Practica judiciara insolventa. Decizia 145/2010. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIE ȘTI
SECȚIA COMERCIALA SI DE contencios ADMINISTRATIV
Dosar nr-
DECIZIA Nr. 145
Ședința din ședința public din data de 28 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Valentin Niță
Judectori - - -
- - -
Grefier - - -
&&&&&
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de creditoarea - prin reprezentanții si legali, cu sediul în B, Av. Cap., nr. 50, sector 1, împotriva sentinței nr. 1456 din 09.10.2009 pronunțat de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata debitoareSC SRLprin administratorul judiciar - P,-, județul P și creditoareaADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE- P,-, județul
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal fcut în ședinț public, a lipsit creditoarea AVAS B, intimata debitoare SC SRL, lichidatorul judiciar și creditoarea Administrația Finanțelor Publice
Procedura legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, care învedereaz c recursul se afl la primul termen de judecat, este scutit de plata taxei judiciare de timbru, iar recurenta creditoare prin intermediul cererii de recurs solicit și judecata cauzei în lips, dup care,
Curtea, luând act c în cauz nu se formuleaz alte cereri, iar prțile prin intermediul cererilor formulate solicit și judecata cauzei în lips, constat cauza în stare de judecat și o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea înregistrat la Tribunalul Prahova sub nr- creditoarea Baf ormulat obiecțiuni la Raportul de închidere a procedurii din data de 03.04.2009 prezentat de lichidatorul judiciar, susținând c nu poate fi de acord cu motivarea acestuia, prin care înțelege s nu formuleze cerere de atragere la rspundere, în temeiul art.138 din Legea nr.85/2006.
A artat creditoarea c indiferent de faptul c administratorul falitului a înclcat din culp sau cu intenție normele de drept care impuneau ținerea corect a contabilitții și gestionarea cu atenție a patrimoniului și activitții, acesta se face vinovat de înclcarea legii, respectiv a contabilitții, situație care a determinat prejudicierea creditorilor.
A mai artat creditoarea c rspunderea membrilor organelor de conducere ale societților ajunse în încetare de plți, așa cum este reglementat de prevederile art.138 din Legea nr.85/2006, este o rspundere special, care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri necesare acoperirii pasivului debitoarei falite.
Menționeaz c rspunderea trebuie apreciat in abstracto, cu mai mult rigurozitate, având în vedere c administratorul a acționat în temeiul uni mandat comercial și c în conformitate cu dispozițiile art.1080 alin.1 civ. coroborate cu art.1600 civ. devine operativ criteriul obiectiv, care presupune compararea activitții mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente care-și subordoneaz msurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire social
Prin sentința nr. 1456 din 9.10.2009 Tribunalul Prahovaa respins ca neîntemeiat contestația formulat de creditoarea AVAS la raportul de închidere întocmit de lichidatorul judiciar al debitoarei SC SRL.
Pentru a pronunța aceast sentinț Tribunalul a reținut c prin sentința nr.567/06.03.2009 s-a dispus intrarea în procedura simplificat și începerea procedurii falimentului debitorului SC SRL.
Întrucât nu au fost depuse actele contabile, prin Raportul privind închiderea procedurii desfșurat la SC SRL din data de 03.04.2009, lichidatorul judiciar a artat c în ceea ce privește aplicarea art.138 din Legea nr.85/2006, nu este nevoit s formuleze acțiune în rspundere deoarece practica instanței nu asimileaz nedepunerea actelor contabile cu neținerea contabilitții.
S-a constatat c în mod temeinic și legal au fost apreciate condițiile neîndeplinirii cerințelor impuse de art.138 din Legea nr.85/2006 de ctre lichidatorul judiciar în Raportul de închidere a procedurii din data de 03.04.2009.
Prin refuzul de predare a actelor și evidențelor contabile, în cursul procedurii insolvenței, nu se poate cauza starea de insolvenț, stare care s-a instalat anterior deschiderii procedurii.
Nepredarea actelor ar putea constitui o prezumție în sensul constatrii neținerii evidenței contabile, anterior deschiderii procedurii, prezumție judectoreasc care, îns,ar trebui coroborat cu alte mijloace de prob.
Obiecțiunile la raportul de închidere formulate de AVAS nu conțin o minim descriere a faptelor imputate administratorului. Așa fiind, nu se poate antrena rspunderea patrimonial, fr a se cunoaște, în concret, în ce a constat fapta, dac prin aceast fapt s-a cauzat sau nu starea de insolvenț a debitoarei, dac exist legtur de cauzalitate între fapt și prejudiciu.
Împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Prahovaa formulat recurs creditoarea AVAS care critic sentința instanței de fond prin care în mod nelegal s-au respins obiecțiunile formulate de ctre aceasta la Raportul final al debitoarei SC SRL.
Își întemeiaz criticile pe prevederile art. 138 din Legea 85/2006, în sensul c dac lichidatorul judiciar nu formuleaz cerere angajare a rspunderii patrimoniale administratorului judiciar al debitoarei, iar pentru constituirea Comitetului Creditorilor
( competent s formuleze o astfel de cerere) nu exist numr suficient de membrii, creditoarea AVAS poate fi autorizat de ctre judectorul sindic s formuleze o astfel de cerere.
În cazul de faț, susține recurenta, indiferent c administratorul falitului înclcat din culp sau cu intenție normele de drept care îi impuneau ținerea corect a contabilitții și gestionarea patrimoniului societții, acesta se face vinovat de înclcarea legii.
De asemenea arat c recurenta AVAS a suferit, urmare acestui fapt, un prejudiciu a crui existenț cert se stabilește prin constatarea de ctre judectorul sindic nu numai a faptului c societatea a ajuns în încetare de plți, ci și a împrejurrii c obligațiile faț de creditori nu pot fi pltite integral din averea debitorului.
Având în vedere cele artate solicit admiterea recursului, așa cum a fost formulat, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond pentru a se pronunța pe cererea formulat de AVAS.
Curtea, examinând sentința atacat prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrrilor dosarului, dar și a normelor legale incidente în soluționarea cauzei, conform art. 304 rap. La art. 312 al. 1 Cod proc civ, va respinge ca nefondat recursul pentru urmtoarele considerente.
Examinând motivele de recurs formulate de recurenta creditoare AVAS se observ cu ușurinț c acestea redau întocmai obiecțiunile formulate la Raportul final de închidere a procedurii din data de 03.04.2009 prezentat de lichidatorul judiciar în speța de faț.
Critica esențial care se desprinde din cele opt pagini pe care sunt dezvoltate motivele de recurs, se refer la faptul c judectorul sindic a respins nejustificat obiecțiunile la Raportul final, ignorând astfel prevederile art. 138 din Legea 85/2006.
Argumentul recurentei, constând în aceea c rspunderea trebuie apreciat in abstracto, cu mai mult rigurozitate, cu aplicarea prevederilor art.1080 al. 1 cod civil si 1600 Cod civil, nu poate fi reținut de C, întrucât așa cum rezult din sentința nr. 567/06.03.2009 s-a dispus intrarea în procedura simplificat și începerea procedurii falimentului împotriva debitoarei SC SRL.
Însuși lichidatorul judiciar desemnat, a artat prin raportul depus c actele contabile nu au fost depuse, referindu-se în mod expres c în aceste condiții, în ceea ce privește aplicarea prevederilor art. 138 din Legea 85/2006, nu va formula acțiune în rspundere motivat de faptul c practica instanțelor în materie este constant în sensul c nedepunerea actelor contabile nu echivaleaz cu lipsa evidenței contabile.
În speț nu sunt îndeplinite prevederile art. 138 din Legea 85/2006, așa cum concluzioneaz și lichidatorul judiciar în raportul de închidere a procedurii din 03.04.2009.
Din obiecțiunile formulate de recurent nu rezult cu certitudine existența unor fapte imputabile administratorului, care s-i poat eventual antrena rspunderea patrimonial, plecându-se de la prezumția c sunt cunoscute condițiile care ar atrage aceast rspundere, existența faptei care a atras starea de insolvenț a debitoarei, legtura de cauzalitate între fapt și prejudiciu, etc.
Concluzionând, Curtea în considerarea celor ce preced, va respinge ca nefondat recursul, conform art. 304 rap. La art. 312 al. 1 Cod proc civ, sentința atacat prin care judectorul sindic a respins contestația recurentei creditoare, fiind legal și temeinic.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de creditoarea - prin reprezentanții si legali, cu sediul în B, Av. Cap., nr. 50, sector 1, împotriva sentinței nr. 1456 din 09.10.2009 pronunțat de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata debitoareSC SRLprin administratorul judiciar - P,-, județul P și creditoareaADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE- P,-, județul
Irevocabil.
Pronunțat în ședinț public azi, 28 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECTORI,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.
Dact. /6 ex./08.02. 2010
Dosar fond - al Tribunalului Prahova
Jud fond
Operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120/2006
Președinte:Valentin NițăJudecători:Valentin Niță, Elisabeta Gherasim Alexandrina Urlețeanu
← Practica judiciara insolventa. Decizia 72/2010. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 332/2010. Curtea de Apel... → |
---|