Acțiune în anulare. Decizia 186/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DECIZIA NR. 186/ DOSAR NR-
Ședința publică din 24 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Laura Fețeanu JUDECĂTOR 2: Gabriela Comșa
- - - - președinte de secție
- - - - JUDECĂTOR 3: Carmen Bujan
- - - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta B împotriva sentinței civile nr. 825/SIND din 13 noiembrie 2007, pronunțate de judecătorul-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 17 aprilie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 24 aprilie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 825/SIND/13.11.2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Brașov, judecătorul-sindic a admis acțiunea formulată de reclamanta, în calitate de lichidator al debitoarei Grup, în contradictoriu cu pârâta și în consecință a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între Grup și pârâta la data de 01.11.2005 și a facturilor fiscale nr. -/01.11.2005 și -/01.11.2005. A constatat nulitatea parțială a ordinelor de compensare seria B nr.-/18.01.2006 și seria B nr. -/18.01.2006 pentru suma de 70.698,10 lei. A obligat-o pe pârâtă la restituirea bunurilor înscrise în facturile indicate și în anexele acestora iar pentru cazul în care bunurile nu mai există a fost stabilită obligația pârâtei de achitare a contravalorii acestor bunuri de la data transferului efectuat de debitoare și a dobânzii legale.
La pronunțarea acestei hotărâri prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 726/sind/27.10.2005 a Tribunalului Brașova fost deschisă procedura insolvenței față de debitoarea Grup, iar prin încheierea din 18.05.2006 pronunțată în dosarul nr. 598/F/2005 a fost deschisă procedura falimentului acestei societăți.
După deschiderea procedurii insolvenței, la data de 01.11.2005, debitoarea a vândut pârâtei bunurile mobile descrise în anexele la facturile fiscale nr. -/01.11.2005 și -/01.11.2005, în valoare totală de 70.698,10 lei.
Potrivit art. 46 din Legea nr. 85/2006, care reia dispozițiile art. 49 din Legea nr.64/1995, în vigoare la data încheierii contractului, "în afară de cazurile prevăzute la art. 49 sau de cele autorizate de judecătorul sindic, toate actele operațiunile și plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule".
Susținerile pârâtei, potrivit cărora actul atacat a fost încheiat anterior deschiderii procedurii, întrucât cele două societăți aveau datorii reciproce încă din anii 2004-2005, sunt irelevante și nu au fost primite, de vreme ce articolul sus menționat se referă explicit la actele efectuate după deschiderea procedurii insolvenței (iar facturile invocate de reclamantă sunt emise ulterior acestei date), care sunt supuse obligatoriu autorizării judecătorului sindic.
Mai mult, pentru constatarea nulității absolute a actului, nu este necesară dovedirea complicității terțului, exprimarea categorică și imperativă a normei, referindu-se exclusiv la momentul încheierii operațiunii juridice și anume după deschiderea procedurii insolvenței, iar compensarea, în cazul facturilor nr. -/01.11.2005 și -/01.11.2005, nu poate fi invocată, întrucât condițiile acesteia au fost create după deschiderea procedurii.
În speță nu s-a putut presupune că scoaterea din patrimoniul debitoarei a activelor necesare procesului de producție, în valoarea stabilită prin cele două facturi, se încadrează în activitatea curentă a societății și deci actul juridic prin care s-au înstrăinat aceste bunuri nu beneficiază de excepția salvgardării impusă de art.46, fiind de natură să îi prejudicieze pe creditori, care urmăresc recuperarea creanțelor în cadrul procedurii și este nul potrivit dispozițiilor art.80 alin.2, lit. c din Legea nr. 85/2006.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul respingerii acțiunii.
Recurenta invocă motive de nelegalitate și netemeinicie, în baza art. 3031Cod de procedură civilă.
Se susține în acest sens că judecătorul-sindic nu a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale cuprinse în art.44, art. 80 alin.2, art. 49, art. 82 și 83 din Legea nr. 85/2006.
La pronunțarea soluției, judecătorul-sindic ar fi trebuit să cerceteze legalitatea operațiunilor derulate între cele două societăți prin prisma dispozițiilor legale cuprinse în Legea nr. 64/1995, în vigoare la data efectuării operațiunilor anulate.
În mod greșit instanța de fond nu a admis proba cu expertiza contabilă solicitată, care ar fi clarificat natura juridică a operațiunilor comerciale derulate între debitoare și pârâtă, în condițiile în care produsele menționate în factură nu au fost identificate prin coduri la livrarea acestora.
Se mai susține că sentința în cauză a fost comunicată debitoarei numai la data de 28.11.2005 când facturile erau deja emise.
Prin această sentință nu s-a dispus și ridicarea dreptului de administrare ori a dreptului de a conduce în tot sau în parte activitatea debitoarei administratorului acesteia. Ca urmare, administratorii societății debitoare, având capacitate juridică deplină și legală au desfășurat în anul 2005, inclusiv la data de 1.11.2005, data emiterii celor două facturi anulate, activitatea comercială curentă în mod legal, fără a fi necesară obținerea avizului administratorului judiciar ori al judecătorului-sindic. Potrivit dispozițiilor legale cuprinse în Legea nr. 64/1995 republicată în 2004, erau supuse autorizării judecătorului-sindic numai operațiunile comerciale ale debitoarei care depășeau operațiunile curente, ceea ce nu a fost cazul în speță.
