Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 994/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 994
Ședința publică de la 11 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicolae Durbacă
JUDECĂTOR 2: Marius Irimie
JUDECĂTOR 3: Mircea Noșlăcan
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de creditoarea DGFP S împotriva Sentinței nr. 1031/C/2009 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Sibiu în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că la dosar s-a înregistrat din partea creditoarei recurente o adresă prin care indică sediul debitoarei recurente.
Instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față,
Constată că, prin Sentința comercială nr. 1031/17.07.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Sibiu, s-a respins cererea de deschidere a procedurii de insolvență formulată de creditorul DGFP S împotriva debitorului SC "" SRL
Pentru a pronunța această soluție judecătorul sindic a reținut că debitoarea se află în stare de lichidare în baza Legii nr. 31/1990 în cauză fiind numit lichidator în condițiile art. 237 alin.7 din același act normativ.
În aceste condiții se apreciază că lichidarea dispusă în conformitate cu dispozițiile art. 237 din Legea nr. 31/1990, având deja caracter judiciar, trebuie să-și urmeze cursul pe procedura extrajudiciară ce se derulează conform regulilor reglementate de Legea nr. 31/1990, cu toate consecințele ce decurg, fiind lipsită de rațiune deschiderea unor noi proceduri de lichidare judiciară totală față de aceeași societate al cărei patrimoniu a fost deja supus lichidării sub supravegherea judecătorului delegat și care ar implica costuri mult mai mari cu cheltuieli de procedură.
Se apreciază, de asemenea că prevederile art. 270/1 și 270/2 din Legea nr. 31/1990 invocate de creditoare în susținerea cererii nu sunt incidente în cauză, deoarece aceste texte de lege sunt înregimentate în lege la Titlul VII - Lichidarea societăților comerciale, Cap. I - dispoziții generale, iar societatea debitoare de față este o societate cu răspundere limitată.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs DGFP S, solicitând modificarea sentinței, în sensul admiterii cererii sale de deschidere a procedurii insolvenței simplificate împotriva debitorului.
În motivarea recursului arată că de vreme ce societatea debitoare se află în lichidare, iar potrivit art.270/1 din Legea nr. 31/1990 în cauză sunt îndeplinite condițiile insolvenței acesteia, judecătorul sindic era obligat să dispună deschiderea procedurii simplificate a insolvenței în conformitate cu dispozițiile art. 270/2 din același act normativ.
Pe de altă parte, chiar în situația în care s-ar admite că dispozițiile menționate sunt aplicabile doar în cazul societăților pe acțiuni și în comandită pe acțiuni, nu s-a observat că potrivit art.260 alin.4 din Legea nr. 31/1990, care reprezintă cadrul legal al lichidării societăților comerciale, lichidarea nu liberează pe asociați și nu împiedică deschiderea procedurii de faliment a societății.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate se constată următoarele:
Legea nr. 31/1990 republicată privind societățile comerciale reglementează prin dispozițiile art.227 și următoarele, situate în Cap. I din Titlul VI al legii, regimul juridic general al dizolvării acestora, cazurile de dizolvare în general și cu privire la fiecare dintre acestea în parte, consecințele dizolvării societăților, persoanele care pot solicita dizolvarea și altele asemenea.
Alături de cazurile generale de dizolvare, art. 237 alin. 1 lit. a-d din lege prevede unele cazuri de dizolvare, cu titlu de măsuri punitive împotriva societăților neoperaționale, adică a societăților ce nu au organe statutare, nu au depus timp îndelungat documentele la Registrul Comerțului, și-au încetat ori și-au suspendat activitatea.
Indiferent, însă de motivul de dizolvare al societății, textul art. 233 alin.1 din același act normativ, dispoziție aflată în același capitol I al titlului VI al legii, dispune că dizolvarea societății are ca efect deschiderea procedurii lichidării.
Așa fiind, este evident că în speță, societatea pârâtă fiind dizolvată în condițiile art. 237 din lege, împotriva acesteia urma a se desfășura procedura lichidării, sens în care chiar prin dispozițiile art. 237 alin. 7 se dispune în sensul numirii unui lichidator în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare.
Pe de altă parte, însă, în textul art. 260 alin. 4 din același act normativ, situat în același capitol I al Titlului VI al Legii 31/1990 se prevede în mod expres că lichidarea nu liberează pe asociați și nu împiedică deschiderea procedurii de faliment a societății.
Așa fiind, câtă vreme aceste dispoziții au un caracter general, fiind încadrate în capitolul privind condițiile generale ale lichidării societăților comerciale, iar pe de altă parte textul art. 237 din lege, reglementând situația specială de dizolvare a pârâtei, nu prevede o reglementare derogatorie din acest punct de vedere, este evidentă necesitatea supunerii inclusiv a acestui caz de dizolvare dispozițiilor menționate în textul art. 260 alin. 4 privind posibilitatea deschiderii procedurii falimentului inclusiv împotriva societăților comerciale astfel dizolvate și aflate în lichidare, care, așa cum prevede textul nu împiedică deschiderea procedurii falimentului.
Această concluzie, de principiu, nu poate fi înlăturată de faptul că, în capitolul III al Legii nr. 31/1990 republicată, privitor la lichidarea societăților pe acțiuni și în comandită pe acțiuni, legiuitorul a simțit nevoia unor precizări procedurale în legătură cu insolvența acestor societăți, aflate în lichidare, prin textul art. 270/1 și art. 270/2 din lege.
Mai mult această concluzie este întărită de dispozițiile art. 1 alin. 2 lit. e din Legea nr. 85/2006 privind deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată față de societățile comerciale dizolvate, fără a face distincția după cum respectiva societate se află sau nu în faza de lichidare.
Or, în condițiile în care, judecătorul sindic a fost sesizat cu deschiderea unei atari proceduri, față de o societate dizolvată la momentul formulării cererii, acesta era obligat să examineze această cerere, din perspectiva acestor dispoziții legale și nu să o respingă ca inadmisibilă.
Așa fiind, în condițiile în care judecătorul sindic a respins cererea creditoarei ca inadmisibilă, fără a cerceta legalitatea și temeinicia acesteia, din perspectiva condițiilor de fond necesare, urmează că a pronunțat o soluție nelegală, astfel că, în temeiul art. 304 indice 1, raportat la art. 312 alin. 5 pr.civ. se va dispune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiași judecător sindic.
În rejudecare se va examina cererea creditoarei din perspectiva îndeplinirii condițiilor declanșării în cauză a procedurii simplificate a insolvenței pe temeiul art. 1 alin. 2 lit. e din Legea 85/2006 astfel cum acesta a înțeles să-și precizeze cererea formulată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de creditoarea DGFP S împotriva Sentinței nr. 1031/C/2009 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Sibiu în dosarul nr- și, în consecință:
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11.12.2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
Red.
Th.
Ex. 4/13.01.2010
Jud. sindic:
Președinte:Nicolae DurbacăJudecători:Nicolae Durbacă, Marius Irimie, Mircea Noșlăcan
| ← Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 495/2009.... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
