Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 213/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
Dosar nr-
DECIZIA NR. 213/
Ședința publică din 20 mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Codruța Vodă judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Gabriel Ștefăniță
- - - JUDECĂTOR 3: Carmen Bujan
- - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de contestatoarele, CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA, Expert Contabil, împotriva sentinței civile nr. 3/CC 17 martie 2008 din 18 decembrie 2007, pronunțate de judecătorul-sindic în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 13 mai 2008, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 20 mai 2008.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 3/CC/17.03.2008, pronunțată de judecătorul-sindic în dosar nr- al Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ s-a respins contestația formulată de către contestatorul CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA, înregistrată la grefa instanței la data de 26 02 2008, împotriva măsurii lichidatorului provizoriu al debitorului SC SA - în faliment, referitoare la concluziile formulate prin raportul de activitate nr.1 înregistrat la grefa instanței la data de 06 02 2008, privind caracterul anulabil și fraudulos al unor acte juridice încheiate de debitor, ca fiind rămasă fără obiect.
S-a respins contestația formulată de către contestatorul CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA înregistrată la grefa instanței la data de 26 02 2008, așa cum a fost completată prin precizarea înregistrată la grefa instanței la data de 07 03 2008, împotriva măsurii lichidatorului provizoriu al debitorului SC SA - în faliment privind achiesarea la acțiunea ce face obiectul dosarului nr- al Tribunalului București, ca fiind nefondată.
S-a respins contestația formulată de către contestatorul SC INVESTIȚII SRL, înregistrată la grefa instanței la data de 26 02 2008, împotriva măsurii lichidatorului provizoriu al debitorului SC SA - în faliment, referitoare la concluziile formulate prin raportul de activitate nr.1 înregistrat la grefa instanței la data de 06 02 2008, privind caracterul anulabil și fraudulos al unor acte juridice încheiate de debitor, ca fiind rămasă fără obiect.
S-au respins contestațiile formulate de către contestatorii SC SRL și EXPERT contabil G, înregistrate la grefa instanței la data de 26 02 2008, împotriva măsurii lichidatorului provizoriu al debitorului SC SA - în faliment, referitoare la concluziile formulate prin raportul de activitate nr.1 înregistrat la grefa instanței la data de 06 02 2008, ca fiind rămase fără obiect.
S-a admis în parte contestația formulată de către contestatorul SC SRL, înregistrată la grefa instanței la data de 05 03 2008, referitoare la raportul nr.2 de activitate, împotriva măsurii lichidatorului provizoriu al debitorului SC SA - în faliment de denunțare unilaterală a contractului de prestări servicii nr.56/10 05 2007 încheiat între debitor și contestator și în consecință:
S-a obligat lichidatorul provizoriu - la plata c/v-ii drepturilor contestatorului cuvenite conform contractului menționat până la data de 30 01 2008.
S-a respins cererea contestatorului SC SRL privind plata de despăgubiri.
S-a admis în parte contestația formulată de către contestatorul EXPERT CONTABIL G, înregistrată la grefa instanței la data de 06 03 2008, referitoare la raportul nr.2 de activitate, împotriva măsurii lichidatorului provizoriu al debitorului SC SA - în faliment de denunțare unilaterală a contractului de prestări servicii nr.57/10 05 2007 încheiat între debitor și contestator și în consecință:
A fost obligat lichidatorul provizoriu - la plata c/v-ii drepturilor contestatorului cuvenite conform contractului menționat până la data de 30 01 2008.
S-a respins cererea contestatorului EXPERT CONTABIL G privind plata de despăgubiri.
A reținut judecătorul-sindic că, prin sentința civilă nr. 973/SIND/20.12.2007 s-a deschis procedura simplificată de insolvență față de debitorul SC SA. Lichidatorul provizoriu desemnat de judecătorul sindic este -. Primul termen de judecată acordat în cauză a fost la data de 27 02 2008. La acest termen de judecată judecătorul sindic a constatat că împotriva măsurilor lichidatorului provizoriu, expuse în raportul nr.1 de activitate depus la dosar la data de 06 02 2008 s-au formulat 4 contestații, ulterior promovându-se încă două contestații împotriva raportului nr.2 de activitate depus la dosar de către lichidatorul provizoriu la data de 27 02 2008.
