Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1642/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr.1642/2008
Ședința publică din data de 02.09.2008
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 2: Adriana Iluț
JUDECĂTOR 3: Claudia Idriceanu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de în calitate de administrator statutar al debitoarei - SRL B împotriva sentinței civile nr.213 din 28.03.2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații: -. AUTOMOBILE SRL, EXPERT, având ca obiect procedura insolvenței - deschiderea procedurii insolvenței.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită în conformitate cu disp. art. 8 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, prin publicarea citației în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 2468/23.06.2008.
Recursul nu este timbrat, recurentul fiind obligat la plata taxei judiciare de timbru în valoare de 19.5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a prezentat referatul cauzei, după care se constată că procedura de citare s-a realizat în condițiile Legii nr. 85/2006 și a Ordinului Ministrului Justiției nr. 1692/C din 7 iulie 2006 ce reglementează conținutul cadru al citațiilor trimise spre publicare în Buletinul procedurilor de insolvență, în conținutul citației a fost înscrisă obligația timbrării recursului de către recurentă, respectiv de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 19,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, sub sancțiunea anulării cererii (fila 9 ).
Cum recurentul nu s-a conformat obligației legale de timbrare a recursului promovat, procedura de citare fiind legal îndeplinită cu mențiunea timbrării, instanța, din oficiu, invocă excepția netimbrării recursului declarat de și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 213 din 28 martie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N s-a admis cererea formulată de creditorul - AUTOMOBILE SRL pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului - SRL.
În temeiul art. 33 alin.6 din Legea privind procedura insolvenței,
S-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului - SRL.
În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenței,
A fost numit administrator judiciar EXPERT, cod de identificare fiscală - care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege, cu o retribuție pe bază de decont.
În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței,
S-a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului, prin Buletinul Procedurilor de Insolvență și conform prevederilor Codului d e procedură civilă, în vederea efectuării mențiunii, în temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței,
În baza prevederilor art. 37 din lege s-a dispus comunicarea deschiderii procedurii Judecătoriei Bistrița, în a cărei jurisdicție se află sediul debitorului precum și tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi
S-a fixat termenul limită pentru depunerea creanțelor la data de 13 mai 2008.
S-a fixat termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de 3 iunie 2008
S-a fixat termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la data de 17 iunie2008
S-a fixat data ședinței adunării creditorilor la data de 17 iunie 2008, ora 10, la sediul TRIBUNALULUI BISTRIȚA -N și convoacă creditorii debitorului.
S-a dispus trimiterea notificărilor către toți creditorii, debitorului, de către administratorul judiciar/lichidator judiciar.
În temeiul art. 4 din Legea privind procedura de insolvență.
S-a dispus deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară - din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire atribuției, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilități bănești vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs administratorul - SRL, numitul înregistrat la data de 14 aprilie 2008.
În conformitate cu dispozițiile art.6 lit.b și raportat la art.11 alin 1 pct 1 Cod procedură civilă s-a stabilit în sarcina recurentului obligația de a achita taxa judiciară de timbru in sumă de 19,5 RON, iar in conformitate cu art.1 din OG nr.32/1995 timbru judiciar in sumă de 0,15 RON.
În temeiul dispozițiilor art.20 alin.2 din Legea nr.146/1997 recurentul a fost înștiințat ca, în termen de 5 zile de la data comunicării înștiințării să achite sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997.
Prin art.1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ.
Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurentul nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la 6 iunie 2008 (9), că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997, respectiv ale art.35 alin.5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de împotriva sentinței civile nr. 213 din 28.03.2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Bistrița N pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședințe publică din data de 2 septembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
2 ex./5.09.2008
Președinte:Danusia PușcașuJudecători:Danusia Pușcașu, Adriana Iluț, Claudia Idriceanu
← Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 213/2008.... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|