Practica judiciara insolventa. Decizia 1218/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 1218/
Ședința publică din 15 decembrie 2009
Completul compus din:
- - Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului formulat de -, cu domiciliul ales în municipiul B,-,. 2, județul B, împotriva Sentinței comerciale nr. 1489 din 12 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, constatându-se că recursul este declarat în termen, motivat, în temeiul disp.art. 301, 303 Cod procedură civilă, fiind achitată taxa judiciară de timbru în sumă de 19,50 lei prin chitanța aflată la fila 11 din dosar și timbru judiciar în valoare de 1,50 lei.
Lichidatorul judiciar al debitoarei a depus la dosar întâmpinare, în multiplu exemplar (13-17).
În raport de actele existente la dosar și față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă instanța a reținut cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față,
Prin Sentința nr. 1489/12.06.2009 a Tribunalului Comercial Mureș, s-a admis acțiunea formulată de lichidatorul judiciar Management Reorganizare Lichidare I I, împotriva pârâților și, fiind obligați în solidar pârâții la plata sumei de 91.694 lei, reprezentând pasivul debitoarei Târgu
În considerentele hotărârii atacate s-a reținut că pârâtul a avut calitatea de administrator și asociat al societății, până la data de 11.12.2007, când a cesionat părțile sociale către pârâtul, care a dobândit și calitatea de administrator.
În ceea ce privește situația patrimonială a falitei, lichidatorul judiciar nu a putut efectua o analiză a acesteia, datorită nepredării actelor contabile ale societății, ceea ce echivalează cu ipoteza legală prevăzută de art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, fiind incidentă în acest caz și prezumția relativă de ascundere ori deturnare a patrimoniului falitei, ca urmare a neținerii evidenței contabile și neînregistrarea periodică a situațiilor financiare la Direcția Generală a Finanțelor Publice M, astfel că sunt aplicabile și dispozițiile art. 138 lit. c din lege.
Potrivit raportului privind cauzele ajungerii societății în stare de insolvență, încetarea de plăți a fost determinată de managementul defectuos și culpabil al administratorilor pârâți, atât ca urmare a păstrării unui stoc de marfă în valoare de 62.796 lei, fără se încerca valorificarea acestuia, cât și neurmărirea și neîncasarea sumei de 248.917 lei, datorată de debitorii proprii.
Prejudiciul reclamat de lichidator, în cuantum de 91.694 lei, s-a dispus a fi acoperit de ambii pârâți, întrucât răspunderea specială instituită de art. 138 din Legea nr. 85/2006 vizează activitatea de administrator a ambilor pârâți, aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtul nu a predat nici un bun material celuilalt pârât, nu a efectuat un inventar materializat într-un proces-verbal care să reflecte situația patrimonială a falitei. Pe de altă parte, celălalt pârât, nu a solicitat predarea evidenței contabile, a activelor patrimoniale, concurând prin această poziție culpabilă la prejudicierea creditorilor.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, în termen legal pârâtul, criticând hotărârea atacată ca nelegală prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, susținând în esență că instanța a lipsit de efecte juridice actul de cesiune al părților sociale către celălalt pârât ale cărui apărări au fost primite, și că nu a dat eficiență interogatoriului luat acestuia. Mai mult, deși lichidatorul a susținut că evidența contabilă nu a fost condusă în conformitate cu legea, au putut fi identificate atât stocul de marfă cât și creanțele neîncasate la timp.
A mai susținut că în mod eronat s-a apreciat de către judecătorul sindic că acesta nu ar fi încheiat procesul verbal de inventariere, deși nu era numerar, întrucât societatea nu urma să își încheie activitatea, și că dimpotrivă această obligație îi revenea celuilalt pârât. De altfel, în actul de cesiune s-a făcut mențiunea predării bunurilor și a evidențelor contabile.
Prin întâmpinare, lichidatorul judiciar Management Reorganizare Lichidare I, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, învederând instanței că activitatea celor doi administratori a fost de natură să ducă la ajungerea societății în stare de insolvență, în primul rând prin activitatea pârâtului care a desfășurat un management defectuos, prin încheierea de contracte neavantajoase pentru societate și ulterior prin neîncasarea la timp a creanțelor. Mai mult, odată cu încheierea actului de cesiune, acesta nu a predat bunurile societății, nici ștampila sau alte documente, și cu atât mai puțin, documentele contabile, ceea ce conduce la prezumția că a ținut o contabilitate fictivă, neconformă cu legea, fiind realizate astfel elementele răspunderii speciale instituite de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Examinând hotărârea atacată prin prisma acestor considerente, precum și din oficiu, potrivit art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Deși recurentul a invocat în motivarea recursului incidența două motive de nelegalitate a hotărârii atacate care ar atrage reformarea acesteia, respectiv pct. 7 și 9 din art. 304 Cod procedură civilă, acesta a înțeles să motiveze în fapt promovarea căii de atac prin aprecieri generale asupra nelegalității și netemeiniciei hotărârii instanței de fond.