În ceea ce privește punctul 1 din contestația formulată de CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA, formulată la data de 26 02 2008, referitor la concluziile formulate prin raportul de activitate nr.1 înregistrat la grefa instanței la data de 06 02 2008 de către lichidatorul provizoriu, privind caracterul anulabil și fraudulos al unor acte juridice încheiate de debitor, având în vedere poziția procesuală a acestui contestator, care deși a menționat că renunță la judecata acestui petit, însă nu a depus la dosarul cauzei un înscris care să poarte manifestarea de voință care să provină de la reprezentanții legali și văzând și precizarea contestației depusă la data de 07 03 2008, judecătorul sindic a respins contestația ca fiind nesusținută și astfel rămasă fără obiect.
În ceea ce privesc contestațiile formulate de către contestatorii SC SRL, EXPERT CONTABIL G și SC INVESTIȚII SRL, formulate împotriva raportului nr.1 de activitate al lichidatorului provizoriu, având în vedere poziția procesuală a acestor contestatori, judecătorul sindic a respins contestațiile ca nesusținute și deci rămase fără obiect, pentru aceleași considerente prezentate mai sus.
Referitor la inadmisibilitatea contestației formulată de către contestatorul CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA, în ceea ce privește punctul 2 din contestație, referitor la măsura achiesări, judecătorul sindic a apreciat că apărarea lichidatorului provizoriu este nefondată.
Astfel, potrivit art.21 al.2 din Legea nr.85/2006 împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar/lichidator se poate face contestație. De asemenea art.11 al.2 din aceeași lege stabilește că atribuțiile judecătorului sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar/lichidatorului.
Rezultă că judecătorul sindic este îndreptățit să verifice legalitatea măsurilor luate de practicianul în insolvență desemnat într-o procedură de insolvență pendinte.
În speță, achiesarea lichidatorului provizoriu, în calitate de reprezentant al debitorului, la pretențiile unui reclamant, reprezintă pentru dosarul nr- al Tribunalului București un act procesual efectuat de către pârâtul, respectiv debitorul SC SA - în faliment, prin reprezentantul legal actual, respectiv lichidatorul provizoriu -. Valabilitatea acestui act procesual este supus analizei instanței investite să soluționeze această acțiune numai în privința calității de reprezentant legal a lichidatorului provizoriu pentru debitor la momentul declarației de achiesare, iar această analiză cade în competența acelei instanțe.
Pentru procedura insolvenței însă, achiesarea la pretențiile unui reclamant într-un dosar pendinte la o altă instanță, reprezintă o măsură care poate fi contestată în cadrul acestei proceduri. Această concluzie se întemeiază, pe de o parte pe argumentul că Legea nr.85/2006 reprezintă o lege specială, iar art.21 al.2 reglementează o astfel de cale de atac împotriva măsurilor luate de lichidator, iar pe de altă parte practicianul în insolvență desemnat într-o procedură de insolvență nu este un reprezentant convențional al debitorului, similar administratorului social, care ar fi răspunzător numai față de adunării generale a asociaților/acționarilor, ci acesta îndeplinește o funcție publică încredințată de judecătorul sindic ori creditorii debitorului, fiind supus controlului acestora.
Astfel, având în vedere că activitatea reprezentantului debitorului - pârât din dosarul nr- al Tribunalului București, care aparține lichidatorului provizoriu, poate fi supusă unui control judecătoresc din punctul de vedere al legalității măsurilor întreprinse, iar achiesarea la o acțiune formulată împotriva debitorului, constituie o măsură a lichidatorului provizoriu, în cadrul activității desfășurate până în prezent, contestația formulată împotriva acestei măsuri fiind admisibilă.
