excepțiile personale s-a reținut că nu se circumscriu cerințelor avute în vedere de legiuitor la redactarea dispozițiilor art.19 din Legea nr.58/1934, apelanta făcând o interpretare non juridică a textului de lege.
Referitor la invitația la conciliere, s-a constatat că prin aceasta se aduce la cunoștința reclamantei refuzul la plată al facturilor nr.83 și 84, arătându-se, pe de o parte, că nu se recunoaște încheierea contractului nr.126/2011, în condițiile în care acest contract a fost depus la dosar, iar pe de altă parte, se arată că înțelegerea dintre părți a fost aceea de a se livra ciment, nu betoane ciment, deși mai există facturile necontestate nr. 75, 70,81 (filele 49, 50, 54), care cuprind mențiuni identice.
Avizele de însoțire a mărfii, depuse de expertă în copie la filele 60-70 din dosar, s-a reținut că atestă livrarea anumitor cantități de ciment (saci), chiar dacă pe factură mențiunile sunt acelea de „betoane ciment”.
S-a reținut, de asemenea, faptul că factura contestată nr. 83/06.12.2011, în valoare totală de 24.800 lei, a fost emisă pe baza avizelor de expediție nr.42/14.11.2011, 43/19.11.2011, 44/25.11.2011, 45/30.11.2011 și 46/ 02.12.2011.
În ceea ce privește factura nr.84, s-a reținut că prin aceasta a fost facturată dublu perioada 26.09._11, motiv pentru care s-a emis factura storno nr.93.1/31.03.2013, în valoare de -23.064 lei.
În raport de considerentele expuse anterior, tribunalul a constatat că susținerile apelantei în ceea ce privește întocmirea fictivă a celor două facturi, întrucât nu ar avea la bază operațiuni reale, sunt nefondate, deoarece expertiza a relevat existența acestora, iar la dosar s-au depus în copii xerox actele menționate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea . V. DE SUS, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs a precizat că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs ce este prevăzut de dispozițiile art.304 punct 9 C.pr.civ.
A susținut că, urmare a administrării probelor în fața instanței de apel și, mai ales, urmare a efectuării expertizei contabile, concluzia care se desprinde, și care este, de altfel, menționată în decizia atacată (pagina 7), este că debitul restant al recurentei este de 30.008 lei. S-au invocat, în acest sens, concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză de către expert B. N..
În continuarea motivării cererii de recurs, recurenta a învederat că în Raportul privind răspunsul la obiecțiuni, prin care s-a analizat ansamblul raporturilor comerciale desfășurate de părțile în litigiu, expertul a luat în calcul facturile fiscale nr.83/06.12.2011 și nr.84/06.12.2011, stornată parțial, prin factura fiscală 93.1/31.03.2012 (și nu 2013, cum dintr-o eroare materială s-a trecut), datorită facturării unui număr dublu de ore (concluzie tot a expertizei efectuate). A menționat, totodată, că experta a luat în calcul și o factură necontestată de către recurentă și achitată, respectiv factura fiscală nr. 81/01.12.2011 și că totalul rezultat, de 54.808 lei, consta, așa cum se arată la pagina 4 din Raportul privind răspunsul la obiecțiuni, din: factura nr.81/01.12.2011 - 24.800 lei; factura nr.83/06.12.2011 - 24.800 lei și factura nr.84/06.12.2011 - 5.208 lei, diferență de încasat. A susținut că experta a omis însă să ia în calcul ordinul de plată din 09.01.2012, aflat la fila 21 din dosarul de fond, prin care s-a făcut plata integrală a facturii fiscale nr.81/01.12.2011, astfel încât, luând în calcul și acest aspect, al plății deja efectuate, concluzia este că și din Raportul privind obiecțiunile rezultă același debit, de 30.008 lei (24.800lei+5.208lei). Aspectul privind achitarea facturii fiscale nr.81/01.12.2011 a arătat că a fost adus la cunoștința instanței de apel în ședința publică din 20. 11.2013, așa cum se menționează în cuprinsul deciziei atacate.
