Contestatie faliment - procedura insolventei. Decizia 1702/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 1702
Ședința publică din data de 02 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Chirica Elena
JUDECĂTORI: Chirica Elena, Dinu Florentina Stan Liliana
- - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta - SRL, prin reprezentanții săi legali, cu sediul în P,-, Cod poștal -, Județ împotriva sentinței nr.1182 din 12.06.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimata debitoare - SRL, cu sediul în P,-, județ P prin LICHIDATOR cu sediul în B, sector 1,-, intimații creditori - SRL cu sediul în S, 9 Mai,. 77, Județ S, - cu sediul în, nr. 133, Județ
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 25 noiembrie 2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța pentru a da posibilitate apărătorului recurentei - SRL P, avocat să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 02 decembrie 2009 când a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ - Faliment, sub nr- la data de 17.06.2009, a solicitat instanței să pună în vedere administratorului judiciar al debitoarei să verifice creanța pe care o deține față de debitoare și în același timp debitul pe care i-l datorează, urmând a se efectua compensarea sumelor.
Astfel, a arătat că prin adresa nr.14/12.06.2007 lichidatorul debitoarei a încunoștiințat pe L că are de plată suma de 67.590,55 lei, deși în evidențele societății debitoarea figurează cu un sold de 50.647,39 lei; drept urmare, s-a plătit diferența de 16.943,19 lei cu ordin de plată.
La data de 6.02.2009 creditoarea și-a precizat cererea, în sensul că are ca asociat unic pe BM, asociatul având de încasat de la debitoare suma de 50.647,39 lei și că prin contractul de cesiune de creanță nr.1/1.07.2007 asociatul unic a cedat L creanța deținută, astfel că această ultimă societate este noul creditor al debitoarei cu suma de 50.647,39 lei, totodată, însă, societatea avea un debit în cuantum de 50.647,39 lei, apărând posibilitatea legală de compensare, pentru care s-a solicitat lichidatorului să inițieze procedura, intervenind compensația legală de drept în temeiul disp.art.1143 - 1147 cod civil și art.52 din Legea nr.85/2006.
La data de 2.04.2009 a depus la dosar acțiune în constatarea calității de creditor al debitoarei, împreună cu concluzii scrise pe cererea de compensare.
La termenul din data de 3.04.2009 lichidatorul judiciar a invocat excepția necompetenței instanței în soluționarea cererii, de asemenea tardivitatea cererii de înscriere a creditoarei în tabelul definitiv al creanțelor cu suma de 50.647,39 lei, la același termen judecătorul sindic a respins excepția necompetenței instanței invocată de lichidator ca neîntemeiată, pentru considerentele menționate în încheiere, lichidatorul judiciar invocând și excepția lipsei calității procesuale active a creditoarei, invocând disp.art.3 pct.7 din Legea nr.85/2006, întrucât nu are calitatea de creditor, nesolicitând în mod expres înscrierea creanței sale în tabelul definitiv de creanțe.
Prin sentința 1182/12 iunie 2009, Tribunalul Prahovaa respins excepția tardivității formulării cererii de către invocată de lichidator, a respins acțiunea în constatarea calității de creditor formulată de în contradictoriu cu debitoarea L prin lichidator judiciar, ca inadmisibilă, a admis excepția lipsei calității procesuale active invocată de lichidator și a respins cererea de compensare a creanțelor formulată de ca formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că în ce privește excepția tardivității formulării cererii invocată de lichidatorul judiciar, excepția este neîntemeiată deoarece raportat la temeiul de drept al cererii formulată ca o acțiune în constatare, prin această acțiune se urmărește constatarea existenței unui drept a reclamantului împotriva pârâtului, astfel că acțiunea este imprescriptibilă.
Pe fond, prima instanță a reținut că prin contractul de cesiune de creanță nr. 1/01.07.2007, - BM SRL a cesionat către - SRL, creanța în sumă de 50.647,39 lei, pe care o avea față de debitoarea - SRL la data de 30.06.2007 și potrivit art. 4 lit.B din contract, cesionarul urma să notifice debitorului cedat prin intermediul executorilor judecătorești întocmirea contractului de cesiune de creanță și potrivit art. 1395 Cod civil, până la îndeplinirea formalităților cerute de lege pentru opozabilitatea cesiunii, debitorul cedat poate să o ignore, iar prin sentința 392/14.09.2007 împotriva debitoarei s-a deschis procedura simplificată de insolvență, fără ca până la această dată debitoarea să fie notificată referitor la cesiune, neexistând nici dovada că a fost acceptată cesiunea în modalitățile prevăzute de lege.