Analizând fondul acestei contestații judecătorul sindic a reținut că măsura achiesării lichidatorului provizoriu la acțiunea reclamantului care face obiectul dosarului identificat mai sus nu poate fi apreciată ca fiind nelegală.
Astfel, prin acțiunea civilă pendinte pe rolul Tribunalului București se solicită constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare a "platformei industriale Tractorul". Această acțiune a fost promovată anterior deschiderii procedurii falimentului față debitor. Lichidatorul provizoriu desemnat de judecătorul sindic prin sentința civilă nr. 973/sind/20.12.2007 promovat o acțiune având ca obiect "anulare act fraudulos", ce face obiectul dosarului nr-, iar aceasta se referă la același contract de vânzare cumpărare.
Cu prilejul soluționării acestei contestații judecătorul sindic nu poate analiza temeinicia pretențiilor reclamantului din acțiunea aflată pe rolul Tribunalului București, dar nici asupra acțiunii menționate mai sus aflată pe rolul Tribunalului Brașov.
Evident este că lichidatorul provizoriu tinde la desființarea acestui contract de vânzare cumpărare.
Argumentele lichidatorului provizoriu pentru luarea acestor măsuri sunt, în esență, maximizarea averii debitorului pentru o mai bună îndestulare a creditorilor debitorului.
Modalitatea de desfășurare a activității practicianului în insolvență nu poate fi cenzurată de judecătorul sindic, acesta fiind îndreptățit să controleze măsurile luate numai sub aspectul legalității.
Potrivit art.25 lit.c cu aplicarea art.20 lit.h din Legea nr.85/2006 lichidatorul poate promova acțiuni având ca obiect anularea unor acte frauduloase ale debitorului în dauna creditorilor, precum și a unor transferuri cu caracter patrimonial. Pentru promovarea unor astfel de acțiuni lichidatorul nu trebuie să justifice un mandat special dat de către creditori, ori o încuviințare sau confirmare din partea judecătorului sindic.
Măsura achiesării într-un dosar care are un obiect similar, dar prin care se tinde la același rezultat, reprezintă "mai puțin" decât promovarea în nume propriu a unei astfel de acțiuni, astfel încât judecătorul sindic a apreciat că lichidatorul putea lua această măsură, având în vedere argumentul de logică juridică că cine poate mai mult poate și mai puțin.
De altfel, lichidatorul poate în baza art.25 lit.j cu aplicarea art.20 lit.m din Legea nr.85/2006 să încheie tranzacții, să descarce de datorii sau să renunțe la garanții, cerința impusă de lege fiind confirmarea judecătorului sindic. Confirmarea, ca act procesual, prin definiție este o măsură ulterioară îndeplinirii actului de dispoziție supus acestei cerințe. Însă, legiuitorul a făcut referire expresă la anumite acte de dispoziție, printre acestea nefiind enumerată achiesarea, ori Legea nr.85/2006 este o lege de procedură, o lege specială și în consecință dispozițiile acesteia sunt de strictă interpretare și aplicare. Rezultă că dispozițiile acesteia nu pot fi aplicate prin analogie, chiar dacă achiesarea este tot un act de dispoziție și nu pot fi supuse unei interpretări extensive.
Această concluzie este întărită de prevederile art.11 al.2 din Legea nr.85/2006, care stipulează expres că atribuțiile judecătorului sindic se rezumă la controlul judecătoresc al actelor întreprinse de practicianul în insolvență din punct de vedere al legalității acestora.
Cu alte cuvinte, atâta timp cât legea nu îi interzice lichidatorului provizoriu să ia astfel de măsuri, judecătorul sindic nu poate stabili altfel.
