Dizolvare societate. Sentința nr. 929/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 929/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 04-11-2013 în dosarul nr. 453/99/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 122/2013
Ședința publică de la 04 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. G.
Judecător L. P.
Grefier D. G.
S-a luat în examinare cererea de apel formulată de C. M. L. și C. M. împotriva sentinței nr. 929/civ din 12.06.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția II civilă - contencios administrativ și fiscal în contradictoriu cu intimații . SRL Iași și I. C., având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 14 octombrie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea cauzei la data de 21.10.2013, apoi la data de 28.10.2013 și pentru data de astăzi, când, după deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra apelului civil de față, reține următoarele:
Prin sentința nr. 929/civ din 12.06.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția II civilă - contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantele C. M. L. și C. M. în contradictoriu cu pârâții . SRL și I. C..
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că . SRL a fost înființată în anul 1999, având ca asociați pe C. M. L., C. F. și I. C..
Ca urmare a decesului asociatului C. F. și a dezbaterii succesiunii după acesta, asociați ai societății sunt I. C., cu un număr de 2220 părți sociale, reprezentând 57,4980 % din capitalul social, C. M. L., cu un număr de 1312 părți sociale, reprezentând 33,9809 % din capital și C. M., deținătoare a 329 acțiuni, corespunzător unui procent de 8,5211 % din capitalul social.
În ceea ce privește administrarea societății, conform actului constitutiv actualizat, C. M. L. și I. C. au fost desemnați ca administratori, urmând a lucra împreună.
Societatea nu are cenzor, controlul fiind exercitat de către asociați.
Opoziția asociatelor în actele de administrare a societății s-a manifestat atunci când societatea nu dispunea de capital de lucru, iar asociatul I. C. a pus la dispoziție fondurile proprii, pentru continuarea activității societății, fonduri care în mod normal trebuiau să intre în capitalul social, dar nu au fost aprobate de asociate în adunarea generală convocată în acest sens.
Lipsa capitalului de lucru în anii 2010 - 2011 a impus verificarea gestiunii societății de către specialiști din cadrul Filialei Iași a Corpului Experților Contabili, fiind încheiat un contract de asistență financiar-contabilă și fiscală cu expertul contabil, consultant fiscal și evaluator autorizat Dr. ec. M. M. care a constatat mai multe nereguli:
- fondurile societății, acumulate în 2011 din chiriile încasate pentru spații proprii, au fost deturnate și folosite în interes personal de către asociata C. M. L., care deține funcția de administrator și director economic;
- valoarea pagubelor constatate pentru care s-au cerut explicații asociatei C. M. L., înainte de a se cere instanței excluderea din societate și declanșarea urmăririi penale este de 83.970 lei.
Din această sumă societatea a recuperat prin reținerea din dividende aferente anului 2011 suma de 20.000 lei.
În acțiunea de față, reclamantele au criticat în special relația socială cu acționarul majoritar, care are un caracter aparte, în afara prevederilor din actul constitutiv, fără a face nici un fel de aprecieri despre activitatea economică a societății.
Faptul că pârâtul I. C. a înțeles să administreze societatea printr-un reprezentant ales nu constituie motiv de „neînțelegeri grave între asociați”, actul de numire fiind perfect legal, făcut în favoarea persoanei juridice și nu în detrimentul acesteia.
Au mai făcut vorbire reclamantele despre un litigiu în justiție - contestarea deciziei de imputare - însă cauzele nu au fost finalizate (dosarele nr._ și nr._ de pe rolul Tribunalului Iași).
În ceea ce privește încetarea raporturilor de muncă, s-a constatat că, dacă reclamanta C. M. L. ar fi fost nemulțumită de aceasta ar fi avut deschisă calea unei acțiuni civile de contestare în instanță.
În ce privește societatea pe acțiuni, dizolvarea judiciară se justifică dacă între grupurile de acționari au loc conflicte severe și societatea nu-și mai poate continua activitatea.
Dezacordurile între asociați/acționari, care fac imposibilă funcționarea societății, apar sub forma dispariției elementului „affectio societatis” sau sub forma abuzului de majoritate ori de minoritate.
Aceste disensiuni se referă, cel mai adesea, la proiectele de activitate ale societății, la prestațiile administratorilor, la lipsa de transparență a acestora și a asociaților majoritari, la existența sau cuantumul beneficiilor disponibile, la suspectarea reciprocă în privința săvârșirii unor fapte contrare interesului social sau frauduloase.
