Acțiune în anulare. Decizia 589/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA nr. 589

Ședința publică din data de 9 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Valentin Niță

JUDECĂTOR 2: Alexandrina Urlețeanu

JUDECĂTOR 3: Maria Pohoață

Grefier - - -

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului formulat de creditoareade Vinuri 2000 SA,cu sediul în B,-, - 31,. 2,. 2ap. 43, sector 3 și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la punctul de lucru al societății în comuna, județul B, împotriva sentinței nr. 1096 din 22 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu debitoarea SC SA, cu sediul în P, județul B- prin lichidator judiciar, cu sediul profesional în B, str. -. 11 B.1, județul B, intimatul, domiciliat în comuna, județul G, creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice B,-, județul B,SC SRL, cu sediul în B, nr. 2, -. 1,. 4,. 18 sector 3 și intimatulOficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău,str. -,. 2. județul

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 2 aprilie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 9 aprilie 2009.

CURTEA

Prin sentința nr. 1096 din 22 decembrie 2008, judecătorul sindic de la Tribunalul Buzău a respins excepția lipsei calității procesuale pasive formulată de SC DE VINURI 2000 SA și excepțiile privind lipsa calității procesuale active, a lipsei de interes și a tardivității acțiunii, invocate de lichidatorul judiciar și creditoarea DGFP A admis acțiunea formulată de lichidatorul judiciar, dispunând anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 59 din 13.01.2006 la și a actelor subsecvente, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 793 din 13.03.2006 de BNP și repunerea părților în situația anterioară. Prin aceeași sentință a fost respinsă acțiunea în constatarea nulității absolute a procesului- verbal de adjudecare încheiat la data de 18.07.2008 de lichidatorul judiciar, formulată

de SC de Vinuri 2000 SA.

Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic a reținut

următoarele:

Excepția lipsei calității procesuale pasive a SC de Vinuri SA a fost considerată ca nefondată, întrucât actul a cărui anulare se cere a fost încheiat între debitoarea SC SA P și pârâtă, chiar dacă bunul ce a făcut obiectul contractului nr. 59 din 13.01.2006 a fost ulterior înstrăinat către SC SRL

Excepțiile lipsei calității procesuale active a SC de Vinuri 2000 SA, lipsei de interes în formularea acțiunii privind constatarea nulității absolute a procesului verbal de adjudecare din 18.07.2008 și tardivitatea introducerii acesteia, au fost considerate, de asemenea, ca nefondate, deoarece aceasta a încheiat cu societatea aflată în insolvență o promisiune de vânzare-cumpărare care vizează activul scos la licitație de lichidatorul judiciar, pentru care a fost promovată acțiunea în constatare ce a fost admisă prin sentința nr. 1189 din 24.05.2007 a Tribunalului Buzău, sentință ce a fost schimbată în tot prin decizia nr. 221 din 5.11.2007 a Curții de Apel Ploiești, recursul declarat împotriva acesteia fiind suspendat de Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, potrivit Încheierii din 29 mai 2008.

Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că, potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 59 din 13.01.2006 de BNP - B, debitoarea SC SA P reprezentată de - a înstrăinat pârâtei de Vinuri 2000 SA, reprezentată de -, imobilul situat în orașul P,-, constând în teren curți construcții în suprafața de 1265.p, Construcția C 1- rampă auto cu suprafața construită de 43.p, Construcția C 7 - magazie cu suprafața construită de 443.p, la prețul de 100.000 RON, bunuri ce au fost cumpărate în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2201 din 16.07.2004, de la SC Secret SRL, reprezentată tot de numitul -, la prețul de 200.000 RON.

Deși bunurile sus-amintite au fost achiziționate de debitoare în anul

2004 la prețul de 200.000 RON, ulterior le-a vândut la numai 100.000 RON, în situația în care aceasta avea datorii la bugetul de stat consolidat, astfel că instanța apreciază că această vânzare s-a făcut în dauna creditorilor care aveau de recuperat creanțele datorate de societate.

Actul atacat a prejudiciat creditorii prin aceea că reprezentantul debitoarei și-a cauzat starea de insolvabilitate prin vânzarea unor active în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 59 la data de 13.01.2006, deși, potrivit certificatului fiscal nr. 99 din 06.01.2006, datora taxe și impozite pentru clădiri și teren la bugetul de stat, iar din titlul executoriu nr. 3320/2007 emis de DGFP B, aflat la fila 31 dosar, reiese că suma datorată este calculată începând cu data de 20.02.2006, deci la o lună de la perfectarea actului a cărui anulare se solicită.

