Contestatie faliment - procedura insolventei. Decizia 174/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 174/2009
Ședința publică de la 25 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Eugenia Florescu
JUDECĂTOR 2: Gilica Popescu
JUDECĂTOR 3: Doina Hârceagă
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice H împotriva Sentinței nr.818/F/2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara în Dosar nr- (nr.vechi 7565/2005).
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă consilier juridic pentru recurenta creditoare DGFP H, lipsă fiind restul părților.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentantul recurentei creditoare DGFP H solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii obiecțiunilor formulate la raportul final întocmit de lichidator.
Față de actele și lucrările dosarului instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
În deliberare asupra recursului de față se constată că prin Sentința nr.818/F/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr- au fost respinse obiecțiunile formulate de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului H la raportul final privind pe debitoarea SC SRL publicat în Buletinul Procedurii de Insolvență nr.3166/2007.
Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut că în raportul final depus la dosarul cauzei lichidatorul judiciar SC Management T Filiala Das olicitat închiderea procedurii față de debitoarea SC SRL în baza art.131 din Legea nr.85/2006, radierea acesteia din registrul comerțului cu antrenarea răspunderii fostului administrator social al debitoarei în baza art.138 lit.d din Legea nr.85/2006.
Creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului H prin obiecțiunile formulate solicită ca lichidatorul judiciar să se implice mai mult în identificarea înstrăinărilor de bunuri de către debitoare și formularea de acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de către debitor în dauna drepturilor creditorilor în cei 3 ani anterior deschiderii procedurii inclusiv a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1178/1.07.2003.
Datorită greutăților întâmpinate, lichidatorul judiciar a intrat în posesia copiilor de pe acest contract doar la data de 20.07.2007,deci după 14 luni de la deschiderea procedurii, făcând astfel imposibil de a intra în posesia tuturor datelor pentru promovarea cu succes a unei acțiuni de anulare a înstrăinării de bunuri frauduloase în dauna creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice H-D și că creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice H -D avea posibilitatea ca în conformitate cu prevederile art.81 alin.2 din Legea nr.85/2006 să formuleze acțiuni pentru anularea înstrăinărilor frauduloase făcute de către debitoare în dauna sa.
De asemenea, aceeași creditoare, în calitatea sa de creditor majoritar, avea posibilitatea convocării adunării creditorilor pentru a solicita formularea unei astfel de acțiuni.
Instanța a apreciat ca tardiv formulată solicitarea creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice HDa se formula acțiune în anulare a unor transferuri patrimoniale, după aproximativ 24 de luni de la deschiderea procedurii în condițiile în care administratorul social nu a predat lichidatorului judiciar documentele contabile, motiv pentru care având în vedere cele de mai sus s-au respins obiecțiunile formulate de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice H D la raportul final al lichidatorului judiciar IT Management T Filiala D privind pe debitoarea SC SRL emis sub nr.353.12.2007 și publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr.3166/2007.
Împotriva acestei sentințe a formula recurs DGFP a județului H care solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate ca și admiterea obiecțiunilor formulate la raportul final întocmit de lichidatorul I Management.
În motivarea recursului se arată, în esență că solicitat instanței de fond să dispună respingerea propunerii din raportul final al lichidatorului judiciar de închidere a procedurii falimentului față de debitoarea SC SRL și să continue procedura falimentului.
Critică hotărârea instanței de fond deoarece judecătorul sindic s-a limitat doar să-l notifice pe fostul administrator al societății debitoare de a preda actele contabile fără să recurgă la sesizarea organelor de urmărire penală.
Arată că prin adresa pentru Contribuabili Mici și Mijlocii din cadrul DGFP H i-a fost comunicată lichidatorului judiciar Decizia de impunere nr.119/17.07.2007 însoțită de dispoziția de măsuri nr.54/17.07.2007 întocmite în baza Raportului de Inspecție fiscală parțială încheiat la SC SRL din care rezultă că vânzare-cumpărarea unui imobil sub prețul pieții a dus la prejudicierea creditorilor. Se cere ca judecătorul sindic să dispună în sarcina lichidatorului judiciar să își îndeplinească obligațiile prin introducerea unei acțiuni pentru anularea actelor frauduloase.
Se mai arată de asemenea că în cauză nu a fost desemnat comitetul creditorilor și prin urmare numai lichidatorului judiciar avea calitatea de a solicita anularea transferurilor și că problemele referitoare la prescripția dreptului de formula acțiune pentru anularea transferurilor frauduloase sunt de competența instanței sesizate cu o astfel de acțiuni și nu a judecătorului sindic.
În drept se invocă prevederile art.304 pct. (9) și art.304 indice 1 cod procedură civilă.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
Analizând actele și lucrările dosarului curtea de apel constată că recursul este neîntemeiat.
Legea aplicabilă raportului juridic dedus judecății este Legea nr.64/1995, care la articolul 62 prevede că"acțiunea pentru anularea unui transfer patrimonial potrivit art.60 sau 61 poate fi introdusă de lichidator în termen de 1 an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut de art.24 litera a, dar nu mai târziu de 18 luni de la data deschiderii procedurii".
Astfel în speță deschiderea procedurii s-a făcut la data de 12.04.2006 conform sentinței nr.159/CA/2006 (fila 111, dosar faliment).
Obiecțiunile creditoarei majoritare DGFP s-au înregistrat la data de 20.02.2008, o cerere în anularea actelor frauduloase, față de data deschiderii procedurii s-ar fi putut face de lichidator numai până la data de 12.10.2007.
Astfel după judecarea obiecțiunilor DGFP șansele de a fi admisă o acțiune în anulare a transferurilor frauduloase erau anulate de împlinirea termenului menționat mai sus.
Nefiind îndeplinite cerințele de la art.62 din Legea nr.64/1995 sus citat, în mod corect judecătorul sindic a respins obiecțiunile.
Pe de altă parte creditorii au obligația de diligență în recuperarea propriilor creanțe. Direcția Generală a Finanțelor Publice a avut într-adevăr posibilitatea și obligația de a solicita ea însăși anularea actelor frauduloase, simpla comunicare către lichidator a unor acte nefiind suficientă și neabsolvind-o de propria obligație instituită de prevederile art.62 alin.2 din Legea nr.64/1995.
Față de acestea în temeiul at.312 cod procedură civilă se constată că, recursul este neîntemeiat motiv pentru care va fi respins iar hotărârea atacată va fi menținută ca temeinică și legală.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul formulat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice H împotriva sentinței nr.818/F/ 2008 pronunțată la data de 10.09.2008.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 25.02.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - încetat activitatea prin pensionare Semnează, Președintele Curții de APE ALBA IULIA |
Grefier, - - |
red. PG.
Dact.SM. ex.2/8.04. 2009
Jud. sindic
Președinte:Eugenia FlorescuJudecători:Eugenia Florescu, Gilica Popescu, Doina Hârceagă
← Practica judiciara insolventa. Decizia 1189/2009. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 102/2009. Curtea de Apel... → |
---|