Acțiune în anulare. Decizia 708/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE NR. 708
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Cătălin Șerban PREȘEDINTE INSTANȚĂ
- -- JUDECĂTOR
- -- JUDECĂTOR
- -- GREFIER
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva sentinței civile nr.1460/20.12.2007 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect acțiune în anulare.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat pentru recurenta-pârâtă, cu delegație la dosar, restul părților fiind lipsă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Avocat pentru recurenta-pârâtă depune o serie de înscrisuri (conform opisului) într-un singur exemplar și solicită instanței să se pronunțe dacă apreciază că se impune comunicarea acestor înscrisuri și intimatei.
Instanța constată că din actele depuse rezultă că s-a făcut plata în numerar.
Avocat arată că plata s-a făcut în numerar și s-a depus în acest sens extras din Registrul de casă în care sunt evidențiate aceste plăți, nemaiavând alte înscrisuri. Precizează că toată arhiva este la lichidator.
Nemaifiind alate cereri instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond:
Avocat pentru recurenta-pârâtă arată că recurenta a avut calitate de asociat la intimata - - & - SRL. Împrumutul rezultat din contractul de împrumut este evidențiat în registrul de casă și evidențele contabile. În funcție de necesarul de lichidități, se acorda acest împrumut. Recurenta a fost asociat și administrator al societății până în mai 2007 când s-a schimbat acționarul majoritar al societății și s-a aprobat retragerea recurentei din administrația societății și cererea de restituire a împrumutului la societate.
Arată că la data de 8 mai 2007 s-a întocmit un proces-verbal prin care asociatul majoritar a restituit cele 6 bilete la ordin, cu scadențe ulterioare datei de 8.05.2007. Precizează că la această dată pe rolul instanței erau cereri de declarare a falimentului împotriva intimatei-reclamante, dar la data retragerii recurentei din societate nu se pronunțase nici o hotărâre de deschidere a procedurii insolvenței.
Instanța de fond în mod greșit a reținut că s-a trecut la scadența împrumutului anticipat, lucru ce nu este adevărat, nefiind incidente dispozițiile art.80 al. lit. din Legea 85/2006 privind frauda debitorului.
Transferul împrumutului s-a făcut conform termenului biletelor la ordin.
Solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond ca neîntemeiată.
S-au declarat dezbaterile închise cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
DELIBERÂND:
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 5258/110 din 19.09.2007, reclamanta - - & - SRL prin administrator judiciar Bas olicitat în contradictoriu cu pârâta debitoare - -& - SRL și în calitate de administrator statutar anularea transferului drepturilor de proprietate efectuate de către debitoare către asociatul și administratorul statutar la data de 8.05.2007, drepturi în valoare de 231.825 RON reprezentând restituire împrumut pe care aceasta l-a acordat societății falite evidențiat în contul nr. 455 - asociați conturi curente.
Acțiunea a fost scutită de plata taxei de timbru.
În motivarea cererii s-a arătat că prin actul adițional la actul constitutiv al - - & - SRL încheiat la data de 8.05.2007 a fost aprobat bilanțul contabil din data de 31.12.2006, retragerea din funcția administratorului societății pârâta, numirea noului administrator și s-a aprobat restituirea împrumutului pe care pârâta l-a acordat societății falite.
Potrivit procesului verbal de predare - primire încheiat la 8.05.2007, asociatul majoritar al - -& - SRL a primit un număr de 6 Bilete la ordin emise de - INTERNAȚIONAL SRL B, către - SRL girate către - - & - SRL și regirate către aceasta având o valoare totală de 231.825 lei RON, reprezentând restituirea împrumutului acordat societății falite. La acea dată mai arată reclamanta, asociații debitoarei aveau cunoștință că pe rolul Tribunalului Bacău se aflau un număr de 5 dosare care aveau ca obiect cererile introduse de creditori privind deschiderea procedurii insolvenței: dosar nr- creditoare Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Secuieni, dosar nr- - creditoare - COM SRL; dosar nr- - creditoare - SRL; dosar nr- - creditoare - TRANS SA; dosar nr- - creditoare - SRL.
