Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 137/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 137/2008

Ședința publică de la 26 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioan Cibu

JUDECĂTOR 2: Doina Hârceagă

JUDECĂTOR 3: Eugenia Florescu

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de creditorii A & B EXPERT INSOLVENȚĂ și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A împotriva Sentinței nr. 336/F din 19 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Alba în Dosar nr- (nr. în format vechi 5370/2005).

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă intimatul -, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SA A I, personal și asistat de avocat -, lipsind restul părților.

Procedura de citare este îndeplinită.

Se constată că prin cererea depusă la fila 74 din dosar recurenta A & B Expert Insolvență H solicită a se lua act de renunțarea la judecata recursului.

Se mai constată că recurenta A, prin cererea depusă la fila 76 din dosar, solicită judecarea în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă.

Avocat -, pentru intimatul -, solicită a se lua act de faptul că recurenta A & B Expert Insolvență H și-a retras recursul. În ce privește recursul formulat de solicită respingerea acestuia ca nefondat susținând că sentința atacată este temeinică și legală. Mai arată că nu se putea perfecta contractul pentru că erau în litigiu iar când s-a prelungit termenul DGFP nu s-a prezentat la ședința comitetului creditorilor venind apoi cu contestație împotriva hotărârii comitetului creditorilor.

CURTEA DE APEL

Asupra recursurilor de față reține;

Prin Sentința nr. 336 din 19 decembrie 2007, judecătorul sindic a respins contestația creditoarei DGFP A împotriva hotărârii luată la 19 noiembrie 2007 de comitetul creditorilor debitoarei SA A precum și contestațiile formulate de aceeași creditoare și de societatea A & B Expert Insolvență H împotriva planului de distribuire parțială nr. 4 întocmit de lichidatorul judiciar al debitoarei.

Pentru a pronunța sentința arătată judecătorul sindic a reținut în esență că, dată fiind obligația lichidatorului judiciar de a efectua cu celeritate atele și operațiunile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 85/2006 acesta a convocat comitetul creditorilor pentru a decide asupra măsurilor ce se impun raportat la împrejurarea că adjudecatarul SRL AIu nor bunuri imobile din patrimoniul debitoarei nu și-a îndeplinit obligația de plată a prețului la termenul stabilit.

S-a reținut de asemenea că în ședința organizată comitetul creditorilor a confirmat operațiunile de vânzare efectuate de lichidatorul judiciar, iar DGFP A nu a participat la ședință pentru a se opune sau pentru a invoca motive ce duc la anularea vânzărilor de teren și construcții.

Cât privește modalitatea de organizare a licitației judecătorul sindic a reținut că lichidatorul judiciar nu poate pretinde penalități de la cumpărătorul - adjudecatar deoarece ar însemna să modifice unilateral condițiile de licitație după adjudecarea bunului și împotriva caietului de sarcini și a regulamentului de vânzare.

În privința contestației formulat de societatea A & B Expert Insolvență H judecătorul sindic a reținut că acesteia i se cuvine doar suma de 28.119 lei din care 27924 lei pentru bunuri mobile vândute și 196 lei pentru creanțe recuperate.

Împotriva sentinței au declarat recurs atât societatea A & B Expert Insolvență H cât și creditoarea DGFP

În cursul procesului, respectiv la 13 martie 2008, prin adresa aflată la fila 74 în dosar, semnată de asociat coordonator și consilierul juridic, A & B Expert Insolvență Has olicitat a se lua act de renunțare la judecata recursului formulat împotriva sentinței arătate.

Aai nvocat prin recursul promovat a invocat încălcarea dispozițiilor legale referitoare la modalitatea de valorificare a bunurilor sub aspectul că, nelegal, s-a acordat adjudecatarului decalarea termenului de plată sub cuvânt că acesta nu ar fi primit împrumutul bancar, că nelegal i s-a încălcat dreptul de a fi înscrisă în planul de distribuire în calitate de creditor și că absența de la ședința comitetului creditorilor nu are ca efect pierderea dreptului de a contesta actele sau operațiunile întocmite de lichidatorul judiciar.

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs și sub toate aspectele în sensul prevăzut de art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea reține ca neîntemeiate criticile recurentei pentru considerentele ce urmează.

