Practica judiciara insolventa. Decizia 1347/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 1347
Ședința publică de la 30 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Claudia Antoanela Susanu
JUDECĂTOR 2: Anca Ghideanu
JUDECĂTOR 3: Liliana
Grefier
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN.I și pe intimat SC SRL I, lichidator LICHIDATOR - ÎN CALITATE DE LICHIDATOR PENTRU SOCIETATEA DEBITOARE SC SRL I, intimat, având ca obiect procedura insolvenței stabilire răspundere personală, recurs declarat împotriva sentinței nr. 243/S/05.05.2009 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează instanței că dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16.11.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, la solicitarea recurentei, prin apărător, de amânare a pronunțării pentru a depune concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea la data de 23.11.2009, când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea la data de astăzi 30.11.2009, când, ulterior deliberării:
CURTEA DE APEL
Asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:
Prin sentința comercială nr. 243 S din 5 mai 2009, Tribunalul Iași - judecător sindic a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins - ca fiind prescrisă - acțiunea formulată de Comitetul creditorilor debitoarei SC "" SRL, prin președintele său DGFP a județului I - Administrația Finanțelor Publice a municipiului I, în contradictoriu cu pârâtul, având ca obiect stabilirea răspunderii personale a pârâtului.
Pentru a se pronunța astfel, judecătorul sindic a reținut că prescripția extinctivă este mijlocul de stingere a dreptului la acțiune - în sens material - ca urmare a neexercitării lui în termenul prevăzut de lege. Funcția prescripției extinctive este aceea de a asigura stabilitatea și securitatea circuitului civil, îndeplinind o funcție de stimulare a titularilor de drepturi să le valorifice în termenele prevăzute de lege.
Potrivit art. 139 din Legea 85/2006, acțiunea prevăzută la art. 138 se prescrie în termen de trei ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, dar nu mai devreme de doi ani de la data hotărârii de deschidere a procedurii. Textul de lege prevede - așadar - un termen de prescripție extinctivă, de 3 ani, și un termen de prorogare a împlinirii acestui termen, de 2 ani, precum și momentul de la care începe să curgă fiecare dintre aceste termene.
Deși conform normei generale momentul începerii curgerii termenului de prescripție a dreptului la acțiune este cel al nașterii dreptului la acțiune (art. 7 alin. 1 Decretul nr. 167/1958), potrivit dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă "prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea". În aplicarea acestor prevederi, art. 139 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței leagă momentul începerii curgerii prescripției de "data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență". Interpretarea logică a textului de lege, în concret a mențiunii "dar nu mai devreme de doi ani de la data hotărârii de deschidere a procedurii", este în măsură să conducă la concluzia că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție se poate situa și anterior deschiderii procedurii insolvenței.
Dispozițiile art. 139 reglementează un moment de natură subiectivă - data la care a fost cunoscută persoana care a cauzat starea de insolvență - precum și un moment de natură obiectivă: data la care trebuia cunoscută acea persoană,stabilindu-se, astfel, un moment de certitudine cu privire la începerea curgerii termenului de prescripție, de natură de a da valoare principiului previzibilității normei juridice sancționatoare, în vederea garantării dreptului la apărare, ca valență esențială a unui acces efectiv la justiție. În reglementarea actuală, chiar dacă persoana sau persoanele care au cauzat starea de insolvență nu au fost cunoscute de persoanele cu vocație la promovarea acțiunii în răspundere, termenul începe să curgă din momentul în care aceștia trebuiau să cunoască persoanele responsabile. Se instituie - așadar - implicit o obligație activă în sarcina acestor persoane - administrator/lichidator judiciar și creditori - în a identifica persoanele responsabile de ajungerea debitorului în stare de insolvență.