Această situație, a apreciat reclamanta, dovedește că transferul s-a făcut cu intenția de a se sustrage sume de bani de la urmărirea de către creditori și de a leza drepturile acestora fiind incidente dispozițiile art. 80 al. 1 lit. c, f al. 2 lit. d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
În susținerea cererii s-a solicitat proba cu înscrisuri.
Pârâta nu a formulat întâmpinare și a solicitat proba cu expertiză contabilă care să stabilească situația financiară a societății debitoare la data de 9 mai 2007 și înscrisuri.
Instanța, având în vedere înscrisurile depuse de părți la dosar de părți procesul-verbal de predare primire, contractul de împrumut nr. 35 din 8.05.2007, copii de pe Biletele la Ordin, Hotărârea a asociaților, Actul adițional la Actul constitutiv din 8.05.2007, Contractul cadru din 18.04.2005 pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condițiile Programului special de predare pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală SAPARD România; Nota nr. 1716 din 16.10.2007 emisă de Agenția SAPARD, contractul de împrumut nr. 73 din 10.09.2004 și având în vedere recunoașterea pârâtei că suma restituită era identică cu suma evidențiată în contul 455, a apreciat că nu se impune administrarea probei cu expertiză contabilă.
Prin sentința civilă nr. 1460 din 20 decembrie 2007, tribunalul a admis acțiunea formulată de reclamanta - -&- SRL prin administrator judiciar în contradictoriu cu pârâta și în consecință a dispus anularea transferului de drepturi patrimoniale efectuate de debitoarea falită către pârâtă cu o valoare totală de 231.825 lei, efectuate la data de 8 mai 2007 și repunerea părților în situația anterioară.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin actul adițional la actul constitutiv al - - & - SRL încheiat la data de 8.05.2007 a fost aprobat bilanțul contabil din data de 31.12.2006, retragerea din funcția administratorului societății pârâta, numirea noului administrator și s-a aprobat restituirea împrumutului pe care pârâta l-a acordat societății falite.
Potrivit procesului verbal de predare - primire încheiat la 8.05.2007, asociatul majoritar al - -& - SRL a primit un număr de 6 Bilete la ordin emise de - INTERNAȚIONAL SRL B, către - SRL girate către - - & - SRL și regirate către aceasta având o valoare totală de 231.825 lei RON, reprezentând restituirea împrumutului acordat societății falite. La acea dată a arătat reclamanta, asociații debitoarei aveau cunoștință că pe rolul Tribunalului Bacău se aflau un număr de 5 dosare care aveau ca obiect cererile introduse de creditori privind deschiderea procedurii insolvenței: dosar nr- creditoare Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Secuieni, dosar nr- - creditoare - COM SRL; dosar nr- - creditoare - SRL; dosar nr- - creditoare - TRANS SA; dosar nr- - creditoare - SRL.
"Actele încheiate în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii cu intenția tuturor părților implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile", intră în incidența prevederilor art. 80 al. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006.
Având în vedere că împotriva societății s-a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței și de către alți creditori așa cum s-a precizat, având în vedere că societatea se afla în încetare de plăți, având în vedere că actul de transfer a fost încheiat în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii iar plățile anticipate ale datoriei au fost efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, judecătorul sindic a apreciat că acestea au fost încheiate cu rea-credință pentru a leza drepturile altor creditori în vederea obținerii unui profit în favoarea pârâtei, apreciind acțiunea întemeiată și pe cale de consecință a dispus anularea transferului efectuat la data de 8.05.2007 în valoare de 231.825 RON și restituirea sumei către reclamantă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, arătând că în mod neîntemeiat s-a reținut îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 80 lit. c din legea nr. 85/2006, deși nu s-a administrat nici o probă care să susțină incidența temeiului invocat.
