Practica judiciara insolventa. Decizia 1296/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1296/COM
Ședința publică din 19 octombrie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Revi Moga
JUDECĂTOR 2: Ecaterina Grigore
JUDECĂTOR 3: Nicolae Stanciu
Grefier ---
Pe rol, judecarea recursului comercial declarat de recurenta-creditoareBANCA COMERCIALĂ ROMANIA SA A-SUCURSALA- cu sediul în B, sector 1, Calea, V, nr.155, - în contradictoriu cu intimata-debitoare SC SA - cu sediul în com. jud.C, prin lichidator judiciar CC - cu sediul în C,-, jud.C, împotriva sentinței civile nr.3630/COM/15.05.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, având ca obiect procedura insolvenței - contestație.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic, pentru recurenta-creditoare, în baza delegației depusă la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită, potrivit art.87 și urm.Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile,obiectul litigiului, mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare; învederează că recursul este motivat, netimbrat; lichidatorul a transmis instanței, prin fax, concluzii scrise.
Consilier juridic, pentru recurenta-creditoare, depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 19,5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Instanța, constatând că nu sunt motive de amânare a cauzei, apreciază dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente.
Consilier juridic, pentru recurenta-creditoare, solicită admiterea recursului pentru motivele expuse și dezvoltate pe larg în cererea de recurs și modificarea în tot a hotărârii instanței de fond în sensul admiterii contestației și menținerea creanței la ordinea de prioritate prev.de art.121 al.2 din Legea nr.85/2006, cu cheltuieli de judecată.
In baza art.150 Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr-, creditoarea Banca Comerciala Romania SA Aaf ormulat contestație împotriva tabelului definitiv consolidat rectificat al debitoarei, prin care a solicitat admiterea contestației si menținerea întregii creanțe a Banca Comerciala Romania SA, Sucursala B in tabelul definitiv rectificat al debitoarei SC SA la ordinea de prioritate prevăzută de art 121 alin 2 din Legea 85/2006.
In motivare s-a precizat ca o parte a creanței de 1.502.909,61 lei a fost trecuta în tabelul definitiv consolidat la ordinea de prioritate prevăzută de art. 123 punctul 7 din Legea 85/2006 cu mențiunea admisa provizoriu pana la soluționarea irevocabila a dosarului penal nr- aflat pe rolul Tribunalului București, Secția I Penala. In speță nu sunt îndeplinite niciuna din condițiile prevăzute de art. 75 din Legea 85/2006, lichidatorul întemeindu-și măsura pe o hotărâre inexistenta, dat fiind ca in urma admiterii apelului sentința penala pronunțată in dosarul respectiv a fost desființată.
Lichidatorul judiciar CC al SC SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației si a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, precizând ca singura parte îndreptățită sa formuleze contestație pe aceste temei este cel care descoperă falsul, dolul, eroarea sau titlul hotărâtor. In cauza de fata, lichidatorul a fost cel care a identificat titlul hotărâtor pana atunci necunoscut in baza căruia a procedat la rectificarea tabelului definitiv. S-a mai precizat ca nu contestatoarea este cea care a luat măsura înscrierii sub condiție a creanței si prin urmare nu ea poate formula contestație.
La solicitarea instanței lichidatorul judiciar a formulat precizări prin care a arătat ca solicita admiterea excepției inadmisibilității, învederând si ca împotriva măsurii lichidatorului creditoarea avea posibilitatea de a formula contestație in temeiul art. 73 alin 1 din Legea 85/2006.
Prin încheierea din 19.03.2009 excepția inadmisibilității a fost respinsă ca nefondată.
S-a reținut că, după formularea contestațiilor la tabelul preliminar se poate formula contestație pentru motivele arătate in textul art. 75 din Legea 85/2006, pana la pronunțarea hotărârii de închidere a procedurii, de către orice parte interesata. Prin urmare, textul invocat nu condiționează dreptul de a formula contestația de persoana care a descoperit vreunul din cazurile enumerate. Legitimarea procesuala aparține, cum precizează expres textul, oricărei părți interesate, iar formularea acestei contestații nu este condiționata nici de formularea anterioara a unei cereri întemeiată pe prevederile art. 73 alin 1 cod proc civ.
Prin sentința civilă nr. 3630/15.05.2009 contestația a fost respinsă ca nefondată.
Prima instanță a avut în vedere următoarele argumente:
Potrivit dispozițiilor art. 75 alin 1 din Legea 85/2006 " după expirarea termenului de depunere a contestațiilor, prevăzut la art. 73 alin. (2), și până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestație împotriva trecerii unei creanțe sau a unui drept de preferință în tabel definitiv de creanțe, în cazul descoperirii existenței unui fals, dol sau unei erori esențiale care au determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință, precum și în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare și până atunci necunoscute".