În ceea ce privește apărarea contestatorului, respectiv lipsa unui mandat special dat de către creditori lichidatorului provizoriu pentru luarea măsurii achiesării ori pentru promovarea acțiunilor întemeiate pe prevederile art.79 - 85 din Legea nr.85/2006, o astfel de cerință nu este impusă de lege, astfel încât susținerea a apărut ca fiind nefondată.
Legiuitorul nu a făcut distincție referitor la atribuțiile practicienilor în insolvență între administratorul judiciar/lichidatorul provizoriu și administratorul judiciar/lichidatorul confirmat de către creditori.
Dispozițiile art.69 al.1 Cod procedură civilă referitoare la recunoașterile la drepturile de judecată care nu se pot face în fața instanței decât în temeiul unui mandat special nu sunt incidente în speță, deoarece lichidatorul provizoriu a fost desemnat în baza unei hotărâri judecătorești executorii (sentința civilă nr.973/sind/20 12 2007), acesta are calitatea de reprezentant legal al pârâtului - debitor, care se află într-o procedură specială de faliment, această procedură este reglementată de o lege specială, respectiv Legea nr.85/2006.
De altfel reprezentantul legal al unei societăți comerciale, care potrivit dispozițiilor Legii nr.31/1990 este de regulă administratorul social, poate realiza actele de dispoziție la care se referă art.69 al.1 Cod procedură civilă, fără mandatul special al asociaților/administratorilor.
Dispoziția evocată se referă la situația în care partea litigantă mandatează o terță persoană în fața instanței de judecată pentru a-i reprezenta interesele, iar acest mandatar care reprezintă partea în proces în baza unui mandat general nu poate îndeplini aceste acte procesuale decât în baza unui mandat special.
Judecătorul sindic a apreciat că pe calea contestației prevăzute la art.21 al.2 din Legea nr.85/2006 nu pot fi limitate drepturile și obligațiile practicianului în insolvență desemnat în cadrul unei proceduri pendinte.
De principiu, nu se poate limita dreptul unui lichidator judiciar de a promova acțiuni în temeiul art.79 - 85 din Legea nr.85/2006 ori de a achiesa la acțiunile formulate de alte persoane care tind la același rezultat, pe calea contestației prevăzute de art.21 al.2 din Legea nr.85/2006, acestea urmând a fi soluționate de instanța de judecată competentă.
În ceea ce privește apărarea contestatorului în sensul că măsura nu este oportună, judecătorul sindic a apreciat că o măsură prin care se tinde la maximizarea averii unui debitor în insolvență, nu poate fi niciodată apreciată ca fiind inoportună, nici de către judecătorul sindic nici de către creditori, scopul procedurii insolvenței fiind potrivit art.2 din Legea nr.85/2006 acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență.
Procedura insolvenței este o procedură colectivă, astfel încât scopul acesteia trebuie să se realizeze, pe cât posibil față de toți creditorii debitorului.
De asemenea procedura insolvenței este una judiciară, astfel încât aceasta trebuie să se desfășoare în condițiile prevăzute de lege și sub control judecătoresc.
Desigur că măsura lichidatorului de a achiesa la pretenția reclamantului în dosarul nr.25996/- nu conduce automat la admiterea acțiunii, reclamantul trebuind să dovedească pretențiile invocate. De asemenea promovarea unei acțiuni în nume propriu de către lichidatorul provizoriu având, în principiu, același obiect, face obiectul unui proces civil, în cadrul căruia, potrivit regulilor de drept comun statornicite cu valoare de principiu de art.1169 Cod civil, reclamantul trebuie să își dovedească pretențiile.
