Practica judiciara insolventa. Decizia 113/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 113/2008
Ședința publică de la 12 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Eugenia Florescu
JUDECĂTOR 2: Gilica Popescu
JUDECĂTOR 3: Ioan Cibu
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de pârâta B împotriva Sentinței nr. 10/F din 9 ianuarie 2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara în Dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se tă lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
Se tă depusă la dosar întâmpinarea formulată de Management T-Filiala D, în calitate de lichidator judiciar al SC SRL, prin care solicită să se te nulitatea recursului ca urmare a nemotivării acestuia în termenul legal.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului, tă cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față reține:
Prin Sentința nr. 10/9 ianuarie 2008, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoaraa admis cererea lichidatorului Management T-Filiala și a deschis procedura executării silite concursuale față de societatea B, aflată în lichidarea patrimonială sub supravegherea judecătorului delegat la.C
Pentru a pronunța soluția arătată, judecătorul sindic a reținut că prin Încheierea nr. 58825 din 27 noiembrie 2006, judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Hunedoaraa dispus dizolvarea societății întemeiat pe dispozițiile Legii nr.359/2004 iar prin Încheierea nr. 12912/12 decembrie 2006 judecătorul delegat a numit lichidator pe Management T-Filiala care a cerut deschiderea procedurii executării silite concursuale întemeindu-se pe dispozițiile art. 270 indice 1 și 2 din Legea nr.31/1990.
Societatea dizolvată a declarat recurs susținând că judecătorul sindic a interpretat greșit că în cadrul lichidării societății care a fost dizolvată de drept, ar fi aplicabile dispozițiile Legii nr.31/1990 și lichidarea efectuată conform regulilor acestei legi, ar permite declanșarea procedurii falimentului.
Recursul este fondat deoarece soluția judecătorului sindic nu este conformă legii.
Astfel, Legea nr.31/1990 reglementează dizolvarea ireversibilă provocată de cauzele prevăzute expres în art.237 lit. (a-d) din aceeași lege, care pun sub semnul întrebării funcționarea legală a societăți
Nu trebuie ignorate nici dispozițiile art.30 alin.1 din Legea nr.359/16 sept.2004 întrucât, la cauzele prevăzute de Legea nr.31/1990 a adăugat neîndeplinirea obligației de preschimbare a certificatelor de înmatriculare și de înregistrare fiscală, până la 30 decembrie 2004.
În această ipoteză, competența de a ta dizolvarea de drept, aparține judecătorului delegat la registrul comerțului, iar încheierea se pronunță la cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului, se comunică, se publică și se afișează conform cu dispozițiile art.30 alin.3 din Legea nr.359/2004, fiind supusă recursului.
Dacă încheierea judecătorului delegat nu a fost atacată cu recurs ori dacă recursul a fost respins, societatea intră în procedura lichidării voluntare descrisă de Legea nr.31/1990, pentru îndeplinirea operațiunilor specifice lichidării, art. 31 alin.3 și alin.4 din Legea nr. 359/2004 stabilind un termen de 6 luni de la pronunțarea încheierii de dizolvare sau, după caz, de la data respingerii recursului declarat împotriva acestei încheieri.
Dacă până la expirarea termenului de 6 luni, judecătorul delegat nu a fost sesizat cu o cerere de desemnare a lichidatorului, la cererea C, va dispune radierea persoanei juridice din registrul comerțului.
Pentru a fi opozabilă oricărei persoane, încheierea de radiere se comunică, se publică și se afișează conform art.30 alin.3 din Legea nr.359/2004, iar bunurile ce se aflau în patrimoniul persoanei juridice, se consideră abandonate.
Cu alte cuvinte, radierea din registrul comerțului atrage pierderea personalității juridice a societății și consecutiv, dispariția patrimoniului propriu al acesteia, dovadă că bunurile rămase după dispariția subiectului "colectiv" de drept, se consideră a fi abandonate.
Raportat la considerentele ce preced, speței de față nu-i sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.85/2006 care guvernează derularea unei proceduri a cărei deschidere este fundamentată pe alte condiții decât cele avute în vedere de Legea nr. 359/2004. Din aceleași motive, nu sunt aplicabile nici prevederile Legii nr.31/1990 referitoare la dreptul creditorilor sociali de a cere declanșarea procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006 deoarece, legiuitorul nu subordonează pe judecătorul delegat, judecătorului sindic, recunoscând puterea de a decide fiecare în cele două proceduri prin care este vizată lichidarea patrimonială a societății comerciale în discuție.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul pârâtei " " SRL B împotriva Sentinței nr. 10/9 ianuarie 2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara, în contradictoriu cu reclamanta Management - lichidatorul pârâtei desemnat în baza Legii nr. 359/2004.
Modifică sentința atacată în sensul că respinge cererea lichidatorului judiciar al societății pârâte " " SRL având ca obiect deschiderea procedurii executării silite concursuale față de SRL B prevăzută de Legea nr. 85/2006.
reclamanta cu 19,50 lei taxă și 0,15 lei timbru judiciar.
Irevocabilă.
Pronunțată azi 12 martie 2008 în ședință publică.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - - -
Cu opinie separată în sensul
tării nulității recursului
Grefier
- -
Red și dact.
Ex.2/09.06.2008
Jud fond
MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE
pentru tarea nulității recursului, întrucât din declararea și formularea acestuia, nu se desprinde nici un motiv de recurs, simpla critică că sentința este nefondată și netemeinică nu poate fi considerată ca motiv de recurs, iar instanța de recurs ca instanță de control judiciar nu poate să extindă examinarea cauzei fără ca în cauză să existe motive de ordine publică, care să poată fi tate și din oficiu.
Pentru motivele de mai sus că în cauză trebuie să se facă aplicarea art. 306 Cod procedură civilă, în sensul tării nulității recursului.
Judecător
- -
Președinte:Eugenia FlorescuJudecători:Eugenia Florescu, Gilica Popescu, Ioan Cibu
← Practica judiciara insolventa. Decizia 32/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 358/2008. Curtea de Apel... → |
---|