Legea nr. 64/1995, incidentă procedurii de față, distinge între operațiunea de distribuire a sumelor rezultate în urma lichidării și operațiunea de plată efectivă sau de încasare a creanțelor deținute de creditori la masa falitei.

În temeiul art. 114 din Legea nr. 64/1995, după efectuarea inventarierii și a preluării în posesie a tuturor bunurilor debitoarei falite, lichidatorul judiciar începe deîndată lichidarea, adică vânzarea bunurilor și recuperarea creanțelor.

În această fază, lichidatorul judiciar este obligat ca la fiecare trei luni să prezinte judecătorului sindic un raport asupra fondurilor obținute din lichidare și din încasarea de creanțe, și să întocmească un plan de distribuire între creditori incluzând în acel plan și retribuția sa și al celorlalte cheltuieli aferente procedurii.

Prin urmare, planul de distribuire înseamnă așezarea sumelor încasate în ordinea prevăzută de art. 120 din Legea nr. 64/1995, pentru taxe, timbre și cheltuieli și pentru creditorii garantați iar dacă sumele încasate depășesc acoperirea acestor creanțe, diferența se va așeza în ordinea prevăzută de art. 122.

Conform art. 124 este inadmisibilă distribuirea, adică înscrierea în tabel a unei sume încasate altor titulari de creanțe din categoria ierarhic inferioară dacă titularilor din categoria superioară nu li s-a acoperit integral creanța înscrisă în tabel.

Această regulă a respectării cu strictețe a ordinii de distribuire comportă o derogare numai în cazul creanțelor cu același de prioritate care vor fi înregistrați în tabelul de distribuire cu o cotă falimentară reprezentând suma proporțională cu procentul pe care creanța lor îl deține în categoria creanțelor respective, astfel cum prevede expres art. 124 alin. 2 din legea arătată.

Separat de această distribuire, adică de întocmire a ordinii în care urmează să fie făcută plata, art. 126 prevede întocmirea de către lichidatorul judiciar a unei ordini de distribuire pentru anumite creanțe, respectiv cele afectate de condiție suspensivă, admise provizoriu în tabelul de creanțe, sumele incerte invocate de creditorii cambiari care nu au depus în original cambia, bilet la ordin sau cecul constatatoare ale creanței, precum și sumele reprezentând rezerve ce urmează a fi constituite cu scopul acoperirii cheltuielilor ocazionate de administrarea sau conservarea averii debitorului.

În privința acestor creanțe evidențiate în ordinea de distribuire, lichidatorul judiciar dacă ar încasa sume din lichidare ar fi obligat să le depoziteze într-un cont de depozit bancar până la data când situația lor este elucidată.

În temeiul art. 128 din aceeași lege, după ce toate bunurile din averea debitorului au fost lichidate, ceea ce înseamnă implicit obținerea fondurilor bănești de către lichidatorul judiciar și depozitarea lor într-un cont bancar, lichidatorul este obligat să întocmească raportul final și bilanțul de lichidare cu respectarea de către lichidator a prevederilor legale speciale în materie de aplicare a Legii nr. 83/1991 referitoare la modalitatea de întocmire a acestor evidențe în cazul lichidării.

Conform art. 129 din Legea nr. 64/1995 judecătorul sindic va verifica modalitatea în care lichidatorul judiciar a respectat prevederile legale privind operațiunile de lichidare și dovezile privind consemnarea și depozitarea fondurilor bănești încasate sau a sumelor cheltuite în cadrul lichidării după care va aprecia asupra necesității aprobării raportului final și pe baza operațiunilor evidențiate în bilanțul de lichidare.

Conform art. 129, după aprobarea raportului final, lichidatorul este obligat să întocmească din nou ordinea finală de distribuire a tuturor fondurilor bănești obținute din averea debitorului. Și de această dată lichidatorul judiciar este ținut să respecte dispozițiile art. 120 și art. 122 din Legea nr. 64/1995 și să înscrie în dreptul fiecărui creditor cu respectarea strictă a dispozițiilor art. 124, cuantumul sumei ce urmează a fi plătită. Tabelul de distribuire și bilanțul de lichidare vor fi afișate la ușa tribunalului și vor fi supuse încunoștințării creditorilor prin convocarea adunării acestora de către judecătorul sindic.

