Practica judiciara insolventa. Decizia 1295/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - procedura insolvenței -
R O ÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV
ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1295
Ședința publică din 25 iunie 2009
PREȘEDINTE: Nechifor Veta
JUDECĂTOR 2: Morariu Adriana
JUDECĂTOR 3: Sas Remus
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de lichidatorul Cabinet Individual de Insolvență, din municipiul S,-, -. D,. 1, județul S, împotriva sentinței nr.392 din 31 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal - judecător sindic, în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit lichidatorul recurent, creditorii intimați Ministerul Economiei și Finanțelor - ANAF - DGFP S, AVAS B și Municipiul S - prin primar, intimatul Euro S, debitoarea intimată - SRL S, pârâții intimați, și - și intimatul parte în proces Oficiul Registrului Comerțului de pe Lângă Tribunalul Suceava.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constatând recursul în stare de judecată și având în vedere că recurentul a solicitat judecarea în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința nr. 392/31.03.2009 a Tribunalului Suceava, a fost admisă contestația împotriva planului de distribuire din data de 24 martie 2008, formulată de creditoarea DGFP S, plan de distribuire a sumei de 563.972.76 lei ce a fost respins de judecătorul sindic.
De asemenea, a fost admisă și contestația formulată de administratorul judiciar Euro SPPI S împotriva planului de distribuire din 31 ianuarie 2009 a sumei de 282.300 lei, fiind respins și acest plan.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că lichidatorul nu a respectat dispozițiile art. 122 din Legea nr. 85/2006, respectiv că nu a procedat la convocarea comitetului creditorilor, după cum nu a respectat nici dispozițiile art. 17 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2006 și ale art. 11 alin. 2 din același act normativ, în sensul că nu a supus comitetului creditorilor aprobarea cheltuielilor privind onorariul administratorului judiciar și nu a respectat ordinea plății cheltuielilor de procedură.
Împotriva sentinței tribunalului, a declarat recurs Cabinet de Insolvență " " S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs a arătat că lichidatorul judiciar a respectat dispozițiile art. 122 alin. 1 și următoarele din Legea nr. 85/2006, respectiv că a întocmit rapoarte privind fondurile obținute, a depus la dosarul cauzei și a afișat la grefa tribunalului "planul de distribuire" al acestor sume de bani, planuri care au fost notificate și creditorilor din de creanțe.
Cât privește neconvocarea comitetului creditorilor, arată recurentul că legea nu prevede o astfel de obligație.
De altfel, în ce privește contestația formulată de DGFP S, susține lichidatorul recurent că, cu nr. 4 din 18.12.2008, acestei creditoare i-a fost achitată creanța în sumă de 10.492,23 lei, încât contestația sa a rămas fără obiect.
Referitor la contestația formulată de fostul administrator judiciar "Euro " S, recurentul arată că acesta nu a depus la dosar o cerere pentru admiterea creanței, iar cererea fostului administrator judiciar privind includerea sa în planul de distribuire este inadmisibilă având în vedere lipsa calității sale de creditor, iar, în subsidiar, tardivă, potrivit prevederilor art. 122 alin. 3 din Legea nr. 85/2006.
În fine, mai arată recurentul, nu poate fi reținută încălcarea prevederilor art. 17 alin. 1 sau cele ale art. 123 alin. 1 din lege, întrucât art. 17 alin.1 lit. b se referă la desemnarea/numirea lichidatorului judiciar și nu la foștii lichidatori judiciari care au fost desemnați și înlocuiți.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 122 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, "La fiecare 3 luni, calculate de la data începerii lichidării și cuprinse într-un program de administrare a lichidării care trebuie întocmit în 30 de zile de la numire, lichidatorul va prezenta comitetului creditorilor un raport asupra fondurilor obținute din lichidare și din încasarea de creanțe și un plan de distribuire între creditori. Raportul va prevedea și plata remunerației sale și a celorlalte cheltuieli prevăzute la art. 123 pct. 1".
În speță, cum în mod corect a reținut și judecătorul sindic, lichidatorul nu a procedat la convocarea comitetului creditorilor în scopul mai sus arătat, simpla notificare a acestora în legătură cu rapoartele și planurile de distribuire întocmite de lichidator neputând suplini obligația de convocare a comitetului creditorilor.
Prin urmare, chiar dacă comitetul creditorilor nu poate "determina" legalitatea distribuirilor sumelor, lichidatorul judiciar nu se poate eschiva de la îndeplinirea obligației legale mai sus citate, chiar dacă, ulterior contestării planului de distribuire, creanța unuia dintre creditorii contestatori a fost achitată.
Cât privește contestația formulată de fostul administrator judiciar "Euro " S, nu poate fi reținută excepția inadmisibilității invocată de recurent atâta timp cât, așa cum s-a reținut și prin decizia nr. 975/04.09.2008 a Curții de APEL SUCEAVA, creanța acestuia s-a născut în cursul procedurii insolvenței, după definitivarea tabelului de creanțe, ca urmare a înlocuirii sale cu un alt lichidator și reprezintă cheltuieli de procedură ce urmează a fi acoperite cu prioritate potrivit art. 123 din Legea nr. 85/2006.
Lichidatorul judiciar are, în cadrul procedurii prevăzute de Legea 85/2006, o poziție aparte, nu este "un creditor obișnuit pentru a-i fi opuse dispozițiile art. 3 din acest act normativ", cum în mod nelegal pretinde recurentul (lucru confirmat și de dispozițiile art. 123 alin.1 din lege) și, în consecință, nu este parte în proces ci participant la insolvență cu rol și atribuții determinate de lege.
Ori, actualul lichidator judiciar, a omis includerea "Euro " în planul de distribuire, încălcând atât prevederile art. 121 alin. 1, art. 123 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 cât și dreptul său de practician în insolvență de a recupera sumele avansate și de a fi remunerat pentru activitatea pe care a depus-o în acest dosar, conform art. 37 alin. 1 din nr.OUG86/2006.
Nici susținerea recurentului că această din urmă contestație ar fi, în subsidiar, tardivă nu poate fi reținută, ea fiind formulată la 09.02.2009, în termenul de 15 zile prevăzut de art. 122 pct. 3 din legea nr. 85/2006, de la data afișării planului de distribuire (03.02.2009).
Așa fiind, și cum nici motive de ordine publică nu au fost reținute, instanța, constatând că sentința judecătorului sindic este legală și temeinică, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de lichidatorul Cabinet Individual de Insolvență, din municipiul S,-, -. D,. 1, județul S, împotriva sentinței nr.392 din 31 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal - judecător sindic, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 iunie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Pt. judecător eliberată din
funcție ca urmare a pensionării
semnează președintele instanței.
Red.
2ex/30.06.2009.
jud.sindic.
Președinte:Nechifor VetaJudecători:Nechifor Veta, Morariu Adriana, Sas Remus
← Practica judiciara insolventa. Decizia 569/2009. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 1514/2009. Curtea de... → |
---|