Practica judiciara insolventa. Decizia 141/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 141
Ședința publică de la 10 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Cibu
JUDECĂTOR 2: Gilica Popescu
JUDECĂTOR 3: Olimpia Maria
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S împotriva Sentinței comerciale nr. 1808/C din 24 noiembrie 2009 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Sibiu în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, părțile au lipsit.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, constatându-se că la dosar s-au înregistrat, din partea creditoarei S, în susținerea recursului, xerocopii după declarațiile fiscale ale debitoarei R Grup înregistrate la sediul organului fiscal precum și xerocopii după deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii emise în sarcina contribuabilului.
Curtea, având în vedere actele dosarului și solicitarea recurentei de judecare în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința comercială nr. 1808/C/24.11.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Sibius -a respins acțiunea comercială formulată de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului S împotriva debitoarei SC R Grup SRL
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că:
Societatea debitoare este o societate cu răspundere limitată, unipersonală, dizolvată conform art. 237 din Legea nr. 31/1990, prin sentința civilă nr. 2368/C/13.12.2008.
Societatea nu deține bunuri în patrimoniul social, nu funcționează la sediul social declarat și nu au putut fi identificate documentele contabile privind bunuri urmăribile sau clienți neîncasați. Societatea nu figurează cu bunuri imobile sau mobile supuse impozitării.
S-a apreciat că societatea se încadrează în categoria comercianților - societăți comerciale care nu dețin niciun bun în patrimoniu, ale cărei acte constitutive, documente contabile nu pot fi găsite, al cărui administrator social nu a putut fi identificat, dizolvată anterior formulării cererii introductive, categorie prevăzută la art. 1 alin.2 lit. c) pct. 1 și lit. e) din legea insolvenței.
Cu privire la existența stării de insolvență s-a arătat că este necesar a se cerceta caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, în aplicarea art. 379 alin. 3 și alin.4 Cod proc. civ. și art. 1023 Cod civ. ce țin de temeinicia cererii creditorului îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței, conform art. 3 alin.1 pct. 6 din legea insolvenței.
Creditoarea bugetară pentru a face dovada calității sale de creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței, în sensul art. 3 pct.6 din Legea nr.85/2006 modificată, trebuie să dețină o creanță fiscală (definită prin art. 3 pct. 11 din legea insolvenței) individualizată prin una din modalitățile prevăzute de art. 83 Cod proc.fiscală, asupra averii debitorului.
S-a reținut că, în susținerea cererii de deschidere a procedurii, creditoarea bugetară a justificat caracterul fiscal al creanței prin depunerea la dosar a unor titluri executorii emise pentru perioada 05.06.2006-29.05.2009, care menționează mai multe creanțe fiscale din anii 2004-2009 fără a se indica modalitatea de individualizare a creanțelor fiscale și termenul la care s-a constatat exigibilitatea creanței și modalitatea de stabilire a întinderii exacte a majorărilor de întârziere.
Din examinarea titlurilor executorii depuse la dosarul cauzei și a fișei sintetice totale editate la 19.06.2009, ( filele 86-126) nesemnate de organul fiscal s-a constatat că la baza titlurilor executorii au stat declarațiile fiscale ale debitorului contribuabil care a declarat taxa, contribuția sau alt venit fiscal nominalizat în fișa sintetică.
S-a arătat că aceste declarații fiscale (acte administrative asimilate celor definite la art. 21 și art.23 Cod proc. fiscală, prin efectul produs și care se în momentul în care, potrivit legii s-a constituit baza de impunere care le-a generat), nedepuse la dosarul cauzei, enunțate de creditoare în cuprinsul titlurilor executorii au valoarea unor titluri de creanță.
S-a reținut că declarațiile fiscale au și natura unor instrumente probatorii, respectiv de înscrisuri care constată faptul juridic generator al raportului de drept fiscal, că în cauză nu s-au produs dovezi privind depunerea acestor declarații ale contribuabilului debitor (declarații care necontestat au valoarea unor recunoașteri in favoarea fiscului) care au stat la baza informării și documentării organelor de impunere asupra materiei impozabile și a dovezilor privind comunicarea deciziilor de impunere sau altor dovezi privind verificarea masei impozabile.
S-a arătat că dovezile de primire a somaților emise pentru titlurile executorii cuprinzând decizii de impunere întocmite pentru anii 2006-2009, nu pot substitui obligația de dovadă a declarațiilor fiscale, a deciziilor de impunere și a accesoriilor creanțelor principale și a dovezii privind comunicarea acestora sau a dovezii privind respectare procedurii prevăzute de art. 83 alin.4 din Cod proc.fiscală, în situația neîndeplinirii obligației de depunere a declarațiilor prevăzute de lege.
S-a arătat că în lipsa dovezilor privind modul de stingere parțială a obligației fiscale și a modului în care s-a realizat imputația plăților asupra creanțelor fiscale principale și accesorii nu se poate stabili întinderea exactă a creanței, de natură a permite o concluzie în sensul că actele de impunere prin modul în care sunt întocmite (clar și explicit sub aspectul stabilirii bazei de impozitare și a modului de calcul al majorărilor de întârziere) reprezintă o garanție a dreptului contribuabilului.