După efectuarea acestei ordini finale, lichidatorul judiciar va plăti până la îndestulare creditorii conform ordinii arătate la 120 și 122 cu observarea dispozițiile imperative ale art. 124.

În cazul în care creditorii îndreptățiți să încaseze sumele obținute din fondul bănesc nu cer plata în termen de 90 de zile, lichidatorul este obligat să le depoziteze la bancă în contul averii debitorului iar extrasul de cont se va depune la grefa tribunalului spre păstrare.

În speță, creditoarea DGFP A nu a contestat modalitatea în care s-a derulat până în prezent procedura de lichidare a averii societății debitoare deși, din dosar rezultă că valorificarea bunurilor din patrimoniul debitoarei a urmat alte reguli decât cele prevăzute expres de art. 115, respectiv art. 119 din Legea nr. 64/1995 sub aspectul că în pofida obligației de a se încheia contracte de vânzare cumpărare și de a se încasa prețul la data adjudecării, lichidatorul judiciar a încheiat promisiuni de contract, și a acceptat decalarea unor termene de plată a prețului acordând implicit, un credit adjudecatarului în defavoarea interesului creditorilor din rândul cărora fac parte și alte persoane decât cei care au decis în ședința din 19 decembrie 2007.

Cu alte cuvinte, recurenta nu a investit judecătorul sindic la data întocmirii planurilor de distribuire cu cererea privind respectarea de către lichidatorul judiciar a dispozițiilor imperative ale Legii nr. 64/1995 sub aspectul inadmisibilității efectuării oricărei plăți înaintea întocmirii și aprobării de către judecătorul sindic a ordinii finale de distribuire a fondului bănesc și a bilanțului de lichidare.

Se înțelege că în tot cursul procedurii oricare creditor este în drept să se prevaleze de căile legale pentru a solicita constatarea nulității acelor operațiuni sau acte procedurale întocmite cu încălcarea normelor legale imperative.

În speță, DGFP Aac ontestat planul de distribuire nr. 4 întocmit de lichidatorul judiciar dar nu a arătat concret care este încălcarea de către lichidatorul judiciar a ordinii prevăzută imperativ de art. 120, 122, 124, 128 și 129 din Legea nr. 64/1995.

Cum din actele dosarului nu rezultă că lichidatorul judiciar ar fi făcut plăți înainte de întocmirea și aprobarea ordinii de distribuire finală și a bilanțului de lichidare și nici că s-a înscris în ordinea de distribuire o sumă în favoarea unui titular de creanță ce face parte dintr-o categorie inferioară, în condițiile în care fondul bănesc obținut din lichidare să se fi dovedit insuficient acoperirii valorii integrale a creanței vreunui titular din categoria ierarhic superioară, criticile recurentei nu pot fi primite.

Cu toate acestea, în temeiul art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea va îndruma judecătorul sindic să efectueze controlul asupra modului în care lichidatorul judiciar aplică procedura sub aspectul întocmirii planurilor de distribuire, urmând a ține seama de dispozițiile art. 26 alin. 2 din Legea nr. 64/1995 în virtutea cărora judecătorul sindic poate desființa măsurile ilegale luate de administrator chiar dacă nu au fost contestate.

De asemenea, judecătorul sindic va verifica dacă legea prevede ordinea de distribuire în care urmează să fie așezată o creanță invocată de terțul desemnat de judecătorul sindic ca lichidator provizoriu și să dispună în acest sens lichidatorului judiciar.

Raportat la considerentele ce preced, criticile recurentei DGFP A nu sunt de natură să atragă modificarea sentinței atacate.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge recursul creditoarei A împotriva Sentinței nr. 336/19 dec 2007 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Alba desemnat în procedura executării silite concursuale a debitoarei "" SA A

Ia act că A & B Expert Insolvență H - terț străin de procedură - a renunțat la judecata recursului înaintat împotriva aceleiași sentințe.

Irevocabilă.

Pronunțată azi 26 martie 2008 în ședință publică.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

Red.

Tehnored. PN

Ex. 2/04.04.2008

Jud fond

Președinte:Ioan Cibu
Judecători:Ioan Cibu, Doina Hârceagă, Eugenia Florescu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 137/2008. Curtea de Apel Alba Iulia