Practica judiciara insolventa. Decizia 1703/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 1703
Ședința publică din data de 02 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Chirica Elena
JUDECĂTORI: Chirica Elena, Dinu Florentina Stan Liliana
- - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în T,-, Cod poștal -, Județ D, sentinței nr.331 din 29.09.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimata - debitoare. cu sediul în T,-, Județ D, Cod poștal - și prin intimat - lichidator cu sediul în T, - -,. 26,. B,. 8, Cod poștal -, Județ D, intimați - creditori INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ, cu sediul în T, - Cod poștal -, Județ D, MUNICIPIUL, cu sediul în T, nr. 1-3, Cod poștal -, Județ D, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - B, sector 1, Cap. Av., nr. 50, Cod poștal -, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, cu sediul în T, - -, nr. 166, Cod poștal -, Județ D, intimați - pârâți, cu domiciliul ales la Cabinet F, T,. 23,. A,. 2, Cod poștal -, Județ D, cu domiciliul ales la Cabinet, T,. 23,. A,. 2, Cod poștal -, Județ D, cu domiciliul ales la Cabinet, T,. 23,. a,. 2, Cod poștal -, Județ
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 25 noiembrie 2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța pentru a da posibilitate recurentei Administrația Finanțelor Publice T să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 02 decembrie 2009, când a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA
Deliberând a supra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.331 din 29 septembrie 2009 Tribunalul Dâmbovița în temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC SRL, a descărcat de îndatoririle și responsabilitățile procedurii pe judecătorul sindic, lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență, cu sediul în T, str. - -, Bl.26,.B,.8, județul D, creditori, debitoare și averea sa, acționari sau asociați, a radiat societății debitoare din evidențele Oficiului Registrului Comerțului
Prin aceiași sentință tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții, și, a respins cererea formulată de lichidatorul judiciar privind atragerea răspunderii patrimoniale față de asociații societății debitoare, în temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței și în temeiul art.135 din aceiași lege a dispus notificarea prezentei sentințe către creditorii Administrația Finanțelor Publice T, Inspectoratul TERITORIAL D E Muncă T, DGFPD, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență, pârâților, și și lichidatorului judiciar Cabinet Individual de Insolvență, în baza art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006, a dispus plata din fondul de lichidare a onorariului în sumă de 1800 lei, și a cheltuielilor cu procedura în sumă de 25 lei către lichidatorul judiciar și a onorariului pentru expertul contabil, în sumă de 500 lei.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic a constatat că la data de 16 aprilie 2009 lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului SC SRL T, a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului, constatând că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința nr. 353/2.2008;
De asemenea a constatat că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței, iar în cursul procedurii, respectiv la l6.04.2009, lichidatorul judiciar a formulat o cerere de atragere a răspunderii patrimoniale față de asociații societății debitoare, și, în calitate de membrii ai Consiliului de Administrație ai SC SA
A mai reținut judecătorul sindic că cererea formulată în cauză s-a întemeiat pe faptul că potrivit relațiilor comunicate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, rezultă că SC SA a avut ca administratori pe cele trei persoane menționate mai sus, față de care s-a formulat cererea de atragerea răspunderii patrimoniale, iar societatea debitoare a avut ca asociați pe SC SA, reprezentată de Consiliul de Administrație, iar ca administrator pe, care a avut și calitatea de asociat, având doar o singură parte socială, față de SC SA cu un număr de 49 de părți sociale și o cotă de participare la beneficii de 98%.
În conținutul cererii de atragere lichidatorul judiciar a apreciat că declinul financiar al societății debitoare era accentuat încă din anul 2005, situație în care societatea nu a reușit prin nici un mijloc redresarea activității, fapt ce a condus la creșterea semnificativă a datoriilor bugetare, încheind totodată un contract de cesiune de creanțe cu SC SA, prin care a preluat o creanță în valoare de 416.157,21 lei ce urma să fie încasată de la SC SRL, despre ultima societate făcându-se afirmația că era insolvabilă cea ce nu ducea la posibilitatea recuperării creanței.