Lipsa lui „affectio societatis”, contemporană cu încheierea contractului de societate reprezintă un caz de nulitate a acestui contract, care duce la nulitatea societății (art. 56 litera „a” din Legea nr. 31/1990).
Încetarea manifestării lui „affectio societatis”, prin înlăturarea aparenței de existență a acestuia (contractul de societate s-a dovedit a fi simulat în urma unei acțiuni în constatarea simulației), reprezintă - ca și pierderea lui pe parcursul existenței societății - un motiv temeinic de dizolvare, în sensul art. 222, alin. (1) lit. „e” din Legea nr. 31/1990.
Neînțelegerile grave între asociați apar atunci când interesul social ajunge să fie nerespectat sau pus în umbră de interesele personale sau de grup ale asociaților. Aceste disfuncționalități sunt provocate fie de administratori (care gestionează societatea și o reprezintă în raporturile cu terții), fie direct de asociați sau grupul de asociați respectiv care preia în fapt conducerea societății.
Interesul social este un standard, un concept cu conținut variabil, care poate fi definit ca fiind interesul comun al asociaților, care au constituit societatea în vederea obținerii de beneficii. Datorită modului de formare a voinței sociale, interesul social ajunge să se confunde cu interesul asociaților majoritari, atâta timp cât interesele asociaților/acționarilor minoritari nu sunt prejudiciate.
Legea a pus la îndemâna asociaților/acționarilor minoritari diferite mecanisme de protecție a intereselor acestora. Pe baza criteriului interesului social s-a putut decide că există abuz de majoritate sau de minoritate dacă asociatul acționează (sau se abține de la o acțiune) în interes propriu, într-un mod de natură a dăuna interesului social. Administratorii societății își angajează responsabilitatea civilă sau chiar penală dacă încalcă interesul social.
„Affectio societatis” este o condiție de fond a contractului de societate, lipsa acestuia nu duce automat la nulitatea societății și, în consecință, la dizolvarea acesteia ci, mai degrabă, la excluderea sau retragerea asociatului sau asociaților în cauză.
Dacă societatea are posibilitatea din punct de vedere financiar de a-și realiza obiectul de activitate, asociatul sau asociații nemulțumiți se pot retrage sau pot fi excluși, permițând funcționarea în continuare a acesteia.
Alterarea, chiar profundă, a relațiilor dintre asociați nu justifică pronunțarea dizolvării, în condițiile în care unul dintre asociați deține o majoritate care îi permite să administreze sau, chiar dacă nu ar deține această majoritate, ar fi de acord să preia acțiunile/părțile sociale ale asociaților cu care a intrat în conflict, adică societatea ar putea să existe și pentru viitor, în ciuda disensiunilor dintre asociați.
În situația în care conflictele între asociați se pot soluționa pe alte căi decât dizolvarea, cererea de dizolvare trebuie respinsă.
Abuzul de majoritate poate provoca serioase divergențe între asociați, care să justifice o acțiune în dizolvarea judiciară a societății întrucât, practic, acest abuz poate bloca activitatea societății.
Abuzul de majoritate (asemănător abuzului de drept, fără a putea fi asimilat acestuia) există mai ales atunci când deciziile adunării generale a asociaților sunt luate cu intenția de a prejudicia pe minoritari, ipoteză, totuși excepțională. Jurisprudența a statuat că este abuz de majoritate și atunci când decizia este luată contrar interesului social general și cu unicul scop de a favoriza membrii majorității, în detrimentul minoritarilor.
Elementul esențial al abuzului de majoritate este ruptura intenționată a egalității dintre acționari. Abuzul de majoritate nu poate servi drept sancțiune pentru o politică managerială defectuoasă sau în cazul în care o decizie displace minoritarilor. Faptul că pârâtul I. C., în calitate de administrator și acționar majoritar, a luat unele măsuri care au displăcut reclamantelor, însă au avut ca efect eficientizarea funcționării societății, nu poate constitui un motiv de dizolvare a societății, a conchis tribunalul.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs (recalificat apel) C. M. L. și C. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de apel, arată apelantele că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă). În tot cuprinsul considerentelor, judecătorul fondului face numeroase trimiteri la societatea pe acțiuni sau la acționarii societății, în condițiile în care forma persoanei juridice a cărei dizolvare judecătorească au solicitat-o este de societate cu răspundere limitată.