Dacă pentru practicianul în insolvență desemnat să administreze procedura momentul de natură obiectivă decurge din reglementarea art. 59 din Legea nr. 85/2006, care prevede că "administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul, în cazul procedurii simplificate, va întocmi și va supune judecătorului-sindic, în termenul stabilit de judecătorul-sindic, dar care nu va putea depăși 60 de zile de la desemnarea sa, un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă", întrucât acestuia nu i se poate impune un termen anterior desemnării sale în procedură, pentru creditori acest moment de natură obiectivă poate fi anterior declanșării procedurii insolvenței.
Tribunalul a constatat că aceasta este și situația președintelui Comitetului creditorilor debitoarei, care a avut cunoștință despre faptele invocate în cuprinsul cererii vizând stabilirea răspunderii personale a pârâtului încă din 19.11.2002, când a depus în procedură Nota de susținere (fila 136 vol I) a motivelor invocate de Lichidator Grup SRL privind acțiunea in anulare a contractului de vânzare-cumpărare încheiat intre și SA.
În cuprinsul acestor note, a invocat Administrația Finantelor Publice caracterul fraudulos al contractului de vânzare-cumpărare, prețul derizoriu al vânzării, precum și că a prejudiciat - prin fapta sa - interesele societății în favoarea cumpărătorului A reținut - de asemenea - instanța că titularul acțiunii in răspundere a avut cunoștință și de valoarea la care s-a înregistrat în contabilitatea contractul de vânzare-cumpărare, lichidatorul judiciar depunând la 21.11.2002 actele contabile care reflectă transferul patrimonial (fila 143-145 vol I).
Nu are relevanță că nici prin sentința de deschidere a procedurii și nici prin încheierea de trecere la faliment nu s-a specificat nimic cu privire la cauzele insolvenței sau/și persoanele cărora le-ar putea fi imputabilă, nici că administratorul judiciar și apoi lichidatorul judiciar s-au aflat într-o imposibilitate obiectivă (până la intrarea în vigoare a Legii nr. 85/2006 nu se prevedea obligativitatea întocmirii unui raport asupra cauzelor care au determinat ajungerea debitoarei în stare de insolvență) sau nu de a întocmi acel raport, în termenul prevăzut de legea nouă, sau că nu a putut identifica persoanele responsabile, întrucât legiuitorul nu a înțeles să distingă în acest fel, astfel încât nici judecătorului care vine să interpreteze legea nu-i este îngăduit să o facă.
A apreciat instanța ca nefiind relevantă împrejurarea că prima încheiere, vizând deschiderea procedurii falimentului, a fost casată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, atât timp cât momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție poate fi și anterior deschiderii procedurii.
Pasivitatea creditorului nu poate fi justificată de atitudinea lichidatorului judiciar, care abia în raportul final și-a expus poziția cu privire la oportunitatea promovării unei acțiuni în stabilirea răspunderii personale, în condițiile în care atât vechea Lege nr. 64/1995 cât și noua Lege nr. 85/2006 îi confereau dreptul de a solicita administratorului/lichidatorului judiciar convocarea adunării creditorilor și a comitetului creditorilor, oricând.
Esențial sub aspectul începerii curgerii termenului de prescripție rămâne momentul apariției în procedură a datelor si informațiilor în raport cu care se cunoaște efectiv sau ar trebui să se cunoască persoana răspunzătoare.
Astfel, analizând procedura în întregul ei și față de poziția adoptată de reclamantul - titular al cererii în stabilirea răspunderii personale, a apreciat instanța că acesta a avut cunoștință de persoana ce a determinat starea de insolvență cel târziu la data de 21.11.2002. Având însă în vedere că termenul de trei ani s-ar împlini cu mai puțin de 2 ani anterior datei deschiderii procedurii (30.11.2004), instanța a constatat că în cauză devine incident termenul de prorogare de 2 ani, prevăzut în teza a doua a dispozițiilor art. 139 din Legea insolvenței, astfel încât termenul de împlinire a cursului prescripției dreptului la acțiune este 30.11.2006.
Pe cale de consecință, excepția prescripției dreptului la acțiune se dovedește a fi întemeiată.