S-a concluzionat că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu rezultă modalitatea de calcul al creanței fiscale ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 122 ind. 2 din OUG nr. 46/13.05.2009 privind îmbunătățirea procedurilor fiscale și diminuarea evaziunii fiscale, în ceea ce privește majorările de întârziere datorate pentru creanțele fiscale născute anterior sau ulterior datei înregistrări hotărârii de dizolvare a contribuabilului debitor la registrul comerțului, astfel că susținerea creditoarei cu privire la caracterul cert, lichid și exigibil al creanței nu este dovedită.
S-a considerat, prin urmare, că numita creditoare nu a făcut dovada calității de creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii conform art. 3 alin. 1 pct. 6 din Legea insolvenței.
S-a mai arătat că societatea debitoare este o societate dizolvată în conformitate cu prevederile art. 237 din Legea nr. 31/1990 modificată, prin sentința civilă nr. 1894/C/28.10.2008, iar acest articol la alineatele 7 și 8 prevede un termen de desemnare a lichidatorului, termen care are natura unui termen de prescripție și că neexercitarea acestui drept în termenul prevăzut de art. 237 alin. 7 și alin.8 din Legea nr. 31/1990 conduce la stingerea dreptului de a se mai desemna lichidator chiar dacă societatea dizolvată nu a fost radiată din registrul comerțului.
Împotriva acestei sentințe, creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice Sad eclarat recurs, în termen și motivat, prin care a solicitat să fie casată sentința atacată și să se trimită cauza spre rejudecare sau să fie admisă cererea de deschidere a procedurii simplificate a insolvenței debitoarei SC R Grup SRL, în temeiul art. 304 al. 1 pct. 9 pr.civ.
A motivat că sunt nereale cele reținute de instanță în legătură cu lipsa dovezii calității de creditor, datoria la bugetul general consolidat al statului fiind certă, lichidă și exigibilă, întrucât titlurile emise sunt valabile, generate cu respectarea dispozițiilor legale și a arătat că, în dovedirea faptului generator de obligații fiscale, înțelege să depună xerocopii după declarațiile fiscale ale contribuabilului-debitor, înregistrate la organul fiscal și după deciziile de calcul accesorii stabilite în sarcina debitorului.
A invocat prevederile art. 66 al. 1-3 din Legea nr. 85/2006 și art. 3 al. 1 pct. 6 din lege.
A mai susținut și că instanța fondului nu a ținut cont de prevederile art. 1 al. 2 lit. e din Legea nr. 85/2006, că este superioară sumei de 10000 lei valoarea creanței, că Legea nr. 31/1990 reprezintă dreptul comun în materia societăților comerciale, iar Legea nr. 85/2006 are caracter special.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, precum și sub toate aspectele, în aplicarea prevederilor art. 3041pr.civ. se constată că recursul este fondat.
Judecătorul sindic a avut în vedere titlurile executorii depuse la dosar, emise pentru perioada 05.06.2006-29.05.2009, reținând însă că acestea se referă la mai multe creanțe fiscale din perioada 2004-2009, fără a se indica modalitatea de individualizare a acestora și termenul la care s-a constatat exigibilitatea creanței, respectiv modalitatea de stabilire a întinderii exacte a majorărilor de întârziere.
Apoi, a apreciat judecătorul sindic și că numita creditoare nu a depus declarațiile contribuabilului-debitor, declarații enunțate în cuprinsul titlurilor executorii, și nici dovezile de comunicare a deciziilor de impunere, astfel că nu a dovedit că este îndreptățită să solicite deschiderea procedurii conform art. 3 al. 1 pct. 6 din Legea nr. 85/2006.
A indicat judecătorul sindic înscrisurile depuse de creditoare, cele intitulate titluri executorii și dovezile de primire a somațiilor emise pentru titlurile executorii, pe care însă le-a înlăturat, neconferindu-le nici măcar caracter de început de dovadă scrisă.
Or, în exercitarea rolului activ, conform art. 129 al. 5 pr.civ. se putea pune în discuție necesitatea depunerii actelor necesare, reprezentanta creditoarei fiind prezentă în instanță ( 270 dosar fond).
În consecință, cauza a fost soluționată fără a se intra în cercetarea fondului. În plus, în recurs, creditoarea DGFP Sad epus copii ale declarațiilor fiscale ale contribuabilului-debitor și ale deciziilor de calcul a accesoriilor stabilite în sarcina acestuia.
Față de cele expuse, în aplicarea art. 312 al. 5 pr.civ. va fi admis recursul de față, se va casa sentința atacată și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, care la soluționarea cauzei va avea în vedere înscrisurile din dosarul de fond, pe cele depuse în recurs, precum și orice alte probe, pe care le va considera necesare.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. S împotriva sentinței nr. 1808/C/24.11.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Sibiu și în consecință:
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10.02.2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Th.NP-4 ex./17.03.2010
Jud fond
Președinte:Ioan CibuJudecători:Ioan Cibu, Gilica Popescu, Olimpia Maria
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 102/2010. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 2445/2009. Curtea de... → |
|---|