Instanța de fond a reținut și complicitatea terțului dobânditor SC de Vinuri 2000 SA - la frauda debitorului SC SA P, deoarece a avut calitate de acționar, în perioada iunie 2005 - august 2005 procedând la vânzarea pe piața extrabursieră a pachetului de 781.729 acțiuni ce reprezentau 97,6

% din capitalul social. Având această calitate, terțul dobânditor avea cunoștință că prin actul fraudulos încheiat vor fi prejudiciați creditorii debitorului, datorită insolvabilității acestuia, cunoscând și despre faptul că societatea nu a depus la registrul comerțului bilanțul pe anii 2003, 2004, 2005, motiv pentru care a fost dizolvată.

Mai mult, SC de Vinuri 2000 SA a achiziționat activele debitoarei în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 59 din 13.01.2006 în scopul revânzării, având în vedere că la data de 13.03.2006 le-a înstrăinat potrivit contractului de vânzare autentificat sub nr. 793/13.03.2006 către SC SRL

Referitor la constatarea nulității absolute a procesului-verbal de adjudecare încheiat la data de 18.07.2008 de lichidatorul judiciar, instanța de fond a reținut că vânzarea activelor efectuată în baza acestui act a avut loc în cursul procedurii de insolvență, deci sub controlul judecătorului sindic, în conformitate cu regulamentul de vânzare corespunzător, aprobat prin hotărârea adunării creditorilor din data de 10.07.2008, fiind respectate dispozițiile art. 118 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 potrivit cărora "imobilele vor putea fi vândute direct, în urma propunerii lichidatorului, aprobată de adunarea generală a creditorilor".

Totodată, vânzarea s-a realizat la prețul de pornire din raportul de evaluare al activelor, conform procedurii prevăzute de dispozițiile Codului d e procedură civilă privind executarea silită a bunurilor imobile, nefiind în dauna creditorilor, cum susține SC de Vinuri 2000 SRL, motiv pentru care va fi respinsă acțiunea în constatarea nulității absolute a procesului verbal de adjudecare încheiat la data de 18.07.2008 de lichidatorul judiciar.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea de Vinuri 200 SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, se susține de către recurentă, că, la termenul de judecată din 26.06.2008, lichidatorul judiciar a solicitat acordul judecătorului sindic privind vânzarea activului constând în suprafața de 970 împreună cu constructiile C6 si C7.

Deși judecătorul sindic a amânat această decizie până la termenul din 02.09.20008, când lichidatorul trebuia să depună hotărârea prin care s-a dispus suspendarea cauzei într-un dosar referitor la același activ, acesta a pășit la vânzarea activului, încălcându-și astfel atribuțiile prevăzute de art. 25 din Legea 85/2006.

a fost scos la vânzare cu încălcarea de către lichidatorul judiciar a prevederilor Codului d e Procedură civilă. Procedura de publicație și licitație a fost viciată, ea fiind formală, cu scopul de a atribui activul unei anumite persoane și la un anumit preț, în dauna creditorilor.

Lichidatorul judiciar a solicitat, la data de 10.07.2008, acordul adunării creditorilor privind vânzarea acestui activ, la data de 14.07.2008 se publică anunțul de vânzare, iar la data de 18.07.2008 se ține licitația, aceasta efectuându-se la un interval de numai 4 zile de la publicarea anuntului de vânzare, încălcându-se dispozițiile art. 504 alin. 2 proc. civ. care prevăd că termenul stabilit pentru vânzare nu va fi mai scurt de 30 de zile.

Cererea lichidatorului judiciar privind anularea contractului de vânzare-

cumpărare autentificat sub nr. 59/13.01.2006 este inadmisibilă, ea fiind motivată pe aprecierea eronată a lichidatorului care învederat că bunul ar fi fost vândut la o valoare disproportionată în raport cu prețul încasat, așa încât este vorba de un act lezionar. În calitate de cumpărător, recurenta era interesată de prețul de achiziționare care este de un miliard lei vechi, același preț fiind obținut și la vânzare, așa încât nu poate fi vorba de o disproporție de valoare.

Raportat la locul situării imobilului și la momentul economic al vânzării, prețul este serios, iar recurenta a fost cumpărător de bună-credință, la data efectuării tranzacției neexistând nicio notare în cartea funciară a vreunui litigiu.

Susținerea lichidatorului judiciar în sensul că pentru bunurile tranzacționate nu s-au achitat impozitele și taxele legale, nu este reală,la dosarul cauzei nefiind depus niciun certificat din care să rezulte că recurenta ar datora vreo sumă de bani către bugetul de stat.

Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii cererii formulată de lichidatorul judiciar.