Împotriva sentinței a declarat recurs Președintele Comitetului creditorilor, Administrația Finanțelor Publice a municipiului I, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În susținerea recursului se arată că este greșită stabilirea momentului de început al prescripției dreptului la acțiune întemeiată pe dispozițiile articolului nr. 138 din Legea nr. 85/2006 la data intervenției unuia dintre membrii Comitetului creditorilor, anterior formării acestui comitet, deoarece documentul nu este opozabil celorlalți membri ai comitetului creditorilor.
Recurentul învederează instanței că în cauză Comitetul creditorilor putea fi desemnat cel mai devreme după întocmirea tabelului preliminar de creanțe, potrivit. art. 16 alin.2. Legea 85/2006 prevede - la art. 16, la atribuțiile judecătorului sindic - și pe aceea de a forma, provizoriu, un Comitet format din 3-7 creditori înscriși la masa credală. Această dispoziție a legii nu a fost îndeplinită de judecătorul sindic, din oficiu, ci de lichidatorul judiciar, abia după întocmirea raportului final, împotriva căruia au fost formulate obiecții.
În speță, Comitetul creditorilor a fost desemnat la ședința Adunării creditorilor din data de 04.05.2007, însă acesta nu putea fi desemnat mai devreme de 24.01.2007 - dată la care, prin sentința de deschidere a procedurii simplificate a falimentului, s-a stabilit întocmirea tabelului creanțelor, iar la data de 09.02.2007 instanța a fixat termen pentru afișarea tabelului definitiv consolidat.
Prin urmare, consideră recurentul că instanța în mod greșit a apreciat că a intervenit prescripția dreptului la acțiune al Comitetului creditorilor (titular subsidiar, care dobândește calitate procesuală activă doar în situația în care principalul [administrator/lichidator] nu apelează la această prerogativă) la o dată anterioară formării acestui organ participativ în procedură.
De asemenea, susține recurentul că a acționat în calitate de președinte al acestui organ participativ și nu în nume propriu, ceea ce presupune că momentul nașterii dreptului său la acțiune nu poate fi opus și celorlalți membrii ai comitetului, care nu dispuneau de probatoriul necesar susținerii unei astfel de acțiuni.
În altă ordine de idei, apreciază recurentul că momentul începerii curgerii acestui termen a fost calculat greșit și prin prisma faptului că, potrivit probatoriului administrat, Raportul de Inspecție Fiscală nr. 1034/17.01.2005 este actul administrativ care stabilește creanța datorată bugetului de stat, în cuantum de 6.743.961.812 lei vechi și care are la bază acte puse la dispoziția organului fiscal de organele de cercetare penală. În baza acestor înscrisuri, creditorul bugetar și-a formulat capetele de acuzare în acțiunea în contradictoriu cu cel care a acționat în scopul înstrăinării activelor și aducerii societății în incapacitate de plată.
De asemenea, ca o cerință prealabilă introducerii cererii, Comitetul creditorilor trebuia să solicite judecătorului sindic autorizația în acest sens, potrivit art. 138 alin. 3 din lege. Legea instituie, în sarcina judecătorului sindic, soluționarea cererii de autorizare, în condițiile dispozițiilor art. 138 alin. 3, în sensul că acțiunea poate fi promovată de Comitetul creditorilor în situația în care administratorul/lichidatorul judiciar a omis să indice - în raportul său asupra cauzelor insolvenței - persoanele culpabile de starea de insolvență patrimoniului debitorului persoană juridică, ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută de art. 138 alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie.
Prin urmare, rezultă că judecătorul sindic, la momentul autorizării, a verificat condițiile impuse de lege, altfel nu ar fi autorizat Comitetul creditorilor să promoveze acțiunea în contradictoriu cu persoanele responsabile a fi adus debitoarea în incapacitate de plată. Dând dovadă de un rol activ și tocmai pentru a preîntâmpina împlinirea termenului de prescripție, Administrația Finanțelor Publice a municipiului Iaf ormulat obiecții la raportul final și a solicitat autorizarea Comitetului creditorilor, în vederea introducerii acțiunii pentru sancționarea persoanelor responsabile de starea societății. Abia după acest demers lichidatorul judiciar a convocat Adunarea creditorilor, pentru a se pune în discuție constituirea Comitetului creditorilor și raportul final, însă nici la acel moment nu a adus la cunoștința creditorilor cauzele insolvenței societății debitoare și nici persoanele responsabile, considerând finalizate activitățile legate de procedură.