Urmare cererii de atragere, pârâții asociați au formulat o întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive determinat de faptul că nu au deținut calitatea de administratori și nici calitatea de membrii ai organelor de supraveghere sau ale altor organe de conducere ale societății debitoare, ci au fost doar membrii ai Consiliului de Administrație al SC SA T, o persoana juridică distinctă care nu a avut în administrare societatea debitoare. Se mai arată faptul că au fost numiți în funcție de membrii ai Consiliului de Administrație al SC SA T în luna octombrie 2007, în condițiile în care la 31.10.2007 societatea debitoare înregistra datorii în valoare de - lei RONI, iar declinul societății începuse din anul 2005, așa cum susține de altfel și lichidatorul judiciar în cererea de atragere, situație de fapt care nu le este imputabilă.
Pe fondul cauzei pârâții au arătat că nu se fac vinovați de starea de insolvență a societății debitoare întrucât nu există o legătură de cauzalitate între activitatea desfășurată de ei ca membrii ai Consiliului de Administrație ai SC SA și starea de insolvență a societății debitoare, invocând și mențiunile din raportul final întocmit de lichidatorul judiciar potrivit cărora, cea mai mare pierdere înregistrată de societatea debitoare s-a situat în anul 2005, în valoare de 274.534 lei și în anul 2007 în valoare de 218.039 lei, în vreme ce în anul 2008, când pârâții dețineau funcția de membrii ai Consiliului de Administrație, pierderea a fost numai de 72312 lei.
Cu privire la excepția invocată de pârâți privind lipsa calității procesuale pasive în prezenta cauză, tribunalul a apreciat că aceasta este neîntemeiată întrucât potrivit disp. art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006 răspunderea patrimonială poate fi suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de către orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului și potrivit statutului societății debitoare ( art. 13 ) Adunarea Generală a societăților este organul de conducere a societății și ia decizii atât în privința activității societății cât și referitor la politicile sale economice și comerciale, din actul constitutiv al societății debitoare rezultând faptul că SC SA în calitate de asociat deține 98 % din părțile sociale.
În vederea soluționării pe fond a cererii au fost efectuate două expertize contabile pentru a se stabilii în ce măsură starea de insolvabilitate a societății debitoare se datorează vreuneia dintre persoanele nominalizate în disp. art. 138 din Legea insolvenței și dacă a fost săvârșită vreuna dintre faptele expres prevăzute în acest text de lege care să atragă răspunderea patrimonială.
Conform raportului de expertiză contabilă întocmit de expertul tehnic filele nr. 292 - 301, volumul rezultă că societatea debitoare a înregistrat pierderi însemnate, cea mai mare fiind înregistrată în anii 2005, în valoare de 274.534 lei și 2007, în valoare de 218.039 lei, iar pe fondul creșterii datoriilor începând cu 30.06.2006 capitalurile proprii ale societății au devenit negative, datoriile societății depășind în sumă absolută valoarea contabilă a activelor.
Această concluzie evidențiază faptul că societatea debitoare ajunsese în stare de insolvență încă de la data de 30.06.2006, deși creanța pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii de către creditoarea Taf ost calculată abia la data de 17.06.2008.
În cea ce privește faptele care ar fi putut să atragă răspunderea patrimonială a conducătorilor societății, astfel cum sunt prevăzute de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 185/2006, expertul contabil a analizat fiecare dintre situațiile premisă enumerate de acest text de lege și constată că administratorii societății nu se fac vinovați de nici una dintre aceste fapte, concluzionând că în baza situaților financiare și a documentelor contabile examinate nu s-a constatat săvârșirea nici uneia dintre faptele prevăzute de art. 138 din legea nr. 185/2006.