Susținerea contestatorului privind cheltuielile de judecată ce urmează a fi suportate de debitor în dosarul nr- al Tribunalului București, ca urmare a achiesării pârâtului debitor și căderea în pretenții a reclamantului, nu poate fi primită având în vedere că modalitatea de soluționare a unui proces pendinte nu poate fi prefigurată în acest moment, astfel încât nu se poate stabili cu certitudine că aceste cheltuieli suportate de debitor, reprezentând onorariu avocat de cca.150.000 euro, nu vor putea fi recuperate datorită măsurii achiesării lichidatorului provizoriu. De asemenea cheltuielile de judecată, în acest caz, sunt cheltuieli de procedură în sensul art.4 din Legea nr.85/2006, angajarea acestor cheltuieli s-a realizat și de către lichidatorul voluntar - contestator, atunci când a încheiat contractul de asistență juridică pentru debitorul - pârât în dosarul menționat, cu riscul căderii debitorului în pretenții în acțiunea reclamantului și suportarea plății și a altor cheltuieli de judecată, conform art.274 Cod procedură civilă.
Din acest punct de vedere chestiunea angajării unor cheltuieli pentru desfășurarea procedurii nu s-a considerat o atingere adusă principiului maximizării averii debitorului nici pentru lichidatorul voluntar și nici pentru lichidatorul provizoriu.
Față de cele prezentate judecătorul sindic a respins contestația formulată de către contestatorul CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA, în ceea ce privește punctul 2 din contestație, așa cum a fost precizată, ca fiind neîntemeiată.
Asupra contestațiilor formulate de către contestatorii SC SRL și EXPERT CONTABIL G judecătorul sindic a reține că potrivit art.86 din Legea nr.85/2006 lichidatorul provizoriu poate proceda la denunțarea unor contracte încheiate de debitor anterior deschiderii procedurii.
O astfel de măsură nu poate fi justificată decât de maximizarea averii debitorului.
Pentru considerentele expuse pe larg mai sus judecătorul sindic nu este îndreptățit să aprecieze asupra oportunității acestei măsuri, ci doar asupra legalității acesteia.
Analizând apărarea lichidatorului judiciar în sensul că prin denunțarea acestor contracte s-a realizat maximizarea averii debitorului, respectiv s-au încheiat noi contracte de prestări servicii mai avantajoase pentru debitor cu prestatori de servicii subcontractați de către contestatori judecătorul sindic a apreciat că măsura denunțării acestor contracte este admisibilă și legală.
Referitor la c/v-a drepturilor cuvenite contestatorilor în baza contractelor de prestări servicii judecătorul sindic a apreciat că lichidatorul provizoriu va trebui să plătească contestatorilor sumele de bani datorate de către debitor până la data denunțării. Având în vedere că lichidatorul provizoriu a "ezitat" cu privire la această dată, respectiv inițial a notificat contestatorii că denunțarea operează cu 20 12 2007, iar ulterior a revenit notificând creditorii în sensul că aceasta operează cu data de 30 01 2008, s-a apreciat că această situație le va profita contestatorilor. În consecință lichidatorul provizoriu urmează să plătească acestor contestatori c/v-a drepturilor rezultate din contractele de prestări servicii identificate mai sus, până la data de 30 01 2008.
În ceea ce privește natura juridică a denunțării la care se referă art.86 al.1 din Legea nr.85/2006 judecătorul sindic a apreciat că aceasta reprezintă o revocare unilaterală a contractului, respectiv o derogare de la principiul mutus consensus mutus dissensus, conform art.969 Cod civil, în lipsa acordului părților contractante. S-a considerat că ne aflăm în prezența unei intervenții forțate în contracte a legiuitorului.
S-a constatat că părțile contractante au stipulat în contract posibilitatea revocării unilaterale a contractului, însă o astfel de revocare se întemeiază pe acordul prestabilit al părților, conform art.969 cod civil. În acest caz revocarea unilaterală se realizează conform celor stipulate în clauza contractuală, adică cu respectarea termenului de preaviz.
În speță, clauza din contract privind termenul de preaviz nu este incidentă lichidatorului provizoriu, deoarece deși acesta acționează ca un reprezentant al uneia dintre părțile contractante, acesta exercită o funcție publică, revocarea unilaterală a contractelor conform art.86 al.1 din Legea nr.85/2006 nu se realizează pe baza acordului părților, ci în baza legii.