Recurentul susține că judecătorul sindic ar fi trebuit să sesizeze și atitudinea contradictorie a lichidatorului judiciar, exprimată în raportul final, cu privire la răspunderea personală a administratorului statutar al societății: "dat fiind decesul administratorului statutar al societății debitoare, lichidatorul judiciar se află în imposibilitate de a promova cererea de angajare a răspunderii acestuia, urmând a solicita închiderea procedurii", ceea ce presupune că acțiunea ar fi fost formulată în contradictoriu cu ultimul administrator înregistrat la ORC I și nu cu fostul administrator.
Președintele Comitetului creditorilor învederează că admiterea excepției tardivității echivalează cu sancționarea creditorilor pentru buna lor credință și pentru lipsa de seriozitate a debitorului lor (care a desfășurat activități comerciale fără achitarea obligațiilor corelative, inclusiv a impozitelor și taxelor către bugetul de stat și a folosit toate resursele firmei în interes/folos propriu sau al altor persoane), măsură excesivă raportat la prejudiciul suferit de creditori (988.284,84 lei Ron, conform tabelului consolidat al creanțelor).
O asemenea soluție nu face decât să tolereze și să încurajeze încălcarea fragrantă a contractelor comerciale încheiate cu partenerii de afaceri și nerespectarea disciplinei financiar contabile, reglementate prin norme imperative, ce trebuie aduse la îndeplinire cu celeritate. Deși instanța de fond, la prima soluționare a acțiunii în răspundere, a invocat - din oficiu - excepția prescrierii dreptului la acțiune, față de aceasta s-a învederat că o bună perioadă creditorii au fost puși în întârziere și prin prisma acordării de către instanță a mai multor termene, ceea ce a condus la trecerea unei perioade și din această cauză. Prin urmare, începutul termenului de prescripție prevăzut de art. 139 nu este unul fix, ci diferă în funcție de starea de fapt a fiecărui caz în parte și trebuie avute în vedere și anumite aspecte de ordin procedural, în lipsa cărora nu se poate vorbi despre prescripție.
Astfel, în condițiile reglementării procedurii insolvenței prin Legea nr. 85/2006, din moment ce titularul legal principal al cererii de atragere a răspunderii, lichidatorul judiciar, conform art. 128 alin. 1 paragraf 1, este desemnat în procedură doar odată cu pronunțarea hotărârii judecătorești de deschidere a acesteia, rezultă că, în raport cu persoana îndreptățită legal să formuleze cererea de atragere a răspunderii, termenul de prescripție începe să curgă de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului (23.11.2006).
Prin sentința comercială nr. 368/COM/23.11.2006, judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului, în baza prevederilor Legii nr. 85/2006, la sesizarea administratorului judiciar, ca urmare a imposibilității de redresare sau reorganizare a activității debitoarei. Nicăieri în cuprinsul acestei hotărâri nu se face vreo mențiune referitoare la cauzele apariției incapacității de plată sau la persoanele vinovate de aceasta. De altfel, această atribuție a fost stabilită în sarcina lichidatorului judiciar abia prin apariția Legii nr. 85/2006 care, la art. 59 alin. 1, prevede obligația întocmirii unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus debitoarea în incapacitate de plată, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă. Nici până în acest moment nu s-a întocmit un raport în sensul prevederilor art. 59 alin. 1 din Legea 85/2006.
