Practica judiciara insolventa. Decizia 1383/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - procedura insolvenței -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 1383

Ședința publică din 03 iulie 2009

PREȘEDINTE: Bratu Ileana

JUDECĂTOR 2: Hîncu Cezar

JUDECĂTOR 3: Grosu Cristinel

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea SC "" prin & Asociații, cu sediul în B, - Business,-,. 4, sector 6,împotriva sentinței nr. 477 din 05 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal(dosar nr-), în contradictoriu cu debitoarei SC "- " cu sediul în oraș, nr. 64, jud.

- apelul nominal, făcut în ședință publică a răspuns adm. pentru debitoarea SC "- ", lipsă fiind creditoarea "" prin & Asociații".

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care, uând act că s- solicitat judecarea în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, instanța stată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Reprezentantul debitoarei solicită respingerea ca nefondat, menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Instanța, în conformitate cu art. 150 Cod procedură civilă rămâne în pronunțare asupra recursului ce constituie obiectul prezentului dosar.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 06.10.2008 sub nr-, creditoarea SC SRL a solicitat deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitoarei SC - SRL, pentru plata unor datorii în sumă de 24.100 lei, reprezentând o creanță certă, lichidă și exigibilă.

În fapt, între societatea creditoare și debitoarea s-au desfășurat relații comerciale constând în încheierea contractului de prestare servicii nr. 701/01.02.2007 în urma căruia SC " " SRL a emis factura fiscală nr. -/15.10.2007 în valoare de 26.600 ei, factură care a fost comunicată debitoarei prin curier cu confirmare de primire semnată de către destinatar.

Debitoarea a fost notificată în nenumărate rânduri, în vederea achitării datoriei, demersuri ce au rămas însă fără rezultat.

- data de 13 ianuarie 2009 debitoarea a formulat întâmpinare prin care solicitat respingerea cererii de declanșare a procedurii de insolvență pentru următoarele motive:

Referitor la contractul de prestări servicii nr. 701 din 01.02.2007 a arătat că la rubrica "achizitor SC - SRL, reprezentantul legal al societății nu a semnat și nici nu a aplicat ștampila nr. 1, așa după cum rezultă din analiza contractului, constatând că este aplicată ștampila nr. 2 și o semnătură care nu-i aparține, nu o cunoaște și nici nu știe cine a semnat, Anexa nr. 1 contractului sus menționat poartă ștampila nr. 2 și o semnătură care de asemenea nu aparține reprezentantului legal al societății, procesul verbal de predare nr. 5//28.03.2007, la rubrica"Am primit SC - SRL, reprezentantul legal al societății nu a semnat și nici nu a aplicat personal ștampila nr. 2, așa după cum rezultă din analiza procesului verbal mai sus menționat.

Prin sentința nr. 477 din 5 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, judecătorul sindic respins, ca nefondată, cererea creditoarei.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Creditoarea și-a întemeiat cererea pe creanța pretinsă împotriva debitoarei ce izvorăște din contractul de prestări servicii nr. 701/1.02.2007 și a facturii fiscale nr. -/15.10.2007 în valoare de 26.600 lei.

Factura fiscală emisă a fost trimisă prin poștă și nu este acceptată la plată de debitoare expres sau tacit, astfel că nu poate constitui mijloc de probă față de dispozițiile art. 46 cod comercial.

Mai mult, reprezentantul debitoarei a contestat semnătura acestuia din contractul de prestări servicii, oferta de proiectare și procesul verbal de predare primire ( 7-13 dosar), arătând că nu-i aparține.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs creditoarea.

În motivare s-a susținut faptul că factura a fost expediată prin poștă și accepată în mod expres la plată.

Astfel, s-a depus un înscris din care rezultă că plata parțială prin ordin de plată a facturii invocate.

Examinând recursul sub raport de motivele invocate,Curteaconstată că acesta este întemeiat.

Astfel, factura fiscală nr.- din 15 octombrie 2007 a fost emisă în executarea lucrărilor prevăzute de contractul de prestări de servicii nr. 701 din 1 februarie 2007, contract în ființă - nefiind contestat (fila 12 - 16 dosar recurs).

Mai mult, executarea contractului rezultă și din procesul verebal de predare nr. 58 din 28 martie 2007 referitor la predarea "proiect tehnic, detalii de execuție, caiete de sarcini" - ambele înscrisuri semnate și de către reprezentantul "- ".

Faptul că factura fiscală nr.- din 15 octombrie 2007 (fila 9) nu a fost semnată și de către reprezentantul debitoarei este firesc câtă vreme aceasta a fost comunicată prin poștă (fila 10).

Acest motiv însă, nu putea conduce în nici un caz judecătorul sindic la concluzia "neacceptând la plată expres sau tacit" întrucât debitorul nu a făcut nici un act juridic în acest sens.

De altfel din cuprinsul înscrisurilor sus menționate (contract, proces verbal de predare) rezultă existența unui raport obligațional dintre creditor și debitor. Ceea ce eventual debitorul putea pune în discuție este cuantumul pretențiilor creditorului, ori necontestarea sumei menționată în factură, este evident că nu putea fi apreciată ca refuz de plată.

Curteasubliniază însă că înscrisul prezentat în recurs (fila 8) ca dovadă a unei plăți parțiale, nu poate fi luat în considerare, neindicându-se de unde emană.

Totuși,Curteaapreciază că existența raporturilor obligaționale creditoare - debitoare este mai presus de îndoială și cum inacțiunea debitorului în raport de suma înscrisă în factura fiscală nr.- din 15 octombrie 2007 profită creditorului, aceasta urmează ca în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă raportat la dispozițiile Legii nr.85/2006 să admită recursul, casată sentința atacată cu trimitere la Tribunalul Suceava - judecător sindic în vederea deschiderii procedurii insolvenței debitoarei "- ".

Pentru aceste motive,

În numele LEGII,

D EC IDE:

Admite recursul declarat de creditoarea SC "" prin & Asociații, cu sediul în B, - Business,-,. 4, sector 6,împotriva sentinței nr. 477 din 05 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal(dosar nr-), în contradictoriu cu debitoarei SC "- " cu sediul în oraș, nr. 64, jud.

Casează sentința atacată cu trimitere la Tribunalul Suceava - judecător sindic în vederea deschiderii procedurii insolvenței debitoarei "- ".

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 03 iulie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Pentru judecător - -

aflat în concediu de odihnă, semnează

președintele instanței, conform

art. 261 alin. 2 Cod procedură civilă

Red.- -

Jud.fond:

Tehnoredact.

2 ex./ 20. 07.2009

Președinte:Bratu Ileana
Judecători:Bratu Ileana, Hîncu Cezar, Grosu Cristinel

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 1383/2009. Curtea de Apel Suceava