La termenul de judecată din 2 aprilie 2009, lichidatorul judiciar al debitoarei a susținut excepțiile invocate prin întâmpinarea depusă la dosar, respectiv excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în promovarea unei acțiuni având ca obiect constatarea nulității absolute a procesului-verbal de adjudecare încheiat la data de 18.07.2008, deoarece, în procedura insolvenței instituită împotriva debitoarei, recurenta nu are nicio calitate procesuală; în anul 2005, recurenta și-a înstrăinat întregul capital social detinut în patrimoniul debitoarei, creându-și singură starea de insolvență. Recurenta nu are calitatea de creditor întrucât nu figurează în tabelul definitiv al creantelor și, potrivit deciziei nr.221/05.11.2007pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, promisiunea de vânzare -cumpărare este lovită de nulitate.

Susține și excepția lipsei de interes al recurentei în promovarea acestei acțiuni, arătând că aceasta nu a justificat un caracter personal al pretențiilor sale, respectiv folosul sau practic în situația desființării procesului-verbal de adjudecare și nici prejudiciul suferit în situația în care nu ar fi formulat o astfel de cerere.

De, asemenea și excepția tardivității formulării acțiunii este întemeiată. În situația în care s-ar reține calitatea procesuală de persoană interesată, recurenta putea formula contestație în termen de 5 zile de la data depunerii raportului, însă recurenta nu s-a raportat la dispozițiile art. 21 alin. 2 din Legea 85/2006.

Verificând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:

Excepțiile invocate de lichidatorul judiciar al debitoarei, au fost analizate de instanța de fond, ele fiind respinse prin sentința atacată cu prezentul recurs, iar lichidatorul judiciar nu a declarat recurs împotriva acestei hotărâri, așa că analiza lor în această fază procesuală nu mai poate fi făcută în mod separat.

Referitor la motivele de recurs, Curtea constată că, într-adevăr, lichidatorul judiciar nu a respectat prevederile legale ce reglementează vânzarea bunurilor prin licitație odată ce, la numai patru zile de la publicarea anunțului de vânzare, a avut loc licitația, încălcându-se astfel prevederile art. 504 alin. 2 Cod proc. civ. care prevede că termenul stabilit pentru vânzare nu va fi mai scurt de 30 de zile- și aceasta indiferent dacă această procedură reglementată de Codul d e procedură civilă se desfășoară în cadrul aplicării prevederilor Legii 85/2006, lege specială care

nu reglementează altă procedură pentru vânzarea bunurilor prin licitație, decât aceea a dreptului comun din Codul d e procedură civilă.

Pe de altă parte, în ceea ce privește anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 59/2006, Curtea constată că nu există un motiv legal și întemeiat pentru anularea acestui act în condițiile în care, nu există o disproporție vădită între prețul de cumpărare și cel de vânzare, în raport de materialitatea bunului care a făcut obiectul actului, respectiv o rampă auto și o magazie situată în localitatea P;de asemenea, numai împrejurarea că recurenta a vândut la rândul ei bunul ce a făcut obiectul actului anulat nu este de natură să ducă la concluzia că s-a urmărit fraudarea creditorilor, întrucât circuitul civil nu poate fi întrerupt sau negat prin simpla supoziție că la un moment dat s-ar putea aprecia că un act de înstrăinare să fie considerat fraudulos.

Față de considerațiile expuse mai sus, Curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința în sensul că va respinge acțiunea formulată de lichidator pentru anularea actului de vânzare-cumpărare nr. 59/2006; va admite acțiunea formulată de de Vinuri și va constata nulitatea absolută a procesului-verbal de adjudecare din 18.07.2008 și a actelor subsescvente, menținând restul dispozitiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de creditoareade Vinuri 2000 SA,cu sediul în B,-, - 31,. 2,. 2ap. 43, sector 3 și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la punctul de lucru al societății în comuna, județul B, împotriva sentinței nr. 1096 din 22 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu debitoareaSC SA,cu sediul în P, județul B- prin lichidator judiciar, cu sediul profesional în B, str. -. 11 B.1, județul B, intimatul, domiciliat în comuna, județul G, creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice B,-, județul B,SC SRL, cu sediul în B, nr. 2, -. 1,. 4,. 18 sector 3 și intimatulOficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău,str. -,. 2. județul B și în consecință,

Modifică în parte sentința nr. 1096 din 22 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău în sensul că:

Respinge acțiunea lichidatorului judiciar privind anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 59 din 13.01.2006 de -

Admite cererea recurentei SC de Vinuri 2000 SA. Constată

.//.

nulitatea absolută a procesului -verbal de adjudecare încheiat de lichidatorul judiciar la data de 18.07.2008 și a actelor subsecvente.

Mentine restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 9 aprilie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

- - - - - -

GREFIER,

- -

red. VN

dact MC

3 ex/13.05.2009

f-

Operator date cu caracter personal

Număr notificare 3120



Președinte:Valentin Niță
Judecători:Valentin Niță, Alexandrina Urlețeanu, Maria Pohoață

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acțiune în anulare. Decizia 589/2009. Curtea de Apel Ploiesti