În regimul Legii 85/2006, răspunderea administratorilor are caracter subsidiar și complementar față de răspunderea societății, care are caracter principal, și de aceea ea poate fi instituită doar în măsura în care activul societății debitoare nu este îndestulător pentru acoperirea întregului pasiv, situație ce nu poate fi stabilită decât după ce s-au valorificat toate bunurile din averea debitoarei. Susținerea are la bază și practica judiciară, care a statuat că, în situația obligării pârâților la plata pasivului societății și distribuirii concomitente a sumelor rezultate din vânzarea bunurilor din averea debitoarei, aceasta ar echivala cu încasarea fără drept, de două ori, a aceleași creanțe înscrise în tabelul creditorilor.
Intimatul pârât nu a depus întâmpinare conform articolului 308 alineat (2) Cod procedură civilă. El a invocat - însă - prin avocat, excepția lipsei calității procesuale active recurentului, învederând că recursul nu a fost formulat de Comitetul creditorilor, prin președinte, ci de Administrația Finanțelor Publice a municipiului
Examinând cu prioritate, potrivit articolului 137 alineat (1) Cod procedură civilă, excepția lipsei calității procesuale active a recurentului, curtea constată că este neîntemeiată. Se observă - din formularea declarației de recurs - că recursul a fost introdus de Comitetul creditorilor SC "" SRL, prin președintele comitetului - Administrația Finanțelor Publice a municipiului I, cel din urmă prin reprezentanții săi legali. La formularea recursului au fost respectate aceleași forme cu cele îndeplinite la introducerea cererii de stabilire a răspunderii personale a pârâtului. Pe cale de consecință, excepția lipsei calității procesuale active a recurentului va fi respinsă.
Referitor la recurs, curtea constată că este fondat, în cauză fiind aplicabil punctul 9 al articolului 304 Cod procedură civilă, pentru argumentele expuse în cele ce urmează.
Considerentele prezentate de judecătorul sindic, referitoare la prescripția extinctivă și la aplicarea articolului 139 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, sunt corecte - în abstract - dar au fost greșit aplicate situației de fapt. Instanța de recurs constată că tribunalul a asimilat creditorul Administrația Finanțelor Publice a municipiului I cu Comitetul creditorilor debitoarei falite, actele îndeplinite în persoana fiind declarate a fi opozabile Comitetului creditorilor. S-a ajuns - prin aceasta - la situația în care termenul de formulare a acțiunii reglementate de art. 138 să fie situat - în timp, pentru Comitetul creditorilor - anterior momentului constituirii acestui Comitet, ceea ce reprezintă un non-sens.
Curtea de apel reține că în acțiunea prevăzută de alineatul (3) al articolului 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței calitatea de reclamant o are Comitetul creditorilor și nicidecum un creditor individual. Împrejurarea că unul dintre creditori (în speță acela care îndeplinește funcția de președinte al Comitetului creditorilor) a cunoscut persoana vinovată de cauzarea insolvenței debitoarei nu poate fi extinsă asupra celorlalți creditori, împreună cu care constituie Comitetul creditorilor.
Raportat considerentelor expuse, curtea reține că judecătorul sindic a aplicat greșit dispozițiile articolului 139 din Legea nr. 85/2006, recursul urmând a fi admis, conform art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă. Curtea constată că în speță dreptul la acțiune al Comitetului Creditorilor, exercitat prin președintele comitetului, nu era prescris, excepția prescripției urmând a fi respinsă. În temeiul art. 312 alineat (5) Cod procedură civilă, curtea va trimite cauza aceleași instanțe, pentru rejudecarea cererii de stabilire a răspunderii personale a pârâtului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale active a recurentului, invocată de intimatul.
Admite recursul formulat de Comitetul Creditorilor falitei SC "" SRL, prin președinte Administrația Finanțelor Publice a municipiului I, împotriva sentinței comerciale nr. 243 / S din 5 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic, hotărâre pe care o casează.
Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune.
Trimite cauza aceleași instanțe, pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - -- -
Grefier,
Red.
Tehnored.
05.01.2009
2 ex.
Tribunalul Iași - Judecător sindic -
Președinte:Claudia Antoanela SusanuJudecători:Claudia Antoanela Susanu, Anca Ghideanu, Liliana
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 1243/2009. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 819/2009. Curtea de Apel... → |
|---|