În completarea acestui prim raport s-a întocmit de către expertul contabil (filele 48 - 62 vol. II ) un nou raport de expertiză contabilă, apreciind că în cauză sunt incidente normele art. 138 din legea insolvenței, întrucât în contractul de cesiune de creanțe nr. 2378/11.07.2008 încheiat între SC SA în calitate de cedent și SC SRL, în calitate de cesionar a fost cedată o creanță în valoare de 416.157, 21 lei, ce urma a fi încasată de societatea debitoare de la debitorul cedat SC SRL. Se prezumă faptul că societatea debitoare avea cunoștință de dificultățile financiare pe care le avea la acel moment debitorul cedat, astfel că nu se impunea încheierea contractului de cesiune de creanțe. Aceste presupuneri nu au fost dovedite însă prin nici un mijloc de probă, astfel că instanța urmează să înlăture asemenea susțineri în cea ce privește incidența dispozițiilor art. 138 asupra răspunderii administratorilor și organelor de conducere ale societății debitoare, cu atât mai mult cu cât s-a evidențiat faptul că cele mai mari pierderi înregistrate de societatea debitoare provin din anii 2005, 2007, iar cererea de atragere a fost formulată față de persoane care au deținut calitatea de membrii ai Consiliului de Administrație în cadrul societății asociate, SC T începând cu luna octombrie 2007.
În raport de concluziile rapoartelor de expertiză analizate judecătorul sindic a apreciat că cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de lichidatorul judiciar este neîntemeiată deoarece nu s-a putut face dovada existenței unui raport de cauzalitate între starea de insolvență a societății debitoare și activitatea desfășurată de asociatul majoritar prin Consiliul de Administrație ai cărui membrii sunt pârâții chemați în judecată
Împotriva sentinței a declarat recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice T criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie întrucât în mod greșit a admis cererea de închidere a procedurii potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții, și și de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorilor societății debitoare formulată de lichidatorul numit în cauză.
În susținerea recursului arată recurenta că la data de 02.10.2008, prin Sentința nr. 353 pronunțata de Tribunalul Dâmbovița deschis procedura de faliment împotriva SC SRL, iar din rapoartele depuse de către lichidator, societatea a continuat activitatea, deși încă din anul 2005 se afla în dificultate financiară, iar prin continuarea activității a mărit substanțial pasivul societății.
Mai mult susține că din expertiza contabilă efectuată în cauză de către instanță expertul a concluzionat că sunt premise în sensul incidenței art.138 din Legea nr.85/2006, fiind dispusă în cauză în urma cererii lichidatorului de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorilor statutari și pentru a vedea cauzele care au dus la apariția stării de insolvență.
Astfel, mai arată că în raportul final lichidatorul judiciar a concluzionat că societatea nu a încercat prin nici un mijloc redresarea activității, ci a continuat activitatea " în scopul întârzierii plaților către principalii creditori, motiv care a condus și la creșterea semnificativă a datoriilor bugetare".
Apreciază recurenta că hotărârea judecătorului sindic este netemeinică având în vedere faptul că, deși în raportul de expertiza contabilă se arată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 138 din Legea nr.85/2006, înlătură susținerile cu privire la răspunderea administratorilor și organelor de conducere ale societății debitoare, motiv pentru care consideră că susținerile expertului sunt simple " presupuneri ", care nu au fost dovedite prin nici un mijloc de probă.
Arată recurenta că prin contractul de cesiune de creanța nr.2378/ 11.07.2008, SC SA în calitate de cedent cedează lui SC SRL în calitate de cesionar, creanțe în valoare 416.157, 21 lei pe care le are față de debitorul cedat SC SRL.
Față de împrejurarea că SC SRL se afla ea însăși în incapacitate de plăți, lucru dovedit fără tăgadă prin intrarea în procedura insolventei și a acestei societăți, susține recurenta că cesiunea de creanțe a fost ceva formal, imposibil de îndeplinit în fapt.
Mai mult arată că încă de la încheierea acestui contract s-a știut în mod clar că banii nu vor intra niciodată în conturile SC SRL. Este evidentă intenția de fraudare a creditorului bugetar, câtă vreme administratorii SC SA sunt în fond aceeași cu ai SC SRL avându-se în vedere procentul de 98% pe care SC SA îl deține din părțile sociale ale SC SRL.