În ceea ce privește apărarea lichidatorului provizoriu privind nejustificarea de către contestatori a serviciilor prestate anterior, în baza contractului, aceasta nu poate fi primită, în cadrul contestației la măsura denunțării și nici nu poate fi invocată cu prilejul revocării contractelor, deoarece de esența revocării unui contract (unilaterală sau bilaterală) este că efectele se produc numai pentru viitor.
Referitor la cererea contestatorilor privind plata unor despăgubiri, aceasta poate fi formulată în condițiile în baza art.86 al.2 din Legea nr.85/2006, ca o veritabilă acțiune în pretenții, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, în contradictoriu cu debitorul cocontractant, cu menționarea obiectului cererii adică a valorii pretențiilor, cu plata taxei judiciare de timbru conform art.2 din Legea nr.146/1997, etc.
Această cerere formulată de către contestatori ca un petit accesoriu contestației formulate în condițiile art.21 al.2 din Legea nr.85/2006, având în vedere că lichidatorul provizoriu va fi obligat la plata c/v-ii drepturilor cuvenite în baza contractelor de prestări servicii până la data denunțării acestora, respectiv 30 01 2008, apare ca fiind neîntemeiată și în consecință s- respins.
Împotriva acestei soluții au declarat recurs contestatorii, Expert Contabil G și Casa de Insolvență Transilvania aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie.
În expunerea motivelor de recurs, recurentul, arată că soluția este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, conform art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Astfel, se arată că, cerere de despăgubiri, întemeiată pe dispozițiile art. 86 alin. 2 este o acțiune în pretenții, ce rezidă din răspunderea civilă contractuală și nu delictuală, cum eronat a reținut instanța, astfel încât se impune obligarea debitoarei la achitarea sumei aferente perioadei de preaviz de 300.000 lei.
În ceea ce privește raționamentul instanței, că, revocarea unilaterală nu se aplică lichidatorului provizoriu, el nu este corect, întrucât, orice revocare în condițiile art. 86 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 trebuie să țină cont de clauzele contractuale.
În drept art. 304 pct. 9, art. 312 Cod procedură civilă, art. 86 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
În motivarea recursului său, contestatorul Expert Contabil G, critică soluția instanței de fond sub aspectul respingerii cererii în despăgubiri.
Astfel, culpa debitorului se prezumă în condițiile în care trebuie dovedită doar existența contractului și faptul că obligația contractuală nu a fost executată. Din această perspectivă s-a instituit art. 86 alin. 2 pentru introducerea unei acțiuni în despăgubiri.
Se mai arată că, prin prejudiciu se înțelege nu numai prejudiciul efectiv, ci și beneficiul nerealizat ce-n speță constituie foloasele aferente perioadei de preaviz.
Totodată, se relevă că, cererea de despăgubiri este întemeiată pe răspunderea civilă contractuală și nu delictuală, cum greșit a reținut instanța de fond.
Relativ la temeiul revocării unilaterale, el operează în condițiile art. 86 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, însă doar în acord cu clauzele contractuale.
Se conchide că, se impune modificarea hotărârii primei instanțe, în sensul admiterii cererii de despăgubiri și obligării debitoarei la achitarea sumei aferente perioadei de preaviz, în cuantum de 300.000 lei.
În drept art. 304 pct. 9, art. 312 Cod procedură civilă, art. 86 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
În expunerea propriilor sale motive de recurs, contestatoarea Casa de Insolvență Transilvania, arată că, soluția este pronunțată cu aplicarea greșită a legii, fiind incidente art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă. Astfel, achiesarea lichidatorului provizoriu la pretențiile reclamantului din dosarul nr- al Tribunalului Bucureștia depășit puterile mandatului legal și judiciar ce i-a fost conferit prin sentința de deschidere a procedurii insolvenței față de debitoare.
