Practica judiciara insolventa. Decizia 1149/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 1149/
Ședința publică din 19 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de SC SRL cu sediul procesual ales in T-,.8, jud. T, împotriva sentinței nr. 1650/15.07.2009 a Tribunalului Comercial Mureș.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată faptul că recursul este legal timbrat, fiind depusă la dosar, prin registratura instanței la data de 12 2009, din partea recurentului, dovada achitării taxei de timbru de 20 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Față de actele dosarului, instanța reține cauza pentru pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința nr. 1650 din 15 iulie 2009, judecătorul sindic desemnat în dosarul Tribunalului Comercial Mureș nr- a admis contestația formulată de debitoarea SRL și a respins cererea creditoarei SRL de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei, motivând că, cererea de deschidere a procedurii insolvenței s-a întemeiat pe o creanță în cuantum de 19.775,69 lei însă, la 9 martie 2009 s-a depus la dosarul cauzei o înțelegere privind plata eșalonată a debitului, din care s-a făcut dovada achitării sumei de 11.500 lei, astfel că debitul restant de 8.775,64 lei are valoare mai mică decât valoarea-prag prevăzută de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 republicată. aceea de 10.000 lei.
Hotărârea judecătorului sindic a fost atacată cu recurs de creditoarea SRL cu sediul în,-, județul T, care a solicitat modificarea în sensul de admitere a cererii de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei SRL.
În motivarea recursului s-a invocat faptul că, debitoarea a făcut dovada achitării parțiale a debitului pe parcursul derulării procesului nu și dovada existenței fondurilor necesare achitării integrale a acestuia, iar în ceea ce privește valoarea-prag de 10.000 lei, aceasta este o condiție care se cere a fi îndeplinită la data introducerii acțiunii și nu la data pronunțării hotărârii.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ținând cont și de incidența prevederilor art. 3041Cod procedură civilă, instanța constată că recursul este fondat.
Judecătorul sindic a făcut o greșită interpretare și aplicare a textului art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 republicată, deoarece, acest text legal prevede un cuantum minim al creanței pentru a putea fi introdusă cererea, prin urmare, condiția pragului valoric se cere a fi îndeplinită la data înregistrării cererii de deschidere a procedurii insolvenței, neavând relevanță faptul că după înregistrare debitoarea a efectuat plăți parțiale. În plus, se observă că potrivit actului de la fila 31 dosar fond, creditoarea a fost de acord cu solicitarea debitoarei de a i se acorda un nou termen de judecată după data de 30 iunie 2009 (cererea de deschidere a procedurii fiind înregistrată la 17 februarie 2009) deoarece debitoarea s-a angajat să plătească până la data de 10 mai 2009 suma de 8.000 lei iar restul debitului de 12.275,64 lei, până la 30 iunie 2009. Faptul că debitoarea a achitat 11.500 lei iar diferența neachitată este sub valoarea-prag, situație la care s-a ajuns prin achitarea în contul primei tranșe a unei sume mai mari decât cea convenită, reducându-se nivelul celei de-a doua cu diferența respectivă, nu poate fi interpretat în folosul debitoarei și nu în înțelesul dat de aceasta. Efectul unei plăți parțiale făcute după data formulării unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței, nu este acela de a afecta o condiție ce se cere a fi îndeplinită la data înregistrării cererii și nu la o dată ulterioară.
O altă interpretare, așa cum a fost ea dată și de judecătorul sindic ar favoriza orice debitor de rea-credință, care ar putea achita doar suma minimă necesară pentru ca valoarea creanței să se situeze sub pragul legal și apoi, prevalându-se de această plată, să invoce insuficiența valorică în raport de cuantumul prevăzut de lege. Această interpretare, prin consecințele sale contravine scopului urmărit de legiuitor în reglementarea legii insolvenței.
Față de cele ce preced, recursul creditoarei va fi admis, hotărârea modificată în sensul că se respinge contestația debitorului, iar dosarul va fi trimis judecătorului sindic în vederea continuării procedurii, eliminând dispoziția de respingere a cererii de deschidere a procedurii insolvenței.
Intimata debitoare, văzând și prevederile art. 274 Cod procedură civilă, va fi obligată la cheltuieli de judecată, în cuantum de 19,80 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de SRL cu sediul procesual ales in T-,.8, județul T, împotriva sentinței nr. 1650 din 15 iulie 2009 pronunțată de Tribunalului Comercial Mureș în dosarul nr-.
Modifică hotărârea recurată în sensul că respinge contestația formulată de debitoarea SRL, cu sediul în Târgu-M,-, județul
Dispune trimiterea dosarului la judecătorul sindic în vederea continuării procedurii, eliminând dispoziția de respingere a cererii formulată de SRL, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SRL.
Obligă intimata să-i plătească recurentei suma de 19,80 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
red.
tehnored. BI/4ex; jud.fond:R; -14.01.2010-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 938/2009. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 41/2010. Curtea de Apel... → |
|---|
