Practica judiciara insolventa. Decizia 1304/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
decizia Nr. 1304
Ședința publică de la 28 Octombrie 2009
PREȘEDINTE: Nicoleta Țăndăreanu Țăndăreanu
JUDECĂTOR 2: Ecaterina Moleanu Moleanu
JUDECĂTOR 3: Nela Ochea
Grefier -
Pe rol, judecarea recursului formulat de creditorul INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ D, împotriva sentinței nr. 677/18 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SRL PRIN LICHIDATOR SC SERVICII INSOLVENȚĂ C, având ca obiect contestație tabel creanțe.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns Av. pentru lichidatorul SERVICII INSOLVENȚĂ C, lipsind recurentul-creditor.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, învederând faptul că recursul este formulat și motivat în termenul prevăzut de art. 8 al.2 din Legea 85/2006, recurentul solicitând judecarea în lipsă în baza art. 242 alin.2 pr. civ. după care:
Curtea constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul asupra recursului de față.
Av. pentru LICHIDATOR SC SERVICII INSOLVENȚĂ C solicită respingerea recursului ca nefondat, motivat de faptul că la momentul la care împotriva SC SRL s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență, procedura de notificare a creditorilor în vederea înscrierii la masa credală a fost efectuată conform prevederilor legale în vigoare la acel moment, respectiv potrivit art. 75 din legea nr. 64/1995.
În susținerea celor solicitate, a arătat că judecătorul sindic în mod corect în raport de termenul legal în care recurenta creditoare era îndreptățită a contesta tabelul de creanțe, respectiv cu 10 zile înainte de definitivarea tabelului și termenele limită fixate prin sentinței de deschidere a procedurii generale și simplificate de insolvență, a apreciat că în conformitate cu dispozițiile legii insolvenței contestația ITM D este tardiv formulată. Totodată depune concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 677/18 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- s-a respins ca tardiv formulată contestația creditoarei Inspectoratul Teritorial d e Muncă
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că la data de 21.05.2009 creditoarea Daf ormulat contestație la tabelul de creanțe al debitoarei SC SRL C, arătând că nu a fost notificată cu privire la deschiderea procedurii insolvenței și a solicitat înscrierea la masa credală cu suma de 3865 lei, reprezentând comision și majorări aferente datorate conform art. 5 din Lg. 130/1999.
Lichidatorul a invocat excepția de tardivitate a formulării contestației. Judecătorul sindic a reținut că în raport de termenele ce au fost fixate atât prin Sentința nr. 15/26.01.2005 și prin Încheierea nr. 224/01.09.2005 pronunțate de către Tribunalul Dolj, contestația creditoarei este tardiv formulată. Chiar dacă această creditoare nu a fost notificată în mod individual cu privire la deschiderea procedurii, întrucât nu figura în lista creditorilor depusă de către debitoare la dosar, ea a fost notificată prin publicitate conform dispozițiilor Lg.64/1995, putând face o declarație de admitere a creanței în termenul stabilit de judecătorul sindic prin sentința de deschidere a procedurii sau o eventuală contestație tot până la termenul astfel stabilit.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs creditorul INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ D criticând-o ca netemeinică și nelegală, susținând că instanța de fond a recunoscut că ITM D nu a fost notificată de lichidatorul cu privire la deschiderea procedurii de faliment, respectiv de lichidare judiciară a SC SRL C, totuși a considerat întemeiată soluția lichidatorului de a efectua o notificare prin ziarul "Cuvântul " și că în acest mod recurenta a luat cunoștință de deschiderea procedurii. Totodată, instanța de fond trebuia să pună în discuție repunerea în termenul de înscriere la masa credală a recurentei, întrucât până la data publicării raportului final al lichidatorului judiciar în, recurenta nu a avut cunoștință de deschiderea procedurii și chiar a fost în imposibilitate de a cunoaște acest fapt.
O altă critică vizează faptul că întreaga procedură s-a derulat pe parcursul a cinci ani și că în această perioadă Legea 64/1995 privind procedura reorganizării și lichidării judiciare a fost modificată și completată prin Legea 85/2006 privind procedura insolvenței.
În drept invocă dispozițiile art.103 și 3041pr.civ.
Prin concluziile scrise, SC SERVICII INSOLVENȚĂ C în calitate de lichidator al SC SRL Cas olicitat respingerea recursului, motivat de faptul că la momentul la care împotriva debitoarei s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență, procedura de notificare a creditorilor în vederea înscrierii la masa credală a fost efectuată conform prevederilor în vigoare la acel moment, respectiv dispozițiile art.75 din Legea 64/1995.
Curtea va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Prin sentința nr. 15 din 26 ianuarie 2005 s-a dispus, la cererea debitoarei, deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului împotriva debitoarei SC SRL, fiind fixat termenul pentru depunerea creanțelor la data de 23 martie 2005, termenul pentru întocmirea, comunicarea și afișarea tabelului preliminar al creanțelor la 20 aprilie 2005, termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și întocmirea tabelului definitiv al creanțelor la data de 18 mai 2005.
Administratorul judiciar a procedat la notificarea în mod individual a creditorilor ce figurau în lista depusă de către debitoare și printr-un ziar de largă răspândire a celorlalți creditori-fila 131 din dosar - conform dispozițiilor art.75 din Lg.64/1995 în vigoare la data deschiderii procedurii.
Chiar dacă recurenta nu a fost notificată în mod individual cu privire la deschiderea procedurii, întrucât nu figura în lista creditorilor depusă de către debitoare la dosar, ea a fost notificată prin publicitate conform dispozițiilor Lg.64/1995, așa cum era în vigoare la acea dată, putând face o declarație de admitere a creanței în termenul stabilit de judecătorul sindic prin sentința de deschidere a procedurii sau o eventuală contestație tot până la termenul astfel stabilit. Procedura se derulează de cinci ani, și e culpa recurentei că a stat în pasivitate și nu a cerut înscrierea la masa credală la termenele fixate prin sentința de deschidere a procedurii, mai ales că aceasta a fost comunicată și menționată la ORC de pe lângă Tribunalul Dolj, aceasta fiind o altă modalitate de a lua cunoștință de sentința menționată. La data pronunțării sentinței era în vigoare /1995, publicarea se făcea și printr-un ziar de largă răspândire așa cum s-a procedat, iar modificările ulterioare ale legii nu obliga judecătorul sindic să facă publicitatea prevăzută de 85/2006, respectiv prin, pentru hotărâri pronunțate anterior acestei legi, așa cum susține recurenta. Față de cele arătate recurenta nu a fost în imposibilitatea cunoașterii derulării procedurii insolvenței debitoarei și ca atare este neântemeiată cererea sa de repunere în termen, și pe cale de consecință recursul declarat.
Sentința fiind legală și temeinică recursul va fi respins ca nefondat, în baza dispozițiilor art. 312.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul formulat de creditorul INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ D, cu sediul în C,-, județul D, împotriva sentinței nr. 677/18 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SRL PRIN LICHIDATOR SC SERVICII INSOLVENȚĂ C, cu sediul în C, Dealul, nr. 31, -.1,.2, județul
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Octombrie 2009.
Președinte, Țăndăreanu | Judecător, Moleanu | Judecător, |
Grefier, |
29 Octombrie 2009
Red. Jud. /16.11.2009
Jud. fond..
Ex.3 tehnored.
Președinte:Nicoleta ȚăndăreanuJudecători:Nicoleta Țăndăreanu, Ecaterina Moleanu, Nela Ochea
← Practica judiciara insolventa. Decizia 1640/2009. Curtea de... | Alte cereri. Decizia 523/2008. Curtea de Apel Bacau → |
---|