Totodată precizează recurenta că în același raport de expertiză se arată că pe parcursul celor 3 ani și J supuși analizei, debitoarea nu a avut cheltuieli materiale semnificative ( ex. materii prime, materiale consumabile,energie, apa etc.), în schimb ponderea însemnată din totalul cheltuielilor de exploatare o reprezintă cheltuielile cu salarizarea și asigurările sociale. Astfel, deși veniturile au cunoscut o evoluție pozitivă, creșterea cheltuielilor și a creanțelor neîncasate au condus în final la incapacitatea de plați. Deși la dosarul cauzei mai exista un raport de expertiza în care se concluzionează ca societatea debitoare ajunsese in stare de insolvență încă de la 30.06.2006, fără însă a constata ca administratorii societății s-ar face vinovați de vreuna dintre faptele prevăzute de art. 138 din legea nr.85/2006, judecătorul sindic se rezumă la a concluziona că cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de lichidatorul judiciar este neîntemeiată deoarece nu s-a putut face dovada existentei unui raport de cauzalitate între starea de insolventă a societății debitoare și activitatea desfășurata de asociatul majoritar prin Consiliul de Administrație ai cărui membrii sunt pârâții chemați în judecată.
În consecință, apreciază că se impune a se analiza pentru care motiv instanța de fond a ținut cont de concluziile uneia dintre expertize în defavoarea celeilalte, precum și modul de analiză total diferit al acelorași acte pe care cei doi experți le-au avut la dispoziție.
Se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii.
Intimații pârâți, au formulat întâmpinare în temeiul art.115 coroborat cu dispozițiile art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă prin care au invocat excepția inadmisibilității recursului.
Un prim aspect critică hotărârea instanței de fond sub aspectul respingerii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale, solicitând "modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii.
Față de această situație, solicită a se observa că recurenta nu a fost parte la prima instanță în cadrul soluționării cererii de atragere a răspunderii, cerere care a fost formulată de lichidatorul judiciar.
Mai mult susțin intimații că aceasta neavând calitatea de parte în dosarul de fond, față de principiul relativității efectelor unei hotărâri judecătorești, potrivit căruia hotărârea produce efecte și este opozabilă numai față de părțile care au fost parte în proces, consideră că recurenta nu poate nici ataca cu recurs hotărârea instanței pronunțată în cauza respectivă, față de care este un terț din punct de vedere procesual.
În continuare, susțin intimații că recursul este inadmisibil și dintr-un alt punct de vedere.
Precizează că dispozițiile art. 138 alin. 1 stabilesc în mod exclusiv că "în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului".
Învederează că din dispoziția legală de mai sus reiese în mod evident că legiuitorul a înțeles să acorde calitate procesuală activă pentru formularea cererii de atragere a răspunderii exclusiv administratorului sau lichidatorului judiciar.
În al doilea rând, susține că pe lângă administratorul judiciar, legea mai acordă calitate procesuală activă si comitetului creditorilor (art. 138 alin. (3).
Dreptul comitetului creditorilor de a introduce acțiunea în răspundere are caracter subsidiar și poate fi exercitat, după o autorizare prealabilă a judecătorului-sindic, numai dacă sunt îndeplinite, cumulativ, două condiții:
administratorul/lichidatorul judiciar a omis să indice în raportul asupra cauzelor
insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului;
II. administratorul/lichidatorul a omis sa introducă acțiunea în răspunderea
persoanelor menționate la art. 138 alin. (1) iar aceasta amenință să se prescrie. Sub această aspect arată că niciuna din cele 2 condiții nu este îndeplinită în cauză. Față de aceste aspecte, atât timp cat recurenta nu avea abilitatea legala de a formula însăși cererea introductiva având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale in prezenta cauza, cu atât mai mult exercitarea unei cai de atac împotriva unei astfel de cereri de atragere a răspunderii, formulata de lichidator, este inadmisibilă.
- de atacat declarată de o persoană care nu a fost parte la fond este inadmisibilă. Pe aceste considerente solicită admiterea excepției și respingerea recursului ca inadmisibil.