Dacă, la prima vedere, s-ar putea considera că este vorba doar de erori materiale, totuși, susțin apelantele că au constatat cu surprindere că o mare parte din motivarea hotărârii reprezintă o preluare aproape integrală a unui material publicat pe internet, disponibil la următorul link: http://www.iuspedia.ro/903/dizolvarea-societatilor-comerciale-prin-hotararea-tribunalului. Textul respectiv nu este unul științific, autorul său nu poate fi identificat și reprezintă o expunere a instituției dizolvării societăților comerciale, cu trimiteri la jurisprudența și doctrina franceză.
Apelantele învederează că instanța de fond a apreciat în mod greșit dovezile administrate și a stabilit o situație de fapt contrară realității, fără corespondent în probatoriul administrat.
În opinia lor, hotărârea nu cuprinde nicio referire în concret la vreo probă administrată:
a) S-a reținut în hotărârea criticată, instanța preluând o apărare a pârâților din
întâmpinare, că opoziția asociatelor în actele de administrare a societății s-a
manifestat atunci când societatea nu dispunea de capital de lucru, iar asociatul
I. C. a pus la dispoziție fondurile proprii pentru continuarea activității
societății, fonduri care în mod normal trebuiau să intre în capitalul social dar nu
au fost aprobate de asociate în adunarea generală convocată în acest sens. Lipsa
capitalului de lucru în anii 2010 - 2011 a impus verificarea gestiunii societății.
Instanța de fond nu a observat înscrisul de la fila 19 dosar, convocatorul pentru adunarea generală din 10 decembrie 2012, din care rezultă că pretinsul aport al asociatului I. C. s-a realizat printr-o depunere în numerar la data de 26.04.2012.
Rezultă fără îndoială, în mod logic, că susținerea pârâtului este falsă, deoarece lipsa capitalului de lucru pentru anii 2010 - 2011 nu putea fi suplinită în 2012.
De altfel, la data de 26.04.2012 societatea avea în cont sume consistente, care permiteau desfășurarea activității.
Depunerea de numerar, fără nicio justificare reală, și solicitarea majorării capitalului social, cu consecința modificării în favoarea asociatului I. C. a participării la capitalul social, denotă ruptura intenționată a egalității dintre asociați, ceea ce constituie un motiv de dizolvare a societății.
b) în mod inexplicabil, judecătorul fondului preia din întâmpinarea pârâtului și
valorifică apărări nesusținute de niciun mijloc de probă. Se reține de
către instanță că s-a procedat la verificarea gestiunii societății de către numitul
M. M., care a constat o . nereguli, cum ar fi deturnarea fondurilor
societății și folosirea lor în interes personal de către asociata C. M.
L., care deținea funcția de administrator și director economic. Se mai constată
că valoarea pagubelor este de 83.970 lei, solicitându-se explicații asociatei, înainte
de se solicita instanței excluderea din societate și de a se depune plângere penală.
În opinia apelantelor, nicio probă nu vine să susțină considerentele instanței.
În dosarul nr._ al Tribunalului Iași, s-a dispus anularea unei pretinse hotărâri a adunării generale a asociaților, pentru care asociatele C. M. L. și C. M. nu au fost convocate, atestându-se că au fost prezente dar că au refuzat să semneze. S-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, prin hotărâre irevocabilă, că asociatul I. C. a redactat o hotărâre a adunării generale a asociaților, fără a exista un convocator, atestând în fals refuzul de a semna al asociaților, care nici măcar nu erau prezenți.
În dosarul nr._, asociata C. M. L. a contestat o decizie de imputare, anulată de Tribunalul Iași. Soluția a fost menținută în recurs de Curtea de Apel Iași. În condițiile în care unul dintre asociați emite decizii de atragere a răspunderii patrimoniale a altui asociat, cu încălcarea legii, este evident că nu se mai poate vorbi de „affectio societatis”.
Apelantele învederează că în mod greșit instanța de fond a apreciat că nu interesează, într-o acțiune prin care se solicită dizolvarea unei societăți comerciale pentru neînțelegeri între asociați, încetarea raporturilor de muncă dispusă de către unul dintre asociați față de un alt asociat, recomandând o acțiune de contestare în instanță. Desfacerea disciplinară a contractului de muncă al unui asociat de către un alt semnatar al contractului de societate denotă dispariția a ceea ce doctrina și jurisprudența denumesc „affectio societatis”. Este lipsit de importanță juridică, raportat la obiectul cauzei, faptul că asociatul (salariatul) nu a promovat o acțiune în anulare.
În opinia apelantelor, este absolut surprinzătoare susținerea judecătorului fondului, care concluzionează că pârâtul I. C., în calitate de acționar (în realitate asociat) majoritar și administrator, a luat unele măsuri care au displăcut reclamantelor, însă au avut ca efect eficientizarea activității societății.
