Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 495/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

Dosar nr-

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 495

Ședința publică de la 05 iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicolae Durbacă

JUDECĂTOR 2: Marius Irimie

JUDECĂTOR 3: Mircea Noșlăcan

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de Regia Publică Locală Ocolul Silvic SA B împotriva Sentinței nr. 2162/C/2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Sibiu în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că la dosar s-a înregistrat, din partea creditoarei recurente, chitanța ce face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 19,50 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

Instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față,

Constată că prin Sentința civilă nr. 2162/C/2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Sibius -a respins cererea creditoarei Regia Publică Locală Ocolul Silvic SA de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC SRL.

Pentru a pronunța această soluție, judecătorul sindic a reținut că, în temeiul art. 3 alin. 1 și art. 31 din Legea nr. 85/2006 poate cere deschiderea procedurii reorganizării judiciare sau a lichidării judiciare a unui debitor având calitatea de comerciant prezumat în insolvență, orice creditor care deține față de acesta o creanță certă, lichidă și exigibilă mai mult de de 30 de zile, în cuantum de peste 10.000 lei.

Conform art. 149 din aceeași lege, dispozițiile sale se completează, în măsura compatibilității cu cele ale Codului d e procedură civilă, Codului civil, Codului comercial român și ale Legii nr. 637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat în domeniul insolvenței.

În baza art. 372 și 379.pr.civ. orice executare silită poate porni doar în conformitate cu existența unui titlu executoriu, care poate fi o hotărâre judecătorească sau un înscris căruia legea îi recunoaște expres calitatea de titlu executoriu.

Prin urmare, în cadrul procedurii executării silite concursuale, reglementată de Legea nr. 85/2006, în cele două forme ale reorganizării judiciare și a lichidării judiciare, condiția încuviințării cererii formulată de reclamant este cea a dovedirii calității de creditor social și a calității creanței de a fi certă, lichidă și exigibilă, adică de a rezulta dintr-un titlu executoriu.

În speță, reclamanta nu a dovedit că deține față de pârâtă o creanță certă, lichidă și exigibilă rezultată dintr-un titlu executoriu care să corespundă exigențelor impuse de dispozițiile legale mai sus enunțate, facturile la care a făcut referire în acțiune neconstituind titlu executoriu în accepțiunea dispozițiilor legale în materie.

Pe de altă parte, acțiunea a fost respinsă și ca nedovedită, întrucât reclamanta nu a depus la dosar niciuna din facturile menționate în cererea de chemare în judecată și nicio altă probă din care să rezulte existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, pe care o de ține reclamanta împotriva pârâtei, precum și starea de insolvență în care s-ar afla aceasta.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs creditoarea, solicitând modificarea sentinței atacate în sensul deschiderii procedurii insolvenței împotriva debitoarei.

În motivarea recursului se arată că, în speță este vorba de un proces deschis pe legea insolvenței - Legea nr. 85/2006 și nu de un proces pe fond. Ca atare judecătorul sindic trebuia să se pronunțe asupra stării de insolvență a debitoarei și nu asupra unor aspecte de fond. Prin dispozițiile date de instanță, aceasta a depășit limitele legii și s-a pronunțat asupra unor aspecte de fond care nu intră în atribuțiile sale, depășindu-și prerogativele. Apreciază că sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 85/2006, și anume: este vorba de o creanță certă, lichidă și exigibilă, iar valoarea acesteia depășește pragul de 10.000 RON, cerut de art. 3 pct. 12 din legea insolvenței, valoarea reală fiind de 375.898 lei.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate se constată următoarele:

Potrivit facturilor (filele 7-15), debitoarea are de plătit creditoarei suma de 375.898,42 lei.

Creanța este certă, lichidă și exigibilă îndeplinind condițiile prevăzute de art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 și nu a fost contestată de debitoare, conform art. 33 alin. 2 din Legea nr. 85/2006

Judecătorul sindic era obligat să procedeze la deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei.

Așa fiind, se va admite recursul de față, cu consecința modificării sentinței în sensul deschiderii procedurii insolvenței împotriva debitoarei.

Urmare a acestei soluții, judecătorul sindic va proceda la îndeplinirea tuturor actelor și măsurilor imediat ulterioare deschiderii procedurii insolvenței prevăzute în sarcina sa de Legea nr. 85/2006, cum ar fi cele de numire a administratorului judiciar în condițiile art. 34 sau de luare a primelor măsuri în condițiile art. 32 alin. 2 raportat la art. 61 și următoarele din lege.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE:

Admite recursul declarat de creditoarea Regia Publică Locală Ocolul Silvic SA B împotriva Sentinței nr. 2162/C/2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Sibiu în dosar nr-.

Modifică în tot sentința atacată în sensul că

Admite cererea formulată de creditoarea Regia Publică Locală Ocolul Silvic SA B și în consecință:

Constată că debitoarea SC " " SRL se află în încetare de plăți,

Dispune deschiderea procedurii insolvenței prevăzută de Legea nr. 85/2006 împotriva debitoarei SC " " SRL

Dispune judecătorului sindic să procedeze la îndeplinirea actelor, măsurilor, procedurilor și a notificărilor ulterioare momentului deschiderii procedurii insolvenței prevăzute de Legea nr. 85/2006.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 5.06.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - - -

Semnează Semnează

Vicepreședintele Curții Vicepreședintele Curții

Grefier,

- -

Red.

Th.

Ex.2/27.07.2009

Jud. fond:

Președinte:Nicolae Durbacă
Judecători:Nicolae Durbacă, Marius Irimie, Mircea Noșlăcan

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 495/2009. Curtea de Apel Alba Iulia