Alte cereri. Decizia 855/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 855

Ședința publică de la 20 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Claudia Popescu

JUDECĂTOR 2: Aurelia Saftiuc

JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara Moglan

Grefier - -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - B, împotriva sentinței civile nr.310 din 23 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic pentru recurentă, care depune la dosar delegație și intimatul - contestator, personal și asistat de avocat, care depune la dosar delegație, lipsă fiind reprezentantul intimatei SC SA.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Instanța pune în discuție excepția tardivității recursului.

Consilier juridic, față de excepția tardivității recursului invocată de instanță solicită respingerea acesteia, considerând că recursul este formulat în termen, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art.3014Cod procedură civilă, conform cărora termenul de recurs este cel de 15 zile.

Avocat consideră că excepția invocată de instanță cu privire la tardivitatea recursului este întemeiată având în vedere dispozițiile art.320 al.3 Cod procedură civilă și solicită respingerea recursului ca tardiv formulat. Nu solicită cheltuieli de judecată.

S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare pe excepție.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 310/23 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- a fost admisă contestația în anulare formulată de contestatorul, a fost anulată sentința civilă nr. 1599/28 octombrie 2004 Tribunalului Bacău și s-a fixat termen pentru soluționarea fondului. La soluționarea contestației în anulare instanța a avut în vedere că în cadrul dosarului nr. 5981/2004 pârâtul a fost citat la termenul de judecată din 19.08.2004 în comuna, jud. B iar la termenele din 16.09.2004, 30.09.2004 și 21.10.2004 (când s-a judecat în fond) a fost citat în municipiul B,-,. A,. 10, județul

Așa cum rezultă din contractul de schimb autentificat sub nr. 490/11.03.2003 la BNP, depus la dosar la fila 7 de către contestatorul, rezultă că acesta și-a schimbat domiciliul în mun. B,-,.17,. D,.1, jud. Cum, în cauză contractul de schimb a fost încheiat in martie 2003 iar sentința civilă nr. 1599/2004 a fost pronunțată la data de 28.10.2004, se concluzionează că procedura de citare cu pârâtul nu a fost legal îndeplinită.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.

Prin încheierea din 14 iulie 2009 pronunțată în dosarul nr- Curtea de APEL BACĂUa fost invocată, din oficiu, excepția tardivității recursului, avându-se în vedere faptul că hotărârea recurată i-a fost comunicată recurentei la data de 01 aprilie 2009, iar recursul a fost declarat la data de 15 aprilie 2009.

Recurenta a susținut, în concluziile formulate pe excepția invocată, că termenul de recurs este de 15 zile, că hotărârea recurată este pronunțată într-o cale extraordinară de atac în condițiile Codului d e procedură civilă și nu în baza unei legi speciale, Legea privind procedura insolvenței.

Curtea, apreciază că excepția este întemeiată din următoarele considerente:

Obiectul contestației în anulare l-a constituit sentința civilă nr. 1599/28 octombrie 2004 Tribunalului Bacău, prin care a fost soluționată cererea de angajare a răspunderii patrimoniale a administratorului debitoarei, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 124 din Legea nr. 64/1995.

Art. 320 alin. 3 Cod procedură civilă prevede că hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.

Sentința civilă nr. 1599/28.10.2004 pronunțată de Tribunalul Bacău era supusă recursului, iar termenul de recurs pentru hotărârile pronunțate de judecătorul sindic este cel prevăzut de art. 7 alin. 11din Legea nr. 64/1995 (în forma avută la data pronunțării sentinței contestate), respectiv de 10 zile de la comunicarea hotărârii.

Prin urmare, hotărârea pronunțată în contestația în anulare este supusă recursului, iar termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii.

În condițiile în care hotărârea pronunțată în contestația în anulare i- fost comunicată recurentei la data de 01 aprilie 2009, iar recursul a fost declarat la data de 15 aprilie 2009 (data de pe plicul aflat la fila 6), Curtea constată că recursul a fost declarat cu depășirea termenului prevăzut de lege, ultima zi de declarare a recursului fiind 13 aprilie 2009 și, în consecință, va dispune respingerea recursului ca tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - B, cu sediul în B,--11, sector 1 împotriva sentinței civile nr.310 din 23 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - contestator, cu domiciliul în B, str. -, -.16, Sc.C, Ap.2, județul B și intimata SC SA, cu sediul în comuna, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 octombrie 2009.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

pt. -plecat din instanță

PREȘEDINTE INSTANȚĂ

GREFIER,

Red.

red.

tehnored. 5 ex.

19 nov. 2009

Președinte:Claudia Popescu
Judecători:Claudia Popescu, Aurelia Saftiuc, Lăcrămioara Moglan

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 855/2009. Curtea de Apel Bacau