Nu s-a administrat nicio probă care să ateste această pretinsă eficientizare și nici nu se știe care ar fi respectivele măsuri. Este dezarmant, susțin apelantele, să se constate că în considerentele unei hotărâri judecătorești sunt preluate simple alegații ale părților, care nu au vreun corespondent în probatoriul administrat.
c) Toate probele administrate de părțile litigante dovedesc fără echivoc existența unor grave neînțelegeri între asociații S.C. G. I. Export S.R.L. Un raport de audit sau un alt act, nu pot fi avute în vedere, întrucât provin de la M. M., mandatarul pârâtului I. C..
Precizează apelantele că nu s-a solicitat excluderea din societate și că nu s-a formulat nicio plângere penală iar sumele vehiculate de către pârât sunt pure fabulații, neconstatate prin niciun înscris. La dosarul cauzei nu se regăsește niciun raport de audit sau de inspecție fiscală, ci doar susțineri ale pârâtului, fără nicio forță probantă.
Dacă, într-adevăr, asociata C. M. L. fi cauzat prejudicii societății, ceilalți asociați ar fi putut face demersurile prevăzute de Legea nr. 31/1990, pentru acoperirea prejudiciului. De aproximativ trei ani de zile, I. C. și M. M. o informează pe asociata C. M. L. despre pretinse prejudicii cauzate societății, dar nu inițiază nicio acțiune față de care aceasta să se poată apăra.
G. eroare a instanței de fond constă - învederează apelantele - în aceea că a reținut o culpă în sarcina asociatei C. M. L.. În mod constant, instanța supremă a arătat că este irelevant cui aparține culpa în ceea ce privește disensiunile dintre asociați. Culpa unuia sau altuia dintre asociați în generarea acestor neînțelegeri este lipsită de relevanță, important fiind doar efectul disensiunilor, respectiv împiedicarea funcționării societății (Înalta Curte de Casație și Justiție -Secția comercială, decizia nr. 256 din 30 ianuarie 2008).
Apelanta C. M. L. nu a înțeles să formuleze niciun fel de apărări față de toate acuzațiile ce i-au fost aduse prin întâmpinare și celelalte memorii depuse la dosar, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată. Acesteia îi revenea sarcina de a proba gravele neînțelegeri dintre asociați care fac imposibilă funcționarea societății. Obiectul acțiunii nu este nici cel de excludere asociat, nici cel de urmărire administrator pentru daunele produse societății.
În realitate, poziția procesuală a pârâților nu face altceva decât să confirme că între asociați există disensiuni numeroase, cu acuzații dintre cele mai grave cu privire la conduita reclamantei C. M. L.. Paradoxal, ceea ce trebuia să dovedească reclamanta, au dovedit mai ales pârâții.
d) în mod greșit instanța de fond apreciază că existența unor litigii între asociați este nerelevantă pentru cauza de față, cât timp cauzele nu sunt finalizate. Simpla existență a litigiilor dovedește că între asociați există neînțelegeri și nu interesează soluțiile pronunțate. Totuși, la momentul pronunțării hotărârii, existau două hotărâri definitive, favorabile asociatei C. M. L. în dos. nr._ și în dos. nr._ al Tribunalului Iași. Recursurile formulate de societate și I. C. au fost respinse de Curtea de Apel Iași, hotărârile fiind astfel irevocabile.
e) Toate probele administrate de părțile litigante dovedesc fără echivoc existența unor grave neînțelegeri între asociații S.C. G. I. Export S.R.L.
Însuși judecătorul fondului, în considerente, arată că dezacordurile dintre asociați care fac imposibila funcționarea societății apar sub forma dispariției elementulului „affectio societatis” sau sub forma abuzului de majoritate sau de minoritate. Aceste disensiuni se referă, cel mai adesea la proiectele de activitate ale societății, la prestațiile administratorilor, la lipsa de transparență a acestora și a asociaților majoritari, la existența sau cuantumul beneficiilor disponibile, la suspectarea reciprocă în privința unor fapte contrare interesului social sau frauduloase.
În mod inexplicabil, instanța de fond nu identifică aceste grave neînțelegeri, în pofida amplului probator administrat; de altfel, nicio referire la vreuna din probele administrate nu se regăsește în cuprinsul hotărârii:
(i)lipsa de transparență a administratorului I. C., constând în
contractarea unor servicii de contabilitate fără știința celuilalt asociat și
administrator, în condițiile în care administratorii societății trebuie să lucreze
împreună, conform art. 6.1 din actul constitutiv al societății (răspunsul la punctul
1 din interogatoriul adresat societății).