Se arată prin hotărâre că, potrivit dispozițiilor legale, adresele emise de - SRL și înaintate lichidatorului nu pot fi echivalate notificării ca formalitate pentru opozabilitatea cesiunii, formalitate ce trebuia îndeplinită de cesionar sau cedent debitorului cedat și în această situație cesiunea nu a produs efect în ceea ce o privește pe debitoare, astfel că - SRL - cesionarul - nu a devenit creditor al debitoarei, iar potrivit art. 3 pct.8, art. 64 și 65 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, creditorul îndreptățit să participe la procedura insolvenței este creditorul care a formulat și căruia i-a fost admisă total sau în parte o cerere de înregistrare a creanței, în tabelul definitiv al creanțelor contra debitorului or, - SRL nu a formulat o astfel cerere, care are caracterul unei cereri în realizare, acțiunea formulată fiind o acțiune în constatare a calității de creditor, astfel încât acțiunea este inadmisibilă.
În ceea ce privește cererea de compensare a creanțelor se reține prin sentință că potrivit art. 52 din Legea nr. 85/2006, deschiderea procedurii de insolvență nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii, însă cum excepția lipsei calității procesuale active invocată de lichidator față de - este întemeiată, cererea de compensare a creanțelor este formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Împotriva sentinței a declarat recurs - SRL, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând în esență că în mod greșit i-a fost respinsă acțiunea în constatarea calității de creditor deoarece prin contractul de cesiune de creanță nr. 1/01.07.2007 - BM SRL a cesionat recurentei creanța în sumă de 50.647,39 lei pe care o avea față de debitoarea - SRL la data de 30.06.2007 și că i-a transmis lichidatorului judiciar adrese de notificare în datele de 27.11.2007, 13.12.2007 și 23.05.2008 privind contractul de cesiune de creanță, însă de fiecare dată corespondența a fost returnată cu mențiunea, destinatar lipsă ", deși corespondența a fost transmisă pe adresa B,-, Sector 1, unde lichidatorul își are sediul social.
Arată recurenta că lichidatorul nu a făcut niciodată un refuz la plata sumei de 50.647,39 lei de către recurentă către creditorul - BM SRL și nici după înregistrare la instanță a cererii de constatare a calității de creditor și de compensare, lichidatorul nu a refuzat nici de această dată plata sumei de 50.647,39 lei, pe care recurenta a făcut-o către - BM SRL, astfel încât valabilitatea contractului de cesiune de creanță este indubitabilă, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1093, 1391 Cod civil, în sensul că plata și strămutarea creanței sunt legale și totodată sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1106 și 1108 pct. 3 Cod civil, în speță operând subrogația de drept în drepturile creditorului, respectiv subrogația recurentei în drepturile - BM SRL față de societatea debitoare.
Mai arată recurenta că notificarea cesiunii de creanță a avut loc prin corespondența directă între recurentă și lichidatorul și executorul judecătoresc cu adresa nr. 246/15.09.2009, iar în ceea ce privește cererea de compensare a datoriilor reciproce, aceasta este legală și trebuia admisă ca atare, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1143-1147 Cod civil și ale art. 52 din Legea nr. 85/2006.
Se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii cererii de constatare a calității de creditor, respectiv a existenței dreptului de creanță în sumă de 50.647, 39 lei, pe care recurenta îl are față de societatea debitoare, înscrierea la masa credală cu această sumă și admiterea cererii de compensare legală a datoriilor reciproce dintre recurentă și societatea debitoare și respingerea excepției lipsei calității procesuale active față de recurentă.
Curtea, examinând sentința prin prisma criticilor din recurs, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată următoarele:
Prin contractul de cesiune de creanță nr. 1/01.07.2007, - BM SRL a cesionat către recurentă creanța în sumă de 50.647, 39 lei pe care o avea față de debitoarea - SRL la data de 30.06.2007.
Potrivit dispozițiilor art. 1393 Cod civil, cesionarul nu poate opune dreptul său la oat reia persoană decât după ce a notificat debitorului cesiunea.