Pe fond susține că motivele recursului învederate de recurenta nu sunt întemeiate, recurenta mărginindu-se să facă o serie de susțineri fără substanță și lipsite de suport probator si juridic.
Referitor la Raportul de Expertiză Contabilă Judiciară întocmit în cauză de expertul contabil, arată că expertiza în discuție nu le este opozabilă, întrucât nu a fost administrată în condiții de contradictorialitate.
Cu privire la concluziile expertului privind existenta premiselor în sensul incidenței art. 138 din Legea nr. 85/2006, învederează faptul că expertiza nu face o analiză concretă a fiecărui caz prevăzut de art. 138, ci, așa cum a reținut și instanța de fond, se limitează la aprecieri de ordin general, aducând în discuție o serie de argumente care nu ne pot fi imputabile.
Astfel, precizează că împrejurarea ce vizează mărirea pasivului a fost determinată de acumularea unor creanțe fiscale accesorii (majorări de întârziere), reprezintă o consecință directă a incidenței OG nr. 92/2003 privind Codul d e procedura Fiscală, act normativ care stabilește ca debitele bugetare sunt purtătoare de majorări.
Tot lipsită de relevantă este și împrejurarea ca SC SA T făcea plați numai la nivelul plaților salariale si a impozitelor cu reținere la sursa aferente salariilor, în condițiile în care aceste categorii de creanțe sunt prioritare potrivit legii.
De altfel, menționează că potrivit "Raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitorului SC SRL" întocmit de lichidatorul judiciar (filele 283 din primul dosar), se menționează în mod expres ca: nu au fost identificate persoane care sa se facă vinovate de ajungerea societății în stare de insolvență".
În ceea ce privește cauzele apariției stării de insolvență, se menționează în același raport "ca acestea au în vedere problemele apărute în piața de desfacere a serviciilor oferite de această societate, care a rămas fără cereri de servicii raportate la obiectul de activitate".
Se arată în plus că "societatea, chiar daca avea ca obiect de activitate transporturi de mărfuri și persoane, nu a deținut mijloace de transport, acestea fiind închiriate și fiind un alt element de creștere a cheltuielilor și de ajungere a societății în stare de insolvență".
Mai mult decât atât, potrivit expertizei având ca obiect "Analiza asupra activității economico-financiare a debitorului SRL T în perioada 30.06.2005 - 30.09.2008", întocmite de expertul contabil a fost analizat punctual și argumentat fiecare caz prevăzut de art. 138 din Legea nr. 85/2006, ajungându-se la următoarea concluzie:"pe baza situațiilor financiare si a documentelor financiar-contabile puse la dispoziție, pentru perioada în cauză analiza nu constata săvârșirea vreuneia din faptele prevăzute de art. 138 din legea nr. 85/2006".
Împrejurarea că apariția stării de insolvență este cauzată de factori absolut obiectivi, respectiv de problemele apărute in piața de desfacere a serviciilor oferite de aceasta societate, care a rămas fără cereri de servicii raportate la obiectul de activitate precum si de împrejurarea ca societatea, chiar dacă avea ca obiect de activitate transporturi de mărfuri si persoane, nu a deținut mijloace de transport, acestea fiind închiriate și fiind un alt element de creștere a cheltuielilor și de ajungere a societății in stare de insolvență, este reiterata chiar și în Raportul final, aparținând practicianului in insolvență (fila 127, dosarul 2).
Un alt aspect învederează intimații pârâți faptul că nu aveau nici calitatea de administratori, nici calitatea de membri ai organelor de supraveghere (cenzori, auditori) sau alte organe de conducere ale debitorului insolvent SC SRL și nici nu am cauzat starea de insolventa a SC SRL, prin urmare nu suntem răspunzători de gestiunea acestei societăți.
În realitate, intimații pârâți au calitate de membri ai Consiliului de Administrație al SC SA T, o persoana juridică distinctă, prin urmare au răspundere a gestiunii acestei societăți comerciale și nu a SC SRL.