Astfel, se arată că instanța de fond nu a efectuat cercetarea judecătorească; nu a înserat în cuprinsul hotărârii nici măcar data când a fost deschisă procedura, ci doar a enumerat înscrisurile depuse la dosar și a recopiat acțiunea introductivă. Astfel, se observă că deși în pg. 3 al. 3 hotărârii ar fi trebuit să înceapă considerentele hotărârii, la fila 4 se regăsește ce susține reclamanta. Instanța reținut prezumția relei credințe, răsturnând principiul bunei credințe, Sub aspectul reținerii incidenței art. 80 al. 1 lit. c se arată că trebuia dovedită conivența frauduloasă, din text rezultând necesitatea atât a fraudei debitoarei cât și complicitatea terțului la fraudă. Arată recurenta că este exclusă din orice bănuială de conivență, atâta vreme cât a fost practic alungată din societate și amenințată.
În ce privește cazul reglementat de art. 80 al. 1lit. f se arată că acest text nu este incident în cauză deoarece reglementează datorii care erau încă neexigibile. În speță, exigibilitatea obligației este determinată de simpla cerere de restituire și la data la care împrumutătorul o formulează. Astfel, cererea fost depusă anterior datei de 8 mai 2007 și s-a dispus plata cu 9 bilete la ordin. De altfel, se arată că transferul patrimonial care a fost anulat, nu a avut loc la data de 8 mai 2007 ci ulterior la datele stabilite pentru fiecare bilet la ordin. Invocă recurenta că deși judecătorul sindic nu s-a mai pronunțat și pe cel de-al treilea temei invocat, respectiv art.80 al. 2 lit. d, nu sunt incidente nici aceste dispoziții deoarece la data transferului patrimonial nu avea calitatea de administrator.
Ca ultimă considerație, recurenta a înțeles să invoce că deși la data de 8 mai 2007 erau pe rolul Tribunalului Bacău mai multe cereri de deschidere a procedurii, acestea nu erau admise.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și din oficiu, această instanță apreciază că este nefondat urmând a-l respinge pentru următoarele considerente:
Sub un prim aspect această instanță reține că judecătorul sindic apreciat că sunt incidente doar dispozițiile art. 80 lit. c din Legea nr. 85/2006, împrejurare față de care analiza apărărilor recurentei ce vizează neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 80 al. 1 lit. f și art. 80 al. 2 lit. d, apare de prisos. Atâta vreme cât instanța de fond a dispus anularea transferului doar în temeiul art. 80 lit. c, deși lichidatorul invocase și lit. f și d rezultă că judecătorul sindic a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile de la lit. f și
În ce privește condițiile prevăzute de art. 80 lit. c din Legea nr. 85/2006, instanța de recurs față de înscrisurile depuse și împrejurările în care a fost aprobată restituirea împrumutului către recurentă, apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest text.
Scopul normelor legale cuprinse în art. 80 din Legea nr. 85/2006 este reîntregirea "averii" debitorului în vederea unei redistribuiri a activelor.
Perioada care precede deschiderea procedurii este o perioadă în care debitorii și creditorii disperați, având știință de iminența insolvenței, sunt tentați să-și îmbunătățească situațiile, în disprețul principiului legalității. Tocmai de aceea americanii au numit această perioadă " zona crepusculară" iar francezii " perioada suspectă".
acțiunii prevăzut de art.80 lit. constă în existența unui concert fraudulos între debitor și partenerii săi, toți fiind animați de intenția de a-i leza pe creditori prin sustragerea unui bun din sfera celor urmărite în temeiul gajului general al creditorilor.
Situația de fapt ce reiese din probele administrate întărește convingerea instanței de existența concertului fraudulos. Astfel, recurenta, asociată și administrator la - -&- SRL încheie la 10.09.2004 contractul de împrumut nr. 73/2004, contract ce nu are un obiect determinat, făcându-se mențiune în " sumă maximă de 7 miliarde lei". Termenul de restituire a fost inițial de 9.09.2007. Deși acest împrumut apare în actele societății debitoare ( registru de casă, balanță) în contul 455, lucru necontestat de administratorul judiciar, recurenta nu a făcut dovada modalității de plată ( numerar, ordin de plată). Prin actul adițional din 6 decembrie 2006, act încheiat înainte ca recurenta să cesioneze 51% din părțile sociale către - SRL s-a precizat obiectul contractului de împrumut, respectiv 6.400.022.600 lei vechi și termenul de restituire 6.04.2007, contract semnat de recurentă atât în calitate de împrumutător cât și în calitate de administrator al societății împrumutate.
