Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 165/2008. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - procedura insolvenței -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr.165

Ședința publică din6 februarie 2008

PREȘEDINTE: Morariu Adriana

JUDECĂTOR 2: Nechifor Veta

JUDECĂTOR 3: Sas Remus

Grefier - -

Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat dedebitoarea TRANSPORTURI AUTO ""împotriva sentinței nr.512 din 16 octombrie 2007pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal - în dosarul nr-, în contradictoriu cucreditorii-intimațiMinisterul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrație Fiscală - Direcția generală a Finanțelor Publice S, Primăria municipiului F, lichidator-intimat fiind Management Reorganizare Lichidare I - punct de lucru S, parte în proces-intimată fiind Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic pentru debitoarea-recurentă și avocat pentru creditorul-intimat, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care consilierul juridic al recurentei a depus la dosar delegație, chitanța nr.- din 6 februarie 2008, cu care face dovada plății taxei judiciare de timbru în sumă de 10,00 lei și timbre judiciare mobile în valoarea de 0,3 lei, recursul fiind astfel legal timbrat.

Instanța, înmânează un exemplar după întâmpinarea depusă la dosar de debitoarea-recurentă avocatei creditorului-intimat și, constatând că recursul de față este în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.

Consilierul juridic al debitoarei-recurente a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea dosarului la instanța de fond pentru rejudecare, cu acordarea cheltuielilor de judecată. În susținerea recursului, reprezentantul debitoarei-recurente prezintă motivele dezvoltate pe larg în cererea de recurs, reiterând precizările din întâmpinarea depusă la dosar.

Avocat, pentru creditorul-intimat, solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că în cauză debitoarea-recurentă nu a invocat nici un motiv concret de nelegalitate a sentinței atacate, apreciind că instanța de fond a analizat întregul probatoriu la data pronunțării hotărârii criticate, solicitând, de asemenea, acordarea cheltuielilor de judecată.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin sentința comercială nr.512 din 16 octombrie 2007, Tribunalul Suceavaa dispus începerea procedurii falimentului debitorului TRANSPORT AUTO, dizolvarea societății și ridicarea dreptului de administrare. Prin aceeași sentință a fost desemnat ca lichidator Management Reorganizare Lichidare I

În motivarea soluției a reținut următoarele:

Prin cererea formulată la data de 31 martie 2004, creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice Saf ormulat cerere pentru deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei, care a înregistrat datorii la bugetul de stat în cuantum de 15.209.695.299 lei.

Împotriva cererii a formulat contestație debitoarea, motivând că nu se află în incapacitate de plată.

Prin sentința nr.72 din 7 februarie 2006, s-a admis cererea formulată în baza Legii nr.64/1995 și, în temeiul art.38 alin.5 din Legea nr.64/1995, modificată și completată, s-a deschis procedura reorganizării judiciare și a falimentului, fiind desemnat administrator judiciar Expert Lichidator

Prin încheierea nr.442 din 7 noiembrie 2006, conform art.11 lit.e și art.19 din Legea nr.85/2006 a fost înlocuit administratorul Expert Lichidator I cu

Împotriva sentinței nr.72/2006, debitoarea a declarat recurs, admis de Curtea de APEL SUCEAVA prin decizia nr.32 din 18 ianuarie 2007, casată sentința și trimisă judecătorului sindic spre rejudecare, pentru a se pronunța și asupra contestației formulate.

Prin sentința nr.165 din 29 martie 2007, s-a respins contestația formulată de debitoare, s-a admis cererea formulată de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice S, fiind desemnat administrator judiciar Management Reorganizare Lichidare I

A mai reținut prima instanță că deși debitorul și-a declarat intenția de reorganizare, nu a propus un plan de reorganizare și nici nu e întrunită condiția ca planul de reorganizare să fi fost aprobat sau confirmat. În plus, raportul administratorului judiciar de intrare în faliment a fost aprobat de către toți creditorii prezenți la adunarea generală.

Împotriva sentinței menționate a declarat recurs debitorul, care a învederat că Direcția Generală a Finanțelor Publice S nu deține o creanță certă, lichidă și exigibilă.

S-a arătat că din sentința penală nr.1077 din 14 noiembrie 2002 a Judecătoriei Suceava, pronunțată în dosarul nr.50724/2002, definitivă și irevocabilă prin decizia nr.82/2004 a Tribunalului Harghita și decizia nr.582/2004 a Curții de Apel Tîrgu M, creanțele pretinse de Direcția Generală a Finanțelor Publice S în dosarul de faliment au fost verificate de aceste instanțe penale, iar pretențiile de parte civilă a acestei creditoare au fost doar parțial admise, în limita sumei de 349.334 lei RON, nicidecum la valoarea de 1.520.969 lei RON, așa cum s-a cerut și admis în cauza de faliment.

S-a mai arătat că expertul nu a putut analiza documentele aparținând TRANSPORT AUTO, neavând cum să stabilească dacă societatea urmează să intre în faliment. În plus, a fost respinsă proba cu expertiză, iar creanțele datorate au un cuantum real de 10% din cel pretins. S-a mai învederat că nu a fost soluționat recursul împotriva sentinței nr.165/2007 a Tribunalului Suceava.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, creditorul-intimat Direcția Generală a Finanțelor Publice Saa rătat că prin sentința nr.165/2007 s-a stabilit caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, sentință menținută de către Curtea de APEL SUCEAVA.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că recursul nu este întemeiat.

Deși recurentul contestă cuantumul creanței datorate, indică o creanță care oricum depășește pragul prevăzut de lege pentru aplicarea procedurii insolvenței. Nu a fost făcută dovada existenței unei identități absolute între starea de fapt reținută în dosarele penale amintite și starea de fapt ce a provocat declanșarea procedurii insolvenței

În plus, prin sentința nr.165/2007 a Tribunalului Suceava, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a reținut caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, fiind analizate la acea dată apărările pe care le invocă și în prezent recurenta.

Mai mult, adunarea creditorilor, convocată de administratorul judiciar, a aprobat raportul acestuia cu propunerea de intrare a debitorului în faliment.

Dată fiind starea de fapt prezentată, instanța a făcut o bună aplicare a art.107 alin.1 din Legea nr.85/2006.

Debitorul-recurent urmează a fi obligat, în temeiul art.274 din Codul d e procedură civilă, la plata sumei de 300 lei către creditorul-intimat, cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Pentru considerentele învederate, în temeiul art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de debitoarea TRANSPORTURI AUTO ""împotriva sentinței nr.512 din 16 octombrie 2007pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal - în dosarul nr-, în contradictoriu cucreditorii-intimațiMinisterul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrație Fiscală - Direcția generală a Finanțelor Publice S, Primăria municipiului F, lichidator-intimat fiind Management Reorganizare Lichidare I - punct de lucru S, parte în proces-intimată fiind Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Obligă debitoarea-recurentă să-i plătească creditorului-intimat suma de 300 lei, cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 6 februarie 2008.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./20.02.2008

jud.sindic Gh.

Președinte:Morariu Adriana
Judecători:Morariu Adriana, Nechifor Veta, Sas Remus

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 165/2008. Curtea de Apel Suceava