Alte cereri. Decizia 688/2008. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, CONTENCIOS

ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar nr- Decizia nr. 688/2008

Ședința publică de la 14 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Aurelia Saftiuc

JUDECĂTOR 2: Lăcrămioara Moglan

JUDECĂTOR 3: Claudia Popescu

Grefier - -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de pârâții și împotriva sentinței civile nr. 438 din 18 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenții-pârâți, avocat, iar pentru intimatul-reclamant Expert, lichidator judiciar al SRL, consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.

Procedură legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:

Avocat solicită acordarea unui termen scurt pentru achitarea taxei de timbru, cerere față de care cealaltă parte lasă la aprecierea instanței.

Curtea, respinge cererea apărătorului recurenților pentru acordare termen și lasă dosarul la a doua strigare pentru depunerea taxei.

La reluarea cauzei au răspuns aceleași părți.

Se depune de către recurenți prin apărător chitanța nr. -/16.06.2008 cu 20 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar. La solicitarea instanței se mai depun copii lizibile ale actelor însoțitoare ce au fost depuse la instanța de recurs, acte netraduse din limba italiană, apărătorul recurenților solicitând dacă instanța va aprecia ca fiind necesar un termen pentru a depune traducerea înscrisurilor.

Reprezentanta lichidatorului judiciar nu se opune.

Instanța apreciază că nu se impune traducerea actelor urmând a respinge cererea de amânare. Nemaifiind alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.

Avocat pentru recurenții- pârâți solicită admiterea recursului, casarea sentinței tribunalului cu trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că nu au fost legal citați, atât la instanța de fond cât și în recurs, fiind în imposibilitate de a lua cunoștință de dosar și de a-și pregăti apărarea.

Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs, arată că contractul de vânzare cumpărare a cărei anulare se solicită nici nu a fost încheiat, în fapt fiind vorba de un act de dare în plată, apreciind că și sub acest aspect se impune casarea sentinței. Fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul lichidatorului judiciar solicită respingerea recursului, având în vedere că părțile au fost legal citate la fond, cât și în recurs, la dosar aflându-se toate dovezile de îndeplinire a procedurii de citare. Referitor la cel de al doilea motiv de recurs, arată că în urma verificării actelor contabile depuse de către debitoare la Primăria B și B s-a constatat că debitoarea a înstrăinat un imobil în anul 2005 în dauna creditorilor, pentru recuperarea creanțelor solicitându-se deschiderea falimentului. Și sub acest aspect apreciază ca întemeiată sentința tribunalului, solicitând respingerea recursului.

S-au declarat închise dezbaterile.

CURTEA

- Deliberând -

Asupra recursului comercial d e față, declarat în termen și legal timbrat, de către - și, împotriva sentinței civile nr.438/18.10.2007, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-, reține următoarele:

Prin sentința de mai sus, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta Expert, lichidatorul judiciar al B, în contradictoriu cu pârâții B, prin administratorul statutar, și -.

Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1473/18.08.2005, a fost anulat, pârâții - și -, fiind obligați să restituie debitoarei, B, spațiul comercial edificat din tâmplărie de aluminiu și geam termopan, în suprafață construită de 37,07 și suprafața de 35 (determinată analitic 37,07 ), situată în B, pozițiile 16-17, identificat cu nr. cadastral provizoriu 4223, sau dacă bunul nu mai există, valoarea acestuia la data transferului, de 25.100 RON.

S-a dispus totodată notificarea din oficiu a prezentei hotărâri în registrul de carte funciară.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut în esență, că prin vânzarea efectuată, pârâții au lezat drepturile creditorilor, sustrăgând bunuri de la executarea silită, cu intenția tuturor părților, prețul transferului fiind modic.

Fiind îndeplinite dispozițiile art.80 lit. b și c din Legea nr.85/2006, acțiunea a fost admisă așa cum s-a arătat mai sus.

Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții - și, recurs anulat ca insuficient timbrat, prin decizia civilă nr.94/5.02.2008, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr-.

Împotriva acestei decizii recurenții au formulat contestație în anulare, contestație admisă prin decizia civilă nr.607/23.09.2008, în temeiul art.317 pct.1 Cod procedură civilă, determinat de faptul că procedura de citare cu părțile a fost efectuată prin Buletinul de insolvență, în loc de Cod procedură civilă.

Această decizie a fost anulată și fixat termen pentru soluționarea recursului.

În motivarea cererii recurenții au arătat că procedura de citare fost viciată pentru toate termenele de judecată, la instanța de fond, fiind citați la o adresă la care nu mai locuiesc de mai bine de trei ani, fiind stabiliți în străinătate.

În ce privește anularea contractului de vânzare - cumpărare, numărul de autentificare reținut de judecătorul sindic aparține unui contract de împrumut, garantat cu ipotecă și nu contractului de vânzare - cumpărare încheiat, acest lucru neputând fi remediat printr-o îndreptare de eroare materială.

Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

În ședința publică de astăzi recurentul -, prin apărător, a depus în copie mai multe acte din care rezultă că locuiește de mai mult timp în Italia.

Curtea de apel analizând sentința civilă nr. 438/18 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în raport cu motivele de recurs invocate și din oficiu, urmează a reține următoarele:

Într-adevăr, pentru toate termenele, la instanța de fond, recurentul - a fost citat în B,-,. B,. 7, unde procedura a fost realizată prin afișare, potrivit art. 92, pct. 4 din Codul d e procedură civilă.

Abia la data de 02 noiembrie 2007, agentul procedural cu ocazia înmânării sentinței, făcut mențiunea că persoana vizată și-a schimbat adresa, și nu s-a putut afla noua adresă (fila 46).

Coroborat aceste acte cu documentele prezentate astăzi în instanță, rezultă că într-adevăr, recurentul nu a avut cunoștință de proces, schimbându-și adresa, în prezent locuind în străinătate.

Având în vedere dispozițiile art. 85 din Codul d e procedură civilă, care prevăd că judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri, decât după citarea sau înfățișarea părților, curtea de apel în temeiul art. 312 pct. 5 Cod procedură civilă urmează a admite recursul și a casa sentința cu trimitere spre rejudecare, pentru când partea va fi legal citată, la adresa indicată prin motivele de recurs, respectiv la Cabinetul Individual de Avocatură " ", cu sediul în B,-, pentru a-și putea face toate apărările pe care le consideră necesare.

Cu ocazia rejudecării cauzei se va analiza și susținerea făcută prin motivele de recurs, referitoare la numărul de autentificare al contractului de vânzare - cumpărare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul promovat de recurenții - pârâți - și, împotriva sentinței civile nr. 438 din 18.10.2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații - reclamanțiEXPERT -lichidator judiciar pentru L B și.

Casează sentința cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi,14 octombrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Red.

Tehnored. 3 ex.

05/06 nov. 2008

Președinte:Aurelia Saftiuc
Judecători:Aurelia Saftiuc, Lăcrămioara Moglan, Claudia Popescu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 688/2008. Curtea de Apel Bacau