Potrivit dispozițiilor art. 4 lit.B din contractul de cesiune, s-a prevăzut că cesionarul în speță recurenta, urma să notifice debitorului cedat prin intermediul executorilor judecătorești întocmirea contractului de cesiune de creanță și potrivit dispozițiilor art. 1395 Cod civil, până la îndeplinirea formalităților prevăzute de lege, pentru opozabilitatea cesiunii, respectiv până la momentul efectuării notificării prin intermediul executorilor judecătorești debitorul cedat poate să o ignore, în situația în care debitorul nu acceptă cesiunea prin înscris autentic sau sub semnătură privată.
În speță, față de societatea debitoare prin sentința nr. 392/14.09.2007 s-a deschis procedura simplificată a insolvenței și până la data deschiderii procedurii insolvenței debitoarea nu a fost notificată cu privire la cesiune de către recurentă, care avea obligația să o notifice prin intermediul executorilor judecătorești și totodată nu există nici dovada că debitoarea a acceptat cesiunea prin înscris autentic sau sub semnătură privată, adresele emise de către recurentă și înaintate lichidatorului judiciar nu pot echivala cu notificarea prevăzută în dispozițiile Codului civil și de prevederile contractului de cesiune, deoarece debitoarea nu a notificat cesiunea prin intermediul executorilor judecătorești și nici nu s-a făcut dovada că debitoarea a acceptat cesiunea prin una din modalitățile prevăzute de lege.
În aceste condiții, în mod corect și legal judecătorul sindic a considerat că cesiunea nu a produs efect în ceea ce o privește pe debitoare, recurenta nedevenind creditor al societății debitoare.
Totodată dispozițiile art. 3 pct. 8 și art. 64 și 65 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, prevăd că, creditorii îndreptățiți să participe la procedura insolvenței sunt creditorii care au formulat cererea de înregistrare a creanței în tabelul definitiv al creanțelor contra debitorului și le-a fost admisă total sau parțial cererea, în speță recurenta neformulând o astfel de cerere întemeiată pe aceste dispoziții, care are caracterul unei acțiuni în realizare, astfel încât acțiunea în constatarea calității de creditor formulată de recurentă corect și legal a fost respinsă de judecătorul sindic ca inadmisibilă, față de dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă.
Pretinsa notificare a cesiunii de creanță, invocată de recurentă, prin adresa nr. 246/15.09.2009, este formulată de cedentul - BM SRL și nu de cesionar, în speță recurenta, așa cum prevăd dispozițiile art. 4 lit.B din contractul de cesiune, este emisă după pronunțarea sentinței instanței de fond, cu nerespectarea dispozițiilor legale prevăzute în Codul civil și în contractul de cesiune de creanță cu privire la notificare, la mai mult de 2 ani de la deschiderea procedurii insolvenței, după întocmirea tabelului definitiv al creanțelor și fără formularea unei cereri de înregistrare a creanței potrivit art. 3 pct. 8, art. 64 și 65 din Legea nr. 85/2006, astfel încât nu se poate considera că cesiunea a produs efecte în ceea ce o privește pe debitoare, că recurenta în calitate de cesionar a devenit creditor al societății debitoare.
Critica recurentei cu privire la cererea de compensare a datoriilor reciproce, nu este fondată.
Recurenta a formulat o cerere de constatare a calității de creditor potrivit art. 111 Cod procedură civilă, cerere care este inadmisibilă în condițiile în care aceasta trebuia să formuleze o acțiune în realizare și să solicite înregistrarea creanței în tabelul definitiv al creanțelor contra debitorului, conform art. 3 pct. 8, art. 64 și 65 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței și ca atare cererea de compensare a creanțelor este formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, atâta timp cât efectele cesiunii nu s-au produs față de societatea debitoarei, astfel încât corect și legal judecătorul sindic a respins cererea recurentei de compensare a creanțelor ca formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală.
Pentru toate aceste considerente, recursul formulat se privește ca nefondat și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va fi respins ca atare, în cauză neevidențiindu-se nici un motiv de casare sau de modificare din cele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - SRL, prin reprezentanții săi legali, cu sediul în P,-, Cod poștal -, Județ împotriva sentinței nr.1182 din 12.06.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimata debitoare - SRL, cu sediul în P,-, județ P prin LICHIDATOR cu sediul în B, sector 1,-, intimații creditori - SRL cu sediul în S, 9 Mai,. 77, Județ S, - cu sediul în, nr. 133, Județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 02 decembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Chirica Elena, Dinu Florentina Stan Liliana
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Red./CMF
6 ex./03.12.2009
- - Tribunal P
-
Președinte:Chirica ElenaJudecători:Chirica Elena, Dinu Florentina Stan Liliana
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|