Alte cereri. Decizia 266/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 266
Ședința publică de la 01 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lăcrămioara Moglan
JUDECĂTOR 2: Claudia Popescu
JUDECĂTOR 3: Aurelia Saftiuc
Grefier - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine, a venit spre soluționare, contestația în anulare formulată de contestatoarea "PROFESIONAL " în calitate de lichidator judiciar al SC""SA O, împotriva deciziei civile nr.963 din 04.12.2007 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat pentru intimata SC""SRL O, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Avocat pentru intimata SC""SRL, solicită lăsarea dosarului la a doua strigare, pentru a fi prezent în instanță și apărătorul contestatoarei.
După reluarea dosarului, la a doua strigare, a răspuns aceeași parte, avocat pentru intimata SC""SRL, lipsă fiind celelalte părți.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat, consideră că prezenta contestație în anulare nu întrunește elementele prevăzute de art.318 Cod procedură civilă, sens în care solicită respingerea acesteia ca nefondată, fără cheltuieli de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra contestației în anulare de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- la această instanță contestatoarea reprezentată prin lichidator judiciar Profesional Laf ormulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 963/04 decembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL BACĂU.
În motivarea contestației în anulare se arată că instanța de recurs a omis să cerceteze unele dintre motivele de recurs. Astfel, instanța de recurs nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra apărărilor potrivit cărora sentințele judecătorești prin care voința părților a fost impusă de instanța de judecată intră în categoria contractelor judiciare de executare.
De asemenea, instanța de recurs s-a pronunțat asupra motivelor de recurs prin care s-a invocat faptul că hotărârea instanței de fond nu este motivată, nefiind menționate elementele ce nu au fost respectate pentru a fi în situația unui contract judiciar; instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra apărărilor făcute prin care se arată că situațiile prevăzute de art. 80 din Legea nr. 85/2006 nu sunt limitativ prevăzute de lege și că se află în prezența unei tranzacții semnalate, tranzacție care poate forma obiectul unei acțiuni în constatarea nulității hotărârii judecătorești.
Intimata L formulat întâmpinare prin care arată că în fapt contestatoarea a invocat un singur motiv de recurs, care a fost analizat de instanță, celelalte 4 motive de recurs sunt invocate pentru pricina dată de contestația în anulare.
Curtea, analizând contestația formulată, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1086/D/21 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- a fost respinsă, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanta L PROFESIONAL, în calitate de lichidator judiciar al prin care se solicita constatarea nulității sentinței civile nr. 1343/29 aprilie 2005 pronunțată de Judecătoria Onești.
În esență, instanța de fond a reținut că actul a cărui nulitate se solicită fi constatată este o hotărâre judecătorească, ce nu poate face obiectul unei acțiuni în anulare, cu excepția hotărârii de expedient, ci poate fi reformată doar în căile de atac prevăzute de Codul d e procedură civilă.
Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei sentințe, criticând sentința recurată sub aspectul nepronunțării instanței de fond asupra apărărilor referitoare la existența unei tranzacții simulate.
Analizând acest singur motiv de recurs, instanța de recurs a apreciat că în mod corect nu s- analizat fondul cauzei, în situația în care a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii.
Celelalte 4 motive invocate de contestatoare nu au fost invocate ca motive de recurs.
Față de cele mai sus expuse, în temeiul art. 318 teza a II- Cod procedură civilă, Curtea urmează să dispună respingerea contestației în anulare ca fiind nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare promovată de contestatoareaPROFESIONAL- lichidator judiciar al A O, cu sediul în-, județul B, împotriva deciziei civile nr. 963 din 04 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații - prin administrator special, L O și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,01 aprilie 2008.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
GREFIER,
Red.
Red. - -/- -/- -
Red.
Tehnored. 2 ex. 17/18 aprilie 2008
Președinte:Lăcrămioara MoglanJudecători:Lăcrămioara Moglan, Claudia Popescu, Aurelia Saftiuc
← Practica judiciara insolventa. Decizia 234/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 709/2008. Curtea de Apel... → |
---|