Practica judiciara insolventa. Decizia 151/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA Nr. 151
Ședința publică de la 11 Februarie 2010
PREȘEDINTE: Tudora Drăcea
JUDECĂTOR 2: Mariana Moț
JUDECĂTOR 3: Sanda Lungu
Grefier - Stoenac
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurenta creditoare ANAF-DGFP O, împotriva sentinței nr. 1205/16.11.2009, pronunțate de Tribunalul Olt - Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, intimatul intervenient, intimatul lichidator pentru debitoarea SC SRL și intimații creditori SC SA, PORCHE LEASING ROMÂNIA SA, SC SRL, AVAS B, SC SRL, SC LAPTELUI D SA și BANCA TRANSILVANIA SUCURSALA S, având ca obiect procedura insolvenței - închidere procedură.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. (2) pr.civ. după care:
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, a trecut la soluționarea recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 1205/16.11.2009, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr-, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC SRL și radierea acesteia din registrul comerțului de pe lângă Tribunalul O l t, fiind descărcat lichidatorul judiciar Consult C de obligațiile impuse de procedură.
S-a dispus plata sumei de 19.000 lei retribuția lichidatorului judiciar și 830 lei cheltuieli de lichidare din fondul de faliment, constituit conform art. 4 din lege.
Pentru a se pronunța astfel, judecătorul sindic a reținut că la data de 14.09.2009 lichidatorul judiciar Consult, desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC SRL, a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor din avere.
Prin sentința nr.613/03.12.2007 s-a deschis procedura generală a insolvenței împotriva debitoarei, desemnându-se administrator judiciar Consult, iar prin sentința nr.102/18.02.2008 s-a trecut la procedura simplificată a falimentului, emițîndu-se notificările prevăzute de art. 108 din lege.
S-a întocmit tabelul definitiv al creanțelor, iar din rapoartele lichidatorului judiciar a rezultat că societatea debitoare nu mai desfășoară activitate de mai mult timp și că nu are bunuri în patrimoniu care să poată să fie valorificate.
Prin sentința nr.148 din 16.02.2009, s-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar, antrenându-se răspunderea patrimonială pentru acoperirea pasivului debitoarei față de asociații debitoarei și, însă prin decizia nr.848/04.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, s-au admis recursurile celor doi asociați și s-a modificat sentința menționată mai sus, în sensul respingerii cererii de extindere a răspunderii patrimoniale.
Lichidatorul a întocmit tabelul definitiv al creanțelor, care sunt în sumă de 293.487 lei, a notificat creditorii cu privire la faptul ca debitoarea nu deține bunuri în patrimoniu și nu mai există posibilitatea executării silite a asociaților, dat fiind înlăturarea răspunderii acestora prin decizia Curții de APEL CRAIOVA, astfel că propune închiderea procedurii insolvenței potrivit dispozițiilor art. 131 din lege.
Împotriva sentinței a declarat recurs creditoarea ANAF - DGFP O, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
S-a susținut că, înainte de a se dispune închiderea procedurii de insolvență, judecătorul sindic trebuia să analizeze și să stăruie prin toate mijloacele legale pentru recuperarea de către creditori a creanțelor deținute împotriva debitoarei.
Astfel, s-a arătat că lichidatorul a formulat cerere de antrenarea răspunerii împotriva asociaților debitoarei și, cerere respinsă în mod irevocabil, însă nu a fost pusă în discuție posibilitatea promovării unei cereri de antrenare a răspunderii patrimoniale împotriva administratorului debitoarei,.
În situația în care creanța DGFP O - B nu a fost recuperată, se impunea formularea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale întemeiată pe art.138 lit.d din Legea 85/2006, cu atât mai mult cu cât, potrivit jurisprudenței în materie, lipsa evidenței contabile constituie premisa răspunderii în baza art.138 din lege.
În consecință, recurenta creditoare susține că închiderea procedurii insolvenței este prematură.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că recursul este fondat.
În raportul din 04.02.2008, lichidatorul a menționat că," în speță, este cazul unei extinderi a răspunderii asociatului majoritar sau a unei antrenări a răspunderii administratorului social". S-a formulat cerere de antrenarea răspunderii numai împotriva asociaților, foști administratori, nu însă și cerere de antrenare a răspunderii administratorului social de la data deschiderii procedurii; Și în rapoartele ulterioare (din data de 01.09.2008), lichidatorul a precizat că se impune antrenarea răspunderii persoanelor vinovate de starea de insolvență.
Pe de altă parte, Comitetul creditorilor ori creditorul majoritar are posibilitatea, potrivit art.138 alin.3, teza ultimă din Legea 85/2006, să solicite autorizarea introducerii cererii de antrenare, dacă răspunderea amenință să se prescrie, așa încât este fondată critica recurentei în sensul că nu s-au întreprins toate demersurile prevăzute de lege pentru a da posibilitatea creditorilor să-și recupereze creanțele.
Mai mult, în raportul din 14.09.2009 lichidatorul menționează că a identificat un transfer care l-a apreciat că ar fi anulabil, însă justifică nepromovarea unei astfel de acțiuni pe motiv că "nu vor creditorii", deși legea nu prevede condiția acordului acestora.
În concluzie, Curtea constată că măsura închiderii procedurii este prematură, având în vedere că practicianul în insolvență desemnat și lichidator, a fost numit de la data deschiderii procedurii -03 decembrie 2007 și avea posibilitatea promovării atât a acțiunii de antrenare a răspunderii administratorului social, cât și a cererii de anulare a transferului, fără condiționarea avansării de către creditori a retribuției scadente în septembrie 2009. De altfel, cheltuielile administrative prevăzute de art.131 din lege sunt cele necesare continuării procedurii și nu plata retribuției cuvenită lichidatorului până la acel moment.
În temeiul art.312 alin.1 și 3 pr.civ. se va admite recursul, se va modifica sentința în sensul că se va respinge cererea de închidere a procedurii, iar cauza va fi trimisă judecătorului sindic pentru continuarea procedurii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta creditoare ANAF-DGFP O, cu sediul în S,-, jud. O, împotriva sentinței nr. 1205/16.11.2009, pronunțate de Tribunalul Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, cu domiciliul în S,-,. 2 -,. A,. 1,. 6, jud. O, intimatul intervenient, cu domiciliul în B,-, - 1,. 1,. 7, jud. O, intimatul lichidator pentru debitoarea SC SRL, cu sediul profesional în C,-,. 21 - 36,. 2,. 1,. 4, jud. D și intimații creditori SC SA, cu sediul în S,-, jud. O, PORCHE LEASING ROMÂNIA SA, cu sediul în, șoseaua Pipera Tunari, clădirea nr. 2, parter,. 2. jud. I, SC SRL, cu sediul în Pitești, Calea Câmpulung nr. 35, jud. A, AVAS B, cu sediul în B,- - 11, sector 1, SC SRL, cu sediul în B, Business nr. 1,. 4, sector 6, SC LAPTELUI D SA, cu sediul în Târgoviște,-, jud. D și BANCA TRANSILVANIA SUCURSALA S, cu sediul în S,-, jud.
Modifică sentința în sensul că respinge cererea de închidere a procedurii.
Trimite cauza judecătorului sindic pentru continuarea procedurii.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 februarie 2010.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, Stoenac |
15 Februarie 2010
Red. / 3 ex./09.03.2010
Tehnored. /
Jud. sindic: - Tribunalul Olt
Președinte:Tudora DrăceaJudecători:Tudora Drăcea, Mariana Moț, Sanda Lungu
← Practica judiciara insolventa. Decizia 363/2009. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 767/2009. Curtea de Apel... → |
---|