Practica judiciara insolventa. Decizia 141/2010. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - procedura insolvenței -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 141

Ședința publică din 28 ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Năstasi Dorina

JUDECĂTOR 2: Ududec Elena

JUDECĂTOR 3: Rață Gabriela

Grefier - -

Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat dedebitoarea Com",cu sediu în sat, oraș, nr. 118, jud. S, împotrivasentinței nr. 775 din 6 octombrie 2009 a Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal - dosar nr-, în contradictoriu cucreditor " Com" S și lichidator Management Reorganizare Lichidare

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat M pentru debitoarea recurentă și avocat pentru creditoarea intimată " Com" S, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefier, după care, se constată la dosar, dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei, conform chitanței nr. - din 27.01.2010 și timbru judiciar în valoare de 0,50 lei, depusă de debitoarea recurentă și completare la întâmpinare formulată de lichidatorul judiciar.

Instanța, luând act că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, constată recursul legal timbrat și în stare de judecată, în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat M pentru debitoarea recurentă, depune la dosar procesul verbal de predare - primire a fiei CEC nr. 1288 din 27.01.2010, făcând dovada achitării creanței. Totodată solicită instanței admiterea recursului, casarea sentinței recurate și pe cale de consecință repunerea societății în situația anterioară deschiderii procedurii generale de insolvență.

Avocat pentru creditoarea intimată " Com" S, confirmă faptul că recurenta a achitat debitul și în consecință arată că este de acord cu admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii cererii.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea introductivă adresată Tribunalului Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, înregistrată sub nr-, din 23.06.2009, creditoarea " Com" Sas olicitat deschiderea procedurii insolvenței privind pe debitoarea " Com" cu sediul în satul, com., jud. S, pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă de 10.267,58 lei.

Prinsentința comercială nr. 775 din 6 octombrie 2009, judecătorul sindic- a admis cererea introductivă și în temeiul dispozițiilor art. 33 alin. 6 din Legea privind procedura insolvenței a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență, a numit în temeiul art. 34 din lege administrator judiciar provizoriu pe Management Reorganizare Lichidare I și a dispus în baza art. 61 din aceeași lege notificarea deschiderii procedurii tuturor părților din proces.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că debitoarea se află în încetare de plăți și că creanța de 10.267,58 lei este certă lichidă și exigibilă.

Împotriva sentinței, a declarat recurs debitoarea care a criticat sentința ca nelegală, arătând că judecătorul sindic a procedat la judecarea cererii introductive fără ca să fi fost legal citată; că judecătorul sindic a soluționat cererea fără să fie respectate dispozițiile art. 3 alin. 1 pct. 12 din lege privitoare la valoarea prag a creanței pentru a putea fi admisă și în fine că a achitat datoria ce o avea față de " Com"

Instanța, mai întâi se va pronunța asupra motivului de recurs ce vizează neprimirea cererii introductive, ceea ce a împiedicat-o să formuleze contestație în conformitate cu disp. art. 33 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, aspect ce poate fi apreciat ca fiind o excepție - art. 137 Cod procedură civilă.

Critica adusă este fondată.

Din lucrările dosarului nu rezultă că debitoarea a primit copia cererii introductive formulată de creditoare, astfel că în adevăr debitoarea nu s-a aflat în situația de a formula contestația prevăzută de art. 33 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.

Pentru acest motiv Curtea în baza art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă va admite recursul declarat de debitoare, va casa sentința recurată și va trimite cauza judecătorului sindic spre rejudecarea cererii introductive.

Odată cu rejudecarea cauzei, judecătorul sindic va avea în vedere și celelalte motive arătate în declarația de recurs.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Admite recursul declarat dedebitoarea Com",cu sediu în sat, oraș, nr. 118, jud. S, împotrivasentinței nr. 775 din 6 octombrie 2009 a Judecătorului sindicde la Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal - dosar nr-, în contradictoriu cucreditor " Com" S și lichidator Management Reorganizare Lichidare

Casează sentința nr. 775/6.10.2009 a Tribunalului Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2010.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud.

Tehnored.

Ex. 2/04.02.2010

Președinte:Năstasi Dorina
Judecători:Năstasi Dorina, Ududec Elena, Rață Gabriela

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 141/2010. Curtea de Apel Suceava