Contestatoarea a introdus prezenta contestație criticând faptul că lichidatorul judiciar a înscris suma de -,61 lei la ordinea de prioritate prevăzută de art. 123 punctul 7 cu mențiunea admisă provizoriu până la soluționarea irevocabila a dosarului penal nr- aflat pe rolul Tribunalului București, Secția I Penala, arătând că în urma admiterii apelului sentința respectivă a fost desființată.
Criticile aduse de către creditoarea contestatoare sunt nefondate pentru că, din perspectiva prevederilor art. 75 din Legea 85/2006, o contestație întemeiată pe aceste dispoziții legale poate fi formulată doar dacă au fost descoperite titluri hotărâtoare care nu au fost avute în vedere ori doar pentru cauză de eroare esențială, dol sau fals. Împrejurarea că lichidatorul judiciar a luat măsura înscrierii provizorii a creanței debitoarei nu se încadrează în niciunul din motivele sus menționate.
Cauza pentru care lichidatorul judiciar a procedat la rectificarea tabelului definitiv a fost împrejurarea că prin sentința penală nr. 1666 din 29.12.2004 a Tribunalului București creditoarea Bank Romania SA A, Sucursala B, a fost obligată la plata sumei de - lei in solidar cu inculpații din respectivul dosar, în calitate de parte responsabilă civilmente.
Măsura înscrierii provizorii a acestei părți din creanța pretinsă de creditoare este corectă, din moment ce există posibilitatea ca intre creanța deținută de debitoare și cea pretinsă de creditoare să opereze o compensare la data soluționării definitive a cauzei penale. Existența incertitudinii asupra cuantumului debitului compensabil îndreptățește la calificarea acestei părți ca fiind provizorie până la tranșarea litigiului de către instanța legal investită, măsura fiind necesară atât pentru conservarea dreptului creditoarei contestatoare, cât și pentru respectarea drepturilor celorlalți creditori participanți la procedură.
Astfel, printr-o eventuală distribuție a întregii sume pretinse, o posibilă soluție de obligare a creditoarei la plata unei diferențe ar fi de natură să creeze un evident prejudiciu celorlalți creditori înscriși în tabelul definitiv, care ar fi în situația de a-si îndestula creditul cu mare întârziere. Drepturile creditoarei contestatoare sunt protejate prin prisma dispozițiilor art. 127 care obligă la realizarea unor provizioane proporționale creanțelor admise provizoriu, cu ocazia distribuirilor parțiale.
Soluția a fost atacată cu recurs de către Banca Comercială Romania SA.
Prin motivele de recurs se arată că măsura lichidatorului judiciar de trecere a unei părți a creanței în tabelul definitiv consolidat rectificat cu mențiunea admisă provizoriu este nelegală întrucât situația nu se încadra în prevederile art. 75 alin. 1 și 2 din legea nr. 85/2006. Astfel, lichidatorul judiciar și-a întemeiat soluția pe o hotărâre judecătorească desființată.
Deși s-a afirmat că măsura este necesară pentru respectarea drepturilor creditorilor, în realitate, măsurile lichidatorului au avut drept consecință tergiversarea procedurii de lichidare.
În drept se invocă art. 304 pct. 7 și 9.pr.civ.
Recursul a fost respins pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 " după expirarea termenului de depunere a contestațiilor, prevăzut laart. 73alin. (2), și până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestație împotriva trecerii unei creanțe sau a unui drept de preferință în tabel definitiv de creanțe, în cazul descoperirii existenței unui fals, dol sau unei erori esențiale care au determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință, precum și în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare și până atunci necunoscute".
Prima instanță a reținut în mod corect că recurenta contestatoare nu face dovada existenței vreunuia din cauzele enumerate expres și limitativ în textul de lege care să facă posibilă admiterea unei contestații îndreptată împotriva trecerii unei creanțe în tabelul definitiv. Contestatoarea se află în eroare atunci când afirmă că aceste condiții trebuiau să existe pentru ca lichidatorul să înscrie creanța în mod provizoriu, condițiile fiind prevăzute pentru promovarea contestației la tabelul definitiv, astfel cum este și contestația recurentei.
Nici prin recursul de față recurenta nu afirma că se află în vreuna din situațiile mai sus enumerate, astfel că cele reținute de către prima instanță nu au fost combătute.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul comercial declarat de recurenta-creditoareBANCA COMERCIALĂ ROMANIA SA A-SUCURSALA- cu sediul în B, sector 1, Calea, V, nr.155, - în contradictoriu cu intimata-debitoare SC SA - cu sediul în com. jud.C, prin lichidator judiciar CC - cu sediul în C,-, jud.C, împotriva sentinței civile nr.3630/COM/15.05.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, --- |
Jud.fond:
Red.jud.-Gr.
2ex./18.11.2009
Președinte:Revi MogaJudecători:Revi Moga, Ecaterina Grigore, Nicolae Stanciu
← Practica judiciara insolventa. Decizia 682/2009. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 1378/2009. Curtea de... → |
---|