(ii)lipsa de transparență a aceluiași administrator, cu privire la
contractarea serviciilor unui expert contabil, fără informarea și acordul celuilalt
administrator, cu care trebuie să lucreze împreună. Răspunsul la cel de-al doilea
punct de interogatoriu este edificator cu privire la relațiile dintre asociați: potrivit
legii, administratorul care produce fraude nu poate participa la nicio deliberare în
administrarea societății.
(iii) lipsa de transparență în ceea ce privește contractarea unor servicii de
asistență juridică, fără știința și acordul celuilalt administrator statutar. Deși
este negat acest contract, el există și este dovedit de împuterniciri pe care le vor
depune în fața instanței de apel.
(iv)lipsa de transparență față de întreaga activitate a societății, prin
depozitarea tuturor documentelor și registrelor societății la domiciliul
asociatului I. C., astfel cum rezultă din adresa nr. 102 din 04.04.2012
(filele 24 și 25 dosar fond). Prin răspunsul la punctul 6 la interogatoriu, societatea
încearcă să acrediteze ideea că toate documentele aferente perioadei anterioare
anului 2010 se află în posesia asociatei C. M. L.. Susținerea este
infirmată de consemnările din procesul verbal A. din 19.07.2013, conform
cărora asociatei i se impută sume de bani conform documentelor justificative din anul 2003.
(v)permanenta preocupare a asociatului I. C. de a-și majora
participarea la capitalul social, sens în care a convocat mai multe ședințe ale
adunării generale, care denotă intenția de rupere a echilibrului dintre asociați.
(vi)convocarea de către asociatul I. C. a mai multor adunări
generale, în scopul revocării din funcție a administratorului C. M. L..
(vii)imputarea asociatului C. M. L. a unor așa-zise fapte
frauduloase sau despre care se pretinde că ar fi adus prejudicii societății rezultă
din emiterea deciziei de imputare (fila 17 dosar fond), din convocatorul emis la
data de 17.05.2013, din răspunsurile la punctele 2, 8 la interogatoriu, din
întâmpinare (filele 37 - 39 dosar și filele 69 - 71 dosar fond).
(viii)comunicarea dintre asociați se realizează exclusiv prin intermediul
executorului judecătoresc. Ca urmare a notificărilor formulate, asociatul I.
C. răspunde celorlalți asociați prin procuratorul său care comunică
răspunsurile prin intermediul executorului care a transmis notificările
f) Instanța de fond nu a dat eficiență prevederilor art. 225 Cod procedură civilă, ca urmare a neprezentării la interogatoriu a pârâtului I. C.. La primul termen fixat pentru luarea interogatoriului, pârâtul nu s-a înfățișat, depunând o adeverință medicală care atestă că suferă de hipertensiune arterială, cardiomiopatie și glaucom. Arată apelantele că nu neagă afecțiunile pârâtului, dar apreciază că nu poate să se prevaleze de aceasta, în condițiile în care a convocat și a participat la mai multe ședințe ale adunării generale, iar din răspunsurile oferite de societate la interogatoriu rezultă că este un administrator care își desfășoară activitatea în mod cotidian, reprezintă societatea în raporturile cu terții, participă la negocieri, etc.
Mai mult, instanța de fond a mai acordat un termen în vederea prezentării la interogatoriu a pârâtului, dar acesta nu s-a conformat.
Apelantele învederează că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).
Pentru a pronunța dizolvarea unei societăți comerciale cu răspundere limitată, în temeiul art. 227 alin. 1 lit. „e” din Legea nr. 31/1990, instanța trebuie să constate existența unor neînțelegeri grave între asociați, care împiedică funcționarea societății. Apreciază că au dovedit netemeinicia hotărârii, în raport de probatoriul administrat în ceea ce privește existența neînțelegerilor grave dintre asociați.
Cu privire la funcționarea societății, instanța de fond a făcut o aplicare greșită a textului de lege menționat. În opinia judecătorului fondului, funcționarea societății se limitează la activitatea economică a acesteia, reținându-se în considerente că reclamantele nu au făcut niciun fel de aprecieri despre activitatea economică. Se mai susține de către instanță că, dacă societatea are posibilitatea din punct de vedere financiar de a-și realiza obiectul de activitate, asociatul sau asociații nemulțumiți se pot retrage sau pot fi excluși, permițând funcționarea în continuare a acesteia. Alterarea, chiar profundă, a relațiilor dintre asociați nu justifică pronunțarea dizolvării, în condițiile în care unul dintre asociați deține o majoritate care îi permite să administreze sau, chiar dacă nu ar deține această majoritate, ar fi de acord să preia acțiunile/părțile sociale ale asociaților cu care a intrat în conflict, adică societatea ar putea să existe și pentru viitor în ciuda disensiunilor dintre asociați.