În aceste condiții, Curtea va proceda la analiza atât a motivelor invocate în fapt cât și în drept, urmând a constata următoarele:
Întreaga activitate a pârâtului este apreciată culpabilă, prin prisma atât a demersurilor întreprinse de acesta, cât și a efectelor acestor demersuri așa cum s-au reflectat în activitatea societății.
În acest sens, este cert că simultan și ulterior încheierii actului de cesiune, recurentul nu a predat către celălalt pârât nici evidența contabilă a societății, sau orice alte documente, și nici elementele patrimoniale ale acesteia. Această împrejurare se coroborează și cu constatările lichidatorului, așa cum sunt menționate în raportul privind cauzele ajungerii societății în stare de insolvență, care nu a putut intra în posesia documentelor contabile. Chiar acceptând ideea că obligația efectuării inventarului i-ar fi revenit celuilalt pârât, prin prisma dispozițiilor pct. 3 din Normele privind organizarea și efectuarea inventarierii patrimoniului, aprobate prin Ordonanța nr.2388/1995 al Ministerului Finanțelor, lichidatorul ar fi trebuit să dispună de documentele contabile, anterior datei cesiunii, pentru că în aceste condiții, s-ar fi putut lesne deduce că recurentul a ținut o contabilitate conformă cu legea.
Deși recurentul susține că judecătorul sindic a înlăturat actul de cesiune, ca nefiind relevant în materie probatorie, din considerentele sentinței atacate rezultă că, faptul nedepunerii documentelor financiar contabile, arhivă și ștampila societății a fost probat prin coroborarea acestui înscris cu alte mijloace de probă ( interogatoriile pârâților, imposibilitatea lichidatorului de a intra în posesia documentelor contabile, ca urmare a inexistenței faptice a acestora, etc. ).
Nu pot fi de asemenea, reținute susținerile recurentului, potrivit cărora motivul esențial pentru care s-a angajat răspunderea acestuia, așa cum rezultă din considerentele hotărârii atacate ar fi fost dispozițiile art. 138 lit. c din lege, deși atragerea răspunderii sa făcut pentru alte temeiuri - art. 138 lit. c și d din lege. Aceasta întrucât referitor la lit. c) a art. 138 din lege, s-a dovedit că activitatea ruinatoare desfășurată de cei doi pârâți, în perioade succesive, a fost de natură să ducă societatea în încetare de plăți ( la aceasta contribuind și lipsa de diligență a pârâților în a încasa creanțele societății pentru obținerea de lichidități). În același sens, cu aceeași concluzie este și faptul că stocul de marfă, în valoare de 62.796 lei nu a putut di identificat faptic, toate aceste împrejurări fiind de natură să conducă la concluzia că această conduită a recurentului, continuată de celălalt pârât a fost anterioară deschiderii procedurii, conducând inevitabil la starea de insolvență.
Referitor la celălalt temei juridic al angajării răspunderii personale a recurentului, respectiv ținerii contabilității neconform cu legea, în opinia Curții acesta a fost suficient probat în fața judecătorului sindic, atât prin inexistența faptică a vreunui document contabil, cât și prin nedepunerea vreunei situații financiare la Direcția Generală a Finanțelor Publice
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază ca nefondat recursul promovat în cauză, urmând ca potrivit art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă să-l respingă ca atare, menținând ca legală și temeinică hotărârea atacată, întrucât nu au fost identificate motive care să atragă reformarea acesteia nici ca urmare a examinării din oficiu a sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul -, cu domiciliul ales în municipiul B,-,. 2, județul B, împotriva Sentinței comerciale nr. 1489/12 iunie 2009, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul Tribunalului Comercial Mureș, nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 decembrie 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat - | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
5 exp./28.01.2010
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 245/2010. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 14/2010. Curtea de Apel... → |
|---|