În mod greșit judecătorul-sindic a înlăturat apărările societății pârâte privitoare la compensarea legală realizată în condițiile în care și lichidatorul judiciar a solicitat exact același lucru, respectiv compensarea datoriilor reciproce între cele două societăți, care se efectuaseră deja.
În raport de împrejurările de fapt ale speței și de probele administrate se impunea respingerea acțiunii.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, susținând că prima instanță a aplicat în mod corect dispozițiile legale în materie.
Intimata apreciază că scoaterea din patrimoniul debitoarei a activelor necesare procesului de producție în valoarea stabilită prin cele două facturi se încadrează în activitatea curentă a societății și deci actul juridic prin care s-au înstrăinat aceste bunuri nu beneficiază de excepția salvgardării impusă de art.46. Fiind de natură să îi prejudicieze pe creditori actul este nul, potrivit dispozițiilor Legii nr. 85/2006.
În probațiune, părțile au depus la dosar înscrisuri.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, în raport de probele administrate și de dispozițiile legale în materie, curtea reține următoarele:
Sub aspectul legii aplicabile în speță se va avea în vedere principiul constituțional al neretroactivității legii civile. Pe baza acestui principiu validitatea unui act juridic va fi apreciată în funcție de normele juridice în vigoare la data încheierii sale. În speță la data încheierii contactului atacat erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 64/1995, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 249/2005. Ca urmare, motivele de nulitate vor fi analizate în funcție de dispozițiile cuprinse în această formă a Legii nr. 64/1995.
O altă problemă care se impune a fi clarificată este aceea dacă dreptul de administrare al debitoarei a fost ridicat de drept, la data deschiderii procedurii.
În acest sens, art. 50 alin.1 din Legea nr. 64/1995 stabilește că deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare constând în dreptul de a-și conduce activitatea de a-și administra bunurile din avere și de a dispune de acestea dacă nu și- declarat intenția de reorganizare.
În interpretarea acestor dispoziții Curtea Constituțională a României, prin decizia nr.599/2005 a decis că ridicarea dreptului de administrare nu intervine automat, ci pe baza hotărârii judecătorului sindic, care va aprecia dacă această măsură se impune pentru asigurarea unei mai bune administrări a averii debitorului.
În speță, dreptul de administrare al debitoarei nu a fost ridicat prin sentința de deschidere procedurii, ci doar prin încheierea din data de 18 mai 2006, prin care s-a dispus intrarea în faliment.
Ca urmare, în baza art. 52 alin.1 din Legea nr. 64/1995, de la data deschiderii procedurii și până la începerea falimentului administratorii societății debitoare puteau îndeplini orice acte și operațiuni, inclusiv vânzarea de bunuri, care se încadrau în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente.
Prima instanță a reținut că actul juridic dedus judecății nu se încadrează în activitatea curentă a societății, întrucât au fost scoase din patrimoniul debitoarei activele necesare procesului de producție.
În condițiile în care judecătorul-sindic a respins proba cu expertiza contabilă, care ar fi putut stabili dacă operațiunile comerciale efectuate la data de 1.11.2005 depășesc cadrul activităților curente ale debitoarei, acest fapt urmează a fi apreciat în funcție de înscrisurile depuse la dosar.
Valoarea celor două facturi ca și natura bunurilor înstrăinate nu justifică prezumția că operațiunea de vânzare perfectată prin emiterea lor nu se încadrează în categoria activităților obișnuite și curente.
Din actul adițional la contractul nr. 1708/14.11.2003 rezultă că între părți au existat raporturi contractuale încă din data de 30.06.2005, anterior deschiderii procedurii.
Chiar și bunurile ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare i-au fost predate de către debitoare pârâtei la data de 2.09.2005, anterior deschiderii procedurii, potrivit procesului verbal de predare-primire încheiat la data de 2.09] 1.2005.
Rezultă că nu s-a făcut dovada că operațiunea de vânzare-cumpărare încheiată între societatea debitoare și pârâtă la data de 01.11.2005 nu se încadrează în limitele impuse de dispozițiile art. 52 din Legea nr. 64/1995, ca urmare, singurul motiv de nulitate invocat, încheierea contractului după deschiderea procedurii, este neîntemeiat. Constatarea nulității operațiunii de compensare a fost solicitată numai ca o consecință a anulării contractului de vânzare-cumpărare mai sus menționat, deci în condițiile validității acestui contract, motivul de nulitate nu mai subzistă.
Față de aceste considerente, în baza art. 3041Cod procedură civilă, urmează a admite recursul și a modifica în tot sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 825/sind/13.11.2007 pronunțate de judecătorul-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Brașov pe care o modifică în tot, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta, în calitate de lichidator judiciar al Grup în contradictoriu cu pârâta.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 24 aprilie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red:/05.05.2008
Dact:/8.05.2008
- 3 ex. -
Judecător-sindic:
Președinte:Laura FețeanuJudecători:Laura Fețeanu, Gabriela Comșa, Carmen Bujan
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 15/2010. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 465/2008. Curtea de Apel... → |
|---|