În situația în care conflictele dintre asociați se pot soluționa pe alte căi decât dizolvarea, cererea de dizolvare trebuie respinsă.
În opinia apelantelor, hotărârea instanței de fond este profund nelegală, pentru următoarele considerente:
Noțiunile de funcționare a societății și posibilitate financiară de funcționare nu sunt echivalente. Funcționarea societății presupune, cu prioritate, organe de conducere și administrare care să se întrunească și să ia decizii. La punctul 5 al interogatoriului adresat societății au solicitat să li se răspundă dacă, începând cu anul 2011 și până la momentul administrării probei, adunarea generală a asociaților a adoptat vreo hotărâre și au cerut să se prezinte procese-verbale care să confirme sau să infirme acest aspect. Răspunsul societății este edificator, în sensul că A. nu trebuie să adopte întotdeauna hotărâri. Nicio hotărâre nu a putut fi prezentată. Rezultă, fără echivoc, că organul de conducere al societății este nefuncțional.
De asemenea, astfel cum au arătat și anterior, societatea este administrată de I. C. și C. M. L., care lucrează împreună. Nu există niciun înscris emanând de la societate, care să ateste că administratorii conlucrează. Conform răspunsului la punctul doi al interogatoriului, se recunoaște de către societate că asociata C. M. L. este exclusă de către pârât de la orice decizie în calitate de administrator.
Prin urmare, este nerelevantă pentru speța de față situația financiară a societății, aspect reținut în mod constant în jurisprudența instanței supreme. Astfel, în decizia nr. 345/2009 a Î.C.C.J. - Secția comercială să statuat că împrejurarea că . funcționa în continuare, că firma nu figurează cu datorii la stat sau că ar avea un profit, nu înlătură culpa exclusivă a celor doi asociați prin săvârșirea de acte de concurență neloială, ce au condus la lipsa lui „affectio societatis” și a interesului social. Așa încât, față de toate aceste aspecte, măsura dizolvării societății pârâte era justificată și întemeiată.
Concluzionând asupra acestui aspect - în lumina probatoriului administrat - rezultă fără echivoc că, de mai bine de trei ani, pe de o parte, adunarea generală nu a adoptat nicio decizie și nu a aprobat situațiile financiare iar, pe de altă parte, administratorii nu mai lucrează împreună. În fapt, toate deciziile se iau de către asociatul majoritar I. C., cu nesocotirea gravă a drepturilor celorlalți asociați. Conduita acestuia o vizează în egală măsură și pe asociata C. M., căreia nici nu i se impută că ar fi săvârșit vreo faptă împotriva societății.
Solicită admiterea prezentei căi de atac și modificarea în tot a hotărârii primei instanțe, în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Formulând întâmpinare, . SRL Iași arată că instanța de fond a reținut faptul că motivele invocate de apelante cu privire la lipsa elementului „affectio societatis” sau „abuzul de majoritate” nu se regăsesc în probele administrate și că, de fapt, cauza adevăratelor disensiuni dintre asociați constă în descoperirea ulterioară a fraudelor produse în dauna societății și a asociatului majoritar I. C. - de către celălalt administrator, C. M. L. - în sumă de 83.970 lei.
Aceste fraude descoperite au avut drept consecință acțiunea reclamantelor, de a cere dizolvarea societății.
Decizia de imputare în sarcina administratorului C. M. L. pentru suma de 83.970 lei a fost anulată prin Sentința nr.514/2012 a Tribunalului lași, cu toate că acest act administrativ a fost legal întocmit fiind în conformitate cu Ordinul MFP nr.1850/2004/anexa 4.
Un alt motiv este legat de reacția firească a asociatului majoritar și administrator, atunci când s-a descoperit, în arhiva societății, un act adițional la contractul individual de muncă al asociatei - administrator C. M. L., prin care își majorează, cu de la sine putere, semnând atât ca salariat al societății cât și ca administrator, fără consultarea administratorului majoritar și folosind amprenta unei ștampile confecționate pe cont propriu, mult diferită de amprenta oficială a ștampilei societății, o majorare a salariului de încadrare de la 1.500 lei la 2.400 lei începând cu data de 01.12.2008, motiv pentru care a fost concediată.