Astfel, greșit a raționat instanța fondului, în virtutea principiului "cine poate mai mult poate și mai puțin că, achiesarea la o acțiune ce are ca obiect anularea unui contract de vânzare/cumpărare reprezintă mai puțin decât introducerea unei acțiuni în temeiul art. 79 din Legea nr. 85/2006. Această întrucât, achiesarea, ca act de dispoziție, au drept efect stingerea procesului civil cel ce apreciază dacă un act este anulabil fiind chiar lichidatorul judiciar, care prin manifestarea sa unilaterală de voință, dispune de dreptul subiectiv al debitoarei.
Astfel, achiesarea nu reprezintă mai puțin decât introducerea acțiunii, la care se referă art. 79, ci mai mult, pentru că, achiesarea e un act unilateral de dispoziție irevocabil, judecătorul fiind ținut în temeiul principiului disponibilității să dea efect manifestării de voință pârâtului și să pronunțe o hotărâre, fără să cerceteze fondul și temeinicia susținerilor reclamantului.
În ceea ce privește natura mandatului acordat lichidatorului judiciar el are o natură complexă, de mandat legal, judiciar și convențional. Pe cale de consecință atribuțiile conferite lichidatorului judiciar de Legea nr. 85/2006, se completează cu atribuțiile stabilite prin sentința de deschidere a procedurii, respectiv atribuțiile cu care este mandatat de către Adunarea creditorilor. Ori, art. 25 din Legea nr. 85/2006 enumeră atribuțiile legale, ce constituie mandatul legal, iar prin art. 11 alin. 1 lit.c coroborat cu art. 25 lit.l, lichidatorul îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin încheiere de către judecătorul-sindic, acesta constituind mandatul său judiciar. În fine, conform art. 14 coroborat cu art. 116 - 117 din Legea nr. 85/2006 adunarea creditorilor e competentă să decidă asupra metodei de valorificare a bunurilor, prin hotărâre, aceasta constituind un mandat administrativ acordat lichidatorului judiciar, dublat de un mandat judiciar, dat, conform art. 117 alin. 4 din Legea nr. 85/2006.
Se conchide că mandatul este unul general și limitat, lichidatorul putând exercita atribuțiile exprese și nicidecum cele ce-i sunt interzise, el nefiind un mandat discreționar. În acest sens, se evocă dispozițiile art. 11 alin. 2 din Legea nr. 85/2005 ce prevăd că, dispozițiile manageriale, pot fi controlate sub aspectul oportunității de creditori prin adunarea creditorilor și comitetul creditorilor. Astfel, orice act ce nu se încadrează în atribuțiile stabilite de judecătorul-sindic sau pentru îndeplinirea căruia n-a fost mandatat, este considerat ca depășind limitele mandatului conferit, fiind nelegal.
În drept art. 3 pct. 28 art. 21 alin. 2, art. 24 alin. 1 coroborat cu art. 20 alin. 1 lit.h art. 25, art. 79 - 80, art. 7 coroborat cu art. 8 și 61 din Legea nr. 85/2006, art. 69, art. 304 pct. 9, 304 și 312 Cod procedură civilă.
Recursul contestatoarei Casa de Insovență Transilvania este întemeiat iar, al contestatorilor RL. și Expet Contabil G, neîntemeiat.
Argumentul de logică juridică al instanței, potrivit căruia "cine poate mai mult poate și mai puțin" ca și temei al respingerii contestației Casei de Insolvență Transilvania, în ceea ce privește legalitatea achiesării lichidatorului judiciar la pretențiile reclamantului din dosarul nr- al Tribunalului București nu se susține.
Aceasta întrucât, în temeiul art. 79 din Legea nr. 85/2006 lichidatorul judiciar doar solicită judecătorului-sindic pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea unui act, iar în cazul achiesării lichidatorului judiciar, este cel ce dispune de dreptul subiectiv al debitoarei prin manifestarea sa unilaterală de voință. Ori, prin acest act de dispoziție irevocabil ce impune judecătorului-sindic, potrivit principiului disponibilității să pronunțe o hotărâre, fără a intra în cercetarea fondului, nu se realizează "mai puțin" decât introducerea acțiunii, la care se referă art. 79 ci "mai mult".