A susținut că din cele menționate anterior rezultă că, la data de 31.07.2012, când intimata a introdus Biletul la ordin în bancă, era deja achitată factura fiscală nr.81/01.12.2011, era stornată parțial factura fiscală nr. 84/06.12.2011, fiind emisă factura fiscală nr. 93.1/31.03.2012, astfel încât intimata a fost de rea-credința, completând biletul la ordin cu sume care nu erau reale, respectiv sume care nu reflectau, la data scadenței biletului la ordin, realitatea raporturilor juridice dintre părți, ceea ce duce la concluzia că intimata a lucrat cu bună știință în paguba recurentei. A mai arătat că intimata nu a făcut nici dovada existenței vreunui pact cambial care să îi permită completarea mențiunilor pe biletul la ordin.
Față de criticile formulate anterior, recurenta a învederat că prin hotărârea atacată se încalcă dispozițiile art. 19, art.63 din Legea nr.58/1934 și dispozițiile art.328 din Normele cadru nr.6 din 08.03.1994, art. 1091 C.civ. și art.969 C.civ., că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât instanța de apel a reținut în mod greșit că "debitoarea nu a contestat niciodată biletul la ordin, titlul cambial și întinderea debitului", deși a contestat instrumentele de plată. În acest sens a precizat că prima instanță a apreciat că o expertiză contabilă ar fi fost necesară tocmai pentru lămurirea aspectului întinderii debitului, contestat de către recurentă, iar instanța de apel a admis proba cu expertiza judiciară contabilă, care a avut obiective în acest sens.
A mai arătat că există și alte motive pentru care ar putea critica hotărârea atacată, legate de faptul că cele două facturi fiscale, nr.83 și 84 din 06.12.2011, nu sunt însușite prin semnătură de reprezentantul societății, că există o . vicii privind documentele care au stat la baza emiterii acestor facturi fiscale, însă aceste aspecte țin de netemeinicie și nu sunt admisibile în această fază procesuală.
La data de 04.02.2014, intimata pârâtă a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimata a susținut că a făcut dovada că debitul este cert, lichid și exigibil. Criticile privind nulitatea titlului cambial și întinderea debitului înscris în acesta a arătat că nu pot fi reținute, întrucât biletul la ordin întrunește condițiile prevăzute de art.1 și 2 din Legea nr.58/1934; relațiile comerciale cu recurenta s-au derulat în baza contractelor nr.126/01.10.2011 și nr.127/02.10.2011; facturile fiscale emise în baza acestor contracte au fost semnate de către recurentă și înregistrate în contabilitatea societății; recurenta debitoare nu a invocat falsul semnăturii din biletul la ordin, astfel încât și l-a însușit atât ca titlu cambial, cât și ca întindere a debitului; prin expertiza contabilă efectuată în cauză s-a concluzionat că debitul este cert, lichid și exigibil.
A învederat că prin adresa nr.512/23.11.2012, înaintată către B. P. V. C., debitoarea, prin administrator, a recunoscut debitul înscris în titlul cambial ca fiind cel real.
Referitor la factura fiscală nr.93.1/30.03.2012 a susținut că este incompletă, fiind fotocopiată doar parțial pentru a induce în eroare instanța.
Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs formulate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, Curtea găsește recursul nefondat, pentru următoarele considerente:
Recursul este o cale extraordinară de atac, nu are caracter devolutiv și nu provoacă o nouă judecată în fond, ci numai un control al hotărârii atacate, în limitele expres prevăzute de lege.
Conform art. 304 pct. 9 C. pr.civ., dispoziție legală pe care recurenta și-a întemeiat cererea de recurs, modificarea hotărârii atacate se poate cere dacă este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Doctrina a statuat că hotărârea este lipsită de temei legal, atunci când, din modul în care este redactată, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată. Deci, pentru a se reține incidența acestui motiv de modificare a hotărârii instanței de apel, instanța de recurs trebuie să constate că decizia nu a fost motivată în drept ori că în legislația în vigoare nu există un motiv care să justifice soluția dată.
Cea de-a doua ipoteză, referitoare la pronunțarea hotărârii cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, vizează faptul că instanța a recurs la textele aplicabile speței, dar fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greșit.