Documentul a fost depus la ITM Iași și înregistrat sub nr._/01.12.2008. Copia documentului este atașată întâmpinării.
C. M. L. n-a contestat în termen desfacerea contractului de muncă și nici nu a cerut retragerea din societate.
Adunările generale ale asociaților, convocate potrivit legii cel puțin la un interval de un an, în special pentru aprobarea bilanțului contabil și distribuirea dividendelor rezultate, au fost deturnate de la sensul lor de către reclamante pe diverse motive (majorarea capitalului social cerut pe seama aportului personal al asociatului I. C. sau al modului de calcul pentru dividende), atitudine care a stânjenit buna desfășurare a activității din societate, dar n-au influențat deciziile pentru bunul său mers.
În dosarul cauzei sunt prezentate numeroase documente legate de modul de desfășurare al acestor adunări.
Intimata învederează că instanța de fond a reținut corect că delegarea dreptului de reprezentare în fața instanțelor judecătorești unei alte persoane, urmare a stării de sănătate, este un act perfect legal, făcut în favoarea persoanei juridice și nu în detrimentul acesteia.
Acest act nu poate fi considerat ca fiind un motiv de grave neînțelegeri între asociați. Persoana desemnată a avut numai rolul de reprezentare în instanță și nu a avut nici un amestec în conducerea și gestionarea treburilor din societate. Ele au fost executate exclusiv de administratorul I. C., întrucât administratorul C. M. L. - producând pagube societății - nu mai avea dreptul, potrivit legii, să ia decizii cu privire la mersul societății.
Societatea G. I. EXPORT SRL susține că își desfășoară activitatea în continuare, potrivit statutului, activitatea este profitabilă, obține dividende substanțiale, pe care le repartizează anual asociaților, inclusiv celor două apelante.
Examinând actele și lucrările dosarului, în aplicarea art. 295 alineat (1) Cod procedură civilă, curtea constată următoarele:
Cu titlu preliminar, se cuvine a nota că apelul este motivat prin referire la articolul 304 Cod procedură civilă, text inaplicabil întrucât privește calea extraordinară de atac a recursului.
Greșita indicare a unui text procedural nu împiedică, însă, examinarea în calea devolutivă a apelului a tuturor criticilor prezentate de apelante. Curtea constată - din verificarea argumentelor din cererea de apel - că apelul este nefondat, în condițiile în care tribunalul a stabilit corect situația de fapt și a aplicat judicios dispozițiile legale relevante.
Instanța de prim control judiciar reține că articolul 227 alineat (1) litera e) din Legea societăților nr. 31/1990 republicată stabilește că societatea se dizolvă prin hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînțelegerile grave dintre asociați, care împiedică funcționarea acesteia.
Jurisprudența și doctrina dezvoltate pe marginea acestui text au definit - ca motive temeinice, în sensul textului evocat - gravele neînțelegeri care conduc la dispariția lui „affectio societatis”, respectiv a intenției de a conlucra în vederea atingerii unui scop lucrativ comun și care fac imposibilă continuarea activității societății.
Curtea de apel reține că, în sensul art. 227 alineat (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990, republicată, este necesară proba neînțelegerilor dintre asociați, care să conducă la dispariția lui „affectio societatis”, neînțelegeri care să împiedice funcționarea acesteia.
În opinia instanței de prim control judiciar, s-ar fi impus prezentarea unor hotărâri ale adunării generale a pârâtei . SRL Iași, care să releve împiedicarea funcționării societății, respectiv dispariția lui „affectio societatis”.
Curtea subliniază că premisele institute prin art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990 sunt acelea că societatea cu răspundere limitată are o importantă componentă personală, din care decurge necesitatea ca asociații să conlucreze, să fie implicați în procesul decizional în legătură cu societatea în care s-au întrunit și care este reflectată în dispozițiile referitoare la funcționarea SRL-ului, art. 191 și următoarele din Legea nr. 31/1990 și în cele ale actului constitutiv, dar și că eșecul acestei conclucrări trebuie să fie grav și de natură a împiedica normala funcționare a societății.
Este de observat că măsura dizolvării nu este una de oportunitate, ci reprezintă un mijloc de a determina, sub aspect juridic, încetarea unei societăți care nu mai este viabilă, din pricina divergențelor dintre asociați, de natură a bloca activitatea societății pe care au constituit-o, făcând să dispară cauza primordială a asocierii - „affectio societatis”.