Pe de altă parte teza că, pe calea contestației prevăzute de art. 21 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 nu pot fi limitate drepturile lichidatorului într-o procedură pendinte este greșită, întrucât textul conferă cadrul ca orice "persoană interesată" chiar, să atace măsurile nelegale ori neoportune ale practicianului, îndeplinite în exercițiul atribuțiilor, și cuprinse în raport, indiferent unde, ar fi produs ele efecte.
Greșit este și raționamentul că, atâta timp cât legea nu-i interzice lichidatorului să achieseze, judecătorul-sindic nu poate stabili altfel. Aceasta întrucât, lichidatorul provizoriu are un mandat general și limitat la atribuțiile expres stabilite de art. 25 din Legea nr. 85/2006, fiind vorba în acest caz de un mandat legal, ori de judecătorul-sindic, ceea ce constituie un mandat judiciar.
Ori, în speță, achiesarea, ca și act de dispoziție, se circumscrie dispozițiilor art. 25 lit.j, ea neputând opera decât sub condiția confirmării judecătorului-sindic, în temeiul dispozițiilor art. 69 alin. 1 Cod procedură civilă, cu respectarea art. 149 din Legea nr. 85/2006.
Așa fiind, soluția instanței de fond este pronunțată cu greșita aplicare a legii, în ceea ce privește măsura achiesării lichidatorului judiciar provizoriu la cererea reclamantului de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare ce face obiectul dosarului nr. 25996/2007 al Tribunalului București, fiind aplicabil art. 312 alin. 3 rap.la art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește recursurile contestatorilor și Expert Contabil G privind plata despăgubirilor în sumă de 300.000 lei, aferente perioadei de preaviz, ele sunt neîntemeiate.
Astfel corect a reținut instanța de fond că, revocarea unilaterală întemeiată pe art. 86 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, este distinctă de revocarea unilaterală stipulată prin contract, reprezentând o derogare de la principiul mutus consensus mutus dissensus. Aceasta, întrucât ea operează ex lege, iar termenul de preaviz din contract nu este incident lichidatorului provizoriu, el neacționând ca parte contractantă, ci cofuncționar public, în baza legii.
Relativ la cerere de despăgubiri, accesorie la petitul privind plata contravalorii drepturilor în baza contractelor de prestări servicii, până la 30.01.2008, ea se circumscrie dispozițiilor art. 86 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 cum corect a reținut judecătorul-sindic; nefiind prezumat prejudiciul. Astfel contestatorilor le revenea sarcina probei relativ la fapt, prejudiciu, vinovăție și relație de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu. Ori în speță nu s-au exhibat probe în acest sens, nici în fața instanței de fond și nici în recurs, soluția instanței de fond, fiind la adăpost de critici.
Pe cale de consecință, recursurile contestatorilor și Expert Contabil G se privesc a fi neîntemeiate, curtea urmând să le respingă, în aplicare art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de contestatorii și Expert Contabil G împotriva sentinței civile nr. 3/CC/17.03.2008, pronunțate de judecătorul-sindic în dosar nr- al Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.
Admite recursul formulat de contestatorul Casa de Insolvență Transilvania împotriva aceleași sentințe pe care o modifică în parte, în sensul că:
Admite contestația formulată de contestatorul Casa de Insolvență Transilvania împotriva măsurii lichidatorului judiciar provizoriu - Insolvency B, privind achiesarea la acțiunea ce face obiectul dosarului nr- al Tribunalului București, și-n consecință:
Respinge măsura achiesării.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./29.05.2008
Dact./03.06.2008/3 ex.
Jud.fond:
Președinte:Codruța VodăJudecători:Codruța Vodă, Gabriel Ștefăniță, Carmen Bujan
| ← Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 72/2010.... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