Mai mult decât atât, între intimații pârâți și SC SRL nu s-au stabilit niciodată raporturi juridice nemijlocite, motiv pentru care nu înțeleg care este temeiul legal al formulării cererii de atragere a răspunderii.
Mai mult, precizează ca intimații pârâți au fost numiți în funcțiile de membri ai Consiliului de Administrație al SC SA T în luna octombrie 2007 (, ) și respectiv 15.03.2008 ( ), în condițiile în care, la data de 31.10.2007, SC SRL, era înființată încă din anul 2002, care înregistra datorii în valoare de 1.254.527 lei.
În acest context, arată ca potrivit raportului final aparținând practicianului în insolvență, cea mai mare pierdere a fost înregistrată în anul 2005 (274 534 lei) și în anul 2007 (218 039), în vreme ce în anul 2008, pierderea a fost de numai 72 312 lei.
Față de această stare de lucruri, este absolut nelegal să se solicite obligarea intimaților pârâți la suportarea unor sume de bani reprezentând datorii neachitate ale SC SRL, în condițiile în care aceste datorii vizează și anii 2005, 2006, în luna octombrie 2007, perioadă în care nu au avut nici o legătură nici cu SC SA T și cu atât mai puțin cu SC SRL.
Mai arată că deși SC SA TARGOVISTE este asociat majoritar al SC SRL nu este în măsură să justifice antrenarea răspunderii patrimoniale, în condițiile în care, potrivit actului constitutiv al SC SRL, gestiunea societății nu este realizată de Adunarea Generală a Asociaților.
Mai mult decât atât, în cadrul Consiliului de Administrație al SC SA T nu s-a luat niciun fel de hotărâre care să conducă la apariția stării de insolvență la SC SRL.
Referitor la împrejurarea ca SC SA Taî ncheiat, împreună cu SC SRL, un contract de cesiune de creanțe, solicită a se observa că nu au existat diferențe în ceea ce privește prețul cesiunii, în sensul că, în schimbul creanței, SC SRL a primit o creanța de aceeași valoare.
Mai arată că deși debitorul cedat SC SRL a intrat in incapacitate de plata, această situație nu poate fi imputată intimaților și nu pot fi făcuți răspunzători de solvabilitatea debitorului cedat.
Astfel, arată că potrivit dispozițiilor art. 1397 Cod Civil, în materia cesiunii de creanța, cedentul nu răspunde de solvabilitatea debitorului cedat, iar susținerea potrivit căreia insolvabilitatea SC SRL ar reprezenta un criteriu de atragere a răspunderii patrimoniale, o consideră neîntemeiată, în condițiile în care o normă legală expresă stabilește că cedentul (SC SA T) nu avea obligația de a răspunde pentru solvabilitatea debitorului cedat.
În continuare susține că sub aspectul cazurilor de atragere a răspunderii patrimoniale invocate de reclamantă soluția primei instanțe este legală și temeinică, iar cererea formulata în temeiul art. 138 din Legea 85/2006 fiind o specie a răspunderii civile delictuale, pentru a putea fi reținuta existența răspunderii, în condițiile art. 138 din lege, este necesar să fie îndeplinite cele patru condiții: prejudiciul, fapta ilicita, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu si vinovăția persoanelor vizate.
În acest sens învederează faptul că reclamanta nu a făcut dovada acestor elemente-condiție a căror îndeplinire este impusă cumulativ de principiile răspunderii civile delictuale, nefiind probată nici culpa persoanei vizate, nici legătura de cauzalitate dintre starea de insolvență a societății debitoare și faptele imputate prin intermediul cererii de atragere a răspunderii.
intimații pârâți că dispozițiile art. 138 nu instituie prezumția de culpă a administratorilor societății sau membrilor din organul de conducere, ci dimpotrivă, faptele trebuie dovedite.
Stabilirea existenței unor asemenea fapte și a măsurii în care ele au cauzat la ajungerea în stare de insolvență a societății debitoare se face numai pe baza administrării unui probatoriu complet și pertinent.
În legătură cu aceste aspecte, practica judiciară și literatura de specialitate sunt unanime în a aprecia că elementele angajării răspunderii membrilor organelor de conducere (fapt ilicita, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu, vinovăția) trebuiesc dovedite.
