Alte cereri. Decizia 587/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 587

Ședința publică de la 16 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Claudia Popescu

JUDECĂTOR 2: Aurelia Saftiuc

JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara Moglan

Grefier - -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare contestația în anulare formulată de contestatoarea - SOCIETATEA COOPERATIVĂ P, împotriva deciziei civile nr.269 din 24 martie 2009 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic pentru contestatoare, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Consilier juridic susține că s-a formulat prezenta contestație în anulare motivat de faptul că SOCIETATEA COOPERATIVĂ P N nu a fost legal citată la instanța de recurs, sens în care solicită admiterea contestației în anulare, rejudecarea cauzei și citarea societății.

S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra contestației în anulare formulată de Societatea P N, împotriva deciziei civile nr.269/2009 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU se rețin următoarele:

Prin decizia civilă nr.269 din 24.03.2009, Curtea de APEL BACĂUa admis recursul declarat de lichidator Cont B - lichidator judiciar al SC B; a modificat în parte sentința civilă nr.1239/26.11.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț, în sensul că din aliniatul patru al sentinței recurate s-a înlăturat mențiunea sumei de 57.366 lei; s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

S-a reținut de instanța de recurs că:

Prin sentința comercială nr. 1239/F/26 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosar nr- s-a dispus ca lichidatorul judiciar CONT să vireze în contul intervenientei în nume propriu - P suma de 57.366 lei, reprezentând disponibilul rămas în contul debitoarei A P N, în temeiul art. 87 alin. 2 din Legea nr. 1/2005.

Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut următoarele: Din analiza raportului asupra fondurilor obținute și a planului de distribuire depuse la dosar de lichidatorul judiciar la data de 07.05.2008 (filele 193-268. II) rezultă că din vânzarea bunurilor debitoarei s-au achitat toate creanțele înscrise în tabelul creditorilor.

Cheltuielile de lichidare, onorariul lichidatorului judiciar, precum și c/val. facturilor pentru consumul de electricitate și apă menajeră, în sumă de 33.465,81 lei, au fost de asemenea plătite, conform calculului efectuat de lichidator și menționat în planul de distribuire. Planul de distribuire nu a fost contestat de creditori.

Suma rămasă după această distribuire este de 57.366 lei, așa cum precizează și lichidatorul judiciar în finalul planului de distribuire (fila 244,. II), sumă ce urmează să fie virată în contul intervenientei deschis la Banca Transilvania P Numărul contului, menționat de în cerere este: -L-XX.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs lichidatorul judiciar CONT

În motivarea recursului se arată că judecătorul sindic și-a depășit atribuțiile prevăzute de Legea nr. 85/2006, că în raportul de distribuție care stat la baza convingerii judecătorului sindic suma de 57.366 lei este provizionată pentru cheltuieli viitoare de proceduri, că ulterior acelui plan de distribuție a mai fost întocmit un alt plan, în care sunt prevăzute cheltuielile efectuate după întocmirea planului anterior, plan ce nu a fost contestat de nici un creditor și că mai sunt cheltuieli de efectuat până la închiderea procedurii pentru publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență convocărilor, rapoartelor etc. taxe și impozite pentru bunuri, taxe și comisioane bancare.

Solicită modificarea sentinței în sensul de a dispune virarea sumei ce va exista faptic în contul debitoarei la data închiderii procedurii, după achitarea tuturor cheltuielilor aferente procedurii.

Curtea, analizând actele și lucrările din dosar și sentința recurată, în raport de motivele de recurs invocate și din oficiu, a constatat următoarele:

Judecătorul sindic a dispus ca sumele rămas după achitarea creanțelor înscrise în creditorilor debitoarei să fie achitate către MPN. Judecătorul sindic a reținut că suma rămasă după distribuire este de 57.366 lei, așa cum rezultă din planul de distribuire întocmit la data de 05 mai 2008, aflat la filele 243 - 244. 2.

Curtea a constatat că în planul de distribuire mai sus menționat, în partea finală, lichidatorul judiciar menționat că suma de 57.366 lei se previzionează pentru cheltuieli viitoare de procedură. Ulterior, lichidatorul judiciar a întocmit un alt plan de distribuire în care sunt evidențiate încasările și plățile din perioada 05.05. - 08.12.2008 și în care se menționează că în contul debitoarei a mai rămas suma de 38.376.95 lei. Acest plan de distribuire nu a fost contestat.

La data de 07 ianuarie 2009 lichidatorul judiciar a întocmit raportul final în care se menționează că în contul debitoarei a rămas un sold de 35.112,74 lei, din care se vor efectua cheltuielile aferente închiderii procedurii, diferența urmând a fi achitată către.

Față de cele mai sus expuse, curtea a constatat că judecătorul sindic a dispus în mod corect că sumele rămase în contul debitoarei să fie achitate către, însă nu trebuia reținut un cuantum fix al sumei, pentru că planul de distribuire reținut de judecătorul sindic privea o distribuire parțială, distribuirea finală urmând a fi făcută după aprobarea raportului și numai sumele rămase după această distribuire vor fi puse la dispoziția succesorilor în drepturi ai debitoarei.

Contestatoarea - P N, în temeiul art.317 pct.1 Cod procedură civilă a solicitat anularea deciziei pronunțată de instanța de recurs; a motivat contestatoarea că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, fiind astfel lipsită de dreptul de a formula apărări în combaterea cererii de recurs.

Contestația în anulare este fondată.

Astfel, contestatoarea Societatea, are sediul în municipiului P N,-; la instanța de recurs în mod eronat s-a dispus citarea Asociației Județene Na S ocietăților de Cooperative Meșteșugărești -, contestatoarea nefiind citată, deși aceasta a avut în cadrul procesului calitatea de în interes propriu -fila 187 Dosar 1516/2005 - vol.II.

Față de cele mai sus menționate rezultă că nu au fost respectate prevederile art.85 și urm. Cod procedură civilă, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare.

Pe cale de consecință, față de cele mai sus menționate, în temeiul art.317 alin.1 Cod procedură civilă instanța va admite contestația în anulare, va anula decizia civilă nr.269 din 24.03.2009 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU și va fixa termen pentru rejudecarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite contestația în anulare formulată de contestatoarea - SOCIETATEA COOPERATIVĂ P N, împotriva deciziei civile nr.269 din 24 martie 2009 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - debitoare SC SOCIETATE COOPERATISTĂ PE ACȚIUNI P N, intimat - lichidator CONT B și intimații - creditori SC SRL prin lichidator judiciar SC SRL P N, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE

Anulează decizia civilă nr.269/2009 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU.

Fixează termen la data de 14 iulie 2009, ora 9, pentru când se vor cita părțile.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 iunie 2009.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

Red.

Red. Cl.

Tehnored. 9.07.2009

Ex.2

Președinte:Claudia Popescu
Judecători:Claudia Popescu, Aurelia Saftiuc, Lăcrămioara Moglan

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 587/2009. Curtea de Apel Bacau