Practica judiciara insolventa. Decizia 1296/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - procedura insolvenței -

R O ÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV

ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 1296

Ședința publică din 25 iunie 2009

PREȘEDINTE: Nechifor Veta

JUDECĂTOR 2: Morariu Adriana

JUDECĂTOR 3: Sas Remus

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de creditoarea Ministerul Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, cu sediul în municipiul S,-, județul S împotriva sentinței nr.414 din 14 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal - judecător sindic, în dosarul nr-.

La apelul nominal au lipsit creditoarea recurentă, debitoarea intimată - SRL - prin lichidator Management Reorganizare Lichidare I, pârâtul intimat și intimatul parte în proces Oficiul Registrului Comerțului de pe Lângă Tribunalul Suceava.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constatând recursul în stare de judecată și având în vedere că recurenta a solicitat judecarea în lipsă, a rămas în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin sentința nr. 414 din 14.04.2009 judecătorul sindic desemnat în dosarul nr- al Tribunalului Suceava privind falimentul debitoarei - SRL, a admis raportul lichidatorului judiciar și în baza art. 131 din Legea 85/2006 a hotărât închiderea procedurii insolvenței debitoarei și radierea acesteia din registrul comerțului.

În motivarea soluției judecătorul sindic a reținut că în cauză - prin raportul final depus de lichidator - s-a făcut dovada că debitoarea nu deține bunuri mobile sau imobile care să fie supuse lichidării; că raportul final nu a fost contestat de către creditori. S-a mai reținut că cererea de antrenare a răspunderii materiale a fostului administrator al debitoarei a fost respins irevocabil prin decizia Curții de APEL SUCEAVA din 9 aprilie 2009.

Împotriva sentinței a declarat recurs DGFP S, solicitând casarea sentinței și dispunerea continuării procedurii de lichidare.

În motivarea recursului s-au arătat următoarele:

- nu se poate reține că societatea nu deține nici un el de bun în condițiile în care nu a fost verificată evidența financiar - contabilă;

- nu au fost respectate dispozițiile art. 55 din Legea nr. 85/2006 care stabilesc obligația lichidatorului de a reconstitui documentele contabile ale debitorului în măsura în care aceste documente nu sunt prezentate de către debitor;

- față de refuzul administratorului de a depune documentele contabile se impunea formularea sesizării penale în conformitate cu art. 147 din legea 85/2006.

Criticile sunt neîntemeiate.

Potrivit art. 131 din Legea 85/2006, închiderea procedurii insolvenței se poate face în orice stadiu al procedurii dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare pentru a acoperi cheltuielile administrative.

În speță, prin raportul final depus la 29.12.2008 (fila 135) lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii falimentului față de debitoare motivat de faptul că aceasta nu deține nici un fel de bunuri mobile sau imobile.

Raportul final a fost comunicat creditorului DGFP S ( unic creditor cu o creanță de 783.980 lei) nefiind contestat.

Prin sentința nr. 191/17.02.2009 s-a respins cererea lichidatorului de atragere a răspunderii materiale a fostului administrator bazată pe prevederile art. 138 al. 1 lit. d din Legea 85/2006. sentința 191/2009 a rămas irevocabilă prin respingerea recursului declarat de DGFP În motivarea soluției s-au reținut - printre altele - că prin decizia 840/P/2005 a Curții de APEL SUCEAVAs -a reținut, cu autoritate de lucru judecat, că nu s-a creat nici un prejudiciu DGFP S, din expertiza contabilă efectuată în cauză rezultând că s-au achitat toate taxele stabilite prin actul de control ( act ce reprezintă titlu de creanță).

În aceste condiții, față de starea de fapt sus menționată, nefiind date motivele de recurs, recursul este nefondat urmând ca în baza art. 312 Cod procedură civilă să fie respins ca atare.

Pentru aceste motive,

În numele Legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea Ministerul Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, cu sediul în municipiul S,-, județul S împotriva sentinței nr.414 din 14 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal - judecător sindic, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 iunie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Pt. judecător eliberată din

funcție ca urmare a pensionării

semnează președintele instanței.

Red.

2ex/01.07.2009

jud.sindic.

Președinte:Nechifor Veta
Judecători:Nechifor Veta, Morariu Adriana, Sas Remus

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 1296/2009. Curtea de Apel Suceava