Curtea constată că - în pofida celor susținute de apelante - nu se poate reține lipsa de motivare a sentinței, iar împrejurarea că unele considerente de ordin teoretic ar fi fost preluate dintr-o lucrare privind dizolvarea societăților (pe temeiul neînțelegerilor grave dintre asociați) nu invalidează concluziile proprii ale primei instanțe. Referirile la acționari pot fi considerate erori materiale, câtă vreme cele expuse de tribunal în ce privește aplicarea art. 227 alineat (1) litera e) sunt corecte.
În ce privește situația de fapt stabilită de tribunal, curtea notează că era necesar ca reclamantele, în puterea regulii instituite de art. 1169 din Codul civil, să probeze îndeplinirea cerințelor art. 227 litera e). Or, după rezultă din dovezile administrate, această probă nu a fost făcută.
Într-adevăr, din ansamblul înscrisurilor depuse la dosar rezultă existența unor neînțelegeri între asociatul majoritar, pe de o parte și cele două reclamante, asociate minoritare, de cealaltă parte.
În opinia instanței de apel, aceste neînțelegeri - concretizate chiar și în acțiuni judiciare - nu au fost de natură a împiedica funcționarea societății G. I. Export SRL. În cuprinsul cererii de apel se fac ample trimiteri la înscrisurile depuse de o parte și de cealaltă (întocmite de una sau cealaltă dintre părți) fără a rezulta în ce măsură din coroborarea lor ar rezulta lipsa de viabilitate a societății, pricinuită de neînțelegerile dintre asociați. Simpla existență a neînțelegerilor, neînsoțită de împiedicarea funcționării persoanei juridice, nu atrage aplicabilitatea cazului de dizolvare în discuție.
Contrar celor susținute de apelante, încetarea raporturilor de muncă față de unul dintre asociați nu este o probă a dispariției lui „affectio societatis”, ci o măsură de management care putea fi contestată pe calea stabilită de Codul muncii. Aceeași este și concluzia în ce privește emiterea deciziei de atragere a răspunderii patrimoniale.
Instanța de prim control judiciar mai reține că problema excluderii unui asociat ori aceea a unei plângeri penale împotriva aceleiași persoane excedează sferei dizolvării reglementate de art. 227 alineat (1) litera e), text care urmărește instituirea unui remediu pentru situația descrisă în cuprinsul său, iar nu stabilirea unei soluții pentru toate categoriile de probleme care pot apărea în desfășurarea unei activități care presupune - prin esența ei - conlucrare.
În ce privește neprezentarea pârâtului I. C. la interogatoriu, nu rezultă din declarația de apel care ar fi însemnătatea sa probatorie, câtă vreme interpretarea neprezentării este lăsată de articolul 225 Cod procedură civilă la aprecierea instanței, prin folosirea expresiei „poate”.
Curtea de apel mai reține, în pofida celor susținute de reclamante, că interpretarea pe care tribunalul a dat-o articolului 227 alineat (1) litera e) din Legea societăților este aceea corectă. Motive temeinice care împiedică funcționarea societății, în sensul textului evocat, nu au fost probate în cauză. Nu poate fi primită susținerea apelantelor, privind distincția dintre funcționarea societății și posibilitatea financiară de funcționare, câtă vreme intimații au dovedit funcționarea din punct de vedere economic a G. I. Export SRL, aspect pe care nici reclamantele nu îl contestă.
În fine, argumentul pe care apelantele îl invocă, în legătură cu aplicarea art. 227 litera e) - cu trimitere la jurisprudența ÎCCJ, Secția comercială - este eronat, decizia nr. 345/2009 citată nereferindu-se la modul în care se stabilește dacă neînțelegerile dintre asociați împiedică desfășurarea activității societății, aspect esențial în cauza de față.
Raportat considerentelor expuse și în aplicarea articolului 296 teza I Cod procedură civilă curtea va respinge apelul și va păstra hotărârea Tribunalului Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de reclamantele C. M. L. și C. M. împotriva sentinței nr. 929 civ/2013 din 12 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Iași, Secția II civilă - contencios administrativ și fiscal, hotărâre pe care o păstrează.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 04 Noiembrie 2013.
Președinte, A. G. | Judecător, L. P. | |
Grefier, D. G. |
Red. și tehnored. G.A.
Tehnoredactat G.D.
2ex./15.10.2014
Tribunalul Iași: jud. I. D.
| ← Radiere. Decizia nr. 835/2013. Curtea de Apel IAŞI | Obligatia de a face. Decizia nr. 119/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
