Practica judiciara insolventa. Decizia 1548/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă nr.1548/COM

Ședința publică de la 23 noiembrie 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Kamelia Vlad

JUDECĂTOR 2: Monica Costea

JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul comercial formulat de contestatoarea SC DE . SA, cu sediul în,-, județ C, împotriva sentinței civile nr. 1188/COM/17.02.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata administrator judiciar al SC PRO SRL, cu sediul în C,-, intimat OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, având ca obiect procedura insolvenței - contestație.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta-contestatoare avocat -, în baza împuternicirii avocațiale nr. 8411/20.11.2008 pe care o depune la dosar, lipsind intimata-debitoare.

Procedura de citare este legal îndeplinită, în conformitate cu disp. art. 87 și urm. din Codul d e procedură civilă.

Recursul este motivat, legal timbrat, conform chitanței seria /-. - - PJ din 29.09.2009, prin care a fost achitată taxa judiciară de timbru de 20 lei și 0,15 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Cu privire la stadiul procesual apărătorul recurentei apreciază cauza în stare de judecată.

Instanța, socotindu-se lămurită, în conformitate cu art.150 Cod procedură civilă, declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Având cuvântul pentru recurenta-contestatoare, avocat solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul admiterii cererii formulate și pe cale de consecință, constatarea depunerii în termen legal de către SC " de . Chimice" SA a cererii privind admiterea creanței în cuantum de 64.933,91 lei deținută asupra debitoarei SC SRL. Susține că cheltuielile de judecată urmează a fi solicite pe cale separată. Depune concluzii scrise.

Instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului comercial d e față;

1. Obiectul și părțile litigiului

Creditoarea contestatoare SC" de . Chimice"SA a chemat în judecată pe intimatul administrator judiciar Cabinetul Individual de Insolvență și, pe calea contestației, a solicitat repunerea sa în termenul prevăzut pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei SC" "SRL și constatarea depunerii în termenul legal a acestei cereri.

2. Hotărârea tribunalului

Prin sentința civilă nr.1188/COM/17.02.2009 Tribunalul Constanța, Secția comercială a respins ca nefondată contestația formulată de creditorul SC " de . Chimice" SA.

Pentru a dispune astfel judecătorul sindic reținut următoarele:

Creditoarea SC" de . Chimice"SA a depus cererea de admitere a creanței sale în valoare de 64.933,91 lei față de debitoarea SC" "SRL, la data de 05.06.2008.

Întrucât practicianul în insolvență desemnat în dosarul nr- - Cabinet Individual de Insolvență - nu a intrat în posesia actelor reglementate de art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006, aspect reținut în rapoartele întocmite în temeiul prevederilor art.21 alin.1 din Lege, creditoarea contestatoare nu a fost notificată în mod individual, conform Codului d e procedură civilă, asupra deschiderii procedurii de insolvență față de debitoarea SC" " SRL și asupra termenelor limită.

Dovada privind îndeplinirea procedurii de publicare nr.23135/24.03.2008 atestă însă că notificarea nr.6/14.03.2008 privind deschiderea procedurii de insolvență a fost publicată în Buletinul procedurilor de insolvență nr.1117/24.03.2008.

Condițiile repunerii contestatoarei în termenul de declarare a creanței asupra averii debitoarei nu sunt întrunite, din perspectiva prevederilor art.103 Cod proc. civilă și a normelor legale speciale din Legea nr.85/2006.

Nu se poate reține existența unei împrejurări mai presus de voința creditoarei contestatoare, și care să o fi împiedicat să depună cererea de admitere a creanței înăuntrul termenului stabilit prin sentința de deschidere a procedurii.

Lipsa notificării individuale nu se poate constitui într-o împrejurare mai presus de voința părții, care să o fi împiedicat pe aceasta să acționeze în termen, cât timp - în absența listei cuprinzând numele și adresele creditorilor - practicianul s-a conformat dispozițiilor art.7 alin.3 teza a II-a și a efectuat procedura notificării prin Buletinul procedurilor de insolvență.

Întrucât, în virtutea normei art.7 alin.3 teza a II-a - incidentă speței - a fost corect îndeplinită procedura notificării creditoarei contestatoare, prin publicarea în Buletin, aceasta nu poate fi exclusă de la aplicarea sancțiunii decăderii, în condițiile art.76 din Legea nr.85/2006.

3. Recursul

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs creditoarea criticând- sub aspectele:

- creditoarea recurentă nu a fost notificată legal cu privire la deschiderea procedurii insolvenței față de debitoare;

- lipsa notificării constituie o împrejurare mai presus de voința părții de a putea formula în termen cerere de declarare a creanței.

Recurenta a anexat la dosarul cauzei concluzii scrise.

3. Curtea

Analizând criticile aduse instanța de recurs reține că acestea sunt nefondate pentru considerentele:

Critica recurentei referitoare la faptul că nu a fost legal notificată nu poate fi primită. Aceasta pentru că atâta vreme cât recurenta nu a putut fi identificată ca și creditor în lista prevăzută de art. 28 lit.c, pentru această situație devin incidente disp. art. 61 din legea 85/2006,dispoziții potrivit cu care notificarea creditorilor aflați într-o astfel de situație se consideră că a fost realizată Buletinul procedurilor de insolvență.

Ori în acest sens există la dosarul cauzei dovada privind îndeplinirea procedurii de publicare nr.23135/2008 ce atestă că notificarea nr.6/2008 privind deschiderea insolvenței a fost publicată în Buletinul Insolvenței.

De altfel și judecătorul sindic a reținut judicios aceste aspecte.

Nici critica privind faptul că lipsa notificării reprezintă o împrejurare mai presus de voința recurentei ce o îndreptățește la repunerea în termenul de admitere a creanței sale nu este întemeiată.

Aceasta pentru că o astfel de împrejurare nu se circumscrie sensului disp. art 103 din Codul d e proc. civilă.

Față de cele arătate Curtea reține că cel criticate nu pot conduce la reformarea hotărârii pronunțate astfel că în temeiul disp. art. 312 Cod proc civ va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul comercial formulat de contestatoarea SC DE . SA, cu sediul în,-, județ C, împotriva sentinței civile nr. 1188/COM/17.02.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata administrator judiciar al SC PRO SRL, cu sediul în C,-, intimat OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, având ca obiect procedura insolvenței - contestația.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 noiembrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

9 decembrie 2009

jud.fond.

red.dec.jud. - 13.01.2010

tehnored.Gref.

2ex/21.01.2010

Președinte:Kamelia Vlad
Judecători:Kamelia Vlad, Monica Costea, Adriana Gherasim

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 1548/2009. Curtea de Apel Constanta