Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 15/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 15/2010
Ședința publică de la 08 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mircea Noșlăcan
JUDECĂTOR 2: Nicolae Durbacă
JUDECĂTOR 3: Marius Irimie
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de DGFP H împotriva sentinței nr.917/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara în dosarul nr-.
La apelul nominal părțile au fost lipsă.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei și se constată că la dosar nu s-au înregistrat cereri de amânare, împrejurare față de care instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului și faptul că recurenta a solicitat și judecarea în lipsă, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.917/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara în dosarul nr- s- admis cererea pentru închiderea procedurii falimentului formulată de către lichidatorul judiciar, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitorului SC SA, s-a dispus radierea debitorului din registrul comerțului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței, a fost descărcat lichidatorul de orice îndatoriri și responsabilități, în temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus notificarea sentințe debitorului, creditorului, lichidatorului, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, pentru efectuarea mențiunilor de închidere as procedurii și de radiere, precum și publicarea prin Buletinul procedurilor de insolvență. S-a respins cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâților - și.
Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut că prin încheierea nr.62/CA/21.01.2005 s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei și numirea SC SA (ulterior schimbându-și denumirea în ) în calitate de lichidator judiciar al debitoarei.
În urma Adunării Creditorilor din data de 7 martie 2005 s-a constituit Comitetul Creditorilor format din Administrația Financiară H, SC SA și SC SRL. În aceeași Adunare a Creditorilor s-a aprobat Regulamentul de valorificare a activelor și s-a avizat propunerea lichidatorului de a se efectua un raport de evaluare a activului debitoarei.
După aprobarea raportului de evaluare a Hanului de la s-au organizat o serie de licitații, la care nu s-a prezentat nici un ofertant, astfel că s-a întocmit un nou raport de evaluare și s-au organizat alte licitații la care nu a existat nici un ofertant. Ulterior SC SRL a comunicat o ofertă de vânzare directă, aprobată doar de creditoarea H și Primăria. Lichidatorul judiciar a procedat la o nouă convocare a Adunării Creditorilor unde s-a aprobat vânzarea directă către ofertant. S-a inițiat încheierea unui antecontract care a fost reziliat de plin drept fiind nerespectat de cumpărător. În cele din urmă activul a fost valorificat, prin concurs de oferte, adjudecat de SC Com SRL la suma de 200.000 lei.
După încasarea sumelor obținute din vânzarea activului, lichidatorul judiciar a întocmit planul de distribuire al sumelor, care a fost contestat de către creditoarea DGFP H în ceea ce privește alcătuirea cheltuielilor de lichidare, contestație la care în final a renunțat creditoarea după ce au fost depuse la dosar cheltuielile justificative, astfel că lichidatorul a distribuit sumele cuprinse în planul de distribuire.
La termenul de judecată din data de 25.03.2009, lichidatorul judiciar a depus raportul final de închidere a procedurii falimentului asupra debitoarei, afișat în aceeași zi la sediul instanței.
Prin raportul final lichidatorul a solicitat închiderea procedurii falimentului asupra debitoarei.
Lichidatorul judiciar, la data de 26.03.2009, a introdus prin registratura instanței, o cerere de atragere a răspunderii foștilor administratori ai societății, - și, propunând ca o parte a pasivului debitoarei, în sumă de 734.227,57 lei să fie suportat de aceștia.
În motivarea cererii de atragere a răspunderii pârâților, lichidatorul judiciar a arătat că foștii administratori nu au ținut contabilitatea în mod corespunzător iar la poziția " obiecte de inventar" exista un sold în valoare de 44.294,40 lei, obiecte care nu au fost găsite pentru a fi inventariate întrucât au fost casate și nescăzute din contabilitate. De asemenea a arătat că administratorul societății nu a putut justifica diverse sume de bani pe care le-a sustras din societate și pentru care a fost condamnată în dosarul nr.2675/2003 al Judecătoriei Hunedoara.
Față de cele reținute, judecătorul sindic a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 131 din Legea privind procedura insolvenței astfel că a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei cu consecința radierii debitoarei conform art. 132 alin.2 din Legea nr.85/2006 și a descărcării de îndatoriri și responsabilități, conform art. 136 din Legea nr.85/2006.
S-a dispus de asemenea și notificarea sentințe în condițiile art.135 din Legea nr. 85/2006.
Cu privire la cererea formulată de lichidatorul judiciar pentru atragerea răspunderii patrimoniale a pârăților - și, judecătorul sindic a reținut:
Conform art 138 din Legea nr.85/2006 răspunderea organelor de conducere pentru pasivul societății debitoare se poate antrena în cazul săvârșirii faptelor limitativ prevăzute de textul de lege menționat si numai dacă faptele respective au determinat starea de insolvență a debitoarei.
Aplicarea prevederilor art 138 din Legea nr.85/2006 implică îndeplinirea cerințelor art.129 Cod procedură civilă și prin urmare dreptul creditorului sau al lichidatorului judiciar, de a cere altor persoane decât societatea debitoare să achite creanțele, trebuie să izvorască dintr-un fapt a cărui comitere se dovedește prin probe administrate nemijlocit în procedura jurisdicțională.
Așa fiind, în cazul răspunderii delictuale întemeiată pe art. 998, 999 cod civil și în ipoteza răspunderii delictuale comerciale reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006, creditorul sau lichidatorul judiciar este dator să probeze săvârșirea faptei ilicite determinate, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și cuantumul pagubei produse datorită delictului comercial.
Acestă concluzie se impune având în vedere că art. 998-999 Cod civil și art. 138 din Legea nr.85/2006 nu instituie o prezumție de culpă în sarcina administratorului.
Lichidatorul judiciar s-a limitat la a invoca, în susținerea cererii prezumția vinovăției pârâților întemeiată pe faptul că administratorii societății nu au ținut corespunzător contabilitatea societății și au sustras sume de bani din societate, fără a aduce însă nici o dovadă în acest sens.
Activitatea de folosire a bunurilor în interes propriu presupune săvârșirea acelor fapte ilicite prin care se deturnează utilizarea bunurilor și fondurilor bănești ale societății de la scopul lor firesc, intrând în această categorie închirierea unui imobil cu o chirie redusă fără să existe motive justificative, plata unor dividende fictive, cheltuieli pentru care nu există documente.
În speță, lichidatorul judiciar s-a mărginit a menționa textul de lege fără însă să aducă o probă certă în acest sens.
Simplul fapt că pârâții nu au predat actele contabile și nu au ținut contabilitatea în mod corespunzător nu poate conduce la concluzia că insolvența societății debitoare s-a datorat acestui fapt.
Sarcina probei incumbă celui care face o afirmație în fața judecății, iar invocarea prevederilor art.138 lit.d nu atrage automat răspunderea administratorului, deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestuia ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi doar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că prin faptele enumerate de lege s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Dimpotrivă, lichidatorul judiciar a arătat că încetarea plăților a fost determinată de conjunctura economică nefavorabilă de faptul că motelul ca și locație nu permitea o exploatare continuă fiind plasat la marginea unui drum forestier, spațiile de cazare nu au fost definitive, restaurantul nu dispune de un fond de rulment necesar desfășurării unei activități de alimentație publică.
Față de această stare de fapt s-a reținut că în cauză nu a fost dovedită culpa administratorilor debitoarei și nici raportul de cauzalitate între conduita acestora și ajungerea societății în faliment.
Totodată raportul lichidatorului judiciar, prin el însuși, nu are valoarea probatorie suficientă pentru a antrena răspunderea pârâților - și, iar la dosar nu există înscrisuri și nici alte probe care să dovedească culpa acestora în ajungerea societății în stare de insolvență.
Cum lichidatorul judiciar nu a solicitat și nu a propus probe în instanță în susținerea cererii sale întemeiată pe prevederile art. 138 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic a apreciat că nu s-a dovedit vinovăția pârâților.
Ca atare în condițiile în care nu s-a putut proba în mod concret și legal îndeplinirea condițiilor răspunderii delictuale, acțiunea a fi respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea Direcția generală a Finanțelor Publice H doar sub aspectul respingerii cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâților - și, cerere formulată de lichidatorul judiciar .
Creditoarea a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și admiterea cererii de antrenare a răspunderii pârâților.
Curtea de apel, verificând recursul crediroarei, sub aspectul legitimării procesuale active a creditoarei DGFP H reține următoarele:
Legitimarea procesuală activă în a formula acțiunea întemeiată pe dispozițiile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 revine lichidatorului judiciar, în speță.
Lichidatorul judiciar a și formulat o acțiune împotriva pârâților - și.
În aceste condiții, se constată că nu mai pot fi incidente dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, creditorii sau comitetul creditorilor neavând calitate procesuală activă.
Cum creditoarea nu a avut calitate procesuală la soluționarea în primă instanță a cauzei, aceasta nu poate dobândi această calitate în recurs. Creditoarea DGFP H nu poate avea calitatea de recurentă, singurii care pot ataca sentința prin care s-a soluționat cererea de antrenare a răspunderii pârâților fiind lichidatorul judiciar și pârâții. Niciunul dintre aceștia nu au recurat sentința nr.917/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic.
În aceste condiții constatăm că, potrivit art.316 raportat la art.292 și 204 Cod pr.civilă, creditoarea DGFP H nu are calitate procesuală activă recursul fiind inadmisibil.
Întrucât recursul creditoarei DGFP H este inadmisibil, curtea de apel nu va mai verifica mitivele care vizează soluția dată în fond cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâților.
Față de cele reținute, curtea de apel urmează ca, în temeiul art.312 Cod pr.civilă, să respingă drept inadmisibil recursul creditoarei DGFP
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de DGFP H împotriva sentinței nr.917/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Hunedoara.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8.01.2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Dact. 6 ex./01.02.2010
Jud.fond
Președinte:Mircea NoșlăcanJudecători:Mircea Noșlăcan, Nicolae Durbacă, Marius Irimie
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 39/2010. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 346/2009. Curtea de Apel... → |
|---|