În speță, se constată că recurenta a raportat motivele de recurs la încălcarea dispozițiilor art. 19 și art. 63 din Legea nr.58/1934, a dispozițiilor art.328 din Normele cadru nr.6 din 08.03.1994, art. 1091 C.civ. și art.969 C.civ., dispoziții legale pe care s-a limitat la a le enumera, fără a arăta în concret în ce a constat această încălcare, de ce instanța de apel nu le-a interpretat și aplicat corect și fără a avea în vedere că dispoziții legale a căror incidență a fost analizată de instanța de apel sunt cele menționate de art 19, respectiv art. 1și 2 din Le gea nr.58/1934, pe care s-au întemeiat, de altfel, și motivele de apel.
Pe de altă parte, deși invocă încălcarea acestor dispoziții legale, criticile recurentei vizează aspecte ce țin de stabilirea situației de fapt și modalitatea de apreciere a probatoriului administrat în cauză, atribut al instanțelor anterioare, ce nu poate face obiectul controlului judiciar în această fază procesuală. Față de dispozițiile procedurale care limitează posibilitățile de rediscutare a probelor, după ce s-a judecat fondul și apelul, criticile bazate pe aceste chestiuni vor fi înlăturate, întrucât nu vizează nelegalitatea deciziei recurate.
Date fiind prevederile art. 19 din Legea nr.58/1934, potrivit cărora ,,persoanele împotriva cărora s-a pornit acțiune cambială nu pot opune posesorului excepțiunile întemeiate pe raporturile lor personale, cu trăgătorul sau cu posesorii anteriori, afară numai dacă posesorul, dobândind cambia, a lucrat cu știință în paguba debitorului,” precum și prevederile art. 63 din același act normativ, care statuează că ,, în procesele cambiale pornite, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de opoziție la somația de executare, debitorul nu va putea opune posesorului decât excepțiunile de nulitatea titlului, potrivit dispozițiunilor art. 2, precum și cele care nu sunt oprite de art. 19”, se reține că instanța de apel a apreciat în mod just că aspectele invocate de către apelantă cu privire la excepțiile personale, respectiv completarea biletului la ordin lăsat în alb cu mențiuni care nu corespund realității raporturilor juridice dintre părți și inexistența datoriei, dedusă din precizarea refuzului de plată a facturilor în cadrul invitației la conciliere, nu se circumscriu cerințelor avute în vedere de legiuitor la redactarea art. 19 din Legea nr. 58/1934. Invocarea criticii referitoare la atitudinea posesorului excede cadrului procesual prezent, stabilit prin acțiunea introductivă.
Din examinarea deciziei atacate, rezultă că instanța de apel a analizat hotărârea apelată în limitele criticilor formulate de apelantă, ținând cont de dispozițiile art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă, a cercetat fondul litigiului, cererile și probatoriile administrate în cauză, a răspuns tuturor problemelor ridicate de părți, identificând și interpretând corect toate normele juridice invocate în apărare, pronunțând astfel o hotărâre în temeiul dispozițiilor legale aplicabile speței, a cărei motivare susține dispozitivul.
Hotărârea recurată este legală, instanța de apel recurgând la textele de lege corespunzătoare, pe care le-a aplicat corect în litera și spiritul lor.
Prin urmare, dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, invocate formal de recurentă nu pot fi reținute în cauză cu atât mai mult cu cât recurenta nu arată în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva textelor de lege evocate.
Date fiind considerentele expuse anterior, Curtea va respinge recursul ca nefondat, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea . V. DE SUS împotriva sentinței nr.25 din 20.11.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția a II-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . SRL BÎLTENI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Februarie 2014.
PREȘEDINTE, D. L. | JUDECĂTOR, A. C. | JUDECĂTOR, N. Ț. |
GREFIER, C. B. |
C.B. 19 Februarie 2014
Red.jud.D.L.
Tehnored./2ex.
| ← Dizolvare societate. Sentința nr. 35/2014. Curtea de Apel CRAIOVA | Strămutare. Sentința nr. 15/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