Referitor la acest aspect, supune atenției poziția constantă a Curții de APEL PLOIEȘTI în sensul că nu se poate antrena răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere a unei societăți comerciale aflate în insolvență în situația în care nu se face dovada a elementelor acestei răspunderi, neputându-se totodată extinde în mod nejustificat efectele acestei răspunderi la întreaga valoare a pasivului debitorului.
Se solicită respingerea recursului și menținerea ca legală si temeinică a deciziei atacate.
Față de excepția lipsei calității procesuale active a recurentei, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 137.pr.civ, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Potrivit art. 138 alin. 1 lit. d din Legea 85/2006, a cerereaadministratorului judiciar sau a lichidatorului, JUDECĂTOR 2: Dinu Florentina Stan Liliana l-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin faptele culpabile prevăzute expres și limitativ de lege. ispozițiile art. 138 alin. 3 din Legea 85/2006 privind procedura falimentului, prevăd că autorizarea comitetului creditorilor să introducă acțiunea în atragerea răspunderii organelor de conducere se poate face în două cazuri expres și limitativ prevăzute de lege: 1.dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică, 2.dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin.1 și răspunderea la care se referă alin.1 amenință să se prescrie. Ca atare, acțiunea în răspundere reglementată de Legea insolvenței poate fi promovată numai de administratorul judiciar sau lichidatorul numit în cauză ori, în cazurile prevăzute de alin.3, de comitetul creditorilor și nu de către oricare dintre creditorii care au înscrisă o creanță la masa credală.
Or, în cauza de față se constată că acțiunea în răspundere reglementată de Legea insolvenței a fost promovată de lichidatorul societății debitoare, iar recursul este formulat de unul dintre creditori, care nu a avut calitate de parte în sentința pronunțată la fond.
Principiul relativității efectelor unei hotărâri judecătorești, potrivit căruia hotărârea produce efecte și este opozabilă numai față de părțile care au fost parte în proces implică faptul că împotriva hotărârii pot exercita căile legale de atac numai părțile care au fost parte la fond. - de atac declarată de o persoană care nu a fost parte în proces este inadmisibilă.
Pe de altă parte, recursul formulat de T critică sentința primei instanțe numai sub aspectul modului de soluționare a acțiunii în atragerea răspunderii patrimoniale, nu și celelalte capete de cerere soluționate prin aceeași sentință.
Pentru aceste considerente și în temeiul art.137 și 312.pr. civ. și 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, Curtea va admite excepția lipsei calității procesuale active, invocată de intimați prin întâmpinare și va respinge recursul ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite excepția lipsei calității procesuale active a recurentei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, invocată de intimații - pârâți, prin întâmpinare.
Respinge recursul declarat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în T,-, Cod poștal -, Județ D, sentinței nr.331 din 29.09.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimata - debitoare. cu sediul în T,-, Județ D, Cod poștal - și prin intimat - lichidator cu sediul în T, - -,. 26,. B,. 8, Cod poștal -, Județ D, intimați - creditori INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ, cu sediul în T, - Cod poștal -, Județ D, MUNICIPIUL, cu sediul în T, nr. 1-3, Cod poștal -, Județ D, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - B, sector 1, Cap. Av., nr. 50, Cod poștal -, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, cu sediul în T, - -, nr. 166, Cod poștal -, Județ D, intimați - pârâți, cu domiciliul ales la Cabinet F, T,. 23,. A,. 2, Cod poștal -, Județ D, cu domiciliul ales la Cabinet, T,. 23,. A,. 2, Cod poștal -, Județ D, cu domiciliul ales la Cabinet, T,. 23,. a,. 2, Cod poștal -, Județ D, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 02 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Red.
Tehnored. CMF
12 ex./11.12.2009
- - Tribunal D
-
Președinte:Chirica ElenaJudecători:Chirica Elena, Dinu Florentina Stan Liliana
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 866/2009. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 25/2010. Curtea de Apel... → |
|---|