La începutul anului 2007, pe rolul Tribunalului Bacăus -au înregistrat 5 cereri de deschidere a procedurii insolvenței. În luna martie 2007 ( așa cum rezultă din sentința de deschidere a procedurii ) - -& - SRL primește citație cu mențiunea de a formula contestație.
În acest context, având cunoștință de existența cererilor de deschidere a procedurii, la 8 mai 2007, recurenta se retrage din funcția de administrator și totodată i se aprobă restituirea împrumutului, însă starea de insolvență era iminentă, situație cunoscută atât de recurentă cât și de debitoare.
De altfel, la aceeași dată, 8 mai 2007, asociatul majoritar la debitoarei - -& - respectiv - SRL încheie un contract de împrumut pentru suma de 231.825 lei, în vederea achitării împrumutului către.
Acest contract de împrumut denotă faptul că societatea nu putea achita datoriile, neavând la data de 8 mai 2007, resurse financiare.
Recurenta, ca fostă administrator a avut acces la informațiile despre posibila declanșare a procedurii, așa încât intenția sa a fost doar de a-și salva situația în detrimentul celorlalți creditori, încălcând principiul egalității.
Intenția tuturor părților implicate rezultă fără echivoc în cauza de față, dată fiind data încheierii actului, resursele financiare ale societății, cererile de deschidere a procedurii aflate pe rol, modificarea termenului de restituire a împrumutului în contractul de împrumut încheiat de - SRL. Apărarea recurentei că nu a fost de conivență cu debitoarea atâta vreme cât a fost alungată din societate nu poate fi reținută.
Astfel, din înscrisuri rezultă că recurenta s-a retras de bună voie din administrarea societății, ceea ce întărește convingerea că la aprobarea restituirii împrumutului existat un concert fraudulos.
Astfel, este greu de acceptat că în condițiile în care ar fi fost alungată, amenințată, din societate, așa cum susține recurenta, acționarul majoritar ar fi acceptat să-i restituie un împrumut.
Nu poate fi reținută nici apărarea că judecătorul sindic nu a făcut o cercetare judecătorească, atâta vreme cât hotărârea cuprinde atât motivele în fapt cât și în drept care au format convingerea instanței. Împrejurarea că în considerente nu s-a precizat data deschiderii procedurii nu este de natură a duce la reformarea hotărârii. Nici faptul că la data de 8 mai 2007 nu se pronunțase o hotărâre de deschidere a procedurii nu are relevanță, în acțiunea în anularea actelor frauduloase, esențială fiind perioada anterioară deschiderii procedurii, perioadă în care debitorul are cunoștință de imposibilitatea de a face plăți.
Nici împrejurarea că restituirea împrumutului s-a făcut, ca și modalitate de plată prin încasarea biletelor la ordin emise către - SRL care au fost scadente ulterior datei de 8 mai 2007, nu are relevanță, actul juridic datând din 8 mai 2007. Faptul că instanța a reținut argumentele administratorului judiciar nu denotă faptul că ar fi avut alte convingeri, ci dimpotrivă.
Pentru cele ce preced, instanța va respinge, în baza art. 312 Cod procedură civilă, recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva sentinței civile nr.1460/20.12.2007 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - - & - SRL PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR " "
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 17 octombrie 2008.
PREȘEDINTE: Cătălin Șerban | JUDECĂTOR 2: Violeta Chiriac | JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara Moglan |
Pt. Grefier aflat în |
semnează
Grefier șef secție
Red.
Red./13.11.2008
Tehnored./14.11.2008
Ex.2
Președinte:Cătălin ȘerbanJudecători:Cătălin Șerban, Violeta Chiriac, Lăcrămioara Moglan
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Acțiune în anulare. Decizia 460/2008. Curtea de Apel Brasov → |
---|