Practica judiciara insolventa. Decizia 1335/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date - 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1335/
Ședința publică din data de 02 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Anca Buta
Grefier: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI A împotriva sentinței comerciale nr. 999/20.05.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL prin lichidator judiciar - AR MANAGEMENT, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 999/20.05.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arad, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței a închis procedura prevăzută de prezenta lege împotriva debitoarei - SRL și în consecință a dispus: notificarea sentinței de închidere a procedurii Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice A si ORC de pe lângă Tribunalul Arad; descărcarea lichidatorului judiciar al debitoarei, AR Management, de orice îndatorire sau responsabilități cu privire la procedura, debitor si averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați; radierea - SRL; precum și plata din fondul lichidării potrivit art. 4 al. 4 din Legea nr. 85/2006 a onorariului lichidatorului judiciar în cuantum de 3500 lei, pentru întreaga procedură.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că la data de 25 februarie 2009 lichidatorul judiciar - - AR Management A, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului - SRL A, a solicitat să se dispună închiderea procedurii ca urmare a faptului că debitoarea nu dispune de bunuri valorificabile, nu mai are sediu și nici fonduri pentru acoperirea cheltuielilor administrative, iar acțiunea de atragere a răspunderii administratorului societății debitoare nu mai poate fi probată la acest moment, nefiind în posesia actelor contabile ale debitoarei.
La ultimul termen de fond, lichidatorul judiciar a menționat că a notificat închiderea procedurii creditorilor debitoarei, fără ca vreunul dintre aceștia să-și manifeste intenția de a avansa sumele necesare continuării procedurii și a făcut dovada acestei notificări prin borderou corespondență, depus cu ocazia prezentării raportului de activitate.
Judecătorul sindic a constatat că procedura a fost deschisă prin încheierea nr. 1935 din 1 octombrie 2008, fiind desemnat lichidator judiciar, - - AR Management A, la data deschiderii procedurii insolvenței, fiind dizolvată de drept conform art. 30 din Legea nr. 359/2004, pentru nepreschimbare certificat de înregistrare în termenul legal.
Judecătorul sindic a reținut și că debitoarea nu dispune de bunuri valorificabile, nu mai are sediu și nici fonduri pentru acoperirea cheltuielilor administrative, iar acțiunea de atragere a răspunderii administratorului societății debitoare nu mai poate fi probată, nefiind în posesia actelor contabile ale debitoarei.
A mai reținut că lichidatorul judiciar nefiind în posesia actelor contabile, nu a putut întocmi raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la insolvența debitoarei.
Lichidatorul judiciar a transmis o adresă Direcției Venituri din cadrul Primăriei A, pentru a se preciza eventualele bunuri cu care debitoarea ar figura în evidențele acestei instituții, iar prin adresa fila 78 dosar fond, aceasta a evidențiat că societatea debitoare nu figurează cu bunuri mobile sau imobile în evidențele sale.
Astfel, văzând lipsa totală a actelor financiar - contabile, că în averea debitoarei nu există lichidități și nici bunuri identificate fizic, că nici unul dintre creditori nu s-a oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii insolvenței față de debitoare, deși au fost notificați toți creditorii debitoarei în acest sens, în baza art. 131 din legea insolvenței va dispune închiderea procedurii.
Față de aceste considerente, în baza art. 135 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a notificat părților din proces închiderea procedurii, dispunând și descărcarea lichidatorului judiciar al debitoarei de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați, precum și radierea - SRL din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr-, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea sentinței atacate, în sensul de a se dispune lichidatorului judiciar continuarea procedurii de lichidare judiciară, formularea unei plângeri penale împotriva în temeiul art. 147 din Legea 85/2006, desemnarea unui administrator special și formularea unei acțiuni de atragere a răspunderii materiale a fostului administrator, conform art. 138 din Legea 85/2006.
Tot în subsidiar se solicită desființarea sentinței atacate, motivat de faptul că potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006, scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligențe pentru îndeplinirea scopului propus al legii. Dacă contrar acestor inițiative nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei, dacă din evidențele contabile rezultă că nu au rămas bunuri în inventar, precum și dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată vina de a fi provocat starea de insolvență, abia atunci se poate propune judecătorului sindic închiderea procedurii, potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006.
De asemenea, s-a menționat că potrivit art. 5 din Legea nr. 85/2006 "Organele care aplică procedura sunt: judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul.
(2) Organele prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni".
Conform art. 4 din Legea 85/2006: "În lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul-sindic".
Recurenta consideră că este imposibil de acceptat o soluție de închidere a procedurii, cât timp nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin acest fapt ajungându-se în imposibilitatea realizării scopului declarat al legii enunțat în art. 2 din Legea 85/2006.
Se consideră că faptul că nu s-au primit actele societății nu poate duce la concluzia că nu sunt bunuri și că nimănui nu-i incumbă responsabilitatea pentru ajungerea societății în faliment, recurenta afirmând că nu s-au făcut cercetări la OCPI privind eventualele bunuri înscrise în cartea funciară, la Arhiva Electronică de Gajuri Mobiliare, la bănci pentru eventualele conturi bancare. Se mai arată că potrivit doctrinei, răspunderea administratorului pentru ajungerea societății comerciale în insolvență este reglementată de dispozițiile referitoare la mandat, iar mandatul este cuprins în actul constitutiv al societății, astfel că lichidatorul judiciar, în considerarea retribuției primite, are datoria de a întocmi și depune un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, și de a cere atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori pentru lipsa lor de diligență în conducerea activității societății, atragerea răspunderii având eficiență doar înainte de închiderea procedurii.
Se mai invocă faptul că în derularea procedurii de lichidare judiciară nu a fost desemnat administratorul special de către adunarea generală a acționarilor care să poată primi raportul final și situațiile financiare finale ale procedurii; că același raport final și bilanțul de închidere trebuiau să fie comunicate creditorilor, judecătorul sindic având obligația convocării adunării creditorilor în termen de 30 de zile de la afișarea raportului final (art. 129) pentru a da posibilitatea acestora de a formula obiecții la raport, neîndeplinirea acestei obligații fiind un motiv de casare a hotărârii de închidere a procedurii, conform doctrinei. Consideră că dacă ar fi fost convocată adunarea generală a creditorilor societății, în cadrul acesteia avea posibilitatea invocării motivelor care stau la baza opunerii recurentei la închiderea procedurii, motiv pentru care face aceste precizări în calea de atac.
În drept, recurenta a invocat art. 2, 5, 18, 131, 138 și 147 din Legea nr. 85/2006, art. 304 pct. 9 și 304 Cod procedură civilă.
Lichidatorul judiciar AR MANAGEMENT desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei - SRL, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, apreciind că hotărârea atacată este temeinica si legala, arătând cu privire la motivele de recurs, că prima instanță a dispus în mod corect închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Legea 85/2006, că motivele recurentei sunt nefondate și netemeinice, că demersurile administratorului judiciar au constat în parcurgerea tuturor etapelor prevăzute de Legea 85/2006, respectiv: notificarea fostului administrator al debitoarei pentru depunerea actelor de înființare și a actelor contabile, demersuri ce au rămas fără rezultat; convocarea Adunării creditorilor pentru data de 09.01.2009, când creditoarea nu s-a prezentat la ședință; notificarea Primăriei A, Direcția Fiscală pentru comunicarea eventualelor bunuri mobile și imobile ale debitoarei, la care s-a răspuns prin adresa nr. -/27.11.2008, în sensul că debitoarea nu figurează cu bunuri mobile sau imobile în evidențele fiscale; notificarea băncilor pentru blocarea conturilor, fără a fi identificate conturi cu disponibil bănesc; iar referitor la administratorul special, arată că acesta nu a putut fi desemnat, deoarece nu a răspuns convocatorului pentru Adunarea acționarilor și nici nu a putut fi găsit. Pe de altă parte, arată că recurenta pe parcursul derulării procedurii nu a manifestat nici interes și nici rol activ, că aceasta nu a solicitat niciodată pe parcursul derulării procedurii, atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei.
Lichidatorul judiciar menționează că scopul legii insolvenței se poate realiza nu numai prin demersurile administratorului judiciar, ci și prin rolul activ al creditorilor, care pe toată perioada de derulare a procedurii, nu au propus nicio măsură, astfel că administratorul judiciar a trimis notificările prin care solicita poziția lor față de propunerea de închidere a procedurii în temeiul art. 131 din Legea 85/2006, comunicată recurentei prin adresa nr. 42578/26.02.2009, lichidatorul considerând că tăcerea creditorilor poate fi interpretată ca o acceptare a propunerii sale.
faptul că debitoarea nu are nici sediu, nici bunuri valorificabile sau fonduri pentru acoperirea cheltuielilor administrative, iar atragerea răspunderii administratorului nu poate fi probată, nefiind în posesia actelor contabile, lichidatorul concluzionează în sensul că judecătorul sindic a procedat temeinic și legal la închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Legea 85/2006.
Analizând recursul de față, prin prisma criticilor formulate de recurentă și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Pentru a se dispune această măsură s-a constatat de judecătorul sindic, pe baza rapoartelor prezentate de lichidatorul judiciar desemnat pe seama debitoarei, că debitoarea nu dispune de bunuri valorificabile și că creditorii debitoarei nu și-au manifestat intenția de a avansa eventualele sume ce ar fi necesare continuării procedurii de insolvență.
În aceste condiții, așa cum corect a considerat prima instanță, închiderea procedurii în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 se poate dispune oricând, nefiind condiționată de vreun act sau moment anume în cadrul procedurii insolvenței, nepunându-se problema convocării adunării generale a creditorilor sau a comunicării raportului final către creditori pentru ca aceștia să poată formula obiecții. Prevederile art. 131 din Legea insolvenței sunt imperative și de imediată aplicare, fiind aplicabile în orice stadiu al procedurii, în situația în care se constată că nu există bunuri în averea debitorului sau că acestea sunt insuficiente pentru continuarea procedurii, închiderea procedurii nefiind condiționată de întocmirea raportului prevăzut de art. 129 din Legea 85/2006, de desemnarea administratorului special sau de orice alte atribuții și îndatoriri ale administratorului/lichidatorului judiciar.
Pe de altă parte, creditoarea critică în esență sentința recurată și pentru motivul că nu a fost atrasă răspunderea administratorului social al debitoarei.
În ceea ce privește cererea creditoarei de a fi angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 alin. 3 din lege (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie). Lichidatorul judiciar nu poate fi obligat să formuleze o asemenea acțiune, dacă el consideră că nu sunt întrunite condițiile pentru a se dispune antrenarea răspunderii membrilor de conducere sau de supraveghere din cadrul debitoarei aflate în procedura insolvenței.
Întrucât potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului", iar creditorii nu mai au potrivit actualei reglementări calitatea procesuală activă de a solicita aplicarea prevederilor art. 138 față de membrii organelor de conducere ai debitoarei, criticile recurentei legate de problema aplicării art. 138 din lege sunt nefondate, având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarea neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A împotriva sentinței comerciale nr. 999/20.05.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.11. 2009.
Presedinte, Judecător, Judecător
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. /23.11.2009
Tehn. /2 ex./23.11.2009
Instanța de fond - Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta
← Practica judiciara insolventa. Decizia 233/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 159/2010. Curtea de